1,085 matches
-
afirmat că „răul radical” (das radikale Böse) este încrustat o dată pentru totodeauna în natura omului, ca ființă în același timp liberă și finită. Era, așadar, de așteptat ca autorul filosofiei critice să formuleze propriul său răspuns la întrebarea „Ce este luminarea?”. Răspunsul poate fi găsit într-un scurt articol cu acest titlu, scris în anul 1784. Textul va putea fi citit drept elaborarea unei observații pe care o întâlnim în prefața primei ediții a Criticii rațiunii pure, carte care apare trei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
provoacă împotriva lor bănuieli întemeiate și nu pot pretinde stima sinceră pe care rațiunea o acordă numai aceluia care a putut face față examenului ei liber și public.2 Sugestia mea este că răspunsul lui Kant la întrebarea „Ce este luminarea?” conține tocmai justificarea pe care o dă filosoful dreptului de a supune religia și legislația, ca realități istorice, examenului critic liber și public și rațiunii omenești. Ceea ce oferă Kant este, de fapt, o încercare de a susține îndreptățirea unui examen
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în mod tacit în demersul lui Kant. Recunoașterea și afirmarea autorității supreme a rațiunii este neîndoielnic unul din motivele dominante ale epocii de cultură și ale mișcării filosofice desemnate prin cuvântul german Aufklärung. Nu puțini dintre gânditorii reprezentativi ai epocii luminării au acceptat însă autoritatea rațiunii fără un examen critic prealabil al formelor și capacităților acesteia, a întinderii domeniului ei legitim de aplicare. Altfel spus, ei au afirmat suveranitatea rațiunii într-un mod mai mult sau mai puțin necritic. Tocmai din
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acesteia, a întinderii domeniului ei legitim de aplicare. Altfel spus, ei au afirmat suveranitatea rațiunii într-un mod mai mult sau mai puțin necritic. Tocmai din această perspectivă putem înțelege cel mai bine radicalitatea demersului lui Kant, ca filosof al luminării. Punctul de plecare al operei sale de deplină maturitate, pe care o inaugurează Critica rațiunii pure, ar putea fi formulat astfel: critica în sensul originar al termenului (grecescul krinen semnifică a distinge, a judeca, a supune judecății), reprezintă unica sursă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fie examenul critic al organului criticii, adică al rațiunii înseși. Este tocmai sarcina pe care și-a asumat-o Kant. În acest sens, s-ar putea aprecia că opera filosofică a lui Kant a însemnat ducerea până la capăt a ideii luminării, înfăptuirea deplină a programului filosofiei luminării. În gândirea lui Kant, filosofia critică și filosofia luminării par să fie de nedespărțit. Secolul criticii este secolul luminării. În ceea ce a numit critica rațiunii, Kant a mers pe o cale nouă, încă neîncercată
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
adică al rațiunii înseși. Este tocmai sarcina pe care și-a asumat-o Kant. În acest sens, s-ar putea aprecia că opera filosofică a lui Kant a însemnat ducerea până la capăt a ideii luminării, înfăptuirea deplină a programului filosofiei luminării. În gândirea lui Kant, filosofia critică și filosofia luminării par să fie de nedespărțit. Secolul criticii este secolul luminării. În ceea ce a numit critica rațiunii, Kant a mers pe o cale nouă, încă neîncercată, cea a analizei. Considerând cunoașterea noastră
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și-a asumat-o Kant. În acest sens, s-ar putea aprecia că opera filosofică a lui Kant a însemnat ducerea până la capăt a ideii luminării, înfăptuirea deplină a programului filosofiei luminării. În gândirea lui Kant, filosofia critică și filosofia luminării par să fie de nedespărțit. Secolul criticii este secolul luminării. În ceea ce a numit critica rațiunii, Kant a mers pe o cale nouă, încă neîncercată, cea a analizei. Considerând cunoașterea noastră despre lume, ca și mobilurile ca determinații ale voinței
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
putea aprecia că opera filosofică a lui Kant a însemnat ducerea până la capăt a ideii luminării, înfăptuirea deplină a programului filosofiei luminării. În gândirea lui Kant, filosofia critică și filosofia luminării par să fie de nedespărțit. Secolul criticii este secolul luminării. În ceea ce a numit critica rațiunii, Kant a mers pe o cale nouă, încă neîncercată, cea a analizei. Considerând cunoașterea noastră despre lume, ca și mobilurile ca determinații ale voinței, drept ceva dat, filosoful și-a propus să distingă și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
