560 matches
-
istericale, Nicanor se lăsă, ca și ceilalți bărbați, În voia soartei. Scuipându-și chipul din fântână-și spuse: „Așa-i, te iei după capul unor muieri...“. Ceva era În neregulă totuși cu chipul său. Clătinându-se-n adâncuri, o față lividă, lungă, Înconjurată de un halou, Îl privea cu insistență. Fața aceasta i se păru că nu-i a sa. Era parcă el și nu era el, ci Ippolit. „Prostii“, Își spuse Nicanor, dând bici cailor și lăsând femeile În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și are măreția ei, în Franța, istoria gândirii, ca de altfel istoria pur și simplu, amplifică semnificația tragicului dincolo de margini. Fie încenușarea înaltelor haruri geometrice ale lui Pascal pe rugul unei credințe mistuitoare; fie duelul stupid care, într-o dimineață lividă, ni l-a răpit pe Galois lângă Gentilly; fie soarele satanic al pubertăților violente, sublimând geniul lui Rimbaud - cu mult înainte ca soarele Harrarului să-i fi uscat piciorul - pretutindeni același sfârșit pripit îi răpește pe-acești semizei ochilor noștri
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
pe fierar. „E gineri-miu“, mi-a spus el, „noaptea cântă la local, la București, acum face ezecicii...“. După un timp, sunetele s-au stins și în ușa colibei s-a ivit Bach în pijama vărgată, era mai tânăr, părea livid, extazul îi împăienjenise ochii, se clătina beat de muzică, îmi părea rău că tace, aș fi vrut să i aud cuvintele, să aud ce se poate spune în starea aceea; atunci s-a repezit din porumb o fetiță de vreo
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
graba mare. Descărcându-și năduful pe utilajele care repede și mereu se defectau, alăturându-și injuriile și ocărând vremea rece, care le îngheța mâinile bătrâne și reumatice, asudau, așa, cu mic cu mare, de cum se înroșea pleoapa răsăritului, până ce obrazul livid al lunii văruia, vinețiu, prispele caselor solitare. Tărășenia cu Pepenoaica lui Nicanor Galan deveni apanajul soboarelor de bătrâne guralive din Goldana, care, de cum din cochilii de stele odrăsleau cornițe fragede de raze, se adunau la gura sobei și începeau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
o mână scheletică. Ne, ne, ne, ne! Nu se poate să stai așa inactiv, zise sentențios Vladimir. Trebuie să te implici, trebuie să-ți asumi răspunderea! Îmmmî! își exprimă pacientul zadarnica și disperata-i împotrivire, scâncind un protest muced și livid, care se distribui în aerul încăperii cu un miros greu de putrede suveniruri! Vladimir mai trase o porție de dezinfectant din carafa de cristal, apoi, își lepădă haina și își suflecă mânecile cămășii, hotărând: Ne, ne, ne! Stai, stai, stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și studenți, dar pe mine mă trec fiorii când îi văd. Pentru că nu era altceva mai bun pe aproape, au intrat. Înăuntru era întuneric ca într-un acvariu. Lumina de afară nu pătrundea deloc din cauza perdelelor groase. Fețele clienților păreau livide din cauza luminii ce venea de la lămpile care atârnau pe pereții aurii, deasupra capetelor lor. Arătau ca niște pești. „Chiar dacă n-ar fi fost lumina aceea“, gândi Takamori privind în jur, „tot ca niște pești arătau“. De exemplu, ochii tânărului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
confesiuni unui tip ca mine? Barul Începuse să se umple. Grupul de puștani, o prostituată de culoare, bătrânul cu un teanc de ziare sub braț, bărbatul de vârstă mijlocie cu costumul șifonat care bea vodcă cu Înghițituri mari, o gravidă lividă la față care de-abia se mai ținea de perete, un grup de muncitori care beau un pahar Înainte de a pleca la schimbul de noapte. — Nu contează cui te confesezi. E suficient ca cineva să te aprobe. În rest, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
care Dumnezeu a dat arc în zori... Bătrânul portar atârnă ca o limbă de clopot de bolta cerului, pufoaica mirosea a om liber. Nene Matei, te rog, hai să ieșim din această fotografie înrămată! 46. Spânzurat de tocul ușii, rece, livid, rigid, vânăt, lignificat, o ultimă explozie de sânge în orbite. Altfel ar fi trebuit să se întâmple. Însă paznicul, fost subofițer în garda personala a doctorului Petru Groza, a intuit intențiile dezertorilor. Ceașca de ceai covor de așchii albe. Pardoseala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
