1,164 matches
-
fizică și sărăcia vestimentară, plăcerea înotului în Târnava Mică și în lacul Chereteu, insuccesul la un examen de limba greacă etc. Puțin totuși, conchide Dăianu, pentru cel care era atunci un "boboc al genialității creatoare". Și atunci, solicitați mai insistent, memorialiștii blăjeni adaugă linii noi, esențiale pentru portretul poetului: pasiunea pentru lectură (prin N. Petra-Petrescu împrumuta cărți din biblioteca prepositului capitular Ion Micu Moldovan), convorbiri pe teme literare și istorice în care se vedea superioritatea lui față de prietenii blăjeni, participarea la
Un biograf al lui Eminescu by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/10141_a_11466]
-
de zece zile), coordona prin telefon și corespondență numerele. Apoi fiindcă niciodată nu pleca toată redacția în concediu: programările se făceau în așa fel încît sectoarele revistei să fie permanent acoperite. E o regulă pe care o respectăm și azi. Memorialistul improvizat bate câmpii fără grație. Dan Goanță Din complicata noastră viață culturală a făcut parte, pînă de curînd, Dan Goanță. }inea, la Dilema veche, o rubrică, pe care Cronicarul, care l-a cunoscut pe autor, a semnalat-o de vreo
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10189_a_11514]
-
Cu toate că a realizat cursuri excelente ce au trezit în sufletul multor studenți dragostea pentru literatură, Zoe Dumitrescu Bușulenga a alunecat pe linia unui "ceaușism" strident, a unei ipocrizii "și cu biserica, și cu partidul". Fosta sa profesoară constituie în ochii memorialistului un exemplu al discreditării vocației și profesiei, atât ca "om al propagandei" la care s-a pretat inclusiv prin dezolante "omagii", cât și prin încurajarea unor non-valori, din mediul apropiaților. "Cât timp nu a practicat politica aceasta aberantă, a fost
Tablou de epocă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10218_a_11543]
-
în caietul de alături, pătat cu grăsime. Cui îi pasă că inima acestui bărbat a iubit, a urât, s-a zbătut în spaime ori s-a poticnit în neliniște?" Filozofând în imediata vecinătate a cadavrelor aflate pe masa de disecție, memorialistul mai are o revelație importantă: ,Sculptorul însuflețește materia inertă și o integrează destinului uman; medicinistul o demolează savant și o restituie neantului, păstrând din ea doar amintirea cu care va opera mâine, pe un corp viu". Excelent cunoscător al firii
Exerciții de admirație by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10777_a_12102]
-
adevărat importante. Se pare că o nouă generație de scriitori îl descoperă pe Alexandru Paleologu, republicat de editura unde i-au apărut primele volume și unde a fost redactor vreo două decenii. Paleologu pe care l-am ,descoperit" e prozatorul. Memorialistul, nu eseistul care m-a cucerit încă din adolescență, cînd am citit Bunul simț ca paradox. Sînt în cartea asta două mici povestiri: una despre Petre Țuțea, cealaltă despre Dumitru Stăniloae. Cea dintîi vorbește despre imbecilitate, și imbecilizarea filosofilor de
Dialog cu Paleologu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10832_a_12157]
-
despre acele meleaguri, despre oamenii de acolo și istoria lor. Să mai spun că trebuie văzută în aceste tipăriri somptuoase de la Ex Ponto și o trimitere la momentul aniversar, nu unul oarecare: în 2012 Pavel Chihaia, romancierul și cercetătorul istoric, memorialistul și jurnalistul, a împlinit 90 de ani. Dar să mă refer numai la volumul de Corespondență, așa cum îmi propusesem. Nicolae Rotund, în prefață, îl raportează la o tradiție angajantă a literaturii noastre și amintește de schimbul epistolar clasic dintre Ion
Epistolierii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4006_a_5331]
-
