1,346 matches
-
cu fumurile luminoase, rămaseră în urmă zugrăvite pe cerul limpede. Într-o băltoacă neclintită, în noroi, printre papură zdrobită, se arătă o luntre, neagră de catran, priponită cu o frânghie groasă de un țăruș înfipt în malul hleios. —Asta-i luntrea mea! rosti deodată vânătorul. Mai încolo am ascunzișul vâslelor... Și uite, colea pe mal, între sălcii, deasupra stufului bălții, căsuța mea... Atât mi-a mai rămas!... Și mă privi întunecat, cu hârâitu-i de durere deșteptat în glas. Omul îmi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mi-a mai rămas! căsuța și pușca!“ Și voiam să-i spun o vorbă de mângâiere. Dar el se întoarse spre mine, cu ochii lui rotunzi, și zise tare, înviorat: —Hai, boierule, urcă! Eu iau opăcinile și pornim... Pornirăm cu luntrea, intrarăm încet în stufării. Din sat veneau mugete prelungi de vite, sunete moi de tălăngi și glasuri omenești așa de lămurite, încât păreau că vorbesc aproape de noi, undeva, în baltă. Apoi încet-încet zgomotele scăzură - și noi pluteam pe cărări strâmte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o lună plină, așa de fericit, că n-aveam ce face, tăceam și plăteam cu voie bună... De altminteri, aveam și de ce. Pândele, vânătorile noastre erau foarte fericite. Marin cunoștea cotloanele cele mai ascunse ale sălbătăciunilor și mă strecura cu luntrea spre ele, încet, cu fereală, cu un meșteșug de care mă minunam totdeauna. Balta, pe de altă parte, gemea de rațe, de găinuși, de dupli - de toate neamurile zburătoare și fricoase cu ochii rotunzi, cu gâturile lungi, tremurătoare și lucii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ori de sfârâiturile de aripi ale cristeilor de papură; deosebeam bine și strigătul vulturilor care se roteau în văzduh, după pradă, de răcnetul de trâmbiță al bâtlanilor, de gâgâirile aspre, scurte, ale gâștelor vinete. Și toată vremea cât stam în luntre, cu pușca în mână, eram cu ochii mari la pândă, cu inima gata să zvâcnească înfierbântată, fără nici o simțire alta, fără nici un gând. Marin îmi da deslușiri asupra acestui vânat pătimaș, cu glas domol, cu cuvinte întrerupte, cum îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu vin și pleacă undeva. Dar dacă contenește până în zori-de-ziuă cernerea stropilor? Atunci să mă reped așa, cu calul, până la baltă. Trebuie să-l găsesc pe Marin. Să vedem. Și pornii cu grabă spre locul unde știam că-i priponită luntrea. Zarea răsăritului, spre Dunăre, era închisă de un zid de întuneric. De sus, ploaia curgea tot mai deasă, măruntă și caldă. Găsii locul luntrii; luntrea însă lipsea. Câteva bucăți de coșcovă, grămădite pe malul umed, ardeau încet, aprinse de cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ploaia curgea tot mai deasă, măruntă și caldă. Găsii locul luntrii; luntrea însă lipsea. Câteva bucăți de coșcovă, grămădite pe malul umed, ardeau încet, aprinse de cu sară poate de Marin, ca să-mi însemne de departe locul. Dar de ce lipsea luntrea? Să fi venit omul? A plecat pe baltă? Nu se poate, trebuia să mă aștepte. Poate încă n-a venit. Pentru un vânător tânăr și pătimaș ca mine, lucrurile acestea mici, vânaturi, aveau mare însemnătate. O neplăcere a tinereții, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la bănuială. O neliniște ușoară îmi plutea pe suflet, și băgam de samă la toate mișcările lui Marin. Nimic deosebit. Deslegă priponul ca totdeauna, vâsli cu liniște, mă strecură lin prin aceleași cărări ale pădurilor de trestii, și încet furișa luntrea pe sub bolțile sălciilor. Doar că-mi vorbi mai puțin ca de obicei; dar asta nu se întâmpla numai acum. La întoarcere, la crâșmă, Sandu iar neliniștit, iar parcă nu îndrăznea. În sfârșit, după plecarea lui Marin, când să încalec pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
strânse, fierbinte. Amețit, pusei piciorul în scară și mă avântai în șa. VIItc "VII" O dorință bolnavă de a afla mă chinuise toată ziua și mă adusese întins, cu toată strângerea de inimă, la crâșma lui Sandu, și apoi la luntrea care aștepta ca întotdeauna. Cercetasem cu ochii pe crâșmar, cercetam pe pușcaș: nu, parcă nu era nimic. Mă gândeam. Un timp n-o să mai vin diminețile; și lucrurile se vor liniști, dacă este vreo bănuială. De știut, nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vâslește încordat; și din lulea se înalță pânze ușoare de fum. În asfințit, nourii se sparg deodată, și asupra Iezerului, prin spărturi, țâșnesc izvoarele sângeroase ale amurgului de flăcări. Balta neclintită pare de sânge, până la umbra neagră, depărtată a sălciilor. Luntrea face un ocol mare prin apele înflăcărate. Apoi încet-încet lumina scade, pe când lopețile sună cu lepăit de unde. Nourii în asfințit se închid; umbrele se întind deodată, și freamătul stufăriilor tace. Un bâtlan singuratic trece fâlfâind rar pe departe. Din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lumina scade, pe când lopețile sună cu lepăit de unde. Nourii în asfințit se închid; umbrele se întind deodată, și freamătul stufăriilor tace. Un bâtlan singuratic trece fâlfâind rar pe departe. Din când în când țipă prelung, cu glas de trâmbiță. Și luntrea se strecoară prin marginile luncilor, intră iar în trestii, care foșnesc cu șoapte vii, înclinându-se, atingându-se. Ceața ușoară, ca răsuflarea caldă a unei ființi, a Iezerului, ne învăluie încet-încet, și lumina scade; parcă aș privi printre gene împrejurimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încălzită. Și mă gândesc într-o licărire de fulger la arătarea de dimineață a Chivei și apoi la părerea ce am avut auzind zvoană de glasuri. Și vreau să mă ridic, vreau să întreb, inima pornește bătăi grăbite - când, scurt, luntrea intrată în stuf se oprește într-o coșcovă. Marin se înalță - și, izbit întăi îndărăt, mă ridic și eu și pășesc pe pământul plutitor, între plante de apă cunoscute, lângă un culcuș cunoscut... E locul întâlnirii! Și deodată o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aveam nici putere, nici dorință să prind cu vechile viclenii crapii Dunării. Mă simțeam însă atras de ascunzișurile necontenit înoite, în cotloanele și printre ostroavele apei. Cu mult înainte de asfințit eram singur, cu totul desfăcut și despărțit de tovarășii mei. Luntrea se strecura printre draperii de liane. Ștefan Gâdea, omul meu, simțind ce caut, mă ducea într-un loc pe care îl știa el. Fără să-mi spuie el nimic, am cunoscut acel loc. Era o grădină sălbatică, înflorită nou de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ce ești tu acuma? Acuma sunt tălhar cu faimă. Avea câțiva tovarăși, oameni de prin satele noastre. Veneau la el: Neică Sandule, cârciumarul nostru a adus marfă. Altul: negustorul nostru a scos bani de la bangă. Își puneau obrăzare; ieșeau cu luntrea la un grind. Păleau unde trebuia. Se arătau cu putere și îngrozire. Dacă era nevoie, dădeau cu pușca. Încărcau marfa, încasau banii, erau perceptori. Se întorceau în baltă. Aveau un ascunziș la Călan, între plăvii. Franțuzeasca lui de ascunziș! Căile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mâncare caldă. Noi venim prin desimea de sălcii, ca lupii. Nu se știa nici când vin, nici când se duc. Nu-i apuca ziua; nu-i apuca noaptea. Luni, în amurg, s-adună la un cocioc în loc poruncit; intră în luntre toți tovarășii. Dălcăuș îi cercetează pe sub sprâncene. Se duc ei pe cărările lor. Ies într-o margine de Olteniță. Mai era lumină la cârciumar. Dălcăuș a intrat singur, cu pușca. —Sus labele! Câți oameni au fost au stat smirna, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-l dau în palmă pe Dălcăuș. La Răzoare nu mai vine, dar îi cunosc alt culcuș. A mers și ea în barcă și a fost de față când au împresurat plavia de la Călan. S-a apropiat numai ea, într-o luntre cu Chiriță. A strigat de la mal: —Sandule! Dălcăuș a ieșit la glasul ei și părea înfricoșat. Atunci l-au pușcat. A căzut cu fața în jos. Ea s-a dus și i-a ridicat fruntea, ca să-l vadă răpus. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
propriile mâini, și i-a dat cartea îndărăt făgaduindu-i mari onoruri și răsplată bogată, dacă îi va fi adus Rinaldo la picioarele ei. Atunci Malagigi, cu ajutorul cărții sale, a chemat un demon, el l-a urcat pe Rinaldo într-o luntre fermecată, care l-a dus, fără vreun cârmaci vizibil, la o insulă unde se afla o clădire numită Castelul Voie Bună. Insula aceasta era toata o grădină. În partea de apus, lângă mare, se afla palatul, clădit dintr-o marmură
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
mai frumoasă femeie din lume. Ea se numește Angelica” . Când a auzit acest nume care-i era atât de urât, Rinaldo tresări și, ne mai voind să asculte niciun cuvant, străbatu grădina în goană îndreptându-se spre locul unde debarcase. Luntrea se mai afla încă lăngă mal. El a sarit în ea și a împins-o spre larg. Zadarnic a încercat a o cârmi; aceasta porni cu o forță amețitoare, neoprindu-se decât la un mal îndepărtat acoperit de o pădure
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dorul lui. Malagigi l-a scos pe cavaler din mijlocul armatei sale luând înfățișarea lui Gradasso, și, după o scurtă luptă se prefăcu că fuge dinaintea lui, un vicleșug prin care Rinaldo a fost păcolit să-l urmeze într-o luntre care l-a purtat pe apa unui lac,încurcându-l într-o serie de aventuri pe care le-am povestit în capitolul precedent. Armata, rămasă sub conducerea lui Riccardetto,fratele lui Rinaldo, a fost curând ajunsă de către Carol Magnul și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Pornind cu un vânt bun, dar după câteva ore s-a stârnit o furtună puternică. Zadarnic se strânseră pânzele; vântul ne purta cu iuțeală direct către un țărm stâncos. Nevăzând altă nădejde de scăpare, Oderic m-a lăsat într-o luntre, în care a coborât și el cu câțiva dintre oamenii săi și ne-am îndreptat spre uscat. Atinserăm malul după nesfârșite primejdii și când simții pământul sub picioare, am îngenunchiat mulțumind Providenței care mă apărase. Țărmul părea nepopulat. Nu văzuserăm
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Pornind cu un vânt bun, dar după câteva ore s-a stârnit o furtună puternică. Zadarnic se strânseră pânzele; vântul ne purta cu iuțeală direct către un țărm stâncos. Nevăzând altă nădejde de scăpare, Oderic m-a lăsat într-o luntre, în care a coborât și el cu câțiva dintre oamenii săi și ne-am îndreptat spre uscat. Atinserăm malul după nesfârșite primejdii și când simții pământul sub picioare, am îngenunchiat mulțumind Providenței care mă apărase. Țărmul părea nepopulat. Nu văzuserăm
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
pe cât de necruțătoare, pe atât de inexplicabile. La rândul ei, flota turcească pornită În august 1476 spre Moldova s-a scufundat și ea, fără nici un supraviețuitor. Momentul este descris astfel de Nicolae Iorga: „Pe marea albastră așteptau corăbiile cu pânze, luntrile ca să treacă Înapoi pe Împăratul neînvins, sau cercetau porturile muntene și crâmlene pentru ca să aducă de acolo hrană la zecile de mii de ostași. Dar o strașnică furtună de august le zdugui ca un cutremur și deschise adâncurile tulburate pentru veșnica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Educator adevărat - proză, Editura PIM, Iași, 2004; 6. Toamnă la Copou - proză, Editura PIM, Iași, 2005; 7. Lumina educației - o microantologie a studiilor și a textelor pedagogice cu o postfață de Alexandru Zub, Editura PIM, Iași, 2005. 8. Vâslaș în luntrea vieții - memorialistică, Editura PIM, Iași, 2006; 9. Stropi de înțelepciune - aforisme, cugetări, maxime, Editura PIM, Iași, 2006; 10. - proză scurtă și poeme în proză, Editura PIM, Iași, 2007. În cuvântul meu de precititor pentru cititor la cea de-a zecea
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
de săpuneală. Ca să se sustragă sentimentului de teroare, aplicau soluția „bufet”, ceea ce le descrețea frunțile și le făcea viața suportabilă. Fiind mai izolați, pentru ședința de la centru, noi, cei din Dobrina, străbăteam șesul lat al Siretului, după ce treceam apa cu luntrea. Adesea rîul venea în vîrteje. Duhnind a băutură, barcagiul muta cu nepăsare veriga care ținea șaica pe sîrmă. Plecasem pe jos pe o vreme mohorîtă, șapte și cu secretarul opt. Chiar dacă la orele de clasă nu apărea, Fărocoastă nu rata
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cărțile: „Preocupări pedagogice” (1982 și 1995), „Flori târzii” - proză, versuri și aforisme (2002), „Parfum de spini”, cu aceeași tematică, (2003), „Educator adevărat” - proză scurtă (2004), „Toamna la Copou” - proză (2005), „Lumina educației” - micro‐antologie de texte psihopedagogice (2005), „Vâslaș în luntrea vieții” (2006),„Acorduri pe strune de vioară” (2007), proză ”Stropi de înțelepciune” - aforisme (2006), „Trompeta cu surdină” - poeme în proză” (2008),” Cântecul lebedei”‐ poeme, Editura Cronica, Iași, 2009. 165 MAMA Aveau o casă plină de copii frumoși, sănătoși, harnici și
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Când barca pornise de la castel, o altă barcă plecase de la Nasul Broaștei. Aceasta îl aducea pe martorul lui Hideyoshi, Horio Mosuke. La proră, fusese fixat un mic fanion roșu, iar pe puntea de lemn era întinsă o carpetă stacojie. Mica luntre care-l purta pe Muneharu, în roba morții, plutea ușor, așteptând ca barca lui Mosuke, cu pavilionul ei roșu fluturând în vânt, să oprească alături. Apa era liniștită. Munții din împrejurimi erau împăcați. Nu se auzea decât vâsla bărcii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]