1,582 matches
-
miniaturale pisate definitiv. Maria a deschis ochii. M-am aplecat peste ea, depărtându-i ușor picioarele. Era un gest firesc, intens, ca între iubiți vechi și, desigur, devotați. I-am mângâiat apoi fesele. Mușchii au tresărit, picăturile de apă au lunecat unde n-ar fi trebuit s-o facă. Le-am șters cu vârful degetelor, pregătindu-mă s-o pătrund. „Nu acolo...“, mi-a șoptit Maria. De fapt, ridicase tonul, dar eu n-o auzeam, din cauza valurilor. Scena n-avea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
luat drept bune. Mii de studenți încă își băteau capul cu jocurile Daniei sau cu enigma Doamnei T.; alții se chinuiau să afle când fusese Gheorghidiu tras pe sfoară și dacă Nory și Mika-Lé erau lesbiene. Cât despre Irina, ea lunecase sau nu? Cine putea ști adevărul? Cu poezia, mergea și mai greu. Când le vorbeai de Arghezi, studenții te întrebau dacă ăsta-i ăla cu Patrocle și Lizuca (le ziceai că nu, doar cu Baruțu și Mitzura; ăla era Sadoveanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a micro ?i macrocosmosului, dând via?? gândului (intui?iei, cunoa?terii pure) ?i Întunecând suferin?ele (patimile inutile izvorâte din „voin?a ce c??? uze?te fiin?a uman?"): „ Lun?, tu, st?pân-a m? rii, pe a lumii bolț? luneci ?i gândurilor dai via??, suferin?ele Întuneci". Luna este cea care aduce, În gândul b?trânului dasc?l, „din noaptea amintirii", fiorul metafizic al tabloului cosmogonic. Sub razele pline de lini?te ?i splendoare ale astrului nocturn, risipite „peste-a
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
l-am vedea reintrând în cercul vicios pe care l-a părăsit, din momentul ce-ar reintra în complicitate cu oamenii pensiilor reversibile, ale cumulului, nepotismului și altor virtuți, oricine ar pierde și această din urmă iluzie pe care a lunecat a o avea pentru d. Ion Brătianu. Atunci am crede că nu s-a retras decât pentru a se dezbăra de o serie de procopsiți și pentru a se întoarce c-o altă serie, pe care s-o procopsească de
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
reorganizare sănătoasă se cere un bagaj mai mare de idei decum [î]l dau articolele foilor politice din Paris și conferințele d-lui Jules Allix asupra "Melcilor simpatici", vestitele izvoare de învățătură pentru demagogia roșie care ne guvernează. Dar... am lunecat deja pe un teren străin discuției. Daca "Apărătorul" ar vrea să ne facă amici ai cauzei izraelite ca atare, ai cauzei naționale a unei rase străine celei {EminescuOpXII 445} române, am trebui să protestăm. Dar daca crede că procesul de
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
Serurie, Carada și Fundescu zâmbesc cu satisfacțiune la această reprezentație. Daca l-ar aproba, nu partidul conservator, dar amicii săi ar fi mai mai gata să primească un portofoliu. Stadiul al cincilea și cel din urmă - tânărul cu stofă a lunecat și intră, fără să-l mai aprobe amicii, dar sperând a-i atrage după el. Peste noapte apare decretul. "D. X numit ministru al Nostru secretar de stat la departamentul cutare. Semnat: Carol îngăduitorul". Tânărul își face intrarea pe banca
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
acestui soi de speculațiuni e de-așa chip încît se răsfrânge asupra caracterului oamenilor. Bancherii de comerț din Londra nu primesc în conturile lor comiși cari au obicei a juca la bursă. Courcelle-Seneuil zice curat că bancherul cel mai onorabil lunecat de pe terenul solid al creditului comercial, pe clina speculei, se demoralizează repede. Bancherul de comerț are interes ca clienții lui să meargă bine, cel de speculațiune nu-l are deloc. Puțin [î]i pasă daca hârtia ce-o vinde are
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
monarhiei, de vreme ce noi n-avem nici un drept de a ne amesteca în afacerile ei interioare. Dar tot astfel nu are nici Austro-Ungaria dreptul de-a se amesteca acolo unde începe teritorul nostru și întrebuințarea Dunării, după cum e regulată prin tractate. Lunecând pe calea "învoielii strîmbe" în aceea a "judecății drepte", nu facem decât să devenim obiectul unei vechi rivalități ce exista în Orient, fără meritul măcar de-a o fi provocat în interesul conservării noastre naționale. ["CA SĂ REZULTE CEVA... "] 2264 Ca să
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