imediat deasupra durei mater, ajung ușor la el... Rămâne de văzut cât suferă creierul, asta nu pot să prevăd. Apoi mai este un punct aici, spre interior, nu știu, poate e o revărsare de contralovitură... Ne privim în lumina aceea lividă care îți proiectează creierul în spatele nostru. Știm că nu putem să ne mințim. S-ar putea să existe complicații ischemice deja în curs, șoptesc. — Trebuie să deschid, numai așa vedem. — Are cincisprezece ani. Cu atât mai bine, inima e puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
întâlneam. Ca și cum călătoria nu ar fi fost reală, ci alegorică, visată. Picioarele fetiței păreau neînsuflețite, chipul îi era ascuns acolo unde eu nu-l puteam vedea... Poate se temea de mine, de aceea mama ei mă șfichiuia cu privirea aceea lividă. Am încetat să mai privesc în jur, să nu mă prăvălesc mai mult decât trebuia în stânjeneala aceea emblematică. M-am lăsat atras de un râuleț mocirlos, pe ale cărui maluri uscate se vedeau gunoaie și un nor rătăcitor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cu un crocodil mi se pare ultimul lucru pe care un tată îl poate dori să i se întâmple unicei lui fiice; cel puțin unul ca mine, care a primit o educație protestantă. — Cum se cheamă localul ăsta grozav? spun, livid. Vreau să dau o raită pe-acolo. Îmi întinde un anunț publicitar și imediat mă trece o sudoare rece pe șira spinării, căci numele acela, „Noul Titania“, îmi sună cunoscut, mult prea cunoscut, chiar dacă e vorba de amintiri dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu ambulanța. Două ore mai târziu, în ambulanță, doctorul și femeia stăteau aplecați asupra bolnavului. Din gura lui plină cu tot felul de excrescențe ieșeau frânturi de cuvinte: "șobolanii!" spunea el. Cadaveric, cu buzele ca de ceară, pleoapele grele și livide, cu răsuflarea întretăiată și scurtă, sfâșiat de ganglioni, îngrămădit în fundul cușetei, ca și cum ar fi vrut s-o închidă deasupra lui sau ca și cum ceva venit din fundul pământului îl chema fără încetare, portarul se înăbușea sub o greutate nevăzută. Femeia plângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ușă. —Mulțumesc. O să-ți dau banii înapoi, i-am zis rușinată. —Las-o baltă. Trece-o la capitolul experiență. Doar fă-mi o favoare, nu mai accepta călătorii în avioanele particulare ale bărbaților însurați, OK? M-am târât până la avion lividă. Charlie chiar nu mă-nțelegea. Unei newyorkeze îi este fizic imposibil să refuze vreodată o călătorie cu un avion particular. Lista de lecturi a lui Julie Bergdorftc " Lista de lecturi a lui Julie Bergdorf" 1. Lista comitetului de organizare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Dintr-odată, la auzul unor pași mărunți, își simți inima străpunsă de-un pumnal și capul invadat de negură. Ușa salonului se deschise și își făcu apariția Eugenia. Bietul de el se sprijini de spătarul unui fotoliu. Ea, văzându-l livid, păli o clipă și încremeni în mijlocul salonului, iar apoi, apropiindu-se de el, îi spuse, cu glasul scăzut și uscat: — Ce-i cu dumneavoastră, don Augusto, vă e rău? — Nu, nu-i nimic; ce știu eu... — Vreți ceva? Aveți nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scutură ceața confuziei care-l învăluise, își luă pălăria și-o porni pe străzi rătăcind la întâmplare. Trecând pe lângă o biserică, San Martín, intră în ea, aproape fără a-și da seama ce face. Nu văzu la intrare decât luciul livid al unei candele ce ardea lângă altarul principal. I se părea că respiră întuneric, miros de bătrânețe, de tradiție parfumată în tămâie, de sălaș secular și, înaintând aproape pe bâjbâite, se duse să se-așeze pe-o bancă. Se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Poate după ruptura aceea...? — Poate... — Eugenia! Eugenia! Chiar atunci se auzi un ciocănit la ușă, iar Augusto, tremurând, cu fața aprinsă, exclamă cu glasul uscat: — Ce este? — Rosario, Rosario așteaptă - rosti vocea Liduvinei. Augusto se schimbă la față, făcându-se livid. — Ah! - exclamă Eugenia -, deranjez. Te așteaptă... Rosario. Vezi că nu putem fi decât prieteni, prieteni buni, prieteni foarte buni? — Dar Eugenia... — Vezi că te așteaptă Rosario... — Și dacă tu m-ai respins, Eugenia, așa cum m-ai respins, spunându-mi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
