2,515 matches
-
a tot scris. Impresia e aceea de portret în acuarelă. Impregnându-se parcă de calitățile pe care le identifică în poezia lui Adrian Popescu, criticii literari ilustrează un interesant proces de contagiune. Devin ei înșiși melancolici, gracili, eleganți, metafizici și metaforici. Renunță la conceptele tari în favoarea unor sentințe flou. Adevărate, dar, cred eu, de o eficacitate limitată. Nu mă gândesc numaidecât la eficacitatea ierarhică (deși în fond nici aceasta nu e de neglijat), ci la faptul că, nefiind memorabile, astfel de
Palinodii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3552_a_4877]
-
pe melancolie”. Tot așa, în poezia În miezul verii, „atmosfera are o neașteptată tușă metafizică”. Lumea lui Coșbuc, o descoperă Petru Poantă acum, ca fiind „plină de mișcare și culoare, deopotrivă veselă și dramatică”, glisând pe o scală a reprezentărilor metaforice „de la realismul cinetic breughelian din Iarna pe uliță până la studiul minuțios al gesturilor domestice dintr-o gospodărie rurală din Dragoste învrăjbită. Sunt unghiuri de înțelegere, de abordare a universului coșbucian, pe care exegeții de până acum nu le-au intuit
O nouă ediție George Coșbuc by Constantin Cubleșan () [Corola-journal/Journalistic/3572_a_4897]
-
aflat parcă într-o urgență a mărturisirii. Cărțile se cheamă una pe alta într-un mod impredictibil, cu nepăsare față de timpul și autorul de care aparțin, ceea ce le aglutinează fiind însăși moartea în diversele sale ipostaze literar-conceptuale. Într-un registru metaforic, se poate spune că este o carte insolită, filosofic-polițistă, având un singur personaj central, moartea, care comite o serie întreagă de crime aflate la confluența dintre carnal și simbolic, crime ce reclamă un personaj secundar care să le interpreteze. Oricum
Beneficiile culturale ale morții by Adriana Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/3581_a_4906]
-
simțea peste tot. Dimineața, rotocoalele de ceață pluteau aproape magic peste râu. Cele mai înalte stânci se învăluiau temporar în somptuoase mantii de nori. Turiștii toamnei erau oarecum diferiți de cei ai lunilor de vară fierbinți”. De fapt, scriitura poetică, metaforică (cu unele accente fantastice), notele meteorologic-peisagiste și o anumită melancolie de fond (a emigrantului, a turistului, a toamnei), având ca laitmotiv trecerea timpului reprezintă sunetul specific al prozei lui Mircea Pora. În siajul unui Radu Petrescu și, mai recent, al
Tribulațiile melancolice ale unui „turist al toamnei“ by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/3583_a_4908]
-
purtat cu Paul Celan, așa cum se întrevede din versurile sale acum, după 1957, nu se rezumă la admirație și pastișă necondiționate. Densității negre a cuvintelor din lirica mentorului, Rose Ausländer îi opune un stil simplu, dar aluziv și melodic; încărcăturii metaforice, îi răspunde cu o scriitură translucidă, de o forță dezarmantă la nivelul sincerității, repetitivă prin câteva cuvinte cheie: aer, cuvânt, lumină, plecare, dragostea, moarte, patrie. Aspectul cel mai profund al liricii sale este cel legat de atitudinea poetei față de cuvânt
Rose Ausländer în „grădina visului fără somn“ by Horațiu Stamatin () [Corola-journal/Journalistic/3817_a_5142]
-
prostituează. Dincolo de transparența antitotalitară a mesajului, minim travestit și deghizat aici, este de observat modificarea de accent și de structură poetică. În volumele de primă tinerețe, realitatea și realismul pigmentau poezia lui Dinescu. Erau un contrapunct necesar pentru melodicul și metaforicul unei lirici evazioniste. Cum foarte bine sintetizează Ion Pop, „jubilația vitală” „tradusă, mai ales în primele două volume, într-un discurs muzical aglomerat de metafore suavinsolite, întors narcisiac spre chipul poetului tînăr încîntat de propriile haruri inventive, a dispărut, practic
Destabilizatorul by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3838_a_5163]
-
în mediul cultural, după ce i-a lăudat poezia i-a făcut propunerea s-o propulseze «cât mai sus» pe scena literară. Criticul punea și o condiție: Ileana Zubașcu trebuia să-i răsplătească generozitatea într-un alt registru decât cel strict metaforic. Mai pe românește, i-a pus condiția să-i devină amantă. Deși «prostituția» e o practică curentă în cercurile noastre literare, Ileana Zubașcu a fost atât de oripilată de gestul criticului, încât a renunțat definitiv la scris” (p. 130). Afirmația
Eleganța, de azi pe mâine by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3756_a_5081]
-
armonia universului ascultă de niște legi care se reduc la niște proporții numerice. Așa se face că raportul cantitativ al sunetelor din gama muzicală se regăsește în vibrația celestă a corpurilor astrale, „muzica sferelor” fiind realitate nudă, scutită de spoială metaforică. „Pulchra numero placent”, scrie Augustin în Despre ordine, numai că nu atît numerele frumoase plac, ci fenomenele care iau naștere din raportul lor: muzica, cromatica, prozodia, astronomia. Cu două milenii înaintea lui Kepler, Pitagora vede universul ca o simfonie a
Arheul numeric by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3761_a_5086]
-
sfere, dar cum gravitația e învinsă de o forță misterioasă care face ca universul să se extindă, forma lui e de disc plat conținînd alte discuri mai mici. În mijlocul fiecărui disc se află un „mare atractor“, expresie cu evidentă tentă metaforică, căci e un fel de a spune că discul se rotește sub imboldul atracției exercitate de centru. Că în centru e o gaură neagră sau altă fantomă întunecată nu se știe. A treia perplexitate se numește „baletul universului“ sintagmă sugerînd
Patru perplexități by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3395_a_4720]
-
atașează cea de a doua metaforă, de data aceasta dublă (rănite vechi violoncele); urmează ultima metaforă, inclusă (cîntau în sufletele noastre). Asemenea construcții semantice complicate, în care metafora coalescentă și cea implicită se unesc sub o „umbrelă“ la rîndul ei metaforică, reprezintă una dintre trăsăturile definitorii ale stilului poetului. