2,022 matches
-
când băiatul e în puterea lor. A doua zi Crina, cu o sacoșă și un trandafir mov în mână, intra în salonul lui Florea Corcoduș. Bolnavul stătea la marginea patului, era palid și slăbit, doar ochii negri cu cele două luminițe străluceau. -Bună ziua! Ce faceți? Cum vă simțiți cu sănătatea? -Crina vorbea aparent îngrijorată, cu coada ochilor îl urmărea pe Florea să vadă cum reacționa. -Sunt bine! -Corcoduș a răspuns morocănos. -De ce sunteți ciufut? V-am spus că vreau
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ XI de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2260 din 09 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385347_a_386676]
-
o parte și lăsat să cadă pe umeri, cu figură inocentă, dar atentă la orice detaliu. -Bună ziua! Cine sunteți? -Pentru dumneavoastră zâna Măseluță, -femeia urmărea atentă ce se întâmplă cu bărbatul din fața sa, ai cărui ochi negri cu două luminițe ce păreau că aruncă fulgere, contrastau puternic cu fața palidă și buzele lipsite de orice roșeață. Am venit să vă opresc să deveniți criminal. -Ce tot spui acolo? -Bărbatul a încercat să se ridice într-un cot, dar organismul slăbit
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ X de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385345_a_386674]
-
să demonstrezi lumii că exiști - tu, ca artist român și tu, ca țară, România. Nu uitați să urmăriți Selecția națională Eurovision 2014! Nu uitați să fiți alături de concurenții care ne vor reprezenta anul acesta la Copenhaga, în Danemarca!”, îi îndeamnă Luminița Anghel pe toți cei care vor să încerce emoția Eurovision în acest an. Ultima oră
Se termină înscrierile la Eurovision 2014! [Corola-blog/BlogPost/92488_a_93780]
-
spus că unul din motivele pentru care s-au simțit bine a fost că au auzit vorbindu-se românește. Ni s-a reamintit ieri cât de important este să faci parte dintr-o comunitate și să sărbătorești acest lucru”, spune Luminița Stănescu. Banii strânși vor fi donați în conturile Asociației pentru Copii de la Valea Plopului, care are în îngrijire copii orfani sau abandonați. Noi facem asta din tot sufletul și credem că avem o datorie să îi sprijinim pe cei care
Cum am sărbătorit Festivalul Copilului la Cap-Saint-Jacques [Corola-blog/BlogPost/92837_a_94129]
-
în conturile Asociației pentru Copii de la Valea Plopului, care are în îngrijire copii orfani sau abandonați. Noi facem asta din tot sufletul și credem că avem o datorie să îi sprijinim pe cei care au nevoie de ajutor”, mai spune Luminița Stănescu. Sperăm să se fi adunat din donații măcar tot atâtea zâmbete câte am văzut noi ieri la Cap-Saint-Jacques și pentru copiii de la Valea Plopului. Foto: Cristian Mijea / Știri de Montreal
Cum am sărbătorit Festivalul Copilului la Cap-Saint-Jacques [Corola-blog/BlogPost/92837_a_94129]
-
Boțan. Picături de „Vatra veche” în Manualul omului. Plecând spre a veni, de Traian Dinorel Stănciulescu. Despre „Oameni pe care i-am cunoscut: Grigore Constantinescu”, scrie Veronica Pavel Lerner. La Documentele continuității. Convorbiri duhovnicești cu Î.P.S. Ioan Selejan, de Luminița Cornea, Mărturisirea păcatelor, un pas spre mântuire, de Gheorghe Nicolae Șincan, Între mântuirea prin credință și mântuirea prin creație (Cornel Galben), de Rodica Lăzărescu. Anchetă “Vatra veche” prezintă Casă Memoriala “Anton Pann”, din Râmnicu Vâlcea, de Luminița Cornea. Alte articole
Revista revistelor VATRA VECHE 11/2014 [Corola-blog/BlogPost/93097_a_94389]
-
Ioan Selejan, de Luminița Cornea, Mărturisirea păcatelor, un pas spre mântuire, de Gheorghe Nicolae Șincan, Între mântuirea prin credință și mântuirea prin creație (Cornel Galben), de Rodica Lăzărescu. Anchetă “Vatra veche” prezintă Casă Memoriala “Anton Pann”, din Râmnicu Vâlcea, de Luminița Cornea. Alte articole: Dăruind vei dobândi (Legendina di Paolo), de Nicolae Băciuț, Inscripții mureșene. Cărturarul Aurel Filimon, de Nicolae Scurtu, Învelitoarea de în, de Dumitrru Velea, Miscell@nea. Experiență și Hemingway, de Valeriu Gherghel, Români în lume: Camelia Florescu, de
Revista revistelor VATRA VECHE 11/2014 [Corola-blog/BlogPost/93097_a_94389]
-
Măcar să vadă și ele cum arată niște amărâți de colindători cu traista goală. Petriță iar răbufni înciudat : -Măi, ce mama dracului e cu ghinionul acesta? Nici doi bolindeți, mă? Nici doi bolindeți? Parcă e un făcut! Atunci se aprinse o luminiță în scăfârlia lui Ilie : -Stați! Am aflat! Cineva ne poartă ghinion! Știu cine! O presimțire îmi zbârnâi și mie prin ceafă : „Noi fi eu?” și presimțirea se adeveri, Ilie lovi din plin : -Tu, acesta micu’, tu ești cu ghinionul! Zile
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
Cum spuneam, bunii noștri călugări Metodiu și Iovănuț intrară în Moldova pe la ceasurile cinci. Să fi mers ei cam cât ai merge așa, cătinel, de la Notre-Dame până-n Place Pigalle, când, iacătă în depărtare, sub geana întunecată a unei păduri, o luminiță și-un zvon de râsete. — E hanul Stăniloaiei - grăi Metodiu care cunoștea locurile. Domnul ni l-a scos în cale, Domnul să ne ferească de ispite, căci, de nu mă înșel - și nu mă înșel! - aici vom sta de mas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Hamzà își făcu semnul semilunii și se ridică de pe covorul cu bătălia de la Nicopole. Se vedea cât-colo că-i obosit, dar mulțumit. — Ce urmează? - privi el spre cadâna de serviciu. — Masaj sau vernisaj - răspunse dânsa. — Masaj! - hotărî sultanul și-o luminiță ciudată îi sclipi pentru o clipă în ochi. După aceea? - întrebă el cu un glas care îi miră pe moldoveni prin moliciunea lui. Cadâna plecă cu sfiiciune privirea. Mda - zise sultanul, trecând firesc peste stânjeneala cadânei. Și-apoi? — Apoi duș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gângurind o turturică. Cosette ridică privirea și se uită în adâncul ochilor lui Broanteș. — O auzi? - suspină ea, și atinse mâna lui Broanteș cu degetele ei lungi, fine, nervoase. își cântă cântecul de iubire... în ochii lui Broanteș se aprinseră luminițe. „Fiț-ar turturica a dracului - gândi el revoltat. Ia te uită la ce-i stă dumneaei capul când țara arde!”. Episodul 186 CONCEDIU MEDICAL PE 7 ZILE Episodul 187 PE TEME GENERAL-UMANE (Iî Pomeneam nu cu mult în urmă despre trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sunete asemănătoare cu ale micii păsări colorate din față. Sticletele ascultă atent, cu capul într-o parte, apoi începu să cânte. Când termină, fața sfântului părinte se întunecă: — Cardinalul Massari, va să zică... - murmură el și în ochi i se aprinseră două luminițe de ură. Sticletele încuviință. Papa scoase dintr-un buzunar al sutanei albe un pumn de semințe de cânepă pe care sticletele le ciuguli mulțumit. Apoi sfântul părinte fluieră amănunțit preț de câteva minute, după care sticletele ciripi o dată scurt, semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
m-a lăsat să clipesc. Obiectele strălucitoare mi-au furat privirea. Orice stea era unică. Undeva, mult în spate, Pământul a devenit un mic grăunte într-un ocean nesfârșit de negură liniștită. Abia acum îmi îndrept privirea spre restul cosmosului. Luminița pe care am fixat-o cu privirea acum câteva minute pare neclintită și la fel de mică. Planetele ce păreau a fi într-un ocean de argint, în ochii mei aveau viață. Dintre toate acestea, Venus, numită luceafărul de seară sau de
Rătăcitor printre stele. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_660]
-
tanti Amália. În decembrie, fumul de lumânare încremenea săptămâni întregi prin cameră. Un pui de brad pe care ni-l aducea pădurarul iarna, iar vara, pe fiica lui din Argintiș, unde locuiau, ca s-o fotografiem. Iar pe brad, numai luminițe sfârâitoare, nici un îngeraș agățat de crengi sau bomboane de anul trecut, doar o singură podoabă de sticlă în vârf și ace de brad de la Dumnezeu, pătate cu ceară. Nopțile cu băi călduțe în cada aceea bizară, cărțile nerușinate sau umile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
9" Apa strălucea pe străzile negre. Turnurile ascuțite ale clădirii McCott Shaw dădeau impresia unui castel de vrăjitoare, pe ale cărui ferestre întunecate cădea ploaia, alunecând în jos pe arcele gotice de deasupra ușii. Un taxi a apărut după colț. Luminița portocalie cu „liber“ era stinsă, dar nu avea nici un pasager în spate. A parcat exact în fața castelului în roz și negru. Șoferul aștepta cu motorul aprins. Am răsucit cheia în contact fără să aprind farurile. Ploaia cădea sacadat pe parbriz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
presărând cu el stelele și micile lumini de pe tărâmul închipuirii. Ele, luminile, sunt ființele celor care au trăit vreodată. Sunt atât de multe! Locul meu e lângă una dintre ele, mic, pentru că nu sunt cu nimic mai mult decât o luminiță albă. Numai că... nu sunt toate egale, nici aici, ci luminează fiecare după cât a primit de la Tatăl ei, pe vremea când trăia. E cald. E frig. E noapte și astfel arată Moartea. Dar dacă cineva ar mai fi fost acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
