3,620 matches
-
mea, îmbrăcată într-un neglijeu de satin, ca să cerceteze ce mă tulbură. Aș pretexta un coșmar și aș ruga-o să rămână lângă mine, să-mi pună mâna-i blândă pe fruntea fierbinte și să-mi cânte un cântec de leagăn. Nu se întâmplă așa. M-am gândit să țip mai tare, însă nu am îndrăznit. Pentru a reduce la tăcere melodia din capul meu, îmi orchestrai Strawberry Fields, apoi Enjoy The Silence, apoi Satisfaction, apoi Bullet with Butterfly Wings, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
2000) este romanțios, ca și cele publicate anterior (Străin în Purgatoriu și Regăsirea în speranță). Autorul își versifică mecanic declarațiile de dragoste, ajutat parcă de un metronom: „Iubirea, permanent ascuns-a și tragedie și uitare / Ca moartea hâdă să devină leagănul unor noi vieți / Angoasa nopților păgâne și nălucirile fugare, / Impuritatea și durerea să nască iarăși frumuseți.“ (Veni-va timpul...) Se remarcă retorica grandilocventă, filozofarea ieftină și... virgula dintre subiect și predicat. În mod inevitabil, sunt invocate și personaje mitologice, despre
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
pe cei vinovați să-i dea dreptate și să se rușineze că au greșit. Fiecare moment are parte de această înfrumusețare exterioară, de această poleire care face reprezentarea neverosimilă: „Un scâncet slab, abia auzit, făcu să-și îndrepte privirile către leagăn, spre mezinul ei scump și drag. Se apropie de el și îi luă mânuțele fine și catifelate ca petalele florilor, între mâinile ei aspre și bătătorite.“ „Silvia ieși în uliță cu albia doldora cu rufe subsuoară, cu scăunelul pentru lăut
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
dă, lumea le dă, Dumnezeu le dă, sug la trei țâțe și tot nu-i mai satură dracu! O noapte întreagă a bătut drumul Dornelor. În zori, sub o tușă de lună violacee, lângă ruinele schitului, Petru rostea cântec de leagăn: "Al Domului este pământul și plinătatea lui, lumea și toți cei care locuiesc în ea." Ziua a șaptea a fost ca o desfacere supremă: din cărămidă s-a înălțat flacără, peste cenușă a curs apă, pământul (acolo unde catapeteasma își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
buzdugan, ea se apropie cu blândețe, cu răbdare, cu smerenie, prietenoasă, binevoitoare, solidară. Moartea este cel dintâi ajutor în vreme de singurătate. (O casă blestemată este, de fapt, un mormânt.) A primit-o și i-a așternut pat în sânge, leagăn în inimă, cămașă în piele. Nimic mai intim decât să te plimbi cu moartea de mână prin iarmaroc: Doamne, în oglindă, dimineața, cu lama, ale cui riduri îndrept? 6. Ce vrei să te faci când vei fi mare, puiul mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
În carnea animalului tânăr, niciodată întuneric pe de-a-ntregul. La 4 dimineața pânza păianjenului se țesea în urzeală de lună plină. Noaptea se refugia prin ungherele târgului. Umbrele se ascundeau sub tencuiala zidurilor. Cântecul cucuvăilor a pustiu chema pustiul în leagăn. Păianjenul țesea în inimă firul tors precum o șuviță de întuneric. Sub grindă, la 4 dimineața, sângele lega noduri. Spălătorul, la capătul holului. Frig. Apa, cristale ascuțite, lichide, mușcau epiderma violacee. Frig. Pe jos, mozaicul îmbibat cu urină și clăbuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sensul. Un fals este suferința de claustrofobie (fie și cea sentimentală) atâta timp cât pământul îi încape pe toți. Frica de întuneric este simțire, și nu simț. Orbul vede prin ochii mamei de la facere până la desfacere; mutul vorbește prin cântecul ei de la leagăn până la leagăn; surdul își aude sângele în inima pe care și-a rezemat fruntea; ciuntul, în coșul pieptului, cară mormântul ființei dragi; secatul de gust seamănă mătrăgună-n icoană. Frica de întuneric este simțire. Petru pășea în sine ca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fals este suferința de claustrofobie (fie și cea sentimentală) atâta timp cât pământul îi încape pe toți. Frica de întuneric este simțire, și nu simț. Orbul vede prin ochii mamei de la facere până la desfacere; mutul vorbește prin cântecul ei de la leagăn până la leagăn; surdul își aude sângele în inima pe care și-a rezemat fruntea; ciuntul, în coșul pieptului, cară mormântul ființei dragi; secatul de gust seamănă mătrăgună-n icoană. Frica de întuneric este simțire. Petru pășea în sine ca într-un trup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
