1,012 matches
-
ca schizofrenia, boli care impresionează puternic pe membrii familiei, ca și perioade de decompensare acută, și el de netolerat în mediul familial. Afluența bolnavilor către mănăstiri intra, de altfel, în spiritul bisericii ortodoxe. S-a discutat recent, contradictoriu, caracterul bolnițelor mănăstirești. Fără a ne extinde la analize, observăm că, indiferent de titulatura adoptată, pentru bolnavii mintali acuți, neexistând alte rezolvări, refugiul la mănăstire trebuie admis. Era o necesitate. În ce familie puteau fi ținuți acești bolnavi? În ce instituție? În ce
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
cât și prin condițiile particulare psihiatriei, mănăstirile au putut constitui unicul loc de refugiu pentru alienați. În paginile următoare, vom contura, în lumina informațiilor pe care le-am putut aduna, aspectele cele mai pregnante ale asistenței alienaților al câteva ospicii mănăstirești din Moldova. Aziluri și ospicii de mănăstire Cele dintâi informații cu privire la asistența bolnavilor psihici oferită de mănăstirile din Moldova, deși disparate, în sinteza lor atestă rolul important pe care l-au deținut mănăstirile în această privință. Concentrând întreaga viață spirituală
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Ospiciile, odată preluate de Epitropie, au căpătat un caracter de instituție sanitară, ceea ce a făcut ca alienații să polarizeze tot mai mult spre asemenea unități. În urma dispunerii datelor de arhivă consultate, rezultă că în Moldova aui funcționat mai multe ospicii mănăstirești. Două din ele, Neamțu și Golia, au fost mai mari. Trebuie să le alăturăm însă ospiciul de la Adam (Tecuci), precum și altele, așa cum vom încerca să demonstrăm în paginile următoare, unele din ele fiind "redescoperite" de unul dintre autorii studiului abia
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
următoare, unele din ele fiind "redescoperite" de unul dintre autorii studiului abia în 1980.. Ospiciul de alienați de la Mănăstirea Neamț Ospiciul de la Mănăstirea Neamț a fost cel mai important ospiciu de alienați din trecutul Moldovei. Tradiția spirituală a marelui centru mănăstiresc, un personal medical de calitate, un local destul de bun, un inventar relativ bogat au contribuit la profilarea unei activități care, în realitate, nu a fost o activitate de azil, ci una de spital. La Ospiciul de la Mănăstirea Neamț, a lucrat
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
de fapt un azil de mănăstire, a durat peste opt decenii, de la 1779 până la 1863, perioadă în care autoritatea tutelară era însăși mănăstirea, bineînțeles prin Mitropolie. Cea de a doua etapă, începând din 1863, când, ca urmare a secularizării averilor mănăstirești, instituția a trecut sub conducerea Direcției sanitare, a durat vreo patru decenii, până în 1904, când ospiciul a fost desființat. În prima etapă activitatea de asistență a fost mult timp empirică; abia de la 1851, când s-a înființat Spitalul din Târgu
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
în favoarea doctorilor Emil Meks, care era atunci "medic primar la Spitalul de îmbolnăviți de minte de la Mănăstirea Golia, din 1859", și pentru Emanuel Lorinski. A fost numit doctorul Lorinski. În sinteza sa, etapa cuprinsă de la înființare până în 1863 (secularizarea averilor mănăstirești) a însemnat pentru asistența psihiatrică de la Mănăstirea Neamț trecerea de la o practică empirică la o instituție spitalicească în înțelesul deplin al cuvântului. Analiza mișcării bolnavilor, foarte interesantă pentru istoria patologiei psihiatrice din Moldova, nu poate fi făcută, până la 1863, decât
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
decât a altor așezăminte similare. Sub îndrumarea unui general rus, Ustinov, mai apoi sub direcția oficială a lui Mihail Kogălniceanu, ospiciul trăia sau, mai corect ar fi să spunem "murea" în plin centrul Iașului, ascunzând situații neconvenabile. După apariția secularizării mănăstirești și după înființarea Spitalului Socola, Golia, ca ospiciu cu caracter predominant azilar, a încetat să funcționeze. O bogată arhivă fotografică, aparținând profesorului Leon Ballif, a anulat, printr-o întâmplare dramatică, ultimele dovezi foarte interesante despre această instituție. Subsemnatul, aflându-mă
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Max și I. Wagner. Din datele de mai sus, rezultă că, în această primă perioadă a ospiciului, situația instituției a fost cât se poate de grea, sub toate aspectele. Cea de a doua perioadă începe din 1863, anul secularizării averilor mănăstirești. Abia atunci ospiciul poate fi considerat ca o unitate de asistență medicală. Asupra acestei perioade ne oprim cu mai multă insistență, folosind unele date de arhivă încă inedite, în intenția de a reconstitui imaginea caracteristică acestei unități, în perioada de
