1,059 matches
-
holului, a început să se simtă și mai prost. Așa că s-a sprijinit de balustrada scărilor. —Am venit să port cu tine o discuție matură. Nu mai spune! a exclamat Sofia ridicând o sprânceană neagră, pensată subțire. Ochii de un maro întunecat o studiau pe Alison cu o privire batjocoritoare. —Și despre ce vrei să discutăm mai exact? Sofia nu era deloc machiată, dar Alison s-a văzut nevoită să recunoască faptul că femeia arăta încă bine pentru vârsta ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
care-l transportase în cei aproape douăzeci de ani de când se hurduca prin deșert. Ar fi mai bine să te duci să-l vezi chiar tu, îi răspunse. Mergi pe strada asta și, după trei cvartale, o să vezi o clădire maro; acolo e... — După trei ce? — Trei cvartale, trei încrucișări de străzi - dădu din mână. în fine, presupun că acolo de unde vii nu există toate astea... Mergi drept înainte până vezi clădirea. Nu mai e alta. Gacel făcu un gest de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
e cea mai bună prietenă a mea. Eu am convins-o să vină la sală. Cath avea o figură lunguiață și ascuțită, cu o urmă de lovitură pe nas. Nu era machiată, iar genele și sprâncenele păreau niște umbre vagi, maro deschis, lăsate pe pielea albă. Își făcuse cărare pe mijloc și Își Împletise părul În două cozi, legate la capete cu panglici. Înfățișarea de fetiță e la mare modă anul ăsta. Cu toate astea, În cazul ei nu mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ne-am Întors și-am privit-o amândouă În tăcere, apoi Lou Îmi zise din senin: — Vii să facem o plimbare pe-afară? Merg să-mi iau haina. Se retrase În birou și ieși cu o haină din blană sintetică maro Închis, care Începea să se reverse din zona umerilor și nu se mai oprea. Trebuie că se lățea deja metri buni către poale. Pe Lou o prindea foarte bine, dar pe mine ar fi arătat ca un cort ambulant. Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
n-ar fi fost, de fapt, teribil de amenințătoare. Se ridică În picioare, Împingând scaunul cu atâta forță Încât acesta scrâșni a protest. — Vă cunoașteți? Întrebă Gavin Pritchett. Omul purta o cămașa de flanel bej, un sacou de catifea reiată maro, iar la gât, o cravată pe care se părea că obișnuia să o mestece În momentele de tensiune. — Da. Bună, Janice! am salutat, Într-un efort eroic de a nu arăta vinovată. Ce mai face Devon? N-a ținut figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
clic. Tata și cu mine trebuia să așteptăm până se va ivi o treabă mai grozavă decât aceea de a fi disident, ca să ajungem și noi în America. Era vară și aerul era fierbinte. La vârfurile pantofilor mei ortopedici, pielea maro se rosese și nu arăta frumos. „Nici o supărare”, mă liniștea signora Maria. Doar nu trebuia să mă însor chiar atunci, la cei zece ani ai mei. Tata spunea că aveam să port aceiași pantofi și în călătoria peste ocean. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
aveam niște intenții. „La noi, cine are niște intenții preferă să le păstreze pentru sine. Altfel, s-ar putea ca alții să aibă niște intenții cu el”, îmi explicase tata. Una din valize o așezase pe biroul lat, de culoare maro închis, pe care noi îl împingeam spre fereastră în fiecare an, în decembrie, ca să facem loc pentru Moș Crăciun. Pe partea din față a biroului erau montate rafturi mici, pentru cărți. De cum intrai pe ușă, puteai vedea că la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de multă vreme nu mai fusese nevoie de ele, unde ar putea să fie, nici pe raftul din dulap, nici sub pat, caut cuprinsă de fervoare, ca și când întreaga noastră viață ar depinde de ele, dar cum arătau, oare, două fâșii maro uzate, iar el deja se enervează, desculț nu pot merge, se reazemă de perete, pare că îi este greu să stea în picioare, cum va putea face pe ghidul mâine. Mă întorc imediat în pat, amenință el, am nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
din ea, ce se întâmplă cu salteaua aceasta, mă înfurii eu, este nouă și uite cum se îndoaie, mă așez și încerc să o ridic, nu pot să cred, Noga, uite ce ai făcut, de sub saltea mă privesc două fâșii maro de talpă groasă, flexibilă, cum ai putut să dormi așa, pe sandalele lui, dar ea roșește și murmură în șoaptă, numai să nu îi spui nimic lui tati, nu uita, iar eu spun, nu-ți face griji, apoi flutur sandalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