G. Ibrăileanu unui „prieten“2 - „a fost... critica literară agresivă“. În speță, era vorba de „o critică a unei poezii tipărită într-un ziar din Roman de o domnișoară ș...țcritică publicată într-un ziar din București“. Critica, aprecia retrospectiv memorialistul, ce nu-și dezminte nici de această dată vocația fundamentală, „era bine scrisă, plină de răutăți“ și, ca atare și în circumstanțele date („orașul fiind mic, domnișoara cunoscută“), „făcuse zgomot“, dar avea un „defect“, și anume „disproporția între importanța ce
Debutul lui G. Ibrăileanu by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/4011_a_5336]
-
domnișoara cunoscută“), „făcuse zgomot“, dar avea un „defect“, și anume „disproporția între importanța ce o dădeam eu lucrului și între micimea acestui lucru“. S-ar spune că „defectul”, contrabalansând decisiv calitățile, explică în cele în urmă trecerea sub tăcere de către memorialist a numelui ziarului bucureștean ce îi găzduise respectivul debut critic. Acesta fusese desemnat, totuși, puțin mai înainte, ca primul dintr-o serie de „lucruri de mare însemnătate”, întâmplate în „vacanța cea mare dintre clasele a VI-a și a VII
Debutul lui G. Ibrăileanu by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/4011_a_5336]
-
că autoarea poeziei criticate de tânărul Ibrăileanu era Virginie Damian („domnișoara” astfel numită, atunci profesoară de desen și caligrafie, fiind singura căreia i se publicaseră versuri în menționatul ziar romașcan conservator). În al doilea rând, faptul că, dacă dăm crezare memorialistului Ibrăileanu și admitem că acesta este „debutul [său] literar”, atunci se impune a conchide și că revista „Școala nouă” a ieșit de sub tipar în sau îndată după 19-20 iulie 1889, și nu în 15 iulie ori în 17 iulie 1889
Debutul lui G. Ibrăileanu by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/4011_a_5336]
-
Nicolae Scurtu Biografia nuvelistului, romancierului, publicistului și memorialistului Leon Donici (1887-1926), minuțios cercetată de George Dorul Dumitrescu, Gheorghe Bezviconi și Iurie Colesnic, evocă drama unui narator ce scrie în limba rusă, română și franceză, apreciat de A.G. Plehanov și Maxim Gorki, dar greu, foarte greu de a i
Leon Donici – contribuții biografice by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/3558_a_4883]
-
p. 98 și urm., „conștiința“ ca putință de a te perpeli - p. 311 și urm.). Stilul apăsat literar nu-ți dă defel senzația că volumul e scris în marginea unui dosar arid de urmărire informativă. Dar, dacă lăsăm deoparte palierul memorialist, Dragul meu turnător e un eseu despre geneza delațiunii ca act spiritual. Numai așa putem înțelege două din cele mai stranii capitole („«Noaptea a fost liniște». Povestea locotenentului major C. A.“ și „Apărarea maiorului Ion Pătrulescu“), unde Gabriel Liiceanu, intrînd
Delațiunea ca act spiritual by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3091_a_4416]
-
-mă, îngerașule, să ajung diseară, pe Spătarului 26, încă viu. Și, à propos (à propos de ce ?). „Infama memorie” a spus Pucu acolo, în „sala oglinzilor”, spre gloria ficțiunii și azvârlirea în bolgii a pactului autobiografic, adică a noastră, a ăstora, memorialiștii, iar eu i-am zis în gând degeaba!, nu mă prinzi tu pe mine, că memoria mea e vai de capul ei! Impresii de la Târg ? Spun numai una. Hotărât ca, dacă tot am venit, să nu mă întorc acasă fără
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3097_a_4422]
-
Dej, vor fi represiunile și procesele politice de la noi, din anii ’58- ’59, apoi desovietizarea începută de Dej și continuată de Ceaușescu, politica șerpuitoare a acestuia, reacția de respingere a reformelor gorbacioviste, totul reînviat și readus în scenă de un memorialist care nu doar inventariază, dar și reinsuflă viață trecutului, îl retrăiește, pentru el și pentru noi, cititorii săi. Spuneam mai înainte despre Ion Ianoși că s-a implicat nu doar de formă în viața comunității scriitoricești. Aș spune încă mai
