5,747 matches
-
ca o fetiță cuminte ce eram, am făcut ce mi s-a spus. Sincer, după acea vineri Îmi era imposibil să mai renunț la camera 202. Acum, de fiecare dată când mă Întâlneam cu Dora, ne sărutam. Nu mai purta mănuși și discutam despre ce se discută În general - filme, restaurante, chiar picnicuri sau politică. Din când În când, făcea comentarii despre ceilalți vizitatori, comportamentul și preferințele lor, iar eu n-o descurajam pentru că aceste confidențe mă făceau să mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cu formă umflată la un capăt, colectează mostrele obținute. Înainte se foloseau ugere de vacă, dar se lucrează mai ușor cu materiale artificiale. Acestea sunt chiar neobișnuite. Karp ne arătă niște teci. Vagine manuale. După cum vedeți, sunt, de fapt, niște mănuși cu un deget. Nu au degete, iar spațiul dintre index și degetul mare a fost transformat Într-un buzunar, Într-un fel de Împletitură, căptușită cu păr, pictată În culori naturale. E pentru cei care se satură de mâna lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
bărbat cu ochi sălbatici care Își apăsa fața de organele genitale ale unei femei ale cărei picioare se ridicau și se lăsau fără oprire, ca niște semafoare de tren. Eu mă distram cu o femeie palidă, care Își rula o mănușă lungă pe brațul Întins, În timp ce executa desculță câțiva pași de dans eleganți, pe un covor persan minuscul. Într-un fel, scena era indecent de prozaică. Dora mă trase de haină și zâmbi: — De ce anumite articole de Îmbrăcăminte exercită o atracție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
executa desculță câțiva pași de dans eleganți, pe un covor persan minuscul. Într-un fel, scena era indecent de prozaică. Dora mă trase de haină și zâmbi: — De ce anumite articole de Îmbrăcăminte exercită o atracție mai mare decât altele? Arătă mănușa care aluneca În sus și-n jos pe brațul alb ca de crin. — Fetișuri, răspunse Karp. Este denumirea tehnică pentru o parte a corpului sau un articol de Îmbrăcăminte care ne fascinează Într-un mod inexplicabil. Asemenea fixații pe obiecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
vântul bătea când am ieșit, descurajat, cum o mai face Înc-o dată Înainte să se facă primăvară, o dată pentru totdeaunua. Zăpada se așezase, dar pavajul era Încă ud și alunecos, vântul, iute și neregulat. Dora Își vârî mâinile băgate În mănuși În buzunare și o luă spre sud. Am urmat-o. Am mai continuat să ne plimbăm câtva timp fără să schimbăm vreo vorbă. Din când În când ne-am uitat la vitrinele magazinelor, dar nici unul din noi n-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
geamăt tărăgănat, Își dăduseră seama că Dabor se afla În pericol. Alergând În direcția din care se auzea bătaia, l-au descoperit pe fostul căpitan al lui Wrangler, apărându-se stângaci de trei siluete energice, toate echipate, pare-se, cu mănuși de fier. Heino și Boris reușiră să-l scoată cumva pe Dabor din Încurcătură. Dar au reușit să domine terenul abia când li se alătură și Ivan Britz, care tocmai se Întorcea de la piață, numai mușchi și fără nici o remușcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că într-o dimineață am aruncat o minge de baseball înspre tata și apoi am așteptat zadarnic s-o văd înălțându-se în văzduh, mult deasupra capului meu. Am opt ani și, de ziua mea, am primit cadou prima mea mănușă și prima mea minge de baseball, cu bâtă cu tot, dar pe aceasta nici n-am puterea s-o învârtesc de jur împrejur. Tata a ieșit de dimineață devreme cu pălăria, haina, papionul și pantofii negri, cărând la subraț registrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
nu cumva să mai bei apă de la țâșnitoarea de pe terenul de joacă. Dacă ți-e sete, așteaptă până ajungi acasă. Te doare gâtul, nu-i așa? Se vede după cum înghiți. Cred, domnule Joe DiMaggio, că ar trebui să lași frumușel mănușa aia în pace și-o să te bagi în pat. N-o să-ți dau voie să ieși pe arșița asta și să-mi alergi ca hăbăucul cu gâtul ăsta răcit, nu, nu. Trebuie să-ți iau temperatura. Nu-mi place deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ei sarcina de a ne înștiința că Rabbi Warshaw este unul dintre cei mai venerați oameni din tot Newark-ul. Ve-ne-ra-tî. Patru silabe, întocmai cum ar rosti rabinul însuși în stilul lui vârtos, anglo-oracular. Încep să bat darabana încetișor în buzunarul mănușii mele de baseball, e semnalul că sunt gata de plecare, numai să mi se dea odată voie. E mort după baseball, ar fi în stare să joace baseball douăsprezece luni pe an, îi spune maică-mea doamnei Ve-ne-ra-tî. Eu bâigui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