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
acestui ospiciu, singurele referințe pe care le-am putut găsi fiind acelea menționate doar de episcopul Melchisedec (1884) și, mai târziu, de O. Stănciulescu (1932), care îl amintesc fără a face nici o mențiune în plus. Documentele de arhivă privind Fondul Mănăstiresc fiind distruse în mare parte în timpul bombardamentelor din 1944, la Arhivele Statului din Iași, Bârlad, Tecuci, Galați și București neexistând documente despre acest ospiciu, singura sursă pe care am putut-o utiliza a fost un dosar care figurează la Arhivele
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
bun creștin și bun Român care în privința umanității a dat tot concursul maladilor (sic) infirmi găzduiți de atâția deci de ani la bolnița acestei sfinte monastiri". Din mai multe fragmente ale procesului-verbal, rezultă că ospiciul a derivat dintr-o bolniță mănăstirească mai veche, care, cum se vede, există de zeci de ani. Prezintă interes datele cu privire la organizarea ospiciului, la dotarea sa și la metodele de tratament. La data reviziei, starea imobilelor era proastă. Epitropul Lupu menționează că "terenul și binaua a
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
despre Râșca ne permit să schițăm un profil al morbidității (cazuri repartizate la Râșca) între 1850 și 1860, profil pe care îl sintetizăm în tabelul anexat la finele capitolului referitor la ospicii. Nu avem nici o cunoștință despre personalul sanitar sau mănăstiresc îngrijitor de bolnavi. Credem însă că îngrijirea bolnavilor era lăsată în seama călugărilor, la această mănăstire existând o astfel de tradiție care s-a perpetuat până spre cel de al doilea război mondial, când la Râșca a fost adăpostită o
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
referitor la ospicii, că o oarecare Safta a fost îndrumată către Văratec de la mănăstirea Agapia tocmai pentru că suferea de patima epilepsiei, cu asistența căreia ni se pare că se ocupa în special mănăstirea Vărtec. De altfel, dispoziția arhitecturală a Complexului mănăstiresc de la Văratec este ideală pentru bolnavii psihici. Probabil că la Văratec nu a fost o instituție cu un local special pentru ospitalizare, așa cum credem că a fost la Râșca, aici femeile bolnave locuind în sat, în casele foarte liniștite care
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
este ideală pentru bolnavii psihici. Probabil că la Văratec nu a fost o instituție cu un local special pentru ospitalizare, așa cum credem că a fost la Râșca, aici femeile bolnave locuind în sat, în casele foarte liniștite care constituie satul mănăstiresc din imediata circumferință a mănăstirii. Pentru același motiv este probabil că această colectivitate, mai puțin organizată, nu a trecut în 1865 sub administrația Epitropiei ca unitate spitalicească; existența medicală a colectivității de bolnave mintale a fost asigurată însă de medicii
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
s-a organizat un concurs pentru ocuparea postului de medic primar la spitalul din Tg. Neamț și medic la mănăstirile Agapia, Văratec și Neamț. Cu această ocazie, s-a schițat un diferend între Departamentul Cultelor și Comisia pentru rezolvarea averilor mănăstirești, pe de o parte, Comitetul Sănătății fiind de cealaltă parte. Acest comitet arăta că este singurul în drept a proceda la numirea medicilor din mănăstiri. Existau deci încă situații neclare cu privire la conducerea tehnică a sectoarelor sanitare mănăstirești. Deși a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
pentru rezolvarea averilor mănăstirești, pe de o parte, Comitetul Sănătății fiind de cealaltă parte. Acest comitet arăta că este singurul în drept a proceda la numirea medicilor din mănăstiri. Existau deci încă situații neclare cu privire la conducerea tehnică a sectoarelor sanitare mănăstirești. Deși a fost numit un nou medic, situația a continuat totuși să fie aceeași și după 1851. Acest medic îngrijea atât pe bolnavii de la spitalul din Tg. Neamț, cât și pe aceia de la ospiciul de la Neamț și pe acei care
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
acest regim, se adăuga, pe lângă bătaie, ca pedeapsă disciplinară, sistemul de a ține pe condamnat cu picioarele prinse în butuc, fie pentru pază, fie ca pedeapsă". Butucul, mijloc de tortură, asemănător cu acelea utilizate în occident, îl găsim în practica mănăstirească.( În mod cu totul excepțional, el apare într-un desen, de origine sârbească, publicat de N. Vatamanu în cartea sa "De la începuturile medicinii românești"). Fiindcă atâți bolnavi mintal au cunoscut această tortură, nu ne putem opri a-i descrie, citând
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