O viață și o epocă (II) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4171_a_5496]
-
cînd s-au produs, cu liste de jurii și de premiați ai Uniunii din diferite perioade, cu întâmplări dramatice (excluderi, interziceri), cu altele comice, cu deznodăminte faste uneori, când se obține apariția unei cărți bune, premierea unui tânăr talentat. Satisfacția memorialistului este de a fi fost printre aceia care, îndeosebi în timpul ceaușismului, au acționat în sensul strângerii laolaltă a forțelor literare autentice, lăsând deoparte disensiunile, concluzia sa fiind că atunci, în această privință, lucrurile au stat mai bine decât acum. „Hotărât
O viață și o epocă (II) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4171_a_5496]
-
poziții sau a alteia, motive de confruntare polemică. Dar cronica unei vieți are încă deschidere mai largă și încărcătură mereu mai dramatică. Apar către final, în legătură cu cei apropiați, vești rele. Boli, suferință, moarte. „Părinții noștri au murit de bătrânețe”, scrie memorialistul, ceea ce din nefericire nu se va întâmpla și cu Mașa, fiica mult iubită. „A trăit 55 de ani, 8 luni și 20 de zile”, notează tatăl cu o minuție care dă, o dată mai mult, măsura tragediei. O carte mare în
O viață și o epocă (II) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4171_a_5496]
-
ce a circulat, multă vreme, bătut la mașină. Epoca se dusese, oamenii ei nu. Despre ei sunt Amintiri-le deghizate. De ce deghizate? O primă explicație o dă Ioana Pârvulescu, amintindu-și-l, la rându-i, pe criticul în piele de memorialist. Autorul analizelor obiective, dar și al jocurilor cu punctele de vedere, își permite, aici, să observe mai liber oamenii, să scape câte o anecdotă, să-și șteargă o lacrimă, să țeasă un regret. Cu plăcere intelectuală și empatie omenească. Apoi
Și scriitorii sunt oameni by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4204_a_5529]
-
care își face din ironie rețeta predilectă de evocare a trecutului, de aici tonul sfătos de ghiuj mustăcind în marginea detaliilor zugrăvite. Scrisul său seamănă cu o unduire de mătăsuri lexicale, rafinate și erudite, cărora le lipsește tensiunea unei răscoliri. Memorialistul are ceva din înclinația cochetă a firilor simandicoase, la care vălurile retorice au rostul unei menajări cu bătaie dublă: de sine și de ceilalți. Chiar titlul volumului, departe de a fi semn de autoflagelare, e expresia răsfățului doct. Judecata lui
Tacticos și mustuos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4034_a_5359]
-
cu zi a Bucovinei austriece, multiculturalismul acesteia și dificultățile, câteodată neașteptate, în afirmarea identității românești. În fapt, nu toți cei care după 1918 au pretins că au militat pentru Marea Unire, în cele două provincii ocupate în care a trăit memorialistul, au avut un comportament public neechivoc. Dimpotrivă, după cum arată Ovid Țopa, mulți - în special parlamentarii „naționaliști” bucovineni - au dat dovadă de lașitate, votând de pildă ca limba oficială în Bucovina să fie germana, nu româna, deși aveau o majoritate confortabilă
Memoriile tatălui by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3948_a_5273]
-
numele altora, ca George Grigorovici, parlamentarul socialist care a anunțat în Parlamentul de la Viena că Bucovina nu mai recunoaște Dubla Monarhie. Nu vreau să spun, desigur, că trebuie să abandonăm perspectiva consacrată spre a o îmbrățișa automat pe cea a memorialistului, dar cred că istoriografia trebuie să se aplece asupra acestei mărturii (posibil, și a altora), pentru a scoate Marea Unire din mitologia în care e învăluită, aducând-o pe teritoriul explicațiilor raționale. Mai ales că memoriile de față sugerează și
