607 matches
-
mai puțin de 600 de semnături. Numărul lor pare să fi fost ceva mai mare pe listele deschise în oraș. Oricum, entuziasmul locuitorilor nu s-a ridicat la înălțimea investiției politice. Mai curând putem identifica în această inițiativă o veche lamentație auto-consolatoare, proprie intelectualilor urbei: "sacrificându-și capitala, moldovenii au dat românilor o țară" (vezi http://www.primaria-iasi.ro/http://www.primaria-iasi.ro/content.aspx?lang=RO &item=1381&nid=563, accesat la data de 20.03.2010). Un sumar sondaj
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
amuzamentul de curte. De la Francesco Berni rămân acele Rime burlesche, versuri construite impecabil sub aspect formal, dar cu material lexical ca urmărește distorsionarea sensului. În paralel, trebuie ținut cont și de faptul că "încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea, lamentațiile amoroase din sonetele lui Petrarca sunt parodiate"205, chiar forma sonetului trece în registru ludic și este coborâtă de pe piedestal. Divina Comedie mai mult decât orice altă operă a îndemnat la parodie, tocmai pentru că aderența ei la public a fost
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
nu mai puțin cauzatoare de suferințe decât altele și are poveștile ei, relatate de Soljenițîn uneori cu detașare, iar alteori cu ironie la adresa celor care pun în practică deplasările. Scopul scriitorului este să zguduie conștiințele și să trezească, iar niște lamentații n-ar fi avut acest efect. Cea mai cutremurătoare se dovedește partea a treia a lucrării ("Exterminarea prin muncă"), care cuprinde aspecte definitorii despre munca forțată în lagăre, precum și portretele unor oameni care au devenit legende în aceste condiții. Prezentarea
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
goților, care se întrevedea sinistră în lume, zguduia fibrele intime ale preotului dalmat, legat prin cultura sa clasică de Atena și de Roma, asemenea tuturor marilor scriitori ai vremii. Tocmai această lume este cea pe care Ieronim o vede dispărând. Lamentațiile pe care și le face auzite din adâncul deșertului Chaltris sunt într-adevăr puternice, și le lansează pentru a-i trezi din nepăsare, din insensibilitate și inconștiență pe cetățenii romani, fii denaturați ai unei mame atât de mari, dedați chefurilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cezar dădea o interpretare personală edictelor de persecuție. Unicul act de ostilitate al lui Constantius Chlorus contra creștinilor a fost acela de a fi doborât templele pe care aceștia le-au înălțat. În atitudinea sa, cezarul Occidentului nu a întâlnit lamentațiile, dezaprobările și nici interferențele colegilor săi de domnie, care au observat în mod cert simpatiile acestuia față de creștinism ori dezinteresul aplicării edictelor persecutoare ale lui Dioclețian. Să fi fost oare teama lui Dioclețian de a nu isca o lupta în cadrul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
desigur, de civilizația modernă, urbană, care atribuie literaturii și artelor statutul de profesii liberale). În contradicție cu principiile limitativ-subiective ale genului memorialistic (niciodată exersat, în literatura noastră, ca formă specifică de "îndeletnicire literară", ci aproape numai în gama ocazional-minoră a lamentațiilor pe tema trecerii inexorabile și a pelerinajului la ruine), Memoriile criticului de la Sburătorul nu celebrează fuga de prezent și nu proclamă inutilitatea efortului individual, întoarcerea la primitivitate. Dimpotrivă, ca manifestare sui generis a culturii burgheze prin excelență, ele au fost
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a conștiinței supusă dezumanizării, drept exercițiu de definire a condiției umane. El ilustrează începutul comunismului și acoperă domenii din spațiul social, cultural și administrativ, constituindu-se precum un discurs reflexiv alcătuit din destăinuiri și reflectări ce se intensifică la fiecare lamentație și semn de întrebare. Romanul nu poate fi interpretat în afara contextului istoric, deoarece descrie utopia unui ținut proverbial cu trimiteri la regimul totalitar din țară. "Absurdul este dens, la nivelul cuvintelor se cască o prăpastie între semnificat și semnificant, decriptarea
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
au auzit și alții melodia, și n-au murit din asta. [...] Procopsiți-vă cu o melodie de luptil, și veți vedea. Nici nu crezi că ai auzit-o și e deja în capul tău, pe vecie. Insidioasă. Tenace" (p. 43). Lamentațiile au menirea de a-l atenționa pe cititor de cursele în care poate pica dacă nu este vigilent, de vacanța în ținutul unde nu cresc decât administratori (închisoarea). Finalul textului are conformația unui discurs prin care personajul-narator își legitimează prezența
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
