1,956 matches
-
vrea din toamnă să pornești așa golaș, Ai câtă, cum câtă omul, pentru iarnă, vreun sălaș Și cu fiecare frunză ce mai tremura pe ram, Plopule, mi-aduc aminte, noi, cât de frumoși eram! Pe când îmi pluteau prin aer pletele lucind divin, Ție-ți tremurau bănuții într-un susur cristalin, Iar acum, cănd argintată-i tâmpla mea, de ceva timp, Frunză ta ce-o sufla vântul nu-i decât un anotimp. Mie nu-mi mai dă culoarea tinereții înapoi, Nici un anotimp
EU VOI TREMURA PRIN FRUNZA-ȚI de EMILIA AMARIEI în ediţia nr. 2106 din 06 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382475_a_383804]
-
Racz Fata cu floarea soarelui / Mädchen mit Sonnenblumen / Pictura pe sticla / Hinterglassbild https://www.facebook.com/arpad.racz.50/photos all cu mâinile ating tălpile verbului îmbrățișez propria-mi poartă cu simpatie trag zăvorul se opintește între a rugini și a luci mat în diminețile în care beau cafeaua alături de iluzia copilăriei pe care încă o trăiesc tata râde mama încropește un zâmbet frații mei apar de niciunde jucăm un joc absurd la finalul căruia fiecare stă singur într-o formă sau
MI-AM RĂZBUNAT TIMPUL de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2057 din 18 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383877_a_385206]
-
Acasa > Strofe > Atasament > IZVORUL Autor: Maria Bălăcianu Publicat în: Ediția nr. 1880 din 23 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Izvorul Sub umbră de mesteceni mă strigă glasul tău Prin foșnetul de frunze tu îl trimiți la mine Și soarele lucește, ajuns la apogeu Tribut i-ai dat, iubite, jertfindu-te pe tine. Văd chipul tău angelic în apa de izvor Și nu-ndrăznesc, bând apă, ca să-l tulbur Doi ochi albaștri calzi și iubitori Privesc pe alții doi lucind pe
IZVORUL de MARIA BĂLĂCIANU în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383968_a_385297]
-
soarele lucește, ajuns la apogeu Tribut i-ai dat, iubite, jertfindu-te pe tine. Văd chipul tău angelic în apa de izvor Și nu-ndrăznesc, bând apă, ca să-l tulbur Doi ochi albaștri calzi și iubitori Privesc pe alții doi lucind pe unde. Un pui de cerb venit-a să se-adape Din a izvorului lumină vie Când se-aplecă regește peste ape Albaștri ochi unit-a pe vecie. Izvorul din pădure știe taina Ce ne-a legat pe veci pe
IZVORUL de MARIA BĂLĂCIANU în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383968_a_385297]
-
își răspunde singur sau primește scurte aprecieri de la celelalte funcționare sau de la directorul sucursalei. Nimic, nimic de la tăcuta și misterioasa domnișoară, fiind cert acest fapt, el îi zarește doar un inel de logodnă , din aur galben, artistic lucrat, ce-i lucește pe degetul său inelar. Dar, deodată, la una din glumele sale, se produce un fenomen galactic, tânăra domniță “dulce și suavă”, vorba lui Bolintineanu, zâmbește tainic și râde ușor arătându-și doar o secundă șiragul de cleștar al dinților. Surâsul
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
Amândoi geniali! „La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă./ Poate de mult s-a stins în drum/ În depărtări albastre,/ Iar raza ei abia acum/ Luci vederii noastre./ Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie;/ Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem și nu e./ Tot astfel când al nostru dor/ Pieri în noapte-adâncă,/ Lumina stinsului amor/ Ne urmărește încă..” Eminescu
167 DE ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI NOSTRU NAȚIONAL de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383303_a_384632]
-
lor, din capul prost, se spurcă-n a lor gură. S-au adunat într-o pomană scursură-a societății Și-acum pledează legi și fapte, foloase dau doar lor Uitat-au legea țării veche și litera dreptății Purtând jobene ce lucesc și care-n aur chior. Onoarea lipsă, plecăciunea și dos înfipt în jilțuri Tronează-n societatea cultă, ce vor numită-a fi Ajuns-au slugi la sluga slugii, aievea neputințuri Clădind imperii de slugarnici și altele-a zidi. Inculți se
IMPERII DE SLUGARNICI de CIPRIAN ANTOCHE în ediţia nr. 2230 din 07 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383467_a_384796]
-
Străbătând în spațiul nesfârșit! Cu pași neobosiți de drumuri, Traversând universul magic, În care se-ascund stranii țărmuri, Mă pierd ca-ntr-un tărâm idilic... Coborând din raiul stelelor, Frâng să port fărâme din ele, Plutind deasupra castelelor Și-apelor lucind în inele... ~ Cristina P. Korys ~ (sursă imagine: internet) Referință Bibliografică: Urcând pe culmi de nemurire / Cristina P. Korys : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2335, Anul VII, 23 mai 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Cristina P. Korys : Toate Drepturile