Memoriile tatălui by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3948_a_5273]
-
portretistic" și "înclinația irepresibilă pentru evocare: autorul pune în scenă un spectacol fascinant, în care criticul devine actor și intră în dialog nu doar cu personajele operelor interpretate, ci și cu sine" (Antonio Patraș). în adevăr, ocupîndu-se, de pildă, de memorialiști, Florin Faifer este el însuși un memorialist: el evocă acum, cunoaște prea bine faptele și, de aceea, le îmbracă în faldurile povestirii: Ion Ghica, Iorga, dramaturgi interbelici (Victor Eftimiu, a cărui imensă operă e contabilizată nu fără maliție, Victor Ion
Hermes și istoria literaturii by Ioan Holban () [Corola-journal/Imaginative/10089_a_11414]
-
pune în scenă un spectacol fascinant, în care criticul devine actor și intră în dialog nu doar cu personajele operelor interpretate, ci și cu sine" (Antonio Patraș). în adevăr, ocupîndu-se, de pildă, de memorialiști, Florin Faifer este el însuși un memorialist: el evocă acum, cunoaște prea bine faptele și, de aceea, le îmbracă în faldurile povestirii: Ion Ghica, Iorga, dramaturgi interbelici (Victor Eftimiu, a cărui imensă operă e contabilizată nu fără maliție, Victor Ion Popa, Cella Serghi, M. Sebastian, Al. Kirițescu
Hermes și istoria literaturii by Ioan Holban () [Corola-journal/Imaginative/10089_a_11414]
-
Enescu.) Plin de sine, poartă pe piept o vreme „Legiunea de onoare” și ordinul „Mihai Viteazul”, pe acesta din urmă pînă cînd i se ridică dreptul de a-l purta în urma unui „proces de falș”. (Fiind la biroul decorațiilor - povestește memorialistul -, ofițerul ar fi obținut ordinul în cauză falsificîndu-și dosarul!) Insistent la extrem pe lîngă critic, nu însă în chip expres ca să-i smulgă vreo apreciere literară favorabilă, îl determină să facă un gest greu de imaginat, mărturisit cu ingenuitate, anume
O figură din insectarul lui E. Lovinescu by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13323_a_14648]
-
o lună după moartea lui Gh. I. N. Popa, survenită la 18 noiembrie 1925, Gala Galaction povestește: „Mi-a rămas impresia că nu-l atinsese nici un glonț. Se mira și el și nu știa ce să zică.” Însă, un alt memorialist și scriitor, Tudor Teodorescu-Braniște, afirmă - și sînt motive evidente să-l credem - că l-a întîlnit pe ofițer la Bîrlad, într-un spital, unde se afla „rănit a doua oară”. Se cuvine a preciza că și avansările, și distincțiile, și
O figură din insectarul lui E. Lovinescu by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13323_a_14648]
-
preotul scriitor afirmă limpede existența unei relații de cauzalitate între „ciudățenia” ofițerului și război - „năvodul care o șdihaniaț scosese la suprafață”, ba chiar și societatea, în general, care i-a provocat „suferințe mari”. „Excepțional de inteligent și de subtil - spune memorialistul - ofițerul n-a putut să se facă mai prost” sau, cu alte cuvinte, „inteligența lui era așezată prea aproape de gură”. În același sens mărturisește și Gh. Cardaș, care îl cunoscuse pe căpitan, cu un an înaintea morții acestuia, într-o
O figură din insectarul lui E. Lovinescu by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13323_a_14648]
-
trăit îndelung cu gîndul sinuciderii, că aceasta n-a fost un gest totalmente impulsiv, al unei stări de moment. Se poate, deci, afirma că, în ceea ce privește strict capacitatea căpitanului Gh. I. N. Popa de a „produce” literatură de război, nici un alt memorialist în afară de E. Lovinescu n-a pus-o la îndoială. Mai mult chiar, nefăcînd nici o distincție între ofițerul în cauză și autorul Simfoniei Morții și al Nebuniei lumii, unii memorialiști, ca și mai toți recenzenții cărților, au vorbit despre „o reală
O figură din insectarul lui E. Lovinescu by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13323_a_14648]