758 matches
-
folosiți ca început dat versurile: Stau încremenit Parcă niciodată N-am mai pomenit Noapte-așa-nstelată... Înserare Ștefan Octavian Iosif S-a înserat. Ușor se-nalță fumul De prin ogeaguri către bolta vastă, Domol coboară turma de pe coastă, Umplând cu larma de talange drumul. Blând, florile, în liniștea lor castă, Își dăruiesc văzduhului parfumul, Și noaptea-și cerne peste toate scrumul... Ici-colo numai licăre-o fereastră... Un clopot plânge-o clipă, și-apoi tace... Luceafărul în alba-i strălucire Răsare sus
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
i-am trimite În fiecare zi flori și fructe proaspete am sublinia și mai mult grija noastră pentru sănătatea ei? A, nu știați că e suferindă? Nu acesta a fost motivul pentru care nu a mai hoinărit peste tot iscând larma obișnuită? Nu că i-ar deranja puțină larmă- copiii fac asta tot timpul -, dar nu trebuie să se meargă până la revoltă. Nu trebuie să se ajungă la insurecție, violență și lipsă de respect generalizată față de conducători. La urma urmelor, nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
treilea vagon din față. Așa cum obișnuiam. În al treilea vagon, a treia ușă din spate, am un loc rezervat (râde). Am simțit că ceva nu era în regulă după ce metroul a trecut de Akihabara. Dintr-odată, înăuntru s-a făcut larmă. Chiar în acel moment, am simțit un miros înțepător. La început am crezut că cineva a vărsat diluant. Era ceva mult mai puternic decât diluantul. Cel care e folosit pentru vopsele e diferit. Mirosul era atât de ciudat și puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
își lasă sărutate "mânușițele", primește încântată florile, le privește bucuroasă, după care invită comisionarul de flori înăuntru și dispare în salon, cerându-și scuze și rugându-l să o aștepte câteva clipe. Comisionarul se oprește în vestibul, acea încăpere-tampon între larma străzii și liniștea casei. Salonul era pentru el un loc interzis, un spațiu unde oamenii trăiau drame și bucurii nepermise lui și de care el afla fragmentar numai din mesajele protocolare anexate buchetelor de flori. Stătea acolo în întuneric, așteptând
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Răspunsul ți-l poți da și singur, mă gândesc. — Nu e nici o cale de scăpare? Lidania dădu să-i răspundă, dar în momentul acela ușa se izbi de perete și în lumina unei torțe un grup de huni năvăli, cu larmă, în încăpere. Sebastianus, care reușise să se ridice puțin pe coate, văzu că prin ușă nu pătrundea nici un fir de lumină, ceea ce arăta clar că era noapte adâncă. Reflexele mișcătoare ale torței luminară câteva colțuri ale încăperii, care i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își lasă sărutate "mânușițele", primește încântată florile, le privește bucuroasă, după care invită comisionarul de flori înăuntru și dispare în salon, cerându-și scuze și rugându-l să o aștepte câteva clipe. Comisionarul se oprește în vestibul, acea încăpere-tampon între larma străzii și liniștea casei. Salonul era pentru el un loc interzis, un spațiu unde oamenii trăiau drame și bucurii nepermise lui și de care el afla fragmentar numai din mesajele protocolare anexate buchetelor de flori. Stătea acolo în întuneric, așteptând
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
părea a fi o sută și mai bine de cercetași afoni toacă. Cu o degajare aproape criminală, băieții atacaseră marșul Drapelul nostru de-a pururi. Doamna Silsburn și-a astupat, în mod înțelept, urechile cu palmele. O eternitate de secunde larma a fost insuportabilă. Numai glasul doamnei de onoare s-ar fi putut ridica deasupra hărmălaiei - sau ar fi putut încerca să se ridice. Când a încercat într-adevăr, ai fi crezut că ni se adresează, evident în gura mare, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
direct bătrânelului pipernicit de lângă ea. Spre nesfârșita mea satisfacție, omulețul continua să privească drept în față, de parcă peisajul lui personal nu se schimbase cu nimic. Havana neaprinsă era fixată între două degete. Deducând, probabil, din aparenta lui nepăsare față de teribila larmă produsă de cohortele de tobe și trâmbițe sau, posibil, conform unei teze necruțătoare că toți bătrânii trecuți de optzeci de ani trebuie să fie sau surzi toacă sau tari de-o ureche, doamna de onoare și-a apropiat buzele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
