1,109 matches
-
caz, Imperiul mezilor și cel al perșilor formând o singură entitate politică. Sfinții Părinți identifică Roma cu regatul de fier din Cartea lui Daniel. Piatra care lovește colosul și care devine un munte mare (vv. 34‑35) este un simbol mesianic. Ea închipuie Împărăția lui Dumnezeu (Sion = Israel) „care va dăinui în veci” (v. 44). Capitolul 7 Partea a doua a Cărții lui Daniel debutează cu capitolul 7, care cuprinde mai multe vedenii apocaliptice. Alcătuirea acestei părți a fost prilejuită de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la prorocia lui Ieremia. Calculul trebuie făcut începând cu primul an al Exilului (587). Această primă perioadă durează 49 de ani, până la moartea lui Iosua (538). Într‑adevăr, așa cum evidențiază toți comentatorii moderni, este vorba de un fragment cu semnificație mesianică sacerdotală. Rolul castei preoților este puternic evidențiat, în jurul său construindu‑se viziunea teologică a capitolului. 2) Întoarcerea Unsului lui Dumnezeu, după 62 de săptămâni (434 de ani). A doua perioadă începe cu anul 605, data profeției lui Ieremia, și durează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În atingerea acestui scop, el propune o eshatologie temporizată, lucru extrem de important și de semnificativ. Important, în măsura în care acest „program eshatologic” va fi împărtășit de tradiția creștină de mai târziu; semnificativ, în măsura în care el reprezintă un semn evident de „dogmatizare” a așteptării mesianice. Autorul epistolei insistă asupra caracterului previzibil, într‑o oarecare măsură (din perspectiva „semnelor”), și îndepărtat al parusiei. Iată fragmentul care face obiectul interesului nostru∗: 3 :Ζ ϑ4Η ⇓:Η ƒ>∀Β∀ϑΖΦ→ 6∀ϑ :0 ∗Ξ<∀ ϑΔΒ≅<θ ©ϑ4 ƒ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în primul rând, prin discursurile lor mincinoase, înscriindu‑se astfel pe linia falșilor profeți. Termenul „Anticrist” apare pentru prima dată, și acest lucru trebuie accentuat, pe fondul unor controverse cristologice. Schismaticii, stigmatizați ca atare de Ioan, nu recunoșteau: 1) caracterul mesianic al lui Isus; 2) întruparea; 3) calitatea lui Cristos de Fiu al Tatălui; 4) pe Tatăl. Locul de manifestare al anticriștilor (2,18) sau al Anticristului (4,3) este lumea, înțeleasă ca entitate metafizică radical opusă lui Dumnezeu Un scurt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
desemnează un personaj metafizic și eshatologic deopotrivă, similar celui din scrierile pauline. La plural, el desemnează schismaticii care se situează în opoziție dogmatică cu membrii „dreptcredincioși” ai comunității. Așadar, „Anticristul” apare cu aceste însușiri: mincinos, fals profet, amăgitor. Spre deosebire de textele mesianice analizate până aici, epistolele ioanice nu sunt caracterizate de o atmosferă de angoasă eshatologică, ci vădesc o vie preocupare de ordin dogmatic. Autorul admite că proliferarea anticriștilor constituie un semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. El insistă asupra așteptării parusiei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
imediat după nașterea sa. Totuși, supus unei noi lecturi, lipsite de orice părere teologică preconcepută, fragmentul pare a nu avea nimic extraordinar. Ce spune acest text? Actul I (nașterea): Femeia „a născut un copil de parte bărbătească”. Actul II (caracterul mesianic): „Care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier”. Actul III (Învierea și Înălțarea): „Și copilul ei a fost răpit la Dumnezeu și la tronul său”. Distingem, așadar, trei momente cruciale ale existenței lui Isus: întruparea; anunțarea caracterului său
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier”. Actul III (Învierea și Înălțarea): „Și copilul ei a fost răpit la Dumnezeu și la tronul său”. Distingem, așadar, trei momente cruciale ale existenței lui Isus: întruparea; anunțarea caracterului său mesianic; înălțarea la Tatăl. Nicăieri, în versetul citat, nu se face precizarea că pruncul va fi ridicat la Tatăl, imediat după naștere. Isus poate fi numit la fel de bine „fiul/copilul Mariei” sau, în cazul nostru, „fiul/copilul poporului Israel” și la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
semnificativ de teme și de preocupări similare celor două comunități, fapt demn de luat în seamă, dovedind că, în contexte religioase cvasiidentice, reacțiile de grup sunt cvasiidentice. Altfel spus, comunitatea profeților sirieni produce aproape același tip de ideologie - apocaliptică și mesianică - cu cel al comunității esenienilor, înainte cu un secol. Într‑adevăr, în ambele cazuri este vorba de grupări care se consideră învestite cu o misiune specială de divinitatea însăși - fără nici un intermediar - și care se complac în rolul de victime
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
