1,024 matches
-
sfînt, dar și o piatră de poticnire, o stîncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laț și o cursă pentru locuitorii Ierusalimului! 15. Mulți se vor poticni, vor cade și se vor sfărîma, vor da în laț și vor fi prinși." 16. "Învelește această mărturie, pecetluiește această descoperire, între ucenicii Mei." 17. Eu nădăjduiesc în Domnul, care Își ascunde Fața de casa lui Iacov. În El îmi pun încrederea. 18. Iată, eu și copiii pe care mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
lumina, lăudați Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel, în ostroavele mării!" 16. De la marginile pămîntului auzim cîntînd: "Slavă celui neprihănit!" Dar eu zic: "Sunt pierdut! Sînt pierdut! Vai de mine!" Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverșunează la jaf. 17. Groaza, groapa, și lațul, vin peste tine, locuitor al țării! 18. Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă, și cel ce se ridică din groapă se prinde în laț; căci se deschid stăvilarele de sus, și se clatină temeliile pămîntului! 19
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
mine!" Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverșunează la jaf. 17. Groaza, groapa, și lațul, vin peste tine, locuitor al țării! 18. Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă, și cel ce se ridică din groapă se prinde în laț; căci se deschid stăvilarele de sus, și se clatină temeliile pămîntului! 19. Pămîntul se rupe, pămîntul se sfărîmă, pămîntul se crapă; 20. pămîntul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
vrut să asculte, 13. și pentru ei cuvîntul Domnului va fi: "Învățătură peste învățătură, învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo, ca mergînd să cadă pe spate și să se zdrobească, să dea în laț și să fie prinși. 14. De aceea, ascultați Cuvîntul Domnului, batjocoritorilor, care stăpîniți peste poporul acesta din Ierusalim! 15. Pentru că ziceți: Noi am făcut un legămînt cu moartea, am făcut o învoială cu locuința morților: cînd va trece urgia apelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
i-a crescut. 19. Amîndouă aceste lucruri ți s-au întîmplat: dar cine te va plînge? pustiirea și dărăpănarea, foametea și sabia. "Cum să te mîngîi Eu?" 20. Fiii tăi, leșinați, zăceau în toate colțurile ulițelor, ca cerbul într-un laț, plini de mînia Domnului, și de mustrarea Dumnezeului tău. 21. De aceea, nenorocitule, beat ce ești, dar nu de vin, ascultă! 22. "Așa vorbește Domnul tău, Domnul, Dumnezeul tău, care apără pe poporul Lui: "Iată că îți iau din mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
în urmă toate-s umbre Cu contururi tot mai sumbre, Iar în față o-ntrebare: Când ajung la capăt, oare? Și la asta se cuvine, Căci așa e foarte bine, Să adaug încă una: Mi-a șters timpul și arvuna? Lațul se tot strânge-n taină Șifonînd a vietii haină; Nici urmă de mirare - Viața fost-a grea cărare. Timpul meu cu noapte densă Cere-n rugă recompensă; Vrea acum ca altădată O făclie-mbălsămată. 19 iunie 2004 DINCOLO DE TIMP ȘI SPAȚIU
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
militum să vă comunic. Gundovek scutură din cap. — Nu, insistă el cu duritate. Ți-am cerut să-mi spui dacă ăsta e adevărul. în vreme ce Chilperic încrucișa brațele și se rezema de perete, cercetându-l atent, Sebastianus se simți prins în laț. Privirea rece și atentă a lui Gundovek îl măsura din cap până în picioare țintuindu-l pe linia - subțire ca o lamă de brici - ce desparte minciuna de adevăr. înțelese că ar fi fost inutil să se arate jignit. — Eu... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
galopând înspre el cu brâul cel verde fluturând în vânt, observă un alt cavaler ce venea chiar din spatele său. Presimțind un pericol, încercă să se răsucească într-o parte. Putu astfel să vadă, mai devreme cu o fracțiune de secundă, lațul cavalerului dușman care venea peste el din înălțime, ca să-i prindă umerii și să se ridice apoi, sugrumându-l. Sebastianus ridică instinctiv brațul stâng, reușind astfel să-l ferească de laț, în timp ce, aruncându-și arma, apucase cu dreapta frânghia, căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să vadă, mai devreme cu o fracțiune de secundă, lațul cavalerului dușman care venea peste el din înălțime, ca să-i prindă umerii și să se ridice apoi, sugrumându-l. Sebastianus ridică instinctiv brațul stâng, reușind astfel să-l ferească de laț, în timp ce, aruncându-și arma, apucase cu dreapta frânghia, căutând să o rețină; lațul îl prinse totuși, pe sub brațul stâng, dar îi strângea gâtul doar dintr-o singură parte. Hunul care îl capturase îl smuci violent, cu un strigăt de batjocură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
venea peste el din înălțime, ca să-i prindă umerii și să se ridice apoi, sugrumându-l. Sebastianus ridică instinctiv brațul stâng, reușind astfel să-l ferească de laț, în timp ce, aruncându-și arma, apucase cu dreapta frânghia, căutând să o rețină; lațul îl prinse totuși, pe sub brațul stâng, dar îi strângea gâtul doar dintr-o singură parte. Hunul care îl capturase îl smuci violent, cu un strigăt de batjocură, parcă, și în același timp de triumf, iar el căzu pe pământ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și în același timp de triumf, iar el căzu pe pământ și fu târât o bucată; fu izbit dureros de arbuști, rădăcini, trupuri de soldați căzuți, arme abandonate, în timp ce vârfurile copacilor și norii păreau să se învârtejească deasupra lui, iar lațul, pe care se chinuia să-l țină deschis cu mâinile, îi strângea tot mai puternic gâtul protejat doar de eșarfa purpurie a cavaleriei. Degetele sale, prinse în laț, îl apărau de mușcătura frânghiei, însă, în același timp îl și sufocau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în timp ce vârfurile copacilor și norii păreau să se învârtejească deasupra lui, iar lațul, pe care se chinuia să-l țină deschis cu mâinile, îi strângea tot mai puternic gâtul protejat doar de eșarfa purpurie a cavaleriei. Degetele sale, prinse în laț, îl apărau de mușcătura frânghiei, însă, în același timp îl și sufocau. Totul se învârtea în jurul său, urechile îi vâjâiau. Se izbi apoi cu capul de ceva foarte tare și coiful i se despică. Simți atunci un huruit sumbru ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era ceva, însă antebrațul stâng era bandajat și i se părea că întreg trupul trecuse pe sub roțile unui car. Simțea mai ales o durere arzătoare în grumaz, iar capul îi era strâns parcă într-un clește. își aminti cu oroare lațul care, într-o clipită, sustrăgându-l morții onorabile pentru care se pregătise, îl capturase, reducându-l la neputință, în vreme ce îl trăgea ca pe o paiață. Din ceea ce se întâmplase după acea nu-și mai amintea nimic. Era oare prizonier? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe la treizeci de ani, ce ședea în stânga comandantului, îl întrebă cu un zâmbet ironic: — Ce-ți mai face grumazul? Toți cei de față râseră. Balamber, arătându-l pe războinic, râse și el: — Khaba a fost. El te-a prins în laț. Ți-a aranjat o călătorie pe cinste, nu? Alte râsete. Sebastianus îi aruncă lui Khaba o privire rapidă, dar preferă să rămână în tăcere. — Aliații tăi burgunzi s-au luptat foarte bine, dar nu aveau șanse împotriva noastră. E mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu reflexe aprinse în lumina flăcărilor, se agita în miezul luptei. Aproape că ajunsese la el, când un hun înalt și corpolent, gol până la brâu, îi bară drumul. Sebastianus recunoscu în el pe războinicul care la vad îl prinsese în laț. Celălalt îl recunoscu și el și, pentru o clipă, ochii săi scânteiară, iar pe chip îi apăru un rânjet feroce; apoi, cu toată puterea, bărbatul repezi asupra sa un buzdugan țintuit cu cuie. Sebastianus pară, ridicând cu două mâini sulița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
doboare cu o săgeată. Auzi în spate huruitul unui galop: doi războinici se apropiau să-i dea o mână de ajutor, incitați de gândul că îl ajută să o captureze pe „Prințesa morții“. Unul dintre ei rotea în aer un laț pentru cai. Li se repezi împotrivă cu mânie. — Plecați! le strigă, însoțindu-și ordinul cu gesturi energice ale brațelor. Duceți-vă de aici! Stupefiați, înspăimântați, cei doi traseră de hățuri și, întorcându-și caii, se duseră îndărăt. Frediana, între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