instanță de apel situată deasupra rațiunii pure nu mai este, în genere, posibilă. Nici un alt proiect de întemeiere a autorității rațiunii nu a avut o amploare și ambiții comparabile cu cele ale criticii kantiene a rațiunii pure. Cum devine posibilă luminarea ca eliberare de sub tutelă Orientarea generală a gândirii lui Kant, cântărită cu măsura epocii sale, pare să fi fost pronunțat antielitară. Kant subliniază, desigur, distincția dintre „cei ce gândesc cu mintea lor” (Selbstdenkende) și gloată, formată din cei care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
starea de minorat, o stare la care ei se condamnă singuri atât timp cât nu reușesc să facă uz de propria lor rațiune. Imperativul kantian „Ai curajul de a te sluji de propria ta minte!”, imperativ pe care filosoful îl numește „deviza luminării”, reprezintă un apel adresat tuturor oamenilor. Este invitația adresată fiecărui om de a se împlini ca ființă omenească, de a deveni o persoană. În textul care debutează cu formularea acestei devize, expresii ca minorat, majorat, tutelă, tutori merită, cred, întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
dominantă, tradiția, instituțiile consacrate. Instanțe exterioare sunt tutorii lor. Individul iese de sub tutelă de îndată ce învață să se folosească de rațiune, recunoscând principiile acesteia drept singura sursă de autoritate necondiționată. El devine astfel major într-un sens superior al cuvântului. Epoca luminării este epoca ce stă sub semnul îndemnului eliberării de sub tutelă, a ieșirii dintr-un minorat în care oamenii se găsesc din propria lor vină. Emanciparea pe care o reprezintă pentru individ câștigarea capacității de a face uz de propria lui
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de modele pe care le pot oferi cei care sunt deja majori. Atât timp cât lipsește libertatea de exprimare publică a judecății critice asemenea oameni nu își pot însă exercita influența lor eliberatoare. De aceea tocmai afirmarea libertății de expresie inaugurează era luminării. Kant o spune explicit: „Pentru această luminare nu se cere însă nimic altceva decât libertate; și anume cea mai nevătămătoare din tot ce s-o fi numind libertate, anume aceea de a face în toate privințele uz public de rațiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cei care sunt deja majori. Atât timp cât lipsește libertatea de exprimare publică a judecății critice asemenea oameni nu își pot însă exercita influența lor eliberatoare. De aceea tocmai afirmarea libertății de expresie inaugurează era luminării. Kant o spune explicit: „Pentru această luminare nu se cere însă nimic altceva decât libertate; și anume cea mai nevătămătoare din tot ce s-o fi numind libertate, anume aceea de a face în toate privințele uz public de rațiunea sa.” La adresa celor ce nesocotesc dreptul la
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și act al voinței oamenilor, independent de vechimea tradiției și de înălțimea autorității care le proclamă, Kant nu găsește cuvinte destul de aspre. El vorbește de „o crimă împotriva naturii umane a cărei determinare originară constă tocmai în această înaintare în luminare”. O înaintare ce se exprimă în ieșirea de sub tutelă, în emanciparea pe care o ating toți aceia care nu mai recunosc o autoritate ce se situează deasupra principiilor sădite în propria lor ființă, principii pe care ajung să le recunoască
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de sub tutelă, în emanciparea pe care o ating toți aceia care nu mai recunosc o autoritate ce se situează deasupra principiilor sădite în propria lor ființă, principii pe care ajung să le recunoască și de care învață să asculte. Progresul luminării, acel progres în care Kant și-a investit speranțele sale de mai bine pentru întreaga omenire, nu va putea fi însă decât unul lent. Lent, mai întâi, deoarece câștigarea libertății de exprimare publică pentru cei capabili să facă uz de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
una liniară, ci una amenințată de reculuri, de reveniri la stări mai „barbare”. Iar cursul evenimentelor i-a confirmat cele mai rele presimțiri pe care l-ar fi putut avea în această privință. Răspunsul lui Kant la întrebarea „Ce este luminarea?” a fost scris și publicat în ultimii ani ai domniei lui Friedrich al II-lea. Drepturile de exprimare publică pe care acest monarh le-a acordat supușilor săi, drepturi care i-au adus de altfel stima sinceră a lui Kant7
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
