1,008 matches
-
anul 1766, dar nemaireușind să-și recupereze nici vechiul tezaur al odoarelor cu care fusese înzestrată și nici vechea arhitectură a clădirilor mănăstirești care au fost în cea mai mare parte reconstruite. Între anii 1798-1799, egumenul Chiril a refăcut chiliile mănăstirești, apoi în anul 1815 egumenul Sofronie a zidit un paraclis lângă egumenia veche, care este stricat apoi de egumenul Grigore Crupenschi. Mănăstirea a fost prădată de către turci în anul 1821, "„când numai zidul au rămas”". Pe vremea mitropolitului Veniamin Costachi
Mănăstirea Râșca () [Corola-website/Science/308496_a_309825]
-
în anul 1992, după o perioadă de 43 de ani în care a fost închisă, Mănăstirea Hâncu își reîncepe activitatea. Prin dispozițiile Guvernului Republicii Moldova nr. 34(d) din 17.02.92 și 133(d) din 25.05.92 pămîntul complexului mănăstiresc trece în posesia comunității monahale creștin-ortodoxe cu excepția lotului pentru cultivarea plantelor medicinale și a edificiilor construite de U.S.M. “N. Testemițeanu” din or. Chișinău. Însă mai apoi, Guvernul Republicii Moldova prin hotărîrea nr.721 din 19.11.93 transmite mănăstirii Hâncu și
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
și unde a trecut la cele de dincolo. În lucrarea sa Istoria Sfintei Mănăstiri Valea Călugărului, Alexie Nafir, fiul lui Mihai Nafir, relatează cu lux de amănunte cum au decurs evenimentele care au dus până la urmă la întemeierea unui locaș mănăstiresc, descriind locurile și oamenii acelor vremuri. El descrie viul interes arătat de pelerinii care vizitau acel loc unde minunile dumnezeiești s-au revelat oamenilor, precum și icoana cea veche descoperită în peștera călugărului pustnic, probabil o reprezentare a Maicii Domnului „Prodromița
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
a făcut ca tânărul teolog Alexie Nedici să intre în cinul monahal. Tot în această lucrare aflăm amănunte și despre primele acțiuni care au fost întreprinse cu privire la amenajarea unei capele, altarul acesteia având la temelie peștera descoperită. "2. Amenajarea lăcașului mănăstiresc. Reînnodarea vieții monahale în zonă" Ieromonahul Paisie Răileanu descrie astfel primii pași întreprinși de credincioșii care au descoperit peștera: „Sub un sloi de piatră moale, găsiră în peșteră oasele divizate, a călugărului, de la “Ciobeni”. Bucuroși de aceste descoperiri, întreprinse o
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
mai mare fidelitate particularitățile de stil ale autorului scrisorii. După cum cunoaștem astăzi, Episcopia Caransebeșului a dat curs cererii ieromonahului Dionisie Văcărescu, care va fi primul stareț monah al Mănăstirii și care inaugurează astfel o nouă perioadă în istoria acestui lăcaș mănăstiresc. "1 Minunile și tămăduirile consemnate" Cîteva din minunile care au dus la descoperirea sfințeniei locului unde a fost întemeiată Mănăstirea Călugăra le-am amintit deja în capitolul al doilea al lucrării de față și nu vom mai reveni asupra lor
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
curentul electric la Mănăstirea Călugăra, linia de electrificare întinzându-se de-a lungul a 3,5 km. Drumul ce ducea la mănăstire a fost la început foarte dificil și accidentat, o potecă prin pădure, acest lucru contribuin la farmecul lăcașului mănăstiresc și la mulțumirea sufletească a celor care, nevoindu-se urcând spre mănăstire, ajungeau să se bucure de pacea dinăuntrul zidurilor mănăstirii. În 1976-1978 s-a construit drumul de acces spre mănăstire. La lucrările de construcție a noului drum au participat
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
un timp cartierul general la Mănăstirea Galata. Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a adăugat încă un etaj la clădirea turnului clopotniță, care este delimitat clar de celelalte două etaje printr-un brâu de piatră. În decembrie 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstirești a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Mănăstirea Galata a fost scoasă de sub tutela Patriarhiei Ierusalimului, iar călugării greci au plecat. Mult timp, Biserica Mănăstirii Galata a fost biserică parohială, aici slujind un preot o dată pe lună. În anul 1865, în
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
Moșia Mîrzeștilor, Piscul Nant, Șleahul cel Mare. Unele dintre aceste nume topice s-au păstrat în vorbirea localnicilor pînă în zilele noastre (Valea Socilor, Mladinul, Ruptura etc.), altele, însă, au dispărut sau au fost înlocuite cu denumiri noi. Ca proprietate mănăstirească moșia Boghicenilor e înregistrată și în materialele recensămîntului din 1772 (1774). Pe atunci satul avea 45 de gospodării țărănești, dintre care 42 aparțineau birnicilor. O așezare nu prea numeroasă ca populație, dar înzestrată cu toate cele necesare vietii: mori de
Boghiceni, Hîncești () [Corola-website/Science/304348_a_305677]
-
1648 la Probota, mitropolit în perioadele 1671-1674 și 1675-1686). În anul 1677, mitropolitul Dosoftei a închinat Mănăstirea Probota și moșiile ei Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Aici s-au instalat călugări greci care nu s-au îngrijit de conservarea ansamblului mănăstiresc, nepăsarea lor ducând la degradarea în timp a ctitoriei lui Petru Rareș. Cu toate acestea, s-au efectuat unele lucrări sumare de reparații în 1785 și o acoperire a bisericii în 1835. Pe lângă nepăsare, călugării greci au dat dovadă și
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