el, în Țara Liberă a lui Moise și a lui Isus... Mă gândeam că oamenii nu au privirea clară, din care cauză înțelegerea le este îngustată, căci dinspre pământul acela numit „al Făgăduinței” s-auzea, trebuia un anume auz, lacrima, larma poporului ales. „Da, domnule Davidsohn, bine-ai făcut! Ai plecat; noi am rămas; o țară a părinților noștri: sunt totuși fericit!, nefericit pentru zodia ei neagră de-acum.” - „De crimă”, o aud pe Marga Popescu, te faci că nu știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nasurile turtite; copoi sprinteni; dulăicu hămăituri răgușite - și toți dădură năvală în jurul veneticului. Piatra copilului porni și pocni într-un gard - străinul își încovoie în sus spinarea, își ridică buzele și-și arătă dinții, pe când hămăiturile celorlalți umpleau strada de larmă. Unul, mai îndrăzneț, se avântă. Veneticul se întoarse ca fulgerul clămpănind din dinții albi, apoi porni încet, cu ochii la pândă. Cânii ceilalți, însă, dând un iureș, îi întoarseră. Costică repezi altă piatră, și javra, izbită, icni, făcu două copce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
țâră, ridică pușca, ochi și, o dată cu bubuitura asurzitoare, un fum des învălui grămada. Cânele o porni în fugă spăriată și urmăritorii se răsfirară răcnind și chiuind. Din strada Prefecturii cotiră în ulița Ștefan cel Mare. Acolo oamenii, înspăimântați de atâta larmă, săriseră în păr și se băteau cap în cap. Ce-i, frate, ce s-a întâmplat? Domnule! strigă polițaiul bălăbănindu-și pușca: e turbat! — Cine-i turbat? După el, domnule, nu sta la vorbă! ordon, domnule ordon! Câne turbat! După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
chemându-i pe nume: Duman și Joian, îi puse la jug; după aceea îi apucă de funie și prinse a trece prin mulțimea deasă de oameni care se țesea de colo până colo, prin fierbințeala cea mare a soarelui, cu larmă nedeslușită de glasuri. Săteni cu fețele liniștite, cu muierile și cu copiii după dânșii, se purtau încet spre comedii, unde urlau paiațe pestrițe, ridicate pe podiște de lemn, deasupra mulțimii care se grămădea în juru-le cu gurile căscate. Negustori cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
plină de mâhnire a frunzișului de răchită. Băieșu îl privi un răstimp, apoi își șterse de iarbă mâna stângă iar umplută de sânge. Întinse degetele și coborî pleoapele mortului. Oftă, parcă se deștepta din gânduri, și se sculă în picioare. Larma de glasuri creștea, venea ca un vârtej din porumbiște. Sfărâmând strujenii, gâfâind, plini de sudoare, cu cuțitele în mână, cu ochii crunți, cei patru țigani deodată izbucniră din desiș, strânși alături, încolțiți de toate părțile de românii care săltau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vătaful, un om mărunt și aprig, cu fața negricioasă, și cu ochii scânteietori. Mergeam așa o bucată, ș-apoi auzeam murmurul muncii. Răsărea soarele, și-n fierberea razelor treceam printre colibele mărunte ale lucrătorilor și mă amestecam în zarva și larma oamenilor, în jurul lucirilor de cuțit ale curelei, în mormăitul de zăvod mânios pe care-l scotea fără întrerupere hapca, înghițind snop după snop. Munceam ca un rob; răcneam și înjuram până ce răgușeam, de-a valma cu Neculai Dragoș vătaful și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vreme în urmă. Cât de repede se preschimba tocmai în ceea ce sperase să lase în urma lui pentru totdeauna. Reclame urâte desfigurau copacii vecini; un morman de gunoi mirositor aruncat pe coasta dealului, în spatele gheretei de ceai, creștea cu fiecare săptămână. Larma vocilor mânioase și claustrofobia pe care le asociase vieții în mijlocul orașului se strecurau din nou până la el. Iar acum se descotoroseau de prietenii lui preferați din livadă! Oare nu știau cât de mult ținea la maimuțe? Și oare nu știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
-se, despăduchindu-se unele pe altele ca de obicei. Habar n-aveau ele... 23 Sechestrat în camera sa, cu mătușicile și surorile de pază la fiecare fereastră, băiatul Hungry Hop se plimba în sus și-n jos. În depărtare, auzea larma protestatarilor și demonstranților, simțind că nu era drept să nu i se dea voie să ia parte la evenimente. — O să iau dubița, pledase el. O să iasă o vânzare foarte bună. Dar nu, nici măcar argumentul acesta nu era suficient ca să zdruncine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ridice la nivelul mesei, citi mesajul contesei: NU PUNE îNTREBĂRI ACUM. URMEAZĂ-MĂ îN GRĂDINĂ MAI TÂRZIU. I. Irina și Elfrida tocmai făceau o încercare curajoasă de a porni o conversație lejeră când speranțele le-au fost spulberate de o larmă teribilă, de un duduit puternic ce se auzea prin peretele sufrageriei. Era ca și când o armată întreagă de oale, tigăi și alte obiecte goale pe dinăuntru ar fi fost azvârlite pe podea, toate în același timp. Zarva oribilă a fost urmată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
