KorAP: Find »[drukola/base=mașa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...23 >

562 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392

după bogăție și fericire tulbură mințile și inimile oamenilor. E ca și cum ai goni să prinzi cu o pălărie vântul ce bate peste stepă... Și chiar dacă, să presupunem prin absurd, l-ai prinde, la ce ți-ar folosi? Fără voia ei, Mașa răspunse, bolborosind la rîndu-i: - Poate că mi-ar folosi, de ce să nu-mi folosească... Mirosul de bălegar și de pământ reavăn Îi umplu nările. Ce i-a venit oare În toiul verii să-și aducă aminte de iarnă și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
oamenii și vitele, și tot ce era viu sau... mort. Nicanor aruncase, ca de obicei, banii În fântână. Lovindu-se de pereții de piatră, apoi de luciul apei, monedele de alamă scoaseră un sunet jalnic. Asemănător unui scheunat de câine. Mașa Își ciuli urechile Înroșite de ger și ascultă ecoul: sunetul semănă Într-adevăr cu un scheunat de câine. Priveau spre propriile imagini răsfrânte În adâncuri. Trei chipuri Îngrijorate și unul zâmbitor, al mamei, care voia, pesemne, să-i Încurajeze. Nicanor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
Nicanor acasă, pactul cu Anticristul fusese mistuit de foc. ... Se luminase de mult de ziuă. O lună străvezie ca vălul de pe fața unui mort atârna deasupra Râpei Roșii, unde oamenii duceau animalele secerate de molime și tot felul de gunoaie. Mașa o privi cu teamă prin deschizătura ușii: „Cine știe ce nenorociri mai anunță și asta“, bodobăni ea, repetând cuvintele babulei, pentru care luna era o piază rea. Cuvântul „asta“ suna totuși parcă prea brutal În gura ei, astfel că, privind-o Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
privi cu teamă prin deschizătura ușii: „Cine știe ce nenorociri mai anunță și asta“, bodobăni ea, repetând cuvintele babulei, pentru care luna era o piază rea. Cuvântul „asta“ suna totuși parcă prea brutal În gura ei, astfel că, privind-o Încă o dată, Mașa adăugă: „Adică luna, am vrut să spun...“, după care bodogăni din nou: „Parcă văd că, mâine-poimâine, omul o să arunce pe lună tot felul de hoituri și alte murdării. Că nu degeaba se străduiesc să ajungă toți acolo. Mai Întâi vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
cu hoituri...“. Satul abia se deștepta din somn, Învăluit În liniște ca-n ceață. Ici-colo se auzea lătrând câte un câine, dincolo, pe cealaltă uliță, mugea o vițică, iar undeva, pe-aproape, intona, parcă În dorul lelii, cucurigu, un cocoș. Mașa continua să stea cu găletușa Între genunchi, gândindu-se mereu la ale ei. Când era mică, Mașa Își Închipuia că luna e o carapace de broască țestoasă. Ziua broasca se scufunda În adâncul cerului, iar noaptea ieșea la suprafață, acoperindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
lătrând câte un câine, dincolo, pe cealaltă uliță, mugea o vițică, iar undeva, pe-aproape, intona, parcă În dorul lelii, cucurigu, un cocoș. Mașa continua să stea cu găletușa Între genunchi, gândindu-se mereu la ale ei. Când era mică, Mașa Își Închipuia că luna e o carapace de broască țestoasă. Ziua broasca se scufunda În adâncul cerului, iar noaptea ieșea la suprafață, acoperindu-se de lumânări. De Paște, carapacea se umplea cu ouă roșii, cozonaci și pască, iar de Ziua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
fântâna lor, făcându-și loc cu labele prin grămada de monede și pietre. O putea scoate la suprafață, dacă scufunda găleata mai adânc. Ajungând la luciul apei, luna se prefăcea când Într-o frunză, când Într-un peștișor. Prinzând-o, Mașa i-o arăta Marusiei, Însă păpușa sa de cârpă clătina cu neîncredere din cap. Tot neîncrezători priveau la luna transformată-n frunză și căluțul de lemn, și ursulețul de pluș, ba chiar și găinile și curcile ce se adunau În jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
Însă păpușa sa de cârpă clătina cu neîncredere din cap. Tot neîncrezători priveau la luna transformată-n frunză și căluțul de lemn, și ursulețul de pluș, ba chiar și găinile și curcile ce se adunau În jurul ei grămadă. Atunci micuța Mașa le dojenea: luna nu voia să fie deocheată, de aceea se ferea ziua de orice ochi străin. Noaptea o apărau de rău lumânările și nasturii Înfipți de jur Împrejur. Mașa Își ascundea păpușa prin iesle, prin fân, În scorbura copacilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