tehnica „a secco”, în stil neorealist, realizate grosolan și de proastă calitate. De asemenea, ferestrele gotice din pridvor și pronaos au fost zifite unele în întregime, iar altele doar în parte. La 15 septembrie 1863, prin efectul Legii secularizării averilor mănăstirești, domeniile și bunurile mănăstirii trec în proprietatea statului. Mănăstirea Probota este desființată, iar biserica "Sf. Nicolae" devină biserică parohială a satului. Clădirile din complexul monahal încep să se degradeze, iar chiliile și locuințele domnește sunt mistuite de un incendiu de la
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
din exteriorul bisericii. În anul 1993, arhiepiscopul Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților a reînființat Mănăstirea Probota, dar cu obște de maici. S-au construit ulterior noi corpuri de chilii, clădiri administrative și spații de cazare pentru pelerini în afara incintei mănăstirești. În același an (1993), Biserica "Sf. Nicolae" din cadrul Mănăstirii Probota a fost inclusă de către Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul "Bisericile pictate din nordul Moldovei". Acest fapt a dus la
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
de cercetare, restaurare și valorificare. Programul „International Support for the Restoration and the Preservation of Probota Monastery” a fost finanțat de Japan Trust Fund for World Heritage, fondurile fiind administrate de UNESCO. Programul UNESCO avea ca obiective principale restaurarea complexului mănăstiresc (lucrări de curățare, consolidare și integrare a învelișului pictural din interiorul și exteriorul bisericii, precum și restaurarea arhitecturii ansamblului) și finalizarea lucrărilor de cercetare arheologică în aria incintei mânăstirești. Lucrările de restaurare au fost coordonate de directorul de proiect Ignazio Valente
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
sunt prevăzute cu metereze și creneluri. Zidul vestic este sprijinit la exterior de un contrafort amplasat aproximativ la jumătatea laturii. În zidul de pe latura sudică a fost construită o portiță secretă mică din lemn masiv. Aceasta se afla lângă chiliile mănăstirești. Pe latura estică se află trei turnuri pătrate (două la colțuri și unul în mijloc) legate între ele printr-un drum de strajă. Turnul de pe mijlocul laturii estice servește și ca poartă de intrare în incinta mănăstirească. Pe zidul exterior
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
afla lângă chiliile mănăstirești. Pe latura estică se află trei turnuri pătrate (două la colțuri și unul în mijloc) legate între ele printr-un drum de strajă. Turnul de pe mijlocul laturii estice servește și ca poartă de intrare în incinta mănăstirească. Pe zidul exterior se află un tablou votiv destul de șters reprezentând pe Petru Rareș cu familia sa, iar dedesubt o stemă moldovenească cu următoarea pisanie: ""Această mănăstire a făcut-o Io Petru Voievod, la anul 7038 și s-au îngrădit
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
-o Io Petru Voievod, la anul 7038 și s-au îngrădit după moartea lui de Doamna Elena și copiii ei Io Iliaș Voievod și Ștefan și Constantin, la anul 7058 septembrie 4"" (1530, 1550). În colțul de nord-vest al incintei mănăstirești se află clisiarnița care face corp comun cu turnul-clopotniță. Clisiarnița datează din 1530, fiind construită în aceeași perioadă cu biserica. Această clădire a fost considerată multă vreme a fi Casa domnească, deși înglobarea în același edificiu cu cel al clopotniței
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
bisericești, vase liturgice, candele de argint, cruci în filigran, cărți de cult vechi, precum și artefacte (monede, bijuterii, vase de ceramică, cahle decorate etc.) descoperite în urma cercetărilor arheologice. În partea de sud a incintei au fost construite Casa Domnească și edificiile mănăstirești: trapeza, chiliile, cuhnea. Modul de organizare a incintei a fost astfel gândit încât funcțiunile strict sacre (ale bisericii, clopotniței și clisiarniței) să fie separate de viața curentă dintr-o mănăstire domnească din Moldova: locuință temporară pentru Domn, clădirile necesare obștii
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
necesare obștii călugărești. În urma cercetărilor arheologice efectuate în perioada 1996-2001 au fost identificate nouă construcții ruinate aflate în diverse stadii de conservare și datând din etape diferite. Clădirile ruinate au avut următoarele funcțiuni: La începutul secolului al XX-lea, chiliile mănăstirești din incintă au fost mistuite de un incendiu. În prezent, din aceste clădiri nu au rămas decât niște ruine și niște beciuri care au început să fie restaurate. În anul 1993, după reînființarea mănăstirii, s-au construit corpuri de chilii
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
din aceste clădiri nu au rămas decât niște ruine și niște beciuri care au început să fie restaurate. În anul 1993, după reînființarea mănăstirii, s-au construit corpuri de chilii, clădiri administrative și spații de cazare pentru pelerini în afara incintei mănăstirești. La sud-vest de biserică a fost construit recent un paraclis din lemn, care este folosit pentru slujbele zilnice de către monahiile de la Probota. Mănăstirea Probota este menționată în romanul "Nicoară Potcoavă" (1952) al lui Mihail Sadoveanu. Aflat în drum spre curtea
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
Potcoavă" (1952) al lui Mihail Sadoveanu. Aflat în drum spre curtea lui Iurg Liteanul, grupul hatmanului Nicoară Potcoavă poposește la Mănăstirea Probota. „Într-un răstimp s-a făcut liniște; atunci au văzut pe zarea depărtată a văii Siretului, turlele bisericii mănăstirești. Chinovia era împresurată cu zid ca o cetate”, scrie Sadoveanu. Oștenii pribegi sunt găzduiți și ospătați, iar fratele Agatanghel le povestește o întâmplare reală despre un grup de slujitori domnești care au încercat să prade mănăstirea.
