532 matches
-
are you?”), le întreabă, la rândul său, Macbeth (aceeași întrebare pe care Horațio o pune spectrului bătrânului Hamlet), neștiind dacă nălucile pot vorbi sau nu. Banquo remarcase, într-adevăr, degetul pe care fiecare dintre ele și-l pusese pe buzele livide, posibil semn al unui secret ce va trebui bine păzit. Oare aceste vrăjitoare, la început mute, nu sunt niște figuri ale tăcerii, ca și fantoma din Hamlet? Chiar când vor vorbi, Banquo va continua să aibă îndoieli în privința „naturii” lor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-i dea târcoale; numai el are clarviziunea celor ce au trecut prin greaua încercare a tenebrelor și au devenit atoateștiutori, întocmai ca fantomele. Numai el poate „vedea” pe chipurile celorlalți semnul morții: „Îmi dau seama că toți sunteți acum mai livizi decât niște morți”. Ușa, prag fragil la granițele alterității Pentru „intrusa” fără trup și fără chip nu există ușă pe care să n-o poată deschide, prag pe care să nu-l poată trece, așa cum va scrie ceva mai târziu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îi dăruise lui Rubek și sculpturii lui sufletul ei viu: „După aceea, am rămas ca golită pe dinăuntru, golită de suflet, și așa mi-am pierdut viața, Arnold”. Lumea continuă să-i spună „țicnita”, „femeia în alb”, „femeia cu chipul livid”, construind astfel în jurul ei imaginea unei moarte vii, a unei fantome rătăcitoare, ilustrare a unei alterități în care experiența nebuniei se împletește cu aceea a morții. Or, tocmai această „femeie cu chipul livid” posedă, după propria mărturisire a sculptorului, cheia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
țicnita”, „femeia în alb”, „femeia cu chipul livid”, construind astfel în jurul ei imaginea unei moarte vii, a unei fantome rătăcitoare, ilustrare a unei alterități în care experiența nebuniei se împletește cu aceea a morții. Or, tocmai această „femeie cu chipul livid” posedă, după propria mărturisire a sculptorului, cheia creativității lui, secretul viziunilor sale artistice. Să nu uităm că ei îi va cere ajutorul Maja, tânăra soție a lui Rubek, când acesta va voi să deschidă o anumită cutie. Stranii sunt puterile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o realizeze sub toate formele ei. Când vei apărea, pe chipul tău se va așterne paloarea - nu, nu mă gândesc la frică, ci la contrariul ei, la un incredibil curaj. Cu tot fardul tău și în ciuda sclipirii paietelor, vei fi livid, sufletul îți va fi livid. În momentul acela vei atinge perfecțiunea ca precizie a execuției. Cum nimic nu te va mai lega de pământ, vei putea dansa fără să cazi. Dar vezi să mori înainte de a-ți face apariția, pentru că
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ei. Când vei apărea, pe chipul tău se va așterne paloarea - nu, nu mă gândesc la frică, ci la contrariul ei, la un incredibil curaj. Cu tot fardul tău și în ciuda sclipirii paietelor, vei fi livid, sufletul îți va fi livid. În momentul acela vei atinge perfecțiunea ca precizie a execuției. Cum nimic nu te va mai lega de pământ, vei putea dansa fără să cazi. Dar vezi să mori înainte de a-ți face apariția, pentru că pe sârmă trebuie să danseze
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Harnack, p. 167, 333. 75. Harnack, pp. 177-196. 76. Vezi cartea mea Expériences de l’extaze, de l’Hellénisme au Moyen Age, Payot, Paris, 1984, pp. 119-144. 77. Harnack, pp. 190-194. Capitolul VI Mitul maniheist Nous tremblons au-dessus de vous, livide armée, Et de votre feu noir nous sommes la fumée. Victor Hugo 1. Cosmogonia La Început erau două substanțe distincte (in exordio fuerunt duae substantiae a sese divisae). Întîi Dumnezeu Tatăl, care stă În Împărăția Luminii, veșnic prin originea sa
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
personajele să scoată un râgâit, iar această autoderiziune, prin care «eroul» își recapătă controlul de sine, e cum nu se poate mai nimerită și mai actuală” (III, 137). În comparație cu el, Keats cade, cuvântul îi aparține lui Cioran, “în sublim, în livid”. Ceea ce i se întâmplă într-un anume fel și lui Sartre, pe care, știm, Cioran îl disprețuia. Vorbind de el, Cioran se întreabă, aproape revoltat: „Cum poți să fii lipsit în așa hal de simțul ridicolului?” (III, 228). Concluzia e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dacă aveți de-a face doar cu simptomele sau cu afecțiunea reală. +++ Ideea 90. Trebuie să știți că nu știți Dacă cineva vă cataloghează drept ignorant, sunt gata să pariez că vă veți simți undeva între rănit și devastat sau livid și furios, în funcție de starea dumneavoastră emoțională. De fapt, a fi ignorant poate reprezenta un imens avantaj pentru perfecționare. Poate deschide noi orizonturi dacă înțelegem definiția ignoranței din dicționarul Webster: „a nu fi învățat”. +++ +++ TEMĂ Pe un carton de 3 × 5
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
Îmi place miezul dulce al pământului de strugur putrezit./ Un cal și țipetele de păsări care trec îmi plac". Imaginile, în cuprinsul volumelor, continuă să fie stranii, asociațiile de obiecte ne trimit la tehnica suprarealistă; un ciclop de nisip intră livid în ochi, primăverile spectrale sunt nefirești, de carne, în aurul orfic plutesc comorile pe spate. Portretul din "Prostul satului" ne amintește de grotescul poveștilor fantastice germane: "are capul de ied, limba de câine,/ are mâinile depărtate de corp și străine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rol acțiunii Logosului. Arie, preotul eretic de la începutul secolului IV, susținea că, în treimea dumnezeiască, numai Dumnezeu-tatăl este Dumnezeu adevărat, că Fiul Logosul nu este egal cu tatăl, este numai asemeni lui, nu homoousios, ci numai homoiousios. Întinși sub cumpănă/ livizi și goi, aidoma unul cu altul/ ascultăm piatră de piatră cum crește nenorocu-n ea." Uneori, autorul imnelor își asumă ipostaza de nou psalmist: "Tu toate le știi. Doamne, Tu știi că te iubesc." "Imnele bucuriei", sunt poeme ce par a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și se uită la el de la mare distanță,/ cercetând esența." 3 "Nu pot să mă spăl de pulberea cruntei istorii/ prin care am trecut/. Nu pot s-arunc de pe mine paloșul înfricoșatei istorii/ Și nici nu voiesc. Tăiat din atlazul livid al ororii,/ Și șalul meu rece, bălțat, grotesc/ în care mă-nfășur." 1 I. Negoițescu, "Engrame", pag. 56. 1 "A treia taină"" Editura Tineretului, 1969. 1 "Ai murit când/ lumea ta, lumea noastră, abia răsăreau". Citat după Dan Grigorescu, "Direcții în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
compensată la Adrian Leonescu printr-o capacitate remarcabilă a organelor sale de pronunție. Întreaga lui ființă fizică și morală participa la actul aproape mistic al pronunției /.../ În toată această concentrare doar gura cu buze cărnoase, foarte roșii pe fondul aproape livid al feței, era mobilă și elastică, din interiorul ei țâșnind subțire, tremurătoare dar totdeauna corectă, o emisiune vocală venită parcă de undeva de departe. O fi ales "proful" Pițu acel fragment la cursul practic de retroversiune pentru a da un
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
continuă apoi între Daisy și abia sositul bunic, John Grammaticus, pe subiecte vechi, bănuite uitate. Nici Theo nu poate limpezi prea mult situația. Totuși, adevărata surpriză a zilei e produsă, involuntar, de către Rosalind, ultima ajunsă acasă. Ea intră în scenă lividă, urmată de doi indivizi ce o amenință cu un cuțit. O singură privire îl pune pe Perowne în fața insurmontabilei fatalități. Agresorii sînt Baxter și unul dintre tovarășii de dimineață. "Perifericul" și "refuzatul" nu a putut suporta, la limită, umilința la
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mai primesc hrana colivei, își pregătesc atunci răzbunarea, într-un tablou de respirație dantescă, precum puține sunt în literatura română: "Trei sute de morți, slăbiți de post îndelungat, dar însuflețiți de o mânie doar celor răposați cunoscută, își ciocneau acolo ciupercile livide ale țestelor și își foșneau veșmintele înnegrite [...] și își holbau orbitele goale, pline de viermi, unii la alții". Armata de revenants invadează, într-un contrapunct canibalistic al erotismului celor vii, satul Badislavilor și-i atacă pe locuitorii săi: "Strigoii năvăleau
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ce se înconjoară de înșiruirea sveltă a unor svelte colonade, s-a așezat albă și goală sub găteala podoabelor de pietre prețioase, perversa Salomee... Și călăul cu sabia picurând de sânge i-a adus într-o tavă de argint capul livid al Sfântului Ion, pe care ea-l privește cu nesațiu și cu satisfacția visului ce e gata să se împlinească... căci pe buzele ei vezi palpitând setea de sărutare, de sărutarea pe care i-o refuzase cu atâta dispreț... Da