premiselor și presupunerilor sale e fără îndoială bine că spune care e ținta statornică a politicei sale esterioare. Deși nu vom fi susțiitorii unei politici bazate pe înclinarea esclusivă către una din puterile vecine, înțelegem ca clina austro-germană pe care lunecă cu repejune presa și partidul guvernamental să trezească numaidecât o contragreutate, o reacțiune într-o înclinare, asemenea pronunțată, pentru o altă putere. Noi, din parte-ne, știm că alianțe între slab și puternic nu sânt niciodată acătării, și dacă se
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
dorește din inimă sfârșitul acestei nefaste stări de lucruri. Din studiile d-lui Vacherot publicate mai deunăzi în "Timpul" s-a văzut că însuși marea și generoasa Franță e, în urma domniei demagogiei lucrative, pe clina pe care Grecia și România lunecă de demult. [ 17 septembrie 1880] ["NI SE ANUNȚĂ DIN VIENA... Ni se anunță din Viena că un redactor al ziarului "Die Presse", numită în genere "Alte Presse", "Presa veche", spre deosebire de "Noua presă liberă", a întrevăzut pe marele nostru om de
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
cu organul guvernului. Lucrurile acestea fiind cunoscute de toți și nerezultând din ele decât adevărul, că viciarea spiritului public pornește esclusiv de la roșii, de la întemeiarea partidului până astăzi, am repeta numai ceea ce se știe, precum călugării repetă pururea, lăsând să lunece boabele metaniei, aceiași rugăciune uniformă. Cu totul alta este ținta noastră. Am dori îndeosebi ca d. Brătianu, în loc de-a lăsa pe prietinii săi de la "Romînul" a combate evidența în zeci de numere de-a rândul, ca și când evidența ar putea
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
și oricând, cu trufia stăpânirii tainelor spațio-timpului..." În final, paginile cu descrierea scenei de dragoste dintre cei doi sunt mostre de veritabilă și autentică poezie: "Trezește-te, iubito! Trezește-te să alunecăm prin acest secol care moare, trezește-te să lunecăm prin acest veac în care iubirea e o rușine! Mâine ne vor alunga cu pietre, ne vor arăta cu degetul ca nemernici orfani ai vieții și nu vor vedea decât spasm și împreunare, minciună și fărădelege. Trezește-te, iubito!" Și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pentru animale, o curte mare cu livadă în spatele casei, al cărei capăt nu îl puteam vedea. Măi, nea Iacob, mata văd că ai curte mare, foarte mare, de ce ți-ai făcut adăpostul tocmai în mijlocul drumului? La noi în sat terenul lunecă, se surpă puțin câte puțin. Acum câțiva ani drumul era unde este râpă, pe acolo pe unde s-a făcut cărare, iar aici era grădina mea. Adăpostul animalelor 168 se afla lângă gard. Acum drumul este lângă gardul meu și
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
cartea memoriei, la adăpost de toată lumea. Mesajul era și el la locul său, ascuns printre versurile din cântul al șaselea. Starea de rău sporea, În timp ce simțea cum Îl lasă puterile. Ferecă scrierea În cufăr și se aruncă epuizat pe pat, lunecând În sfârșit În somn. 2 7 august, dimineața târziu Îl trezi o lumină tăioasă, care Îi bătea În ochi. Soarele urcase deja sus pe cer, Însă nici măcar clopotul de ora a treia nu reușise să Învingă oboseala pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zburlea fără motiv, ca blana unui câine. Trăia În fiecare vers al viitoarei sale opere. Marele poem despre cer și pământ. Dialogul unui pelerin cu marile suflete din vechime, unde avea să dezvăluie toate secretele lumii de dincolo. Privirea Îi lunecă pe o grămăjoară de foi de pe masa de scris, hârtii și pergamente adunate de pe unde se nimerea și răzuite cu grijă, pentru a mai putea fi utilizate. Răsfoi câteva pagini. Pe una din primele trasase o imagine a pământului, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
câteva chilii. Hangiul le Închiriază călătorilor bogați, care vor să doarmă singuri. E Într-una din astea, la ultimul etaj. Dante mai șovăi o clipă: voia ca În minte să i se Întipărească o imagine limpede a ansamblului, Înainte să lunece În acea parțialitate a simțurilor de care avea să fie târât odată ajuns Înăuntru. Apoi, fără a mai aștepta ca celălalt să se urnească, trecu de portiță și se Îndreptă de unul singur În sus, pe treptele din lemn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fragment dintr-o pană de scris distrusă. În cufăr se mai găseau o riglă din alamă și un compas. - Cheamă-l pe hangiu, zise către bargello. În scurt timp, acesta reveni Însoțit de un omuleț tremurător, care se apropie parcă lunecând pe lângă perete, În Încercarea evidentă de a se uita cât mai puțin la mort. Poetul Îi azvârli o privire cercetătoare. - Dumneata ești Manetto del Molino, care ține hanul acesta pentru familia Cavalcanti? Hangiul se mărgini să Încuviințeze din cap. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