a conștiinței supusă dezumanizării, drept exercițiu de definire a condiției umane. El ilustrează începutul comunismului și acoperă domenii din spațiul social, cultural și administrativ, constituindu-se precum un discurs reflexiv alcătuit din destăinuiri și reflectări ce se intensifică la fiecare lamentație și semn de întrebare. Romanul nu poate fi interpretat în afara contextului istoric, deoarece descrie utopia unui ținut proverbial cu trimiteri la regimul totalitar din țară. Monica Lovinescu experimentează un stil fragmentar, anticalofil. Intenția este de a releva în mod autentic
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
prin gest, prin Vorbă, prin Vis; spațiul memoriei devine "un Muzeu-de-Amintiri; o colecție "Unică". Un pod și o apă invită la fantazare: "Ce mai decor pentru doi oameni tineri Ce niciodată nu s-au atins!" Nici haos, nici coșmar, nici lamentații. Mitologia poetei exclude disimetriile; melancolia n-o paralizează. Urmând codul existențial inexorabil, viață și moarte se întrepătrund: "Din foc și din gheață-i făcută / Viața ta. Viață dublă". Într-un Ephemeris acționează consolator o filozofie multimilenară: Stau pe mal; lângă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
spune că suntem parte din Cel-Care-Este, am avea probleme să acceptăm. Toate acestea se întîmplă pentru că funcționăm pe un ego hipertrofiat, care este, de fapt un fals, o iluzie, e adevărat că una foarte tenace, plină de dorințe și de lamentații. Dar Iisus Hristos a spus: "Eu și Tatăl meu una suntem". Asta înseamnă că facem parte din Ființă și că aceea este adevărata noastră identitate. Cred că problema Eu-lui ține de multiplicitate, de un nivel redus de conștiință. Cu cît
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
respectarea poruncilor. De fapt, răspunsurile biblice la calamități sunt multiple, mergând de la sobrul Deuteronom la vizionarul Iezechiel. Nu există un singur mod de a explica suferința. Protestul împotriva justiției divine se integrează în răspunsul de credință. Strigătele patetice din Plângeri, lamentațiile lui Ieremia și dialogurile lui Iov legitimează expresia mâniei împotriva lui Dumnezeu care ascultă. Justiția lui nu este proiectată în altă lume, ci în cea de aici se inserează proiectele divine. Inclusiv în literatura apocaliptică, unde perspectiva unei coborâri pe
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
de natură istorică, născute în aria culturală sefardă, pătrund astfel adânc în zonele așkenaze și se adaugă unei istorii doloriste deja bine implantate. Literatura idiș se îmbogățește cu elegii istorice despre dezastrele și persecuțiile suferite, fără a uita poezia liturgică, lamentațiile despre moartea martirilor, care transmit posterității, în detaliu, aceste circumstanțe care au bulversat viața evreiască. Literatura în limba vernaculară de inspirație religioasă contribuie la țeserea, generație după generație, a acestei istorii de suferință care în secolul al XVIII-lea avea
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
de clișeele tradiționale despre pasivitatea poporului evreu, neluând în considerare actele de rezistență din timpul pogromurilor. Cât despre literatura ebraică produsă de imigranți în America sau de poeții care trăiau în Rusia, aceasta, atunci când evocă pogromul, se plasează în registrul lamentațiilor tradiționale. Astfel, pentru mult timp, diverse răspunsuri la dezastru vor coabita și se vor întrepătrunde în interiorul iudaismului mondial, inclusiv în Palestina, țară confruntată atât cu noi provocări, cât și cu noi tribulații 82. Dar speranța aproape mesianică pe care părea
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
umplut "cu vîrf" paharul durerilor, încît în sufletul său n-a mai rămas loc și pentru alt fel de inspirații. În această situație, nu mai putem fi de acord cu părerea exprimată de Perpessicius în citatul care urmează: "Despre ampla lamentație veroniană, Pentru mine, zîmbind prin lume treci, ajunge să spunem că ea aparține epocii torturate a iubirii ieșene, și că a fost scrisă, dintr-un condei, mai curînd dintr-o răsuflare, a doua zi după înmormîntarea mamei sale, în august
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
suferite întreaga dimensiune istorică, dar nu poate schimba cu nimic inevitabilul, fatalitatea mersului istoriei. Darius este ilustrul martor al unui sfârșit, oracolul unei catastrofe pe cale să se producă. Evocarea trecutului glorios nu a izbutit decât să facă și mai dureroasă lamentația funebră prilejuită de pierderea măreției de odinioară, acest threnos 2 cu care va fi întâmpinat Xerxes, eroul care continuă să viețuiască sau, mai degrabă, să supraviețuiască, nesăbuitul care regretă amarnic faptul că nu a murit, că a ajuns să fie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
că răzbunătorul e neputincios, dacă e lipsit de sprijinul venit din partea celui mort. Cel mort trăiește în cel viutc "Cel mort trăiește în cel viu" În această lungă scenă de invocație colectivă, se va mai spune și că threnos-ul copiilor, lamentația lor funebră, are ca efect inevitabil trezirea pornirilor răzbunătoare și, de asemenea, că ajutorul dat de cel mort este esențial în înfăptuirea răzbunării. Îndată după aluzia la rolul fundamental al acestei susțineri, invocația către Agamemnon se transformă treptat și din ce în ce mai