grav, atât de grav, încât am crezut că moare. Și-a pierdut mai tot sângele din vine și-a rămas albă ca ceara, îi cădeau pleoapele... Am crezut că o pierd. Am simțit că înnebunesc, m-am făcut și eu livid ca de ceară; îmi îngheța sângele în mine. M-am dus într-un ungher al casei, unde să nu fiu văzut de nimeni, am căzut în genunchi și m-am rugat lui Dumnezeu să mă omoare mai degrabă pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
astea dizolvante, extravagante, anarhice, cu care mi-ai venit, hotărăsc și dispun să mori. De cum vei ajunge la tine acasă, vei muri. Vei muri, ți-o spun, vei muri! — Dar pentru Dumnezeu! - exclamă Augusto, acum implorator, tremurând ca varga și livid de frică. — Niciun Dumnezeu! Vei muri! Dar eu vreau să trăiesc, don Miguel, vreau să trăiesc, vreau să trăiesc... N-aveai de gând să te omori? O, dacă de asta-i vorba, jur, domnule de Unamuno, că nu mă voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să dorm, să visez... Să mor..., să dorm..., să dorm..., să visez pesemne!... Gândesc, deci exist; exist, deci gândesc... Nu exist, nu! Nu exist..., mamă! Eugenia... Rosario... Unamuno... - și adormi. Curând după aceea se ridică în capul oaselor în pat, livid, gâfâind, cu ochii negri detot și înspăimântați, privind dincolo de tenebre, și strigând „Eugenia, Eugenia!“ Domingo se repezi la el. Își lăsă capul să-i cadă-n piept și muri. Când sosi medicul, crezu mai întâi că încă trăia, ceru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
lui Carducci „Pe Monte Mario“? Descriindu-ne cum „până când, pripășită la ecuator, la chemările căldurii fugare, vlăguita descendență nu va mai avea decât o singură femeie, un singur bărbat, care, stând în picioare printre ruine de munți, prin pădurile moarte, livizi, cu ochi sticloși te vor vedea, o, soare, peste imensa gheață apunând.“ Apocaliptică viziune, ce-mi amintește de alta, cu cât mai comică, cu atât mai teribilă, pe care am citit-o în Courteline și care ne înfățișează sfârșitul ultimilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și tu le-ai zis în față: - Nu mă faceți, că mă apuc de contrabandă cu benzină pe Clisura Dunării! Uneori aveam reprezentarea ta cu un cuțit între dinți și o năframă pe ochi. Și mă fascina să-i văd livizi pe ceilalți, livizi de jenă că un intrus e în lumea lor. Bună dimineața! Știi că m-am trezit cu gândul foarte precis că am treabă să continuu povestea? Trebuie să ne gândim la un titlu foarte oximoronic, ceva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ai zis în față: - Nu mă faceți, că mă apuc de contrabandă cu benzină pe Clisura Dunării! Uneori aveam reprezentarea ta cu un cuțit între dinți și o năframă pe ochi. Și mă fascina să-i văd livizi pe ceilalți, livizi de jenă că un intrus e în lumea lor. Bună dimineața! Știi că m-am trezit cu gândul foarte precis că am treabă să continuu povestea? Trebuie să ne gândim la un titlu foarte oximoronic, ceva care să reflecte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
că nimeni nu-i mai trimite în nici o taiga, în nici o Siberie. Că sunt, ca să zic așa, din ce în ce mai de capul lor. Când s-a terminat, am plecat spre hotel. Era, de altfel, chiar peste drum. În hol, tovarășa T. era lividă: - Treceți imediat fiecare în camera lui! Cum îndrăznești, măi femeie, să te amesteci în treburile interne ale Uniunii Sovietice? Și cum îți permiți să târăști un copil minor după tine? Să nu scoateți o vorbă! Nici unul. Lămurim noi asta la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
care crezi tu că sunt periculoase. A vorbit prima. Doar câteva cuvinte. - Am avut o viață grea de care nu vreau să-mi amintesc, mă deprimă. Am stat închise în casă, nici la cumpărături nu ne lăsau. Face o figură lividă. Am rămas între patru pereți. Atât. Jowida spune mai multe. - Am făcut parte dintr-o rețea care dădea lecții private pe ascuns, la mine acasă sau la vecini, de cele mai multe ori în pivnițe. Am avut în timp cam 300 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
să-l fac e să ajung prea devreme. Cu cât stau mai puțin, cu atât mai bine. În timp ce-mi termin cafeaua latte, telefonul scoate un bip, dar îl ignor. Probabil e încă un mesaj de la Trish. A devenit lividă la față în clipa când i-am spus că trebuie să plec pentru câteva zile ; de fapt, a încercat chiar să mă oprească. Așa că i-am spus că am o problemă la un picior și trebuie neapărat să merg să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]