într-o clipă scepticismul, așa cum soarele intră și iese din nori iarna, înnourând și luminând peisajul, la fel îmi străbate corpul senzația aceasta, schimbându-și culorile, privesc ostil săculețele pe care ea le ține în mână, din care scoate biluțe maro precum organele unor animale micuțe, Dalai Lama a binecuvântat aceste biluțe, îi spune ea, iar el le privește surprins. Le întorc spatele sceptică și merg în cameră să mă îmbrac, aud înfundat conversația lor, dușmanul tău lovește puternic, îl avertizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
aceea începuse să plângă, îmi plec privirile la podea, îmi este interzis să văd asemenea lucruri, asta îmi amintește de Yael, dar deodată îmi dau seama, mi se pare sau este chiar Yael, cu părul vopsit în altă culoare, un maro deschis, împăciuitor, de culoarea mierii, în locul acelui roșu țipător, trupul micșorat fără burtă, iar dacă este ea, înseamnă că s-a răzgândit și l-a luat cu ea pe Mikha cel micuț, pentru a-i fi mamă toată viața. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în urma ei, la distanță de vreun metru. Aș fi putut să micșorez distanța dintre noi, dar ceva mă împiedica parcă, așa că nu făceam decât să-i privesc spatele și părul negru, drept. Părul îi era prins cu o agrafă mare, maro și cînd întorcea puțin capul, îi zăream urechea mică, albă. Din când în când îmi adresa și câte un cuvânt. Uneori aveam ce să-i răspund, alteori erau vorbe fără noimă sau chiar nu auzeam ce spune, dar se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
bere? mă-ntreabă Johnson. — Sigur, domnule, Îi spun și-mi bag mîna-n gheață ca să scot una rece. — Tu nu vrei una? Nu, domnule. Aștept pînĂ diseară. Deschisesem sticla și tocmai i-o Întindeam cînd am văzut un pește mare și maro, cu un harpon Înfipt În el, mai lung decît brațele Întinse ale unui om; l-am văzut ieșind din apă și repezindu-se la scrumbia din undiță. Era gros cît un buștean. — Slăbește-o! am strigat. — PĂi n-a prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mai pun o pernă sub cap, împingând-o până ce se sprijină bine pe tăblia patului. Acesta e capitonat cu o piele fină, la fel ca și fotoliile mari pe care zac aruncate hainele noastre. Pilota e albă, cu cusături fine, maro închis, la margini. Apartamentul lui Jake e decorat cu mult bun gust, cu toate că realizezi imediat că te afli într-o casă de burlac. Este masculin, dar nu te intimidează, cu lucruri scumpe și de calitate, dar nu ostentative. Patrick avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
singura idee bună Îmi vine de la dumneavoastră. Colonelul avea niște documente. Ce aspect aveau?” „Avea În mână o mapă maro”, zise Belbo. „Mie mi s-a părut roșie”, am zis eu. „Maro”, insistă Belbo, „dar poate că greșesc”. „Roșie sau maro, cum o fi fost ea”, zise De Angelis, „aici nu se află. Domnii de ieri-seară au luat-o cu ei. Deci În jurul acelei mape trebuie să ne Învârtim. După mine, Ardenti nu voia nicidecum să publice o carte. Adunase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
coerent ce i se întîmplase cu o oră înainte: "M-am suit în tramvai ca să merg la o cunoștință. Din cauza frigului de afară geamurile vagonului erau aburite. Pe scaun, în fața mea, stătea o femeie cam de la țară, într-o canadiană maro murdară și cu o broboadă verde. Nici n-am observat-o până ce nu a ridicat mâna înmănușată grosolan și a șters o porțiune din geamul aburit. Tocmai mă uitam afară prin pata devenită transparentă, când tramvaiul a intrat în pasaj
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe corpul ei, pe care l-a umplut, peste tot unde a ajuns, cu litere și desene naive. Acum își scrie pe piept, cu cerneală verde: Te rog sămi seriz tu, iar alături mâzgălește un cap de fată cu păr maro și ochi albaștri și gură roșie. Iată cum stăm. În orice caz, va trebui să ies de-aici, unde nu fac decât să amân la nesfârșit lupta cu fiara. Obsesia mea nu se lasă exorcizată, nu redevin eu scriind și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de piatră. Flori mov roz, galbene - frunze înspicate. Florile colorate se întind ca o ciudată iederă pe treptele plesnite de la ușa Vicăi. Ce mândră e Vica de ele și de zmeura pe care a pus-o lângă gardul unsuros și maro ! Și de copacul din fundul curții - un plop uriaș care, la sfârșitul primăverii, cum e acum, umple cu puful lui curtea. — Du-te și sărută mâna lu Neguleasca... Vica mă-nghiontește la fel ca atunci când eram mic. Când mergi înspre