folosită la trei-patru alte astfel de aparate, răspândite prin celelalte saloane. Într-o noapte, cheia rămăsese în rezerva noastră. La un moment dat a intrat o asistentă speriată, țipând: „Cheița, cheița“. A înșfăcat-o îngrozită, zbughind-o pe ușă. Agitație, larmă apoi pe culoar. Se întâmplase ceva. Dimineața am aflat că murise o bătrână „de la șase“. Se sufocase și, până să vină cheița, nu a mai rezistat. Bătrânul din rezerva mea era speriat. Se temea să nu rămână și el fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Încercând să reconstituie, prin sciziune, elementul primordial al materiei cenușii din creierul uman; ei bine, toți acești trenchea-flenchea se adunau, cu mic, cu mare, În jurul omului-locomotivă, umblând pe șine sau târându-se pe traverse În urma lui și făcând cu toții o larmă Îngrozitoare. Uneori, În salon se oploșea, când crivățul șuiera pe străzi, și piatra-kilometrică Bikinski, lipindu-și adidașii de calorifer... După câteva zile, refăcându-și forțele, piatra Își lua tălpășița pe șosea... Oamenii-mâini și oamenii-picior erau compuși, de obicei, din oameni-degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se propage din difuzor: „Nu vă sfiiți. Eu sunt pâinea și carnea vieții. Cine va gusta din mine, se va simți sătutul...”. Chelnerii continuau să stea aliniați la intrare În local, fâlfâind din mâneci și cântând fiecare pe legea lui. Larma crescu, atingând apogeul atunci când, cocoțat deasupra unei mese, apăru Însuși colonelul Geană, care, intonând și el un cucurigu lung cât zilele de post, Îi făcu complice din ochi lui Bikinski. Pe moment, pictorul se pierdu cu firea. Nu cumva trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se pierdu cu firea. Nu cumva trebuia să se prezinte la secție pentru un „interogatoriu de rutină”? Colonelul Geană Îl suprinse de mai multe ori Vedenia nu dură decât o clipă; spectrul colonelului se pierdu, topindu-se În mulțime. Curând larma Începu să se mai potolească. Glasurile ce cântau la unison pierdură din avânt. Fiecare cânta acum În legea lui. Unii măcăiau ca rațele, alții sâsîiau, alții clămpăneau din limbă, scoțând sunete asemenătoare cele pe care le scot berzele În perioada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
își stoarseră puterile sarasinii în nenumarate atacuri , nu reușiră să-i înspăimaâte pe francezi. In cele din urmă , pe la patru după amiază , cand Abdalrahman se pregătea pentru o nouă și uriasă ofensivă , care trebuia să spargă frontul localnicilor , o mare larmă s-a auzit în rândurile sarazinilor . Era regele Eude , care cu aquitanii săi , le atacase tabara și , astfel , o bună parte din sarazini părăsiseră câmpul de luptă spre a-și apăra prăzile .In acea clipă de învălmășeală francii înaintară făcând
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Dacă e adevărat că armele pe care le porți sunt ale lui Hector atunci se vede că le-ai dobândit prin furt.” Cât ai clipi din ochi cei doi se atacau cu furie. Spadele lor se încrucișau umplând văzduhul de larmă. Zebrino dibaci și sprinten, a reușit o vreme să scape de loviturile Durindanei, dar în cele din urmă s-a ales cu o rană adâncă la gât. S-a prăbușit de pe cal, iar regele tătar a plecat cu prada victoriei
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
PRETTY BOBBY ( centrat, în partea de sus a paginii) Pagină separată, de dreapta O curte mică se deschide în spatele zidurilor înalte ale unei case din Bombay ca o glastră micuță în mijlocul unui teren plin de bolovani enormi. Zgomotul după-amiezii și larma de la Falkland Road au rămas undeva, în urmă, de cealaltă parte a zidului. Înăuntru, un tânăr mătură podeaua. O face cam fără chef, vânturând mătura la distanță de picioarele sale lungi, cu o mișcare nervoasă, menită să țină praful departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
îi îndeamnă un vorbitor din Adyar. Din apele Pacificului se va întrupa o rasă nouă, care o va depăși pe cea indo-ariană, a conducătorilor de astăzi. Se iscă controverse, atunci când începe să vorbească o nemțoaică. Elvețiancă, insistă președintele peste toată larma. Frau Doerner, este o distinsă profesoară de euritmică. Și este elvețiancă. Unii membrii părăsesc sala în semn de protest, dar Frau Doerner, căreia i se permite să vorbească, trage nervos de marginea sariului, expunând filosofia mișcării senzuale rituale și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]