recuperez mingea și, cu cât mai mult aveam de alergat ca s-o prind, cu atât mai mare era isprava. „Am prins-o! Am prins-o! Am prins-o!“ și o zbugheam spre baza a doua, ca să prind în căptușeala mănușii - la nici doi centimetri de la pământ - mingea aruncată cu putere, razant, exact pe mijloc, de-ai fi zis că merge sigur la țintă... Sau mă-ntorc spre gardul de sârmă, „Am prins-o, eu am prins-o!“ - ușurel, cu eleganță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
singur o minge înaltă (o minge fantastic de înaltă, îmi răsună în urechi cuvintele lui Red Barber, care comentează meciul la radio - lansată în direcția lui Portnoy; Alex se plasează sub ea, sub ea), aștept să-mi cadă mingea în mănușa ținută în sus și - da, iat-o, buf, a treia minge recuperată pe bătaia adversarului (și Alex o prinde, ducând la eliminarea din joc a celui de-al treilea adversar și iată-l, oameni buni, pe bătrânul C.D. făcând reclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
într-o strălucită imitație a Ducelui. Ah, câtă nonșalanță imperturbabilă are jocul ăsta! Nu există mișcare pe care să nu și-o amintească până-n ziua de azi mușchii și articulațiile mele. Cum trebuie să mă aplec și să-mi ridic mănușa de jos, și cum s-o arunc, cum să cântăresc greutatea bâtei, cum s-o apuc, cum s-o cumpănesc și cum s-o balansez în cercul de bătaie, cum s-o ridic deasupra capului, cum să-mi flexez și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Laba cu trei degete am născocit-o pentru locurile publice - am folosit-o deja la varieteul Empire, în centrul Newark-ului. Într-o duminică dimineață - urmând exemplul lui Smolka, Tom Sawyer-ul meu - plec de-acasă spre curtea școlii, fluierând, cu o mănușă de baseball în mână și, când nu mă vede nimeni (ceea ce, de fapt, nu-mi prea vine să cred), sar pe platforma autobuzului 14 gol și rămân ghemuit pe scaun cât ține drumul. Îți imaginezi lumea adunată în fața varieteului într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
bravul cor al Armatei Roșii. Rankin și Bilbo și Martin Dies, Gerald K. Simth și Părintele Coughlin, toți nemernicii ăștia fasciști sunt dușmanii mei de moarte. Așa că, ce Dumnezeu să caut eu la varieteu, pe-o strapontină, făcând laba în buzunarul mănușii de baseball? Dacă se lasă cu cafteală? Dacă-s microbi?! Da, dar dacă mai târziu, după spectacol, tipa de colea, cu lăptăriile ei enorme, da’ dacă... În șaizeci de secunde mi-am și imaginat viața trepidantă și minunată de totală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
facă toate astea. Cea mai mare putoare (în Newark rimează cu „aflată la strâmtoare“) care a existat vreodată. Și e a mea! Ah, gagico, termin, termin, fleorțotina dracu’! Și, astfel, devin singura persoană care a ejaculat vreodată în buzunarul unei mănuși de baseball la varieteul Empire din Newark. Probabil. La Empire sunt la putere pălăriile. Cu vreo câteva rânduri mai în față, un tovarăș de suferință cu vreo cincizeci de ani mai bătrân ca mine își varsă lapții-n plărie. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cap și să te plimbi prin centrul Newark-ului, cu șuvițe de clei scurgându-ți-se la vale pe frunte. Cum o să iei prânzul cu pălăria aia pe cap?! Ce jale se pogoară în sufletul meu când mi se prelinge în mănușă ultima picătură. Deprimarea e copleșitoare: până și pula mi se rușinează și nu mai scoate un cuvânt când ies de la varieteu mustrându-mă aspru în sinea mea, gemând în gura mare „Ah, nu, nu“, cam asemenea cuiva care tocmai simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
răcnesc eu. Te rog, zice mama, îți conferă personalitate, așa că dă-i pace. Dar cine are nevoie de personalitate? Eu am nevoie de-o fetișcană adevărată! Cu pufoaica ei albastră, cu bentița ei roșie cu pampoane pe urechi și cu mănușile ei mari, albe, cu un singur deget - Miss America pe patine! Cu vâscul ei și cu budinca ei cu stafide (ce-o mai fi și aia) și cu casa ei unde locuiește o singură familie, cu scară interioară cu balustradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
