1,063 matches
-
am zis că a murit? Nu! tună Asinius Gallus. — Ba da! îl contrazice nervos Scribonius Libo. Te-am corec tat adineaori: a fost. — Cine a fost? Își amintește și se saltă într-un cot. — Și ce-i cu fiul lui? mârâie înăbușit. — Ofelus, îl informează Libo. — Să-l ia naiba cum îl cheamă! urlă ca scos din minți Gallus. Scribonius Libo se ridică și el în șezut. E palid și agitat. — Ofelus e fiul unui latin iuniat, murmură pierdut. Își dă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
unul rău. — După un timp, văzându-l destoinic, taica a adăugat și el ceva capital și au pornit împreună mai multe afaceri profitabile... — Parteneri deci? se forțează Asinius Gallus să râdă. — A încercat și cu alți sclavi de-ai noștri, mârâie a scuză Scri bonius. Dar în timp ce mulți dădeau faliment, Otacilus prospera și nu l-a făcut niciodată de râs. Gallus rămâne inexpresiv. În calitate de pater familias, orice stăpân poartă răspunderea faptelor săvârșite de fiii sau sclavii săi. — Dar cea mai mare
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în fața ochilor. — Tu știi pe ce stai acum? întreabă bătând din picior. Călărețul face ochii mari. — Pe pământ, pe ce să stau? Arată cu degetul soclul solid al zidului, gros de aproape trei pași. — Mi se pare destul de rezistent. — Aparent, mârâie printre dinți Rufus. Se strâmbă disprețuitor: — Nu e decât umplutură prinsă în ciment. Piatră, spărturi și fragmente din sculpturi. Zgârie tencuiala cu unghia. — Privește, până și cărămizile exterioare sunt tot bucăți refo losite. Germanul cercetează cu atenție. Vede că de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se încruntă instructorul. Doar romanii liberi le au pe toate trei. Chicotește totuși batjocoritor. Nu e rău pentru un ub, sau ce naiba ziceai că ești. Germanul se împurpurează, fără să răspundă. Ți-au schimbat numele când te-ai înrolat? Pusio mârâie ceva înfundat. — Probabil că li se răsucea limba în gură când încercau să te strige... Jignit, tânărul o ia ostentativ înainte. Ajuns în dreptul unor scări, rămâne pe loc încurcat. Nu știe în ce parte să o apuce. Rufus îl ajunge
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și tu ceva deoparte. A, nu, s-avem iertare, nu pe curve, se apără Ganymedes. Îl ia pe Pusio drept martor: — Ce, am eu aerul unuia care plătește femeile? Veneau ele la mine ca muștele la miere... Sau la căcat, mârâie Rufus. Gladiatorul se face că nu-l aude. — Călăul din arenă a devenit călăul inimilor, așa se spunea la Roma. Se împăunează: — Eram la fel de celebru și câștigam tot atât de mult ca actorii de pantomimă sau conducătorii de care. — Exact, ricanează instructorul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de ucigaș? i-o întoarce Rufus. — Tu n-ai cunoscut niciodată beția victoriei? îl întreabă Ganymedes. Ridică glasul: — Crezi oare că dragostea de glorie și dorința de a învinge nu pot sălășlui în trupul unui decăzut, cum zici tu? Rufus mârâie printre dinți: — Un criminal. Bine, criminal, acceptă Ganymedes. Arată cu degetul spre băiat: — Să înțeleg că îi apreciezi mai mult pe cei fricoși, ca la șul ăsta? Germanului nu-i vine să-și creadă urechilor: — Vrei să spui că ai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mâna în timp ce se îndepărtează. — Vor îngenunchea în fața lojei imperiale și o să deseneze cu trompa pe nisip numele împăratului. Să nu-i ratezi! răsună glasul dresorului în urma lui. — Îl cheamă din nou să mai rupă un pic monotonia vărsării de sânge, mârâie Rufus. Aprobă sau dezaprobă? se întreabă Pusio. Instructorul întoarce capul către el. — Să nu crezi toate balivernele și lăudăroșeniile lui Thaos. E cel mai mare mincinos de pe fața pământului... — Ce anume să nu cred? râde călărețul. Adevărul e că l-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o dată. — Hai, du te! Călărețul refuză cu îndărătnicie. — Ah! Înțeleg, zâmbește atunci răutăcios, ție-ți plac specta colele deprimante, fără vlagă, care moleșesc și slăbesc vigoarea băr bătească. O dresură, de exemplu... Încruntat, germanul nu dă semne că pricepe gluma. Mârâie însă nearticulat în semn de protest. — Cum e cu putință, îl mustră în derâdere instructorul, să nu apreciezi loviturile frumoase și disprețul pentru moarte... Râde de-a binelea. — Eroismul din sufletul sclavilor? — Ba din contră, replică iute Pusio, apreciez la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tale este cel mai mare jurământ de credință al nostru. Vociferează cu ranchiună: — Noi nu ne punem chezaș cuvântul, ca voi, ci viața. Rufus nu-i răspunde. Îl impresionează violența tânărului, deși n-ar recunoaște-o în ruptul capului. Pusio mârâie îmbufnat: — La noi, trădătorii și fugarii de oaste sunt spânzurați de co paci. Dar ceea ce văd eu aici, la Roma, nu sunt lupte, nici măcar vânătoare adevărată, ci măceluri inutile. Respiră adânc: — Inutile și josnice. După o secundă, indignarea clocotește din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