și curcile ce se adunau În jurul ei grămadă. Atunci micuța Mașa le dojenea: luna nu voia să fie deocheată, de aceea se ferea ziua de orice ochi străin. Noaptea o apărau de rău lumânările și nasturii Înfipți de jur Împrejur. Mașa Își ascundea păpușa prin iesle, prin fân, În scorbura copacilor sau o Îngropa În lanul de porumb, În cel de cartofi sau În lanul de lucernă. Dimineața Îi dădea de mâncare cu lingurița nisip și pietricele sau frunze și flori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
ea În horă lângă foc. Dacă Marusia n-o asculta și fie că nu voia să se scoale dimineața, fie că se codea să ducă gâștele la păscut sau refuza să aducă de la fântână apa pentru spălat și pentru gătit, Mașa Îi șfichiuia piciorușele de cârpă cu o nuielușă sau o Închidea În cutia de la pantofi. Sau o speria cu moartea, care bântuia prin ograda lor. Cu un glas pițigăiat, păpușa o Întreba: „Cu ce se ocupă oamenii când mor?“. Iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
Îi șfichiuia piciorușele de cârpă cu o nuielușă sau o Închidea În cutia de la pantofi. Sau o speria cu moartea, care bântuia prin ograda lor. Cu un glas pițigăiat, păpușa o Întreba: „Cu ce se ocupă oamenii când mor?“. Iar Mașa Îi răspundea țâfnoasă: „Cum cu ce se ocupă? Repară ceasuri...“ „Repară ceasuri?“, se mira păpușa. „Da, răspundea Mașa, după ce repară toate ceasurile care s-au stricat, Învie iar...“ „Dar ceasurile se strică mereu“, se plângea Marusia. „De aceea nici oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
cu moartea, care bântuia prin ograda lor. Cu un glas pițigăiat, păpușa o Întreba: „Cu ce se ocupă oamenii când mor?“. Iar Mașa Îi răspundea țâfnoasă: „Cum cu ce se ocupă? Repară ceasuri...“ „Repară ceasuri?“, se mira păpușa. „Da, răspundea Mașa, după ce repară toate ceasurile care s-au stricat, Învie iar...“ „Dar ceasurile se strică mereu“, se plângea Marusia. „De aceea nici oameni nu-nvie, că au mereu câte ceva de reparat...“ Atunci păpușa se ruga de Mașa: „Repară-mi și mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
mira păpușa. „Da, răspundea Mașa, după ce repară toate ceasurile care s-au stricat, Învie iar...“ „Dar ceasurile se strică mereu“, se plângea Marusia. „De aceea nici oameni nu-nvie, că au mereu câte ceva de reparat...“ Atunci păpușa se ruga de Mașa: „Repară-mi și mie piciorușul ăsta care s-a scrîntit...“ „Ți-l voi repara, când voi muri...“ „Atunci mori“, Îi zicea păpușa, Înfigând În gâtul ei o andrea de lemn... Mașa se prefăcea că moare. Sau chiar murea pentru un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
mereu câte ceva de reparat...“ Atunci păpușa se ruga de Mașa: „Repară-mi și mie piciorușul ăsta care s-a scrîntit...“ „Ți-l voi repara, când voi muri...“ „Atunci mori“, Îi zicea păpușa, Înfigând În gâtul ei o andrea de lemn... Mașa se prefăcea că moare. Sau chiar murea pentru un timp, Întinzându-se pe iarbă și oftând. La căpătâiul ei veneau ursulețul de pluș și căluțul de lemn, care șchiopăta de un picior. Îi aduceau flori de câmp și rămurele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
de lemn, care șchiopăta de un picior. Îi aduceau flori de câmp și rămurele de salcie. Iar primăvara Îi așezau pe piept, În coșulețe Împletite din pai, vișine și cireșe și grămăjoare mici de zmeură. Văzând atâtea bunătățuri În jurul ei, Mașa se trezea, descotorosindu-se de flori. „Ei, cum a fost ?“, o Întreba Marusia. „A fost frumos“, răspundea Mașa. „Ai reparat și tu măcar vreun ceas?“, o ispitea păpușa. „Le-am reparat pe toate, altfel nu mă Întorceam...“ „Dar piciorușul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
Îi așezau pe piept, În coșulețe Împletite din pai, vișine și cireșe și grămăjoare mici de zmeură. Văzând atâtea bunătățuri În jurul ei, Mașa se trezea, descotorosindu-se de flori. „Ei, cum a fost ?“, o Întreba Marusia. „A fost frumos“, răspundea Mașa. „Ai reparat și tu măcar vreun ceas?“, o ispitea păpușa. „Le-am reparat pe toate, altfel nu mă Întorceam...“ „Dar piciorușul meu de ce nu l-ai reparat?“, se văicărea păpușa. „Ți l-aș fi reparat dacă ar fi fost ceas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
reparat și tu măcar vreun ceas?“, o ispitea păpușa. „Le-am reparat pe toate, altfel nu mă Întorceam...“ „Dar piciorușul meu de ce nu l-ai reparat?“, se văicărea păpușa. „Ți l-aș fi reparat dacă ar fi fost ceas“, răspundea Mașa sărind Într-un picior... De bucurie că Înviase, țopăiau În jurul ei mormăind și nechezând ursulețul Mișa și căluțul Garbunoc. Cât timp s-a scurs de atunci? „Probabil, o Întreagă veșnicie“, Își spunea Mașa. Trecutul ei s-a dus pe apa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
