658 matches
-
poziții cheie în birouri, în legătură directă cu birourile de "lucru" ale celorlalte planete. Aproximativ cinci sute de mii de locuitori - Ashargin n-a știut niciodată cifra exactă -, ostateci, duceau o viață lugubră în periferiile luxuriante și îndepărtate. O viață lugubră pentru că ei considerau Gorgzid-ul ca un oraș provincial și se simțeau jigniți. Gosseyn zărea unele dintre casele lor, splendide locuințe ascunse printre arbori și frunziș veșnic verde, case care ocupau dealuri întregi, se târau până în văi și se pierdeau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
E. Van Vogt The Voyage of the Space Beagle 1950 1 Corl tot dădea târcoale. Noaptea neagră, fără lună și aproape fără stele, se retrăgea în silă din calea zorilor care mijeau undeva, spre stânga lui. Lumina lor roșiatică și lugubră nu făgăduia pic de căldură, ci dezvăluia, treptat, un peisaj de coșmar. În jurul lui se conturau niște stânci fumurii, colțuroase și o câmpie neagră, fără viață. Un soare de un roșu palid trăgea cu ochiul deasupra orizontului. Degete de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
lui nu se alimentează cu clor. Lăsați-l să intre! Iată, Smith, o adevărată comoară pentru un biolog! Și nu-i deloc periculos, dacă suntem prudenți. Ce metabolism! Smith era un individ înalt, subțiratic, osos, cu o fața lungă și lugubră. Glasul lui, prea puternic pentru un asemenea trup, răsuna în aparatul lui Grosvenor: - În diferitele expediții la care-am luat parte, n-am observat decât două forme superioare de viață - una întemeiată pe clor, iar cealaltă întemeiata pe oxigen - clorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
brațul celuilalt, Grosvenor auzi un glas tremurător: - Cel mai groaznic este că pare să fie o crimă fără motiv. Cadavrul e o masă informă de carne, dar cred că nu lipsește nimic din el. Smith, biologul, rosti pe un ton lugubru: - Ucigașul l-a atacat pe Jarvey poate cu intenția de a-l devora, dar a constatat că are o carne necomestibilă. Pare să fie la fel de mofturos ca felina aceea, care nu s-a atins de nimic din ce i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
și încremeniră la vederea ghearelor și tentaculelor acestui monstru feroce, cu ochii scăpărând de ură. Unul dintre ei își întinse mâna spre armă, dar era prea târziu. Celălalt, care părea paralizat de spaimă, scoase un țipăt strident, al cărui ecou lugubru, repetat de pereții sonori ai coridoarelor, îi trezi pe toți cei aflați la bordul navei. Țipătul acesta se pierdu într-un fel de gâlgâit îngrozitor, când Corl azvârli cadavrele celor doi paznici tocmai în celălalt capăt al coridorului. Nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
în oglindă. Capul cuminte răsărea dintre dantelele capotului. ― Spune-mi, draga mea, cum izbutești să nu te înșeli aproape niciodată? Sărută sticla argintată și roși brusc. Amenință cu degetul. ― Dumnezeule! Câtă lipsă de modestie! I-nad-mi-si-bil pentru o doamnă! Cotoiul miorlăi lugubru. ― N-am uitat, Mirciulică! Știu, e 7, 20 și vrei s-o vezi la televizor pe Mihaela. * Dascălu își dezbrăcă trenciul și-l agăță într-un cui, în spatele ușii. Se uită la Dincă zâmbind. ― Luni seară mă cărăbănesc. Celălalt îl
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
vrut răul niciodată. L-am pizmuit doar. Astăzi, dumneata și cu el... E tot ce mi-a mai rămas. Toată viața mea s-a adunat în... Brusc, ceva negru, viu, le țâșni de sub picioare, sări peste ei cu un urlet lugubru apoi dispăru sub bufet. Doamna Miga scoase un țipăt și sări în picioare. Scarlat trase piedica revolverului. ― Ce s-a întîmplat? ― Doamne Dumnezeule! bolborosi Melania Lupu. Nu vă speriați, e prietenul nostru Mirciulică. Florence se prăbuși în scaun cu mâna
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o fetiță ― cu pantofii ei micuți și uzați unde-și punea singură câte un cadou ieftin, cu colecția de ilustrate înflorate, căpăta acum dimensiuni noi, înspăimîntătoare. ÎI uimeau sângele ei rece, adresa cu care intuia și desăvârșea câte un amănunt lugubru. Îi atribui spontan o biografie aventuroasă: escroacă de talie mondială, complicea și amanta vreunui mare gangster din țară ori de aiurea. Îi acorda dintr-o dată însușiri cu generozitatea tipică marelui reviriment. Surpriza pe care o încercăm față de cineva se cere