evreul. Călărețul își trage încă o dată nasul cu putere. — Ne riscăm viața numai din plăcere. Nu pentru câștig sau plată. — Și noi facem la fel, comentează acru Rufus. — Nu te da mare, că nici tu nu ești de-al lor, mârâie în fundat germanul. Nu e pus la punct și agresivitatea din tonul lui sporește: — Prețul acestui joc atât de îndrăzneț este desfătarea pri virilor... — Stai așa, măi cocoș! îl întrerupe batjocoritor instructorul. Simte că-și iese din fire. Dacă nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu cârtește. Evită să privească spre Vittelius și se preface că cercetează cu atenție scrijeliturile de pe inel: — Ce sunt astea? Cuvinte magice? Îl întoarce pe partea cealaltă: — Semne astrologice? Luptătorul se smucește să-și elibereze urechea: — Mă păzesc de ghinion, mârâie botos. Rufus îi rectifică cu o mână expertă poziția scutului: — Nu crezi că mai bine te-ai bizui pe pavăză pentru apărare? Ține-o mai spre stânga, că dreapta ți-e apărată de mâneca din metal, iar umărul, de galerus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de oameni ce continuă să se reverse pe ușă. — Trebuie să-i primesc pe toți, suspină nefericit. Distinge în îngrămădeală câțiva senatori și proconsuli. — Unii chiar mi-s prieteni și egali... — ăștia și-au salutat în zorii zilei propriii clienți, mârâie cu o strâmbătură Agrippa. Prudent, preferă să nu-și continue ideea cu voce tare. Din stăpâni s-au transformat acum în sclavi și vin să felicite un prezumptiv moștenitor la domnie, fără să le pese că se nghesuie cot la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vine spre el: — Am nevoie de un timp de gândire, să chibzuiesc pe îndelete. Fără nici un alt cuvânt, iese din încăpere. Seianus îl urmează cu pași grăbiți. Nu este deloc edificat asupra intențiilor lui Nero. — Am să te rog... — Ce? mârâie Tiberius posac. Aelius Seianus coboară tonul până la limita umilinței: Nu asculta de bănuieli tăcute, șoptește precipitat. Pare agitat de o teamă profundă, care are darul de a trezi suspiciunile lui Tiberius. Ce fel de bănuieli? întreabă scurt. Se oprește lângă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
glumească mai departe, suspină. Tocmai ea să-i facă un asemenea pocinog și să se îndrăgostească de feciorul unui libert! Ce-o fi văzut la băiatul ăla? Că doar nu l-a născut mă-sa cu stea în frunte! Își mârâie durerea printre fălcile încleștate: — Au ajuns copiii să se considere mai înțelepți decât părinții și pretind că știu totul! Nu mai respectă și nu mai ascultă pe nimeni... Ca să-și alunge mâhnirea, începe să urmărească din priviri reverberația multicoloră a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe tot cuprinsul imperiului. Herodes Agrippa se uită repede în lături, evitând să-l privească. Romanul începe să-și piardă răbdarea. Ridică tonul: — Ce te nemulțumește? Nu vi s-a garantat dreptul de a vă aduna în sinagogi pentru rugăciuni? Mârâie printre dinți: Și ce-oți mai face pe acolo... De data aceasta, evreul îi aruncă o uitătură piezișă. Germanicus nu-l ia în seamă. E prea pornit: — Până și furtul cărților pe care le considerați sfinte este con siderat sacrilegiu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de-a face cu toată povestea asta. — Aș merge dar, știi, mi-e foarte frică. — O s-o iau eu Înainte cu Kongoni după ce intrăm În ierburi. Tu stai În spatele meu și puțin Într-o parte. Probabil c-o să-l auzim mârâind. Dacă-l vedem, tragem amândoi. Nu-ți face griji, te acopăr eu. De fapt, știi ce, poate că ar fi chiar mai bine să nu vii deloc. Cred că ar fi mai bine. De ce nu te duci să stai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