URCÂND PE CULMI DE NEMURIRE de CRISTINA P. KORYS în ediţia nr. 2335 din 23 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383531_a_384860]
-
lor, din capul prost, se spurcă-n a lor gură. S-au adunat într-o pomană scursură-a societății Și-acum pledează legi și fapte, foloase dau doar lor Uitat-au legea țării veche și litera dreptății Purtând jobene ce lucesc și care-n aur chior. Onoarea lipsă, plecăciunea și dos înfipt în jilțuri Tronează-n societatea cultă, ce vor numită-a fi ... Citește mai mult IMPERII DE SLUGARNICIÎn ochii grei, plini de necaz, se-apasă-a mea durereDurerea demnă de-a muri
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
de valDar vorba lor, din capul prost, se spurcă-n a lor gură.S-au adunat într-o pomană scursură-a societățiiși-acum pledează legi și fapte, foloase dau doar lorUitat-au legea țării veche și litera dreptății Purtând jobene ce lucesc și care-n aur chior.Onoarea lipsă, plecăciunea și dos înfipt în jilțuriTronează-n societatea cultă, ce vor numită-a fi... XIV. ÎMI PLÂNGE SUFLETUL DE CIUDĂ, de Ciprian Antoche , publicat în Ediția nr. 2228 din 05 februarie 2017. ÎMI
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
eu...durere și surâs... Sfârșit și început...mereu... O lacrimă ce trist ai plâns Sunt eu... O picătură din marea agitată Sunt umbra palidă a unui zeu Un vis ce la-i visat odată Sunt eu... Sunt eu...o stea lucind departe Spre care-ai să privești mereu Dorind-o alături zi și noapte Sunt eu... Tinerețea mea... Tu ai plecat așa grăbită Cu-alaiul tău de frumusețe... Cu-atâtea vise și speranțe Te-ai dus de-acuma tinerețe... Am tot
POEMELE IUBIRII 2 de MARIA LUCA în ediţia nr. 1383 din 14 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383560_a_384889]
-
limpede, nici lină - călcând prin iadul acesta zilnic și necruțător. Doar mâna Ta se întinde spre mine de la o vreme, străpunsă - și mă mângâie pe frunte. UN GLAS ÎN NOAPTE În țara ce fără de grijă se-nchină la tot ce lucește, și pune temei pe tot ce își zice că este lumină, din puțuri crăpate te-mbie să bei... ...de toate s-aduni din grămezile sorții - s-aduni și să iei! ce prostie să dai! - și-apoi te îmbie-n câmpiile
INSULA CUVINTELOR DE ACASĂ (1) SĂBIILE DUHULUI (STIHURI) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385339_a_386668]
-
coboară În mine nu-i noapte, este doar seară. Se poate s-ating ce nu pot să visez? Se poate să sting de pe buze un crez, Care totuși ne leagă de unicul miez Și la care mă rog când îngenunchez? Lucește pe ceruri, singură, noaptea, Stelele, luna, îi țin mereu partea Și-apoi ne deschide, precum deschizi cartea În care se luptă viața cu moartea. Privește cum fluturii zboară, zboară! Roiuri de frunze privirea-mi doboară... Ne-ntoarce-n altarul ce
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
se coboară -În mine nu-i noapte, este doar seară.Se poate s-ating ce nu pot să visez? Se poate să sting de pe buze un crez,Care totuși ne leagă de unicul miezși la care mă rog când îngenunchez?Lucește pe ceruri, singură, noaptea,Stelele, luna, îi țin mereu parteași-apoi ne deschide, precum deschizi carteaîn care se luptă viața cu moartea.Privește cum fluturii zboară, zboară!Roiuri de frunze privirea-mi doboară...Ne-ntoarce-n altarul ce-n noi se
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
cu respirația unui bătrân, când urca dealul și de oftatul ei, la eliberarea aburului. Îi vedea și acum pe mecanic și fochist, erau negri, din cauza fumului de la cărbunii arși , pentru a produce aburul, ce punea în funcțiune turbina locomotivei, le luceau doar dinții și albul globului ocular. Aveau un zâmbet superior în stație, când scoteau capul pe geamul cabinei, pentru a saluta pe șeful stației și a primi permisiunea să-și continuie drumul. Erau mândri, ei stăpâneau forța uriașului șarpe, ce
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2134 din 03 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385352_a_386681]
-
cu respirația unui bătrân, când urca dealul și de oftatul ei, la eliberarea aburului. Îi vedea și acum pe mecanic și fochist, erau negri, din cauza fumului de la cărbunii arși , pentru a produce aburul, ce punea în funcțiune turbina locomotivei, le luceau doar dinții și albul globului ocular. Aveau un zâmbet superior în stație, când scoteau capul pe geamul cabinei, pentru a saluta pe șeful stației și a primi permisiunea să-și continuie drumul. Erau mândri, ei stăpâneau forța uriașului șarpe, ce
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]
-