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
anul acela, cozonacii își pierduseră aroma. Pe urmă am primit o scrisoare. Un hotelier din San-Sebastiano ne comunica moartea lui... Lăsă capul în piept și tăcu. Matei își trecu limba peste buzele uscate: ― Ce-ai vrut să spui? Bătrânul chicoti lugubru: ― În anul acela, l-am așteptat mai mult ca oricând pe unchiul Alecu. Cred că niciodată nu l-am așteptat atât de nerăbdător, de pătimaș, aș zice. Mama ne părăsise... De-atunci m-am obișnuit să nu mi se împlinească
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nervozitate. Umbla nedormită și se plângea de dureri de cap. Le-a și strigat unor îngrijitori: "Nenorociților, vă omor", ceea ce era o dovadă că-și pierduse controlul; de obicei se ferea să facă asemenea gafe. Noaptea, bufnița își relua monologul lugubru. Probabil, stătea între scaieții din zona stâncilor de marmură, căci dintr-acolo se auzeau sunetele rău prevestitoare. Cum în azil nu existau decât patru felinare, a fost o adevărată bătaie cine să pună mâna pe ele pentru a-și arăta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
plecat să mă spăl în mare de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansîndu-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută, blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
la respect de fantoma invizibilă a Bătrânului, puteau veni acum să ocupe azilul, să-i alunge de-acolo sau să-i arunce pe toți în mlaștină. Confirmând parcă aceste temeri, bufnița începu si lanseze în fiecare noapte, de pe țărm, semnalele lugubre. Abia spre dimineață, când întunericul se subția și marea ieșea din mâlul nopții, se retrăgea obosită, pentru a reveni în noaptea următoare, anunțând de fiecare dată, asemenea corurilor antice, tragedii pustiitoare. Nimeni nu mai îndrăznea s-o prindă. Era poate
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Cercetă pământul, întrebându-se dacă nu exista un fel de trapă, o scară poate, care să ducă într-o pivniță. Dar unde? —OK. O să urmărim lumina aia mică de acolo - și o să trecem prin Pasajul Secret. Un adolescent imită vaierul lugubru al unei fantome. Sora lui cânta melodia de la Zona crepusculară. Grupul mergea în șir indian pe un coridor lung, pe sub un tavan boltit, nu foarte înalt. Lumina zilei dispăruse acum, exista doar strălucirea portocalie a spoturilor fixate în pământ la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cafenii și poluate, care spumegă de scursura canalelor, resturi industriale și insecticide ucigătoare. Până și peștii mor. Prin urmare, râul Mississippi în ipostaza sa populară de Părinte-Dumnezeu-Moise-Tată-Falus este un motiv complet fals care a început, aș crede, cu impostorul acela lugubru de Mark Twain. Incapacitatea de a intra în contact cu realitatea este, de altfel, caracteristică întregii „arte“ americane. Orice legătură dintre arta americană și natura americană este o pură coincidență, și aceasta se explică prin faptul că națiunea, ca întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sud ca să-i învețe pe negri cântecele populare pe care le învățase la Biblioteca Congresului. Negrii, se pare, preferau muzică mai contemporană și dădeau drumul tare și sfidător la radiourile lor cu tranzistor de câte ori Myrna începea unul dintre bocetele ei lugubre. Deși negrii au încercat să o ignore, albii i-au arătat mult interes. Bandele de sărăntoci și de țărani au gonit-o din sate, i-au tăiat anvelopele și au biciuit-o puțin peste brațe. A fost urmărită cu copoii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ca un vagabond beat. Doamna Reilly începu să se smiorcăie. Trebuia să-mi închipui eu c-așa ceva avea să se-ntâmple cu pozele alea scârnave și tu umblând aiurea pe străzi îmbrăcat ca de bal mascat. — A fost cea mai lugubră noapte din viața mea, suspină Ignatius. Fortuna se vede că era beată în timp ce țesea noaptea trecută. Mă îndoiesc că aș putea cădea și mai jos. Râgâi. Pot să te întreb ce făcea cretinul acela de polițist la fața locului? — Noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Istanbul, un copil fără tată nu era decât un alt bastard, iar un bastard nu era decât un alt dinte care se clătina