innerhalb der Grenzen der blossen Vernunft i-a atras lui Kant, pe atunci în vârstă de 72 de ani, o admonestare severă. Aceasta a fost o lecție pentru toți cei înclinați să creadă într-o înaintare rapidă și irezistibilă a luminării. Dincolo de opreliști și restricții, care limitează libertatea de exprimare, există însă și un alt motiv care face ca această înaintare să fie una lentă. Acțiunea eliberatoare pe care o exercită discuția publică liberă a ideilor, instituțiilor și tradițiilor își poate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acestor cerințe, Kant a crezut, desigur, că încă mult timp va persista o deosebire între o elită și restul oamenilor, în ipoteza că deosebirile vor putea fi vreodată șterse. Astăzi putem aprecia mai bine uriașa inerție care se opune progresului luminării, așa cum l-a înțeles Kant. Chiar și optimismul filosofului în ceea ce privește forța de antrenare pe care ar deține-o exercițiul rațiunii în discuția publică ne va putea apărea drept unul excesiv. Îmbunătățiri graduale în condițiile asigurării păcii civile Convingerea lui Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pare să fi sugerat un răspuns la această întrebare care va prilejui mai târziu intense și prelungite înfruntări pe scena dezbaterilor politice și filosofice 9. Răspunsul său este conținut într-o distincție ce ocupă un loc central în scrierea asupra luminării, distincția dintre uzul public și uzul privat al rațiunii. Kant numește uz public al rațiunii acea utilizare critică sau constructivă a rațiunii pe care o întâlnim la cel care comunică punctul său de vedere în probleme de interes general tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acțiuni și mișcări care își propun să forțeze infăptuirea unor schimbări și îmbunătățiri socotite necesare prin încălcarea legii. Kant nu a fost, totodată, un conservator, cel puțin în sensul curent al termenului. Există o tensiune evidentă între ideea kantiană a luminării și conservatorismul social, politic, educațional sau religios. Nici o legislație, nici o tradiție, nici o instituție nu au în ochii lui Kant legitimitate și drept la existență dacă ele nu se pot justifica în fața tribunalului rațiunii. Dar această atitudine va fi greșit înțeleasă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant a fost că doar afirmarea tot mai puternică a vocației critice și inovatoare a rațiunii poate conduce spre o societate mai umană. În acest sens, el va putea fi socotit un precursor al marelui curent al gândirii liberale europene. Luminarea ca emancipare religioasă Altfel decât în alte țări, în primul rând în Franța, luminarea nu a fost în Germania o mișcare de distanțare față de religie, ci, mai degrabă, o mișcare de emancipare religioasă. Ceea ce îi apropie pe exponenții ei de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a rațiunii poate conduce spre o societate mai umană. În acest sens, el va putea fi socotit un precursor al marelui curent al gândirii liberale europene. Luminarea ca emancipare religioasă Altfel decât în alte țări, în primul rând în Franța, luminarea nu a fost în Germania o mișcare de distanțare față de religie, ci, mai degrabă, o mișcare de emancipare religioasă. Ceea ce îi apropie pe exponenții ei de seamă este năzuința de interiorizare a religiei, de accentuare a conținutului ei moral, o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
-lea german, emanciparea religioasă, va căpăta expresia cea mai elaborată și cea mai înaltă în filosofia religiei a lui Kant. Câteva sumare considerații istorice sunt în măsură să susțină această afirmație. Așa-numita „teologie luministă protestantă” sau „teologie protestantă a luminării” a fost o mișcare de emancipare religioasă. Autori ca Hermann Samuel Reimarus și Johann Salomo Semler distingeau religia adevărată, religia naturală sau lăuntrică ce îi unește pe toți oamenii ca ființe raționale și sensibile, de religiile istorice și confesionale care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
naturală, înțeleasă în primul rând ca învățătură atemporală, morală, este instituită drept instanță de evaluare și de critică a religiilor istorice 11. Gândirea lui Gotthold Ephraim Lessing, un autor încă surprinzător de puțin cunoscut la noi, ilustrează foarte bine înțelegerea luminării ca emancipare religioasă. În evoluția spirituală a omenirii în general, în istoria ideilor și credințelor religioase în particular, Lessing percepe și relevă o mișcare treptată, dar irezistibilă, spre desăvârșire, spre absolut. Prin acest motiv fundamental al gândirii sale, el a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu are început și sfârșit. Religia universală se impune drept consecință inevitabilă a recunoașterii imperativelor rațiunii practice pure, imperative accesibile, în principiu, oricărei ființe omenești. Iar dacă, așa cum spune Kant, determinarea originară a firii omenești este progresul rațiunii, urmează că luminarea va însemna întotdeauna și emancipare religoasă. Ce ne spune nouă ideea kantiană a luminării? Tragediile ultimului secol, crime îngrozitoare și imense suferințe, pot fi privite și drept consecințe ale investirii cu autoritate absolută a unor instanțe cum ar fi neamul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]