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Iar Gabriel dorea să-l ferească de băieții bătăuși. (De fapt, și la școala particulară erau băieți bătăuși, dar Adam nu-i mărturisise maică-sii acest lucru.) Și, pe de altă parte, lui Gabriel îi plăcea uniforma școlii, pantaloni golf maro, și ciorapi lungi albastru-deschis. Lui Adam nu-i plăceau băieții. Nu-i plăceau nici fetele, deși ar fi preferat să fie fată. Stânjeneala care-l separa de părinții lui îl făcea să fie singuratic și la școală, unde se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nesincer. — Nesincer. Bun. Zi-i înainte! — Mie îmi face impresia că sunteți o persoană foarte moralistă. De pildă, puneți un preț absolut pe adevăr. — A fi moralist nu înseamnă a fi moral. Cât despre adevăr - mă rog - e asemenea culorii maro - nu face parte din spectru. — Ce vreți să spuneți? — Nu face parte din moralitate. Adevărul e impersonal. Ca moartea. E o osândă. — Rece? — Ah, metaforele astea! Dar nu puteți recunoaște nici măcar o singură valoare? — De ce nu? — Vreau să spun, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Hattie aruncase o privire prin centrul orașului, începuseră să se aranjeze și să-și ia locuința în primire. Lada cu cărți a lui Hattie sosise. Sortau volumele, atârnau rochiile în șifonier, mutau mobilele. Hattie își puse pe scrinul ei iepurașul maro de porțelan care-și scărpina o ureche, foca neagră eschimosă, asemănătoare cu un melc fără cochilie, și văsulețul japonez, alb cu roz, în care se lăfăiau acum câteva primule culese cu râvnă lângă poarta din spatele grădinii. Scotociseră peste tot, deschiseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vreun metru și jumătate; cel din fundul grădinii avea și două stinghii orizontale, bătute în cuie, iar cel din dreapta era mărginit de tufișuri frunzoase, care puteau oferi un punct de sprijin pentru picioare. Gabriel văzu că omul purta niște pantofi maro cu șireturi, clar fără ciorapi. Avea un păr lung, cărunt, soios, și o față preocupată, îngrijorată. Îi văzu clar fața când încercă să se cațăre pe un tufiș de rozmarin, frângând cu trosnete puternice ramurile fragile și călcându-le în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fără să- mi pot da seama încotro s-au îndreptat. O altă cărare se înfundă între vii și copaci și încerc să ies printr-o altă direcție, când, deodată apar în fața mea trei câini, unul mare, negru, lățos, un altul maro ce seamănă cu un buldog, și o potaie mică, albă. Aoleu, sunt cei de ieri ce m-au blocat la intrarea în sat, când mă întorceam a doua oară din oraș, unde mă dusese Alain. Rămân calm, încerc să le
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
adresându-mă în limba franceză, că doar nu or ști limba română: ”bonjour, monsieur le chien... ” etc..., cu toată delicatețea în voce de care puteam fi capabil în asemenea situație, numai să nu mă muște. Se țin după mine, cel maro are o privire întunecată și gâfâie din greu, cel negru mă adulmecă, dar trebuie să rămân calm, să nu fac mișcări bruște, și chiar reușesc. După un timp, se plictisesc de mine și o iau razna prin vie. Am scăpat
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
laturi lungi. INSTRUMENTELE: Pe masă sunt plasate, la începutul fiecărui joc, 22 bile. CROMATICA: Există: 15 bile roșii, valorând câte un punct fiecare, 6 bile, numite bile colorate, astfel: o bilă galbenă, valorând 2 puncte, o bilă verde (3 puncte), maro (4 puncte), albastră (5 puncte), roz (6 puncte) și bila neagră (7 puncte); o bilă albă. Jucătorii lovesc, pe rând, bila albă, cu ajutorul unui băț numit tac. SCOPUL: Scopul jocului este introducerea bilelor roșii și a celor colorate în buzunare
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]