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în prim plan personajele principale ale romanului publicat în foileton în ajunul revoluției de la 1848, și ale cărui episoade au ocupat luni întregi coloanele din "Journal des Debats". Primul personaj, aplecat asupra mesei de lucru, este un bătrîn cu "mască lividă", îmbrăcat într-o redingotă veche, ponosită și jerpelită, cu gulerul slinos. Umil, el prezintă interlocutorului său, un bărbat tînăr, cu privire scrutătoare, cu aer de superioritate, un teanc de mesaje, venite din toate colțurile lumii. Dictate de o voce seacă
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
pipernicite, îndepărtate pășuni despărțite prin șiruri rare de plopi. Foarte departe mici pete albe vădeau orașe, Marchiennes la miazănoapte, Montsou către miazăzi, în vreme ce, dinspre răsărit, pădurea Vandame tivea orizontul cu vînătul hotar al arborilor ei pleșuvi. Și, sub un cer livid, în scăzuta zi a acestei după-amieze de iarnă, părea că bezna toată a Voreux-ului, toată învolburata pulbere de huilă, s-ar fi abătut pe cîmpie, așternîndu-și pudra pe copaci, acoperind drumurile, însămînțînd pămîntul. Etienne privea și ceea ce-l surprindea mai
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
a fost și a rămas Marina Voica! O păpușă, o papușă gracilă de peste 70 de ani, mai mare decât mama, care a fost și este o femeie foarte frumoasă... Liviu Antonesei: Totul trebuie privit cu umor, altfel suntem "morți și livizi", ca să parafrazez titlul unui film sârbesc de altfel, foarte bun! pe care l-am văzut în copilăria sau adolescența mea, dar pe care nu l-am uitat nici acum. Cât privește femeile, adevărul este că am văzut femei frumoase peste
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
o firimitură din bunătățile lui. Mânca singur tot. Și nu pe ascuns, ci în văzul tuturor, pentru a ne face să salivăm și mai strașnic. Și să zici că se prindea de el aceste bunătăți? Da de unde, era la față livid și la trup prizărit. De altfel, aveam eu o socoteală cu acest băiat, pe care am s-o povestesc în altă parte. Uneori, mergeam împreună cu Țuți, cel mai bun prieten al meu din copilărie, la furat mere, din livada lui
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
trimitea razele-i strălucitoare drept în creștetele noastre, m-am uitat la Gică: era gol, numai în slip (ca și noi, ceilalți, dealtfel); stătea cu șezutul pe mal iar picioarele goale îi atârnau în jos, în apă. Era la față livid și părea nespus de istovit. L-am întrebat: - Ce-i, frate, nu te simți bine? - Eh, nu-i nimic. Simt puțin oboseala, dar merg acasă, fac o baie bună, mă culc, dorm bine și mâine voi fi ca un nou
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
divanului. Moldova e paragină curată și bătută de toate vânturile. Scaunul Moldovei acum e pagubă, nu câștig. Careta și garda de ieniceri intrară în curtea palatului ocupat de marele vizir. Cei doi călători erau albi la față și cu buzele livide. Vodă închise ochii înainte de a coborî și-i ținu așa un timp, sperând că printr-un farmec ar putea să se trezească atunci când o să-i deschidă acasă la Brâncoveni sau la Târgoviște, poate chiar la București. Își spuse o rugăciune
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
rău, ca și cum ar fi regretat că trebuie să se despartă de marele stolnic și de el. Mihai fu cel care întinse de data aceasta mâna spre mâna lui Brâncoveanu și, întorcând capul, rămase surprins văzându-l treaz, palid cu buzele livide, zâmbind trist: — Când or să oprească să adape caii, rămâi tot aci lângă noi, neică Mihai..., dar dacă nu s-o putea, rogu te să nu uiți când ajungem acasă să trimiți s-o aducă pe femeia aceea la Târgoviște
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
un deget pe altul, vodă Ștefan, bărbat la patruzeci de ani, îmbujorat în obraji și cu o imensă tristețe în ochii mari, migdalați, doar neica Dinu era descumpănit, îi trecuse spaima, pentru că fața nu-i mai era vânătă stacojie, ci lividă. Obrazul de hârtie lăsa acum să se vadă albastre, vinișoarele pe nas și la tâmple. Era pentru prima oară în viața lui când spătarului îi păru bine că fiu-său, Mihai comisul, nu este om de domnie, ba chiar mai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cele necesare. Convoacă consiliul. -Acum Măria ta? -Acum căpitane, acum. Să terminăm odată cu toată nebunia asta. După ce s-au adunat toți în camera de consiliu contele întrebă: -Cine a citit istoria cavalerilor ioaniți și teutoni? -Eu măria ta-răspunse contesa Barbara lividă. De ce? -Citind istoria i-ai invocat, fară să știi că faci asta. Sfințiile voastre și ceilalți urmați-mă. Au coborât în subsolul castelului și de acolo, au mai parcurs circa treisute de metri, dând peste o sută de schelete împrăștiate
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]