falși mesia la unul singur (2, 7‑13). Acesta va amăgi o parte din creștinii care așteaptă a doua venire a lui Mesia, dar comportamentul său violent îl va demasca. De la bun început, creștinii, în majoritate, îi vor contesta caracterul mesianic, motiv pentru care acesta va trece la măsuri represive. Cine nu este cu el este împotriva sa. În consecință, cei care se împotrivesc vor pieri de sabie: „Și vor fi mulți martiri” (2, 10). Tema martiriului caracterizează ultimele versete ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de evrei asupra creștinilor s‑a petrecut în timpul răscoalei lui Simeon bar Kosiva, personaj supranumit de rabbi Aqiba, Bar Kokhba, „fiul stelei”, în acord cu Num. 24,17: „o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel”. Caracterul mesianic al răscoalei lui Bar Kokhba a fost minimalizat, chiar respins de anumiți cercetători contemporani. Argumentele lui Bauckham ne par totuși foarte convingătoare: 1) atitudinea favorabilă a lui rabbi Aqiba (Ier. Ta’anit 68d, 48); 2) mărturia lui Iustin (1 Apol
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
atitudinea favorabilă a lui rabbi Aqiba (Ier. Ta’anit 68d, 48); 2) mărturia lui Iustin (1 Apol. 31, 6); acesta scrie la mai puțin de treizeci de ani de la revolta iudaică, având informații de primă sursă. El confirmă atribuirea supranumelui mesianic de „fiul stelei” lui Bar Kosiva; 3) mărturia unui alt curent rabinic, ostil revoltei, care neagă mesianitatea - admisă deci de alții - căpeteniei celor revoltați; printr‑un joc de cuvinte, ei îl numesc pe Bar Kokhba, „Bar Koziba”, „fiul minciunii”; 4
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prezența pregnantă a Cărții lui Daniel, menționată în aproape toate textele analizate. Există, fără îndoială, o puternică presiune exercitată de Cartea lui Daniel asupra gândirii comunităților creștine din secolele I și II, presiune datorată în primul rând climatului de așteptare mesianică, de teamă și de persecuție în care aceste comunități sunt obligate să trăiască. Profețiile lui Daniel au influențat mai ales Apocalipsa; aceasta reia pasaje, chiar secvențe întregi din Daniel. Aceste două texte la care se adaugă 2Tes. 2,1‑17
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apostat (apostata), un nedrept (iniquus) și un ucigaș (homicida), ca un tâlhar (latro), recapitulând în sine apostazia diavolului” (V 25, 1). Termenul „Anticrist”, după cum am văzut, are două sensuri principale: adversar al lui Cristos și uzurpator al titlului și funcției mesianice. Anticristul își începe activitatea printr‑o serie de înșelăciuni, dar este curând obligat să recurgă la violență. Prin intermediul său, diavolul dorește să se facă adorat și slăvit ca Dumnezeu și împărat absolut. Într‑o primă fază, Irineu își caracterizează personajul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Irineu definește poziția centrală a templului pământesc în Vechiul Testament, poziție care va fi acaparată de Anticrist, ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ™ < ƒΔ0:φΦγΤ<. „În acest templu va ședea potrivnicul, încercând să se înfățișeze pe sine drept Cristos.” În consecință, cea dintâi calitate mesianică uzurpată este regalitatea. Totodată, reconstrucția templului de către Anticrist va readuce istoria la vremea lui Isus, adică, la punctul zero. Să ne reamintim că Irineu urmărește simultan două scopuri: demonstrarea unității și organicității Scripturii și respingerea teoriilor spiritualiste. În atingerea primului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
predecesorul său, Iustin, creștinii au devenit după întrupare uerus Israel. Israel și‑a încheiat misiunea istorică. Mai grav este că a făcut‑o lamentabil, trădând‑o. Iudeii nu păstrează deci nici o legătură cu propriul trecut. Refuzul de a recunoaște caracterul mesianic al lui Isus transformă existența lor într‑o existență nelegitimă, lipsită de sens. Creștinii, în calitate de „nou Israel”, sunt adevărații moștenitori ai tradițiilor și practicilor veterotestamentare. Ei sunt singurii îndreptățiți să folosească Legea lui Moise și să intre în templul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
reluată, de pildă, de Rabbi Hama ben Rabbi Hanina (sec. al III‑lea). Drept urmare, departe de a reprezenta o descendență detestabilă, tribul lui Dan, prin figura lui Samson, era învestit, la un moment dat, în mediile iudaice, cu toate calitățile mesianice (regalitate luptătoare). Ceilalți creștini din secolul al II‑lea, la curent probabil cu această interpretare, au schimbat radical semnificația profeției și au făcut din Dan tribul de origine al lui anti‑mesia. Această răsturnare a fost favorizată - rezumăm - de concepția
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