surse care ar putea constitui premisele unor ulterioare valorificări; cele mai vechi tratamente aplicate bolnavilor psihici au fost de natură etnoiatrică și psihoterapeutică (religioasă); pe lângă ospiciile de mănăstire în general cunoscute (Neamț, Golia), în Moldova au funcționat și alte ospicii mănăstirești, mult mai puțin cunoscute în prezent, la Râșca, Agapia, Văratec, Adam, Secu. În aceste unități se acorda o asistență calificată, de prin 1850 chiar o asistență științifică; începând din secolul al XVII-lea, s-a profilat o rețea de case
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
fapt, n-a fost de viță boierească și nici moșia Joldești n-a avut-o în proprietate, iar socrul acestuia, Donțu, nu era conte, refugiat politic, ci un soldat răzlețit din armata rusă și angajat, ca stupar, pe o moșie mănăstirească. Pe de altă parte, nu s-a observat că pretinsul izvod de zestre al mamei poetului, scris cu multă zestre și cu foarte mulți bani, în numerar, a fost făcut înadins, la zece ani după căsătoria Ralucăi, numai ca să-l
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
cercetările pe altă cale, mai ales că ne vin în ajutor și documente inedite. Moșia Sarafinești intrase în proprietatea Mănăstirii Moldovița, încă de pe vremea lui Alexandru Lăpușneanu Voievod 33. La puțină vreme după pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), pe această moșie mănăstirească s-a pripășit un soldat, cu numele de Alexa Donțu, răzlețit din armata rusă. Să nu dăm crezare ifoselor boierești ale lui Matei Eminescu, care a văzut în acest soldat un conte rus, Potloff, refugiat politic, ci să-l vedem
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
să-l vedem pe Donțu, așa cum a trăit la Sarafînești, îmbrăcat țărănește, la prisaca mănăstirii, pe malul Siretului, om încă tînăr și întorlocat nelegitim cu fata unui Ion Brehuiescu, țăran din Sarafinești. În gospodărie proprie? Categoric nu! Pe o moșie mănăstirească, Donțu nu putea avea stupină și nici locuință proprie, tocmai el care de-abia intrase la număr, între bejenarii mănăstirii. La 12 aprilie 1799, Curtea din Viena a scos în vînzare toate moșiile mănăstirilor din Bucovina, aflate în Moldova. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
tocmai el care de-abia intrase la număr, între bejenarii mănăstirii. La 12 aprilie 1799, Curtea din Viena a scos în vînzare toate moșiile mănăstirilor din Bucovina, aflate în Moldova. Cu această ocazie, moșia Sarafinești, și alte 22 de moșii mănăstirești, aflate în Moldova, au fost cumpărate de baronul Teodor von Musteață 34. Baronul l-a adus din Bucovina pe Vasile Iurașcu om tînăr și de încredere și l-a pus vechil la Sarafinești, tocmai cînd Donțu o avea pe Paraschiva
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
cu totul abuzive, și iată de ce: Mănăstirea M. a luat ființă cu aprobarea Sfântului Sinod, pe bază de lege și tot numai prin lege s-ar desființa dacă ar fi cazul, ceea ce nu este. Averea ei, care formează și vatra mănăstirească, constă dintr-un parc de circa 30 ha, donat de Ecaterina Șerban Cantacuzino Episcopiei Romanului, pentru așezarea mănăstirească de maici, cu obligația ca biserica mănăstirii să servească și pentru locuitorii satului M. Din această suprafață de 30 ha numai un
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
lege și tot numai prin lege s-ar desființa dacă ar fi cazul, ceea ce nu este. Averea ei, care formează și vatra mănăstirească, constă dintr-un parc de circa 30 ha, donat de Ecaterina Șerban Cantacuzino Episcopiei Romanului, pentru așezarea mănăstirească de maici, cu obligația ca biserica mănăstirii să servească și pentru locuitorii satului M. Din această suprafață de 30 ha numai un hectar și jumătate se poate cultiva cu zarzavaturi. Restul este pădure și livezi. Deci nu este un teren
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
să intensifice munca de lămurire - cu toată grija și prudența necesară Tot prin împuterniciți se vor identifica toți agitatorii care exploatează și trăiesc de pe urma acestei mișcări și, ulterior - pe baza caracterizării fiecăruia -, să se propună măsurile corespunzătoare. Cele câteva centre mănăstirești stiliste vor fi analizate în mod special pentru a se aviza la măsurile cuvenite, întrucât ele sunt formate exclusiv din persoane care, din punct de vedere religios, nu pot fi considerați călugări (caterisiți, fugiți din mănăstiri, autocălugăriți etc.). Ministerul a
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
bucovineanca ceea baroc încărcată de coloare, de bani, de flori. Dobrogeanul te atrage mai puțin, fiindcă ține să ilustreze influențe tătărești destul de sumbre. Din cealaltă parte se apropie sălișteanca cochetă cu mult negru și alb, femeia de-un aspect cam mănăstiresc din Vlașca, bănățeanca din Graniță cu cârpa încornorată și cu opreg din șerpi multicolori. Pădureanca purtând pe mâneci podoabă masivă, compactă și cu mărgele, care dau ritm și linie șoldului. Te izbește costumul țărăncii de la Pitești, strigător ca un răsărit
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]