gemu el ducând repede mâna la ochi, mi-ai făcut un fund de ochi. Fii atent, măi băiete, ce faci cu lampa aceea! Exact în momentul în care Cristi întorsese capul, Vasilică apăsase pe declanșatorul aparatului de fotografiat, orbindu-l. Luminițe colorate îi jucau acum în fața ochilor, în timp ce retina rănită refuza să mai vadă ceva. Vă rog să mă iertați, n-am vrut! se scuză speriat agentul. Nu mă așteptam să vă întoarceți chiar acum. Lasă, nu te mai scuza! spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Mușcase momeala și se comportase exact cum voiau ceilalți. Își trimisese oamenii la pierzanie. Febril, înșfăcă telefonul, cu gând să-l avertizeze de primejdie pe șeful transportului. Prea târziu, o dâră albicioasă subțire, pornise din locul unde văzuse mai adineauri luminița aceea. Trei secunde mai târziu, primul camion se transforma într-o minge de foc. Urmaseră apoi alte două rachete, plecate din același loc, care loviseră celelalte camioane din convoi. Șoferul lui Mihailovici oprise mașina frânând violent. Își privea înspăimântat șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ci doar un tată care tocmai își pierduse copilul, și pentru care, de acum înainte, lumea avea să fie un soare acoperit de o mare pată neagră. Simțeam că mă sufoc. Totul zumzăia înlăuntrul meu. Vedeam în fața ochilor puncte albe, luminițe scurte și intense și trăsăturile lui Bourrache, purpuriu, care tremura, tremura și care deodată își trase mâinile de pe gâtul meu, de parcă fusese ars cu un fier roșu, înainte de a se arunca la pământ și de a izbucni în plâns. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
său pleca la douăsprezece și optsprezece, În noaptea aceea. Cufărul și valiza Îl așteptau deja la gară, ceasornicul Începea să tragă tot mai greu În buzunar. — Isabelle, a zis el pe neașteptate. Vreau să-ți spun ceva. Vorbiseră neserios despre „luminița aia jucăușă“ din ochii ei, iar Isabelle a Înțeles, din schimbarea de ton, ce avea să urmeze - de fapt, chiar se Întrebase cât de repede avea să se Întâmple. Amory a Întins brațul pe deasupra capetelor lor lipite și a stins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
direct în stomac. Căută un punct fix să-și regleze șarful. Mișu se mișca de colo-colo, ștergând paharele de la bar. Aburii de varză dădeau MaxiBarului un aer de Infern. Nea Ovidiu găsi în sfârșit un punct de sprijin în două luminițe dure și vii. Ochii lui Zelea îl fixau sever. - Măi! Nea Ovidiu se ridică și făcu un pas la dreapta. Ochii îl urmăreau. Stânga, dreapta, stânga, dreapta. Ochii îl urmăreau. Înainte stânga, înapoi dreapta. Ochii îl urmăreau. Nea Ovidiu puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
drumul nu mă deranja, vedeam lumea, la urma urmelor, mirosea a vreme incertă, nici vară, nici toamnă, tramvaiul 12 zdrăngănea, oameni de toate felurile se lipiseră unii de alții; am coborât, am împins poarta de lemn și i-am spus Luminiței, prima mea soție, că gata, m-am angajat, sunt acum și eu om cu treburile lui. Mi-au dat casă după multă vreme, vreo trei, patru luni, dar mi-au dat. O cabină la ultimul etaj, o cabinuță mititică, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mă milogesc și gata, mă acceptă. Alerg de nebun iar pe la ghișee, mi se oferă un hotel undeva pe Boulevard Montmartre, mă costă 800 franci, mai rămâneau 400 pentru metrou și mâncare. Din ăștia, îmi pun deoparte 200 pentru apreschiurile Luminiței și ale lui Mihai, așa că 100 îi dau pe un abonament la metrou și de 100, cât mi-au mai rămas, voi mânca. Asta e, mă duc într-un butic mititel de lângă hotel, mă uit până mă apucă durerea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
a apărut în viața mea brusc, straniu... dar ce întâlniri importante nu pot fi puse pe seama straniului, a întâmplării hărăzite să se petreacă așa și nu altfel! Era noaptea, observați câte lucruri se petrec noaptea, la câteva luni de la moartea Luminiței, și sună telefonul. Era Cotescu. ― Puiule, să vii mâine pe la Institut, avem să vorbim oarece. A doua zi sunt acolo, mă îmbrățișează și-mi spune fără prea multe ocolișuri: ― Ne-am gândit că ar fi bine să vii la Institut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
spre Grand Place și mă opream la o librărie mică să citesc, era extraordinar, căci nu aveam treabă ca la Paris, aici venisem ca să mă odihnesc. Mă invitase Hugo, un prieten mai vechi, cu destui bani, care aflase de moartea Luminiței, iar eu am profitat ca să văd o lume care nu avea nici o treabă cu mine, avea și ea bucuriile și durerile ei, dar eu dădusem peste clovni și chiar din prima zi când am găsit cartea lui Tristan Remy, Entrées
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]