este durere, dezgust și scârbă este; corpul împrumutat, fie și pentru o noapte, se leapădă ca o cămașă putredă. Dumnezeu' mă-ti, dacă-ți aud gura, îți iau gâtul, ți-e clar, mă? Firul de păianjen cobora ușor ca un leagăn legănel legănat de-o creangă de nuc în grădina bunicilor: "Huța, huța, puiul mamei, huța!" La capătul firului, o muscă abia se mai mișca, aripile-i erau cusute cu o rază de lună, picioarele, încleiate în joc. (Șotronul, mai ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nod acele ceasornicului în turnul de veghe. În carnea cetății se aruncau pietre, sângele mlaștină sub copitele îngerilor, oasele fluiere cioplite din cumpăna fântânii, cineva cântă a sete, altcineva ascultă a ploaie: "Nani, nani, puiul meu drag, nani, nani, în leagăn laptele are gust de stea putredă." Ca după topitul stâncilor, primăvara, o deltă albă, vâscoasă, inunda odaia. O să am grijă de tine, fetița bunicului, o să-ți dau bani, o să te îmbrac ca pe o păpușă, numai să nu spui la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
iarba de coasă. Pe la 8 noaptea devenea vânătă ca o curvă ucisă cu pietre. Pe la 10, era de smoală și-n ugerul stâncilor. Mai întâi, cobora întunericul în vârfuri, apoi pe coroană, pe tulpină, pe cetina, noaptea în rădăcini era leagăn: Doamne, întunecat îți este sângele. Crucea din poarta mânăstirii își pansează rănile, picură cucută din icoana Bunei Vestiri, anii se cojesc din lemnul teiului și ninge a toamnă cu păsări moarte. De 7 ori câte 3, clopotul... și începea miezonoptica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Annibale astăzi în viață și care era principe peste Bologna a fost omorît de unul din familia Canneschi, care conspirase împotriva lui, și nu a lăsat în urma lui, din același neam cu el, decît pe domnul Giovanni, pe atunci în leagăn. Îndată după săvîrșirea acestei crime, poporul întreg s-a ridicat și i-a ucis pe toți din familia lui Canneschi. Aceasta s-a întîmplat deoarece neamul lui Bentivoglio se bucura în vremea aceea de multă dragoste din partea poporului; și dragostea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
deosebit... ― Ce se va Întâmpla, iubitule? M-ai făcut curioasă. ― Vom descoperi elixirul tinereții veșnice! Și atunci, ține-te viață! - a continuat Gruia dialogul, lipindu-și obrazul de al ei cu toată căldura din suflet... Cu scârțâit de roți și leagăn de arcuri, trăsura Înainta pe ulița Muzelor, devenită sub „bolșăvici” - vorba cercetașului Toaibă - strada Neculai și nu Nicolae Bălcescu. La capăt de drum, birjarul a oprit calul și a rostit, ca pentru el: ― Am ajuns cu bine. Să fie ceasul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
plutesc ca niște nori ușori în gândurile lui Victor : "Balul studențesc de la Bagdasar și melodia primului lor dans... Vârful Toaca și răsăritul de soare de pe Panaghia... Rochia largă în carouri bleu, rochia largă pe care o purta când era însărcinată... Leagănul din lemn găsit în podul bunicilor în care dormise Dorina... Iedera de pe casa din marginea pădurii... Micul dejun luat în tihnă pe terasă... Tufele de liliac pe care Dora le-a răsădit și care au înflorit pentru prima oară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să le îngâne ca într-o melopee : " Îți amintești, Dora ? Balul studențesc de la Bagdasar și melodia primului nostru dans... Vârful Toaca și răsăritul de soare de pe Panaghia... Rochia în carouri bleu, rochia largă pe care o purtai când erai însărcinată... Leagănul din lemn găsit în podul bunicilor în care o culcam pe Dorina..." Dorina încearcă să se facă utilă masând tălpile reci care se ivesc de sub cerșaful-lințoliu. Nu își recunoaște mama în această mumie nemișcată branșată la o aparatură pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
la o mică adiere de vânt... Năluca Fetița noastră s-a înălțat pe nesimțite... La nici un an mergea în patru lăbuțe, la un an, copăcel și chiar zicea că ea e Bina și pe deasupra, Chichescu, iar bunica-bica, Chica. A refuzat leagănul tot de timpuriu... și căruțul. Cerea să doarmă pe pernă și să se plimbe de mânuță, fie în parc, fie în pădure sau pe malul apei. Ca să nu mă lovească băieții cu bițicheta, zicea; ca să nu mă fule Lupul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