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
după moartea lui Aiax) o întâlnește pe Elena, el, cel ce o „văzuse cu ochii lui” pe cealaltă Elena, găsită de Menelau în Troia, nu mai înțelege nimic, până-ntr-atât copia era, ca aparență fizică, întocmai ca originalul. În lamentațiile care urmează, Elena va spune despre ea că e moartă și totodată vie, ca și cum imposibilitatea certă de a fi recunoscută ca dublu ar fi privat-o de orice recunoaștere a ființei sale reale. Această identitate tulbure, confuză face din Elena
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pe Adonis, moartea pricinuită de colții unui mistreț. În Metamorfozele lui Ovidiu, această moarte a lui Adonis - prin reprezentarea mereu reluată a tragicei întâmplări - stă la baza întemeierii de către Venus a unui ritual destinat să perpetueze amintirea durerii și a lamentațiilor frumosului tânăr. Desigur, scena evocată de pictor este aceea a șederii lui Adonis pe malul unui râu, privit pe furiș de Venus, ascunsă printre trestii. Și totuși Shakespeare își amintește de textul poetului latin, ceea ce introduce în tablou presentimentul evenimentului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Sophia se află ascunsă În norul gnozei, În așa fel Încît Sabaot e În dreapta ei și Ialdabaot În stînga. Din nou invidios pe Sabaot, Ialdabaot zămislește Moartea androgină, care generează, la rîndul ei, șapte fii: Invidia, MÎnia, Plînsul, Suspinele, Jalea, Lamentațiile și Gemetele, Împreună cu partenerele lor feminine. Cele șapte perechi dau naștere la cîte șapte fii, numărul total al sizigiilor Morții ajungînd acum la patruzeci și nouă. Pentru a le contracara, Zoe creează șapte cupluri de puteri bune. Prima narațiune din
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
explicăm altfel faptul că se apropie de toți cei ce „au fost suferinzi” (I, 329)? Ă și îi amintește, chiar în această ordine, pe Pascal, Dostoievski, Nietzsche și Baudelaire. În fine, să explorăm imaginea trupului cioranian în derivă. Mai întâi, lamentațiile. Spune Cioran: „Creier bolnav, stomac bolnav Ă și restul așișderea” (I, 16). Altundeva: „De la vârsta de șaptesprezece ani, sunt atins de o boală ascunsă, insesizabilă, dar care mi-a măcinat ideile și iluziile: furnicături în nervi, zi și noapte, ce
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de a se afla mereu în fața unei mulțimi chemate să-l asculte, să-l aprobe, sau să nu-l înțeleagă, de unde și tonalitățile diverse ale discursului liric, de la jubilația cea mal neîngrădită, alimentată de sentimentul consonanței cu "publicul", la spectaculoasa lamentație, nu lipsită de orgoliu, a acelui care se descoperă monologând solitar, și la apostrofa sarcastică necruțătoare.3 Mecanismul care pune în mișcare poezia lui Păunescu este demistificarea, cinismul, adeseori, convulsiile gândului neacceptând supunerea la nici un ritual poetic 4. Victor Felea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
întîlnirii, cu ezitarea nefastă a lui Sandu, înregistrată de Ioana ca un cataclism, este întretăiată de reflecții generale ("Cu ocazia dragostei, femeilor le devine orice indiferent"), de adevăruri intime, reiterate în momente asemenea, de Ioana (" Cînd era deznădăjduită, își începea lamentația obișnuită: <<Nu mă iubești, Sandule>>) și chiar de o scenă imaginată, gîndită de un Sandu care se pune în locul Ioanei, empatic: "Pot reconstitui toată starea sufletească a Ioanei înainte de sosirea ei la Brașov (...). La fiecare stație din lungul călătoriei și-
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
condamnă pe poet la singurătate, "pribeag", "uitat de câmpie", "cu fruct amar", țepos și aspru în îndârjirea vie. Este un psalm al însingurării, al părăsirii (N. Balotă). De astă dată, tonul fundamental este acela al tânguirii în legătură cu absența divinității, al lamentației pe tema singurătății omului în univers. Destinul psalmistului e simbolizat de copacul blestemat "Tare sunt singur, Doamne, și pieziș/ Copac pribeag uitat în câmpie". El se înalță către cer, "pieziș", în speranța unei atingeri a divinității, tânjind, în zadar, după
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
valorilor spirituale, într-o epocă marcată de războaie mondiale; o neliniște adâncă, o spaimă greu de tradus în cuvinte. Fiind un poet al esențialului, Blaga, înzestrat cu sensibilitate filosofică, a reușit să pătrundă în intimitatea lucrurilor. Poezia lui este o lamentație, un țipăt tragic al ființei amenințate de moarte (George Gană), al fantomelor (Fiorul); un semn al liniștii (Liniște), o meditație funebră (Gorunul). Pentru Blaga, moartea nu înseamnă transcendere, ci dispariție, timpul este un "devorator al vieții", existența devine "o mare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]