meu împrumuta aceeași semnificație. Lăsarăm drumul obișnuit și ne coborârăm de-a dreptul. Dar ploile schimbaseră totul în atâția ani, și unde nu schimbaseră ele, era încă și mai rău: copacii răsturnați și tufărișul întins pe pământ prindeau picioarele cu lațuri ascunse. Era însă târziu să ne mai întoarcem după ce coborâsem atâta. Adela îmi puse șalul pe braț, fără să i-l mai cer, pe urmă își scoase și tulpanul, care se prindea în penajul dur al cetinii, îl pături și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu rouă; Greierii au terminat nunta-n miriște, Mâna ta și a mea ca niște surori Dorm înlănțuite, amândouă... Drumul ciudat... Pe drumul ce duce Spre plumbul de cer, Ard lumini sub cruce Visele-mi durute, Se roagă și pier. Lațurile sale Mărginind cărarea Par din deal în vale Niște brațe goale Ce imploră zarea... Dar oricât îmi pare Drumul de ciudat, Urma-ți de picioare Prinsă -n huma moale Încă s-a păstrat... Binecuvânteză Doamne, Ploaia, ce l-a frământat
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
îmi doream să ne invadeze Gorbaciov, să ne ia satana locală de pe cap. Riga îl arunca pe Gorbi. Eu mi-l doream. Era diferența ucigătoare între cei cinci ani de când ei dăduseră drumul la robinetul cu libertate, iar la noi lațul se strânsese că nu mai puteam respira. Acea nerăsuflare venea din afară, din frica de a deschide orice să nu auzi glasul gângav al dictatorului nostru cel de toate zilele, din umilința multiplicării dependențelor (creșterea exponențială a lui „oare ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
încotro am apucat. Din când în când, câte-un cristel ori câte-un stol de potârnichi se ridica zbârnâind de prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă întunecoasă, trecea ca o nălucă prin pâlcuri de strujeni uscați care pârâiau, și dintrodată se prăpădea sub vălul de ceață. De la o vreme a început a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
femei. Poate alerga câinii. Poate să aducă un casetofon și să-l asculte pe cel mai în vogă manelist urlându-și suferințele după beția cu care s-a încheiat nunta, după trădarea aproapelui sau după adâncimea răutății omenești. Poate pune lațuri pentru sticleți șantieristul. Își poate spăla izmenele și să le întindă la uscat pe schele. Și câte încă alte multe nu poate face. Și cel mai greu îi este când se revarsă mioriticul din el. Atunci, ca trăsnit, se repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mele. Mă fascina pe atunci ideea că aș putea fi un om cu adevărat liber dacă mi-aș cunoaște odgonul de care sunt legat. Mă pregăteam chiar să scriu o carte plecând de la amăgirea odgonului cu care suntem legați în laț: cu cât e mai lung odgonul, cu atât ni se pare că suntem mai liberi. Nu era a mea ideea. Citise Ester cam despre așa ceva în Dostoievski și îi plăcea să-mi curme entuziasmele, când mă pomeneam lăudându-i cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
când ai să-l simți?“. Când am simțit odgonul, rămăsesem fără Ester. Fugisem de ea în bicisniciile istoriei mele. O clipă, cândva, crezusem că, jucându-mă cu funia clopotului din clopotnița unei biserici sub ninsoare, atinsesem chiar capătul ultim, nodul lațului. Privind odgonul acela spânzurat pe brațul Marelui Cenzor, mi se părea că acela-i chiar odgonul libertății mele. Cu descrierea lui voiam să-mi deschid cartea. Nu eram sigur că acela-i totuși Marele Cenzor. Simțeam doar că ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe ăla din tren cum mai povestea? — După cum aș Învățat eu de la bătrân să citesc oamenii, acela chiar era un om de nimic. El nu povestea ce văzuse și din tot ce spunea, din fiecare poveste, Încerca să facă un laț pentru a-i printre pe oameni și a-i jefui. — Bine, dar părea să aibă vârsta unui om care a trecut prin război, poate că tocmai ceea ce i s-a Întâmplat atunci l-a făcut să fie așa. — Adică, vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
vrut mai degrabă să-și piardă viața decât să-i displacă, și cu aceste cuvinte a plecat. Dar, înainte de a se face nevazută, ea a aruncat monstrului o bucată de ceară și l-a legat cu o funie plină de lațuri. Fiara a inhățat momeala și, pomenindu-se cu colții încleștați în ceară a început să salte furioasă încurcându-se în lațurile funiei, pe care le înoda strâns în juru-i prin zvârcolirile sale, astfel ca abia de mai putea mișca o
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]