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
jumătate de secol, de pe la sfârșitul secolului al XVIII -lea și până pe la jumătatea secolului al XIX -lea, locuitorii localității Stănești ce acum se cheamă Cașen de la apa Cașinului, au fost obligați să se supună Mănăstirii Cașin precum toate celelalte sate mănăstirești. Mănăstirea Cașin a fost construită în anul 1655 de către domnitorul Gheorghe Ștefan, cu 800 de țigani robi. După clădire, ea a fost închinată sfântului Munte Athos iar toate satele aflate pe pământul acesteia trebuiau, prin legea bisericească a timpului, să
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
Gheorghe Ștefan precum și pe cel de la 1662 ianuarie 10 al lui Dabija Vodă, prin care demonstrează că Stănești, ce se cheamă acum Cașen de la apa Cașinului, trebuie să se supună Mănăstirii la fel ca și celelalte sate aflate pe pământ mănăstiresc. Astfel în urma primului proces judecat in timpul domnitorului Alexandru Calimach, Divanul Domnesc hotărăște: 2. Al doilea proces a fost stârnit de către locuitorii satului Cașen atunci când la tronul țării s-a urcat domnitorul Constantin Ipsilanti. Aceștia au arătat și noului domnitor
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
după cum este scris în letopisețul lui Ion Neculce și în cronica tradusă de Alexandru Amiras, se poate deduce că zidul de vest nu se prăbușise încă. În 1682, la sfatul patriarhului Dosithei Notaras, Duca Vodă a instalat în clădirile complexului mănăstiresc o tiparniță cu litere grecești, adusă de la Veneția. Aici au lucrat călugări români cunoscători ai limbii grecești, în frunte cu ieromonahul Mitrofan, ajuns apoi episcop de Huși. Tiparnița a funcționat aici o scurtă perioadă, ultima lucrare tipărită aici datând din
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
câțiva călugări în compania buhnelor”". Scrisoarea respectivă a fost publicată de Alecsandri în 1874 în publicația "Columna lui Traian", nr. 1, în semn de protest față de nepăsarea contemporanilor cu privire la monumentele istorice ale țării. În decembrie 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstirești a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Mănăstirea Cetățuia a fost scoasă de sub tutela Patriarhiei Ierusalimului, iar călugării greci au plecat. Mult timp, Biserica Mănăstirii Cetățuia a fost filială a Parohiei Galata, aici slujind un preot o dată pe lună. În curtea
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
etc.), s-au refăcut casa domnească, stăreția, turnul-clopotniță, cuhnea, zidurile de incintă etc. În sala gotică s-a amenajat un paraclis. În afară de acestea, starețul Mitrofan a amenajat o modernă gospodărie anexă. Prin activitatea sa de înnoire și înfrumusețare a complexului mănăstiresc, el este socotit un mare ctitor restaurator al Mănăstirii Cetățuia. Biserica Mănăstirii Cetățuia, cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel, este amplasată în mijlocul incintei. Ea a fost studiată îndeaproape, la începutul secolului al XX-lea, de arhitectul Gh. Lupu și
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
a cărei boltă este o adevărată minune de eleganță și de măiestrie. Lumina o primește pe deasupra ca domul Panteonului. Ce păcat că acel mic cap-d'operă de arhitectură servea, precum se spune, de bucătărie!”" Părăsită de călugări după secularizarea averilor mănăstirești în decembrie 1863, Mănăstirea Cetățuia a rămas mult timp pustie. După alegerea sa ca mitropolit al Moldovei, Pimen Georgescu (1909-1934) a dorit să revigoreze viața monahală de aici. La 30 septembrie 1911, pe latura de nord, înspre colțul nord-vestic, s-
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]