În maxilarul orașului, gata În orice moment să cadă. — Locul nașterii? a continuat recepționera pe un ton lugubru. — Istanbul! — Istanbul? Zeliha strânse din umeri de parcă ar fi Întrebat, care altul ar fi putut fi? Care alt loc din lume dacă nu ăla? Aparținea orașului ăluia! Nu se vedea destul de clar pe fața ei? La urma urmei, Zeliha se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nervozitate. Umbla nedormită și se plângea de dureri de cap. Le-a și strigat unor îngrijitori: „Nenorociților, vă omor”, ceea ce era o dovadă că-și pierduse controlul; de obicei se ferea să facă asemenea gafe. Noaptea, bufnița își relua monologul lugubru. Probabil, stătea între scaieții din zona stâncilor de marmură, căci dintr-acolo se auzeau sunetele rău prevestitoare. Cum în azil nu existau decât patru felinare, a fost o adevărată bătaie cine să pună mâna pe ele pentru a-și arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să mă spăl în mare de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
respect de fantoma invizibilă a Bătrânului, puteau veni acum să ocupe azilul, să-i alunge de-acolo sau să-i arunce pe toți în mlaștină. Confirmând parcă aceste temeri, bufnița începu să-și lanseze în fiecare noapte, de pe țărm, semnalele lugubre. Abia spre dimineață, când întunericul se subția și marea ieșea din mâlul nopții, se retrăgea obosită, pentru a reveni în noaptea următoare, anunțând de fiecare dată, asemenea corurilor antice, tragedii pustiitoare. Nimeni nu mai îndrăznea s-o prindă. Era poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-i foarte friguroasă, luna de sus, din cer, luminează cu o strălucire glacială străduțele de nepătruns ale bătrânului Paris. Ar putea fi ora zece seara: clopotnița abației Black Friars a bătut nu demult, rar, ora opt. Vântul zgâlțâie cu scrâșnete lugubre fâșiile de tablă de pe Întinderea dezolantă a acoperișurilor. Un strat gros de nori acoperă cerul. Căpitane, urcăm iar? Nu, dimpotrivă, ne prăbușim. Blestem, peste puțin Patna se va prăbuși În adânc, sari, Jim Cânepă, sari. N-aș da eu oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
spațiu de parcare. Singurul avantaj era că, puteai să vezi acoperișul catedralei prin ferestrele în formă de romburi. De-a lungul anilor, Fran ajunsese să-I cunoască pe dinafară garguiele și arcurile butante. Garguiul ei preferat avea o față lungă, lugubră, și arăta de parcă avea o mahmureală perpetuă. Din gură îi țâșnea întruna apă de ploaie, un comentariu elocvent la adresa nesăbuinței oamenilor moderni ce se înghesuiau la câteva sute de picioare dedesubt, la coadă la McDonald’s sau la multiplex. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
tocmai începea să se răcească. Dar el și Ben erau doi virtuozi ai cuptorului cu microunde și în curând stăteau cuibăriți în fața televizorului pe care rula genericul de la Nosferatu. Spre dezamăgirea lui Jack, Ben înfulecă de zor pe parcursul tristei și lugubrei povești a primului vampir din istoria filmului, aproape impasibil. Necazul cu copiii, își spuse Jack, abținându-se să-l cicălească, era că se simțeau atrași doar de violența ostentativă à la Quentin Tarantino. Nu aveau un simț al istoriei cinematografului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ta? Jack cedă, întrebându-se când învățase fiul său atât de bine să-l trateze ca pe un copil. — Acum - zise Ben derulând caseta în miezul acțiunii sângeroase și așezându-se comod, spune-mi ce părere ai despre un thriller lugubru cu adevărat de referință. După ce ultimul craniu fu decimat de invadatorii din spațiu îmbrăcați, din cine știe ce motiv care lui Jack îi scăpa, în veșminte de călugări medievali din secolul al XIV-lea, Jack anunță că se ducea la culcare. Din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu tapițerie de lux părea un bătrân de pe altă planetă care s-ar fi trezit deodată teleportat la Ritz. Fran știa fără umbră de îndoială că tatălui ei nu i-ar fi plăcut să stea aici, înconjurat de acest fast lugubru. Chiar dacă n-avea să mai știe unde se află, tot era important să fie dus măcar într-un loc unde Fran putea fi sigură că va fi tratat cu respect. — Mulțumim pentru timpul acordat, îi spuse ea repede femeii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]