threw up the horrible spectre of an anti‑Christian false Messiah, and it is likely that he left his stamp upon subsequent Christian reflection on the matter”. Inscripțiile de pe monedele bătute între 132 și 135 în Palestina confirmă clar pretențiile mesianice ale personajului: „anul I al mântuirii lui Israel” etc. Cu acest ultim element încheiem analiza descrierii pe care Irineu o face Anticristului, pentru a ne ocupa de semnificația și funcția sa teologică. Funcția teologică a mitului la Irineu Între 26
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
primul comentariu coerent pe care un autor creștin îl consacră capitolului 49 al Genezei. Atunci când vorbește de supremația lui Iuda, Hipolit se referă la domniile lui David și Solomon. În iudaismul precreștin, versetele 10‑12 aveau o foarte pregnantă conotație mesianică (vezi, de exemplu, unele texte qumranice). Epistola către Evrei (7,14) atribuie această profeție lui Cristos, născut din neamul lui Iuda. În Apoc. 5,5, Isus este numit „leul din seminția lui Iuda” care „a biruit”. Caracterul mesianic, foarte evident
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pregnantă conotație mesianică (vezi, de exemplu, unele texte qumranice). Epistola către Evrei (7,14) atribuie această profeție lui Cristos, născut din neamul lui Iuda. În Apoc. 5,5, Isus este numit „leul din seminția lui Iuda” care „a biruit”. Caracterul mesianic, foarte evident în cazul versetelor 10‑12, a „contaminat” versetele 8 și 9, toate acestea formând o secțiune de sine stătătoare. Începând cu Iustin și continuând cu Irineu, Tertulian și Clement, Gen. 49,8‑12 devine unul dintre principalele pasaje
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
foarte evident în cazul versetelor 10‑12, a „contaminat” versetele 8 și 9, toate acestea formând o secțiune de sine stătătoare. Începând cu Iustin și continuând cu Irineu, Tertulian și Clement, Gen. 49,8‑12 devine unul dintre principalele pasaje mesianice invocate de exegeții creștini. În scurtul său comentariu din De Christo..., Hipolit afirmă că expresia „pui de leu se referă la Fiul lui Dumnezeu, născut, după trup, din [neamul lui] Iuda și David” (8, 1). Prin urmare, somnul puiului de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în vifor”. Pasajul din Mal. 3,22‑23 relevă o tradiție care decurge direct din episodul descris la 4Rg. 2,11. De vreme ce profetul nu a murit, el trebuie să se întoarcă într‑o zi în mijlocul poporului său. Regăsim această credință mesianică în Evanghelii, iar, mai târziu, la Iustin. Victorin și Commodian se vor strădui să împace tradiția lui Ilie, singurul profet mesianic, cu cea care vorbește de un cuplu de profeți, așa cum vom vedea mai departe. Spre deosebire de Irineu (Adu. haer. V
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
De vreme ce profetul nu a murit, el trebuie să se întoarcă într‑o zi în mijlocul poporului său. Regăsim această credință mesianică în Evanghelii, iar, mai târziu, la Iustin. Victorin și Commodian se vor strădui să împace tradiția lui Ilie, singurul profet mesianic, cu cea care vorbește de un cuplu de profeți, așa cum vom vedea mai departe. Spre deosebire de Irineu (Adu. haer. V 28, 2), care identifica Anticristul cu fiara „ivită din mare” (Apoc. 13,2‑10), Hipolit vede în cea din urmă simbolul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fi acuzat de‑a lungul timpului, ci este caracterizată de o extremă deschidere și de o reală „politropie”, redefinindu‑se în funcție de contextul ales și de auditoriul vizat. Astfel, în Contra Celsum, scriere polemică și apologetică, Anticristul apare ca vrăjitor cu pretenții mesianice și, în același timp, ca personaj eshatologic, scopul urmărit aici de Origen fiind cu totul altul decât în cazul Comentariului la Evanghelia după Matei de care ne vom ocupa în partea a doua a acestui capitol. Una dintre cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Isus, tâlharul, nu are decât numele celui dintâi, în timp ce cuvintele, acțiunile și pseudoînțelepciunea sa îi vădesc impostura: solum enim nomen Christi Antichristus suscepit. Origen insistă asupra acestui aspect, subliniind faptul că Isus nu și‑a proclamat niciodată cu ostentație natura mesianică, lăsând ucenicilor săi grija pentru aceasta (ideea va fi reluată, cu anumită insistență de Theodoret al Cyrului). Pe toată durata activității sale publice, el s‑a mulțumit să se arate ca adevărat Mesia - atât prin comportamentul său, cât și prin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
publice, el s‑a mulțumit să se arate ca adevărat Mesia - atât prin comportamentul său, cât și prin minunile pe care le‑a săvârșit - dar fără a ține vreodată să afirme aceasta într‑o manieră ostentativă. Petru recunoaște public caracterul mesianic al Domnului sub inspirația nemijlocită a Tatălui. În bine cunoscutul episod, Isus se lasă pur și simplu recunoscut, fără a impune prin autoritate identitatea sa, cu toate că mesajul său a fost perceput ca având autoritate divină. Discreția sa contrastează profund cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]