cu respirația unui bătrân, când urca dealul și de oftatul ei, la eliberarea aburului. Îi vedea și acum pe mecanic și fochist, erau negri, din cauza fumului de la cărbunii arși , pentru a produce aburul, ce punea în funcțiune turbina locomotivei, le luceau doar dinții și albul globului ocular. Aveau un zâmbet superior în stație, când scoteau capul pe geamul cabinei, pentru a saluta pe șeful stației și a primi permisiunea să-și continuie drumul. Erau mândri, ei stăpâneau forța uriașului șarpe, ce
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]
-
călău, așezându-și capul pe trunchi. „Vreau să mor creștin! Lovește!” În doar câteva clipite capul destrupat al lui Mateiaș avea aceeași expresie rece, parcă nepăsătoare ca a fraților săi. La urmă, lângă balta de sânge a fiilor săi, ce lucea sub razele amiezii, a fost omorât și bătrânul Constantin Brâncoveanu de aceeași lovitură nemiloasă a călăului. Oribilul spectacol s-a încheiat, după obiceiul otoman, cu purtarea capetelor în vârful sulițelor, pe străzile Istanbulului, iar trupurile mucenicilor au fost aruncate în
Sfinţii Martiri Brâncoveni / Drd. Stelian Gomboş [Corola-blog/BlogPost/93346_a_94638]
-
prisosință Rezerva numele, nimic n-o îndupleca s-o ia la trap măcar. Zadarnice erau imboldurile din călcâie, zadarnice smuciturile frâului, pasul plictisit al animalului nu cunoștea vreo modificare. Vedea cu coada ochiului incisivii proeminenți, îmbrăcați în viplă, ai instructorului lucind batjocoritor. Se simțise umilit. Îl bătuse gândul să renunțe. Ei, mai reziști, mai reziști?... îl lua în derâdere tatăl. Sigur, lui îi dădea mâna s-o facă, el știa cum stătea treaba cu caii, făcuse armata la vânătorii de munte
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
Voinicele, Ce se cheamă Și se-nhamă Fără teamă, La caleașca-i de argint Ușurică, nu vă mint, Zice-se că nici n-o simt. Pînă a pleca, de zor, Stă o clipă pe un nor (La gât, iată, îi lucește, Un medalion c-un pește). Dacă mai întâi se-nchină, Noaptea va trece senină! De-și scutură albul cojoc, Fulgii mari ne-aduc noroc! De își scutură nervos Părul alb și mătăsos, Asta nu-i deloc a bună, Vor cădea
MOŞ NICULAI de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383225_a_384554]
-
-i mâncau. Îi puneau încet pe masă, în fața lor, împreunau mâinile și se rugau, privindu-i cu ochii-n lacrimi...Doamne !... Atunci am observat și eu că, de fapt, bolindeții noștri, făcuți din cocă nedospită, unși cu gălbenuși de ou, luceau ca soarele... Și...ce n-am știut eu până atunci !... Ei simbolizau copilașul născut în iesle, înfășat în scutece de aur. Fața lui strălucea, luminând cu razele sale blânde chipurile înlăcrimate ale oamenilor de la masă, care se rugau la el
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
mai mult. — Care este natura răului care te mistuie? Îl Întrebă, ca și când ar fi Încercat să pătrundă, prin poarta ochilor, În suferința lui. — Bila neagră, revărsată În vene. Îmi arde fruntea ca o lavă aprinsă, răspunse Dante anevoie. O străfulgerarea luci În ochii lui Teofilo. — Poate că dispun de ceva... de un leac nou, zise el. Părea fericit că avea ocazia să-i fie de folos unui bărbat atât de prețuit și, În același timp, să se evidențieze ca maestru al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să pătrundem În intimitatea domniei tale, Începând cu cel ce se află imediat la dreapta. Spițerul arătă spre un bărbat Înalt și bine legat, care depășea cu mai bine de o palmă capetele tuturor celorlalți. Ochii blânzi ai câinelui Îi luceau pe chip, pe sub pleoapele greoaie. — Augustino di Menico, filosof natural, cunoscător al celor mai ascunse taine ale Creației. Abia s-a Întors după o ședere de câțiva ani În Îndepărtata și necredincioasa cetate Tripoli, unde s-a aplecat asupra scrierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
parte atât de Însemnată a lumii create? V-o spune unul care a experimentat frumusețile din mai toate porturile Mediteranei. Cine e femeia aceea? Întrebă poetul, Încercând să insufle Întrebării un ton indiferent. În glasul și În privirea lui Agostino lucea scânteia dorinței. — A sosit la Florența nu de mult, din tărâmuri Îndepărtate. Ai văzut cum arată? Se spune că s-a numărat printre refugiații de la San Giovanni d’Acri care au scăpat de masacrul acela cumplit. Singură, fără nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Pietra, prefăcându-se că fuge? Era și ea un Înger sau Mercur Îi apăruse sub Înfățișarea ei? Era mort și camerele acelea erau anticamera Hadesului? Continuă să Înainteze spre capăt, În timp ce sunetul devenea tot mai intens. În mintea sa Încețoșată luceau crâmpeie de amintiri, ce nu reușeau să prindă contur. Apoi, dintr-o dată, memoria i se limpezi, În timp ce ajungea la ultima cameră și se oprea În prag, din nou pradă amețelilor. Își aminti natura acelui sunet Încă Înainte să vadă. Intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]