el și aruncă mingea în direcția jucătorului aflat la bătaie. Și de fiecare dată îi strigă doctorului Wolfenberg: — Un arbitru chior, mai treacă-meargă, dar ce te faci cu un dentist chior? Simpla idee îl face să-și tragă una cu mănușa în frunte. — Joacă softball, băi, măscăriciule, ripostează doctorul Wolfenberg, foarte à la Connie Mack în pantofii lui în două culori, cu găurele, și cu pălăria de Panama pe cap, dă drumu’ la joc, băi, Biderman, dacă nu vrei să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-i zice lui Biderman: Nu vrei, te rog, să-l trimiți pe meșughenerul ăla înapoi în terenul exterior? Crede-mă pe cuvânt, sunt o gașcă irezistibilă. Stau în tribuna de lemn de lângă prima bază, sorb parfumul amărui, primăvăratic, din buzunarul mănușii mele de jucător de câmp - sudoare, piele, vaselină - și râd de mă sparg. Nu-mi imaginez că aș putea trăi și altundeva decât aici. De ce să plec, de ce sămă duc altundeva, când am aici tot ce mi-ar trebui vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Mă duc la teren, strig eu în bucătărie, cu carne roz de somon afumat printre dinți, de zici că-i fir lângă fir de mătase dentară; mă ducă la teren, mamă, strig eu dând cu pumnul mirosind a crap în mănușa de baseball; mă-ntorc pe la unu... Ia stai puțin. La ce oră? Unde? — La teren, răcnesc eu din toți rărunchii - sunt foarte tare la urlete când e vorba să mă fac auzit, e ca și cum aș fi furios, însă fără consecințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Berea aceea. Stomacul meu nu se mai liniștește. Face atâta zgomot, că nu pot dormi. Domnul Opie visa că urca niște scări largi, cu trepte de marmură, spre altarul Domnului, Îmbrăcat În odăjdii, cu crosa de crichet sub braț și mănușa de joc atârnându-i la glezna mâinii. Dr. John, În sfârșit adormit, cu o pastilă amară dizolvându-i-se pe limbă, vorbi la un moment dat În nemțește. Nu avea cușetă și stătea sprijinit În picioare În colțul compartimentului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În mâini. Pentru un moment o cuprinse mila și, În același timp, gratitudinea. Cu ochii aceia știutori și ascunși, semăna cu un școlar concentrat cu disperare asupra unei teme de casă care nu-i ieșea. Putu vedea că-și scosese mănușile ca să poată ține creionul mai bine și degetele Îi erau albastre de frig. Chiar și ostentația hainei lui de blană i se părea Înduioșătoare, pentru că era totalmente inutilă. Nu-i putea pune În ordine sumele și nici nu-i putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ei ar putea fi auzite de polițist când ajungea cu rondul la triaj. Cheia o Împinse În closet cu mânerul periei de la scoică. Scotoci pe fugă prin studio, dar se decisese deja oricum să lase geanta pe birou. Purta Întotdeauna mănuși și pe geantă vor fi doar amprentele Annei. Era păcat că pierdea niște scule atât de bune, dar era pregătit să sacrifice orice l-ar fi pus În pericol, chiar și - se gândi el, consultându-și ceasul - biletul de tren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Nu mi-am imaginat... Funcționarul de la mesagerie chicoti. — Evident. Imediat, domnule, imediat. Trimit imediat, domnule. Dacă binevoiți să rămâneți pe fir două minute, domnule... Ninici oftă și ieși În aerul mușcător al micuței stații fără peron. Uitase să-și pună mănușile și, Înainte de a apuca să și le tragă, degetele Îi fură pișcate de frig. Își târî Încet picioarele prin zăpada și noroiul la Început pe jumătate topite, apoi pe jumătate Înghețate. Da, sunt bucuros că nu m-am aflat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de cărți, dar nu mai avea bani. O vagă suspiciune că fusese trișat trecu din nou prin mintea lui Încăpățânată. — Ninici, Ninici! Se Întoarse și-l văzu pe funcționarul de la biroul șefului Înaintând spre el prin zloată, fără pelerină sau mănuși. Ninici se gândi: M-a jefuit și Dumnezeu i-a trimis gândul cel bun - Îmi va da banii Înapoi. Se opri și-i zâmbi lui Lukici, parcă vrând să spună: Nu te teme, nu sunt supărat pe tine. — Nebunule, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]