reparat dacă ar fi fost ceas“, răspundea Mașa sărind Într-un picior... De bucurie că Înviase, țopăiau În jurul ei mormăind și nechezând ursulețul Mișa și căluțul Garbunoc. Cât timp s-a scurs de atunci? „Probabil, o Întreagă veșnicie“, Își spunea Mașa. Trecutul ei s-a dus pe apa sâmbetei și, odată cu el, și oamenii cei mai apropiați ce i-au Înseninat copilăria. Numărul morților creștea În fiecare an. În jurul ei oamenii se răreau Încetul cu Încetul. Dintre cei pe care-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
omizi, curțile de bălării. Bisericile căzuseră și ele În ruină. În locul ciorilor, pe câmp umblau acum fâlfâind din aripi și din poale berzele și notarii. Babulea Tatiana se ținea În urma lor, amenințându-i cu bastonul. Oare ce-o apucase pe Mașa să-și aducă aminte de toate aceste lucruri? Nu cumva bătrânețea sau moartea Îi dădeau și ei târcoale!? Mașa aruncă o privire În oglinjoara de la lampa cu gaz pe care o agățase de un cui bătut În peretele aflat În dreapta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
și din poale berzele și notarii. Babulea Tatiana se ținea În urma lor, amenințându-i cu bastonul. Oare ce-o apucase pe Mașa să-și aducă aminte de toate aceste lucruri? Nu cumva bătrânețea sau moartea Îi dădeau și ei târcoale!? Mașa aruncă o privire În oglinjoara de la lampa cu gaz pe care o agățase de un cui bătut În peretele aflat În dreapta sa și se trase speriată Îndărăt. În oglindă apărea o față netedă fără nas, fără gură, fără ochi, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
se trase speriată Îndărăt. În oglindă apărea o față netedă fără nas, fără gură, fără ochi, fără urechi, ce semăna cu un ou de struț. Oul de struț stătea proțăpit pe umerii săi, exprimând prin atitudinea lui atâta uimire, Încât Mașa zâmbi fără să vrea, asemănându-l cu un semn de exclamare, ceva mai rotunjor. „Asta mai lipsea, Își spuse ea, să arăt otova ca un ou sau naiba știe ce... Poate că m-am Întrecut aseară prea mult cu băutura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
o influență atât de nocivă, Încât Îi ștersese de pe chip orice trăsătură umană, făcând-o să semene cu o sferă? „Mai lipsește să vină cineva și să traseze pe față continentele și am să arăt taman ca globul pământesc“, gândi Mașa, Îmbărbătându-se. Era totuși curios faptul că vedea perfect și se putea orienta În spațiu. În jurul ei totul rămăsese neschimbat, doar capra suferise și ea o ușoară metamorfoză; picioarele-i erau de om, Încălțate În cizme ostășești, iar botul i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
nu-și dădea prea bine seama de modificările pe care le suferise organismul ei: rumega În continuare un smoc de fân și se uita cu nedumerire la stăpâna ei, așteptând ca aceasta să-și termine treaba pe care o-ncepuse. Mașa o studie ceva mai bine, iar sub privirea sa cercetătoare trăsăturile Evlampiei continuau să se transforme. Încetul cu Încetul, botul său ascuțit se rotunji, căpătând o expresie umanoidă. Mașa scoase un strigăt de uimire. Dar sunetul, În loc să se propage În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
așteptând ca aceasta să-și termine treaba pe care o-ncepuse. Mașa o studie ceva mai bine, iar sub privirea sa cercetătoare trăsăturile Evlampiei continuau să se transforme. Încetul cu Încetul, botul său ascuțit se rotunji, căpătând o expresie umanoidă. Mașa scoase un strigăt de uimire. Dar sunetul, În loc să se propage În aer, se rostogoli asemenea unei pietre În interiorul său. În locul gurii de pe fața sa, se umflă acum un balon, destul de caraghios, gata-gata să plesnească. Mașa vru să-și facă semnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
rotunji, căpătând o expresie umanoidă. Mașa scoase un strigăt de uimire. Dar sunetul, În loc să se propage În aer, se rostogoli asemenea unei pietre În interiorul său. În locul gurii de pe fața sa, se umflă acum un balon, destul de caraghios, gata-gata să plesnească. Mașa vru să-și facă semnul crucii, dar nici limba, nici mâinile n-o ascultau. De spaimă, trupul nu-i mai reacționa la nici un stimul. De altfel, corpul ei nu mai avea nici mâini și nici picioare. Odată cu fața, Întregul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]