poate că ar fi În stare să vadă, chiar dacă mintea noastră ar rămâne strivită. Dumnezeu e departe de noi și nici măcar Avicenna al tău n-ar putea socoti pașii care ne despart de El. Arabul nu replică. Gândul lui Dante lunecase iarăși spre lanțul de crime. Îi revenise În minte chipul lui Fabio, matematicianul. Nici măcar un matematician nu ar fi fost În stare să socotească acel număr de pași. De ce era nevoie de un matematician pentru a duce la bun sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Încă În viață, era cel care se pregătea să reapară În toată slava lui? Simțea cum capul i se Îngreunează și cum Îl cuprinde oboseala, legănându-se precum fumul lumânărilor care se aduna În aer. Încetișor, Își dădu drumul să lunece pe covor, ghemuindu-se În dreptul tablei de șah, În timp ce Închidea ochii, În căutarea odihnei. Probabil că se mișcase În timpul somnului, alunecând de pe covor. Răceala pardoselii Îi intrase În oase și o durere intensă Îi punea stăpânire pe membrele care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
oglinzi inerte. Corpurile lor lucioase se mărginesc să reflecte lumina soarelui, Întorcând-o către noi din imensul abis al spațiului. Lucis imago repercussa, imagine de lumină Într-o oglindă. - Non potest. - De ce? - Fiindcă ele apar atunci când soarele coboară dincolo de orizont, lunecând către antipozi. De unde și-ar primi ele lumina de reflectat, dacă Între ele și soare se interpune masa pământului? Arrigo nu reuși să Își stăpânească o privire compătimitoare. - Și totuși, messer Alighieri, există o soluție cum nu se poate mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
imboldul, să transforme o biată maladie a trupului Într-o condiție extatică... Iar el trebuia să o lase pe mâna pungașului aceluia de Cecco Angiolieri și a jocurilor lui de cuvinte obscene? Poate că exact În clipa aceea mâinile sienezului lunecau peste trupul ei, profitând de noapte și de singurătate. Iar el trebuia să Îngăduie ca, În orașul lui, o fată să fie expusă unei violențe fără ca nimeni să nu exercite În apărarea ei regulile curteniei? Închise brusc tăblițele cerate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui: părea Încredințat că Dante cunoștea secretul. Oare În mintea lui existau deja toate elementele acestui secret, iar el nu Își dăduse Încă seama? Era cu adevărat victima acelei farse a destinului? 8 13 august, după miezul zilei Probabil că lunecase În somn fără să-și dea seama, epuizat. Totuși, avea senzația că Închisese pleoapele doar pentru câteva clipe, lăsându-se În voia acelui murmur confuz de sunete și imagini, ce parcă se ridicau din podeaua de lemn. I se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Priorul Îl văzu Înaintând cu pașii săi târșâiți până sub ziduri, unde se opri, câteva momente, deschizându-și larg brațele. Rămase astfel nemișcat, dramatică parodie a răstignitului pe care Îl luase În derâdere În urmă cu o clipă. În sfârșit, lunecă Într-o parte, făcându-se nevăzut după cotitură, pe aceeași stradă pe unde dispăruse și Monerre. Dante se repezi În acea direcție, Încercând să Îl ajungă din urmă. Însă, când dădu colțul, din filosof nu mai era nici urmă. 9
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
poate birui peste planul lui Dumnezeu. Nimic din vrăjitoria dumitale n-are vreo putere Împotriva științei mele, Îngăimă el, scrâșnind din dinți de durere. Apoi se Întoarse, lăsându-și brațele să Îi cadă pe lângă trup, și Înaintă bâjbâind. Arma Îi lunecă la pământ, scoțându-i la iveală brațul schilod. Dante se apropie să Îi dea ajutor, dar lui Bonatti părea să nu-i mai pese de nimic, Închis În lumea sa de beznă și de perfecte repetiții. Îl alungă pe poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
standul de cravate, dar știai bine (dacă erai atât de nesăbuit încât să rămâi lângă el urmărindu-l în asemenea momente) că, din momentul în care o alegea, asupra cravatei plana un blestem. Fie că viitorul nod se încăpățâna să lunece într-un V confortabil față de gulerul cămășii -de obicei poposea cam la jumătate de centimetru mai jos de nasturele de la gât -sau, dacă nodul potențial își ocupa locul potrivit, atunci o mică bandă de mătase era hărăzită să iasă de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]