creieri de motan negru pe inima goală... Că numai așa te-au prostit, ți-au întunecat vederea și ți-au tulburat sufletul!.. Tu ai prins câte ceva numai dintr-o vară! Dar eu știu mai multe încă de când Mariuța era în leagăn și Dobaru o pupa peste tot, și pe dinainte, și pe dinapoi, bucuros nevoie mare că nevastă-sa i-a făcut mândrețe de fată... Dar fata nu prea creștea și părea pitică, cu picioarele curbate, și oamenii îi ziceau crăcănata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Vei cunoaște odihna, tu, cel obosit, și ție, rănitului, îți va fi dată alinarea. Ne-am început lunga călătorie pe pământ adorând Zeița-Mamă. Femeia indiană există pentru a nu ne lăsa să uităm acest lucru, pentru a ne întoarce la leagănul cel dintâi al firii, acolo unde, poate, este singurul loc în care putem recupera un crâmpei de fericire. O, însă Keiko... Pe când Namita este lacul odihnind, negru, în el însuși, Keiko este norul suspendat între ființă și neființă, o trecere
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
niciodată viața schimbată în satul meu, ori de câte ori am revenit, doar văile și dealurile parcă sunt mai mici, lăsate mai jos, parcă supte de pântecul pământului. Am compus și mă închin sfântului loc natal cu poeziile: „Locul unde te-ai născut,” „Leagăn,” „Uliți posomorâte,” „Descătușarea sufletului,” „Norocos,” „Iubesc” și cu poezia „Cristinești.” La începutul călătoriei mele în viață, nu-nțelegeam prea bine ce se întâmplă cu mine, dar în timp am realizat că spiritul valsează și sufletul se descătușează. Mai târziu am
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ajutor să le dea. După ce am revenit acasă după câteva zile, am compus poezia „Spirite în agonie,” pe care o închin copacilor, acestor copii neajutorați ai pădurilor, și care întotdeauna m-au impresionat până la lacrimi. Multitudinea întâmplărilor din trecutul vieții leagănului natal nu l-a schimbat, a rămas cu același peisaj diferit, cu o strălucire aparte și bogăție rară, de o valoare inestimabilă. Dintotdeauna m-am uitat în urmă, deși energia ochilor cuplată cu a gândurilor a fost direcționată în vâltoarea
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
fost direcționată în vâltoarea necunoscută a viitorului. Nu am uitat aluatul din care am fost plămădit, cu modelarea ce continuă și la poarta viitorului pentru a-mi corecta evoluția spirituală cotidiană. Ori de câte ori pătrund în lumea necunoscutului din pădurile aflate împrejurul leagănului, mai ales în pădurea de fag, florile de ghiocel mă trimit în vremea din urmă să gust, fără opreliște și acum ca și în copilărie, din sensul vieții, al nașterii și al renașterii adus an de an de frumosul anotimp
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
putut ferici la lumina lunii care mângâia fețele lucrătorilor din lanurile de grâu, martor ocular pe câmpia de la Tricova, ocazie cu care am compus poezia „Marea simfonie,” pe care am închinat-o secerătorilor. Umbra mă urmărește de la naștere, din minunatul leagăn colorat cu peisaje neasemuite. Leagănul sfânt pentru al meu spirit și suflet a rămas într un îndepărtat trecut minunat care m-a alăptat și m-a crescut, m-a învățat să fac primii pași, m-a învățat să zâmbesc la
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
care mângâia fețele lucrătorilor din lanurile de grâu, martor ocular pe câmpia de la Tricova, ocazie cu care am compus poezia „Marea simfonie,” pe care am închinat-o secerătorilor. Umbra mă urmărește de la naștere, din minunatul leagăn colorat cu peisaje neasemuite. Leagănul sfânt pentru al meu spirit și suflet a rămas într un îndepărtat trecut minunat care m-a alăptat și m-a crescut, m-a învățat să fac primii pași, m-a învățat să zâmbesc la cerul puternic luminat cu albastrul
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ziulica de mare, colindam pe văi și dealuri împreună, după șerpi și șopârle, gândaci și greieri, păsări și după cuiburile acestora, escaladam copaci și locuri din păduri greu accesibile. Atât unul, cât și celălalt, aveam în sânge inoculată povața din leagăn de către părinți, că este bine să vedem și să știm de toate dar să nu stricăm pentru a pricinui durere păsărilor, plantelor sau animalelor, deși la acea vârstă nu știam că și ele au spirit ca și noi. În amintirea
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
înfiere" cu termenul de "adopție", termen utilizat și în prezent. Revenind însă la parcursul istoric, în perioada regimului comunist, în România, protecția copiilor aflați în dificultate (copii abandonați, copii orfani, copii cu dizabilități) se realiza în instituții de stat (orfelinate, leagăne) în interiorul cărora copiii beneficiau de condiții de dezvoltare și educare minimale. Ca urmare a exploziei demografice cauzată de Decretul nr. 770 din 1 octombrie 1966, pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii care, cu câteva excepții, interzicea avorturile, s-a înregistrat o
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]