micilor săi prieteni li se poate întâmpla ceva rău, dacă el nu le vine în ajutor. Zis și făcut. Într-o clipă a fost lângă poartă, s-a cocoțat, cât ai zice „pește” pe gardul ei, și de-acolo, a mârâit scurt și și-a dezvelit colții de parcă le-ar fi spus celor patru: „Îndrăzniți numai, că am eu ac de cojocul vostru!” Iar vlăjganii n-au mai îndrăznit. Drept răsplată Sorin și Sorina i-au dat toate bunătățile pe care
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
când oițele și mieluții ies pe deal, dacă s-au răzlețit cam mult, bunicul îl trimite să-i le mai adune. Iar dacă vreo oaie își pierde mielul - Cuțulache care, nu se știe cum, l-a văzut pe micuțul rătăcit, mârâie la biata oaie, ca și cum i-ar spune: „Vino după mine!” Astfel, oița și mieluțul sunt, iarăși, împreună. Seara, când bunicul și bunica sunt tare osteniți, îl trimit pe el, care-i mai tânăr, să vadă dacă cotețul păsărilor este închis
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
urmă și pe cea a Sorinei, așa încât a venit rândul cîinelui să-i caute. Când joaca era în toi, Ghiță - purcelul - a început să facă gălăgie. Auzindu-l, Cuțulache s-a îndreptat glonț într-acolo dar, nevăzând nimic periculos, a mârâit și a luat-o către cămara mică. Știa el că acolo ține bunica mâncarea pentru animalele și păsările din ogradă. Poate lui Ghiță îi este foame, mai știi? Copiii l-au urmat. Apoi au intrat în încăpere și au văzut
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
din ogradă. Poate lui Ghiță îi este foame, mai știi? Copiii l-au urmat. Apoi au intrat în încăpere și au văzut acolo, într-un colț, lângă ușă, un tuci cu ceva în el. L-au scos afară, dar Cuțulache mârâie din nou și râcâie cu lăbuța ușa cămarei. Ce-o mai fi vrând? Sorina deschide, iar cățelul se apropie de-o cutie uriașă, în care copiii văd că bunicii țin mălai. Sorina se duce în bucătărie, ia o strachină, o
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
deodată, somnul când, în urmă cu câteva minute numai, era foarte vioi și flămând tare. Poate a obosit mâncând, presupune Sorina. Sau a mâncat cu prea multă poftă și..., încească Sorin să-și dea o părere. „Nu, nu, e bolnav! Mârâie Cuțulache. Nu-l auziți? Geme, înseamnă că-l doare ceva”. ...S-o fi deranjat la stomac. Oftează și geme. Așa fac numai cei bolnavi, își continuă Sorina gândul. Și acum, ce facem? Nu-l putem lăsa în starea asta. Eu
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
chiar pe blana cenușie a nepoftitului. Acum, ghearele pisoiului l-au înșfăcat și-l țin strâns, ca-ntr-un clește. Sigur pe el, Țâncul privește spre Cuțulache care, acum, e foarte liniștit, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Câinele mârâie scurt: „Hai, ce mai stai, termină odată cu el!”. Lui Motănel, însă, i-a venit cheful de joacă. Are și o idee: să coboare în curte. Nu singur, firește, ci împreună cu... Se-ndreaptă către scara de piatră. Cuțulache parcă i-ar
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
bată. A ajuns batjocura preferată a mai tuturor viețuitoarelor din ogradă. Numai Cuțulache și Motănel nu-i fac nici un rău; dimpotrivă, numai când cineva îndrăznește, de față cu vreunul din ei, să se poarte urât cu Puiu, câinele începe să mârâie - la început, chiar să latre dacă e cazul și să se îndrepte către atacator, făcându-l în cele din urmă, să plece. Iar Motănel se încruntă, se zburlește, apoi își pregătește ghearele și, la nevoie, le folosește împotriva celui ce
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
pădure! Dar nici Cuțulache și Motănel nu s-au plictisit. Pisoiul s-a urcat în mai toți copacii de prin apropiere. A vrut, chiar, să prindă câteva vrăbiuțe, dar Cuțulache, care-l urmărea de jos, i-a strigat c au mârâit: „Să le lași în pace, auzi!? Altfel, stricăm prietenia!”. Toată lumea se simte tare bine și e foarte veselă. Deodată, Sorin scoate un țipăt scurt. Un gușter cu piele verzuie și ochi sticloși îl privește amenințător, parcă. Dar, Puiu, care era
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
de frică. Iar pisicul s-a gândit că trebuie să fie pregătit să înfrunte orice pericol, așa că și-a scos din pernuțele ca de pluș - unghiile bine ascuțite, urmând ca, la momentul potrivit să treacă la atac. Câinele, însă, a mârâit scurt o dată, asta voind să însemne: „Dacă jivina e pusă pe rele, am eu ac de cojocul ei!” Apoi s-a apropiat de mogâldeața care tremura toată, a mirosit-o îndelung, a privit o cu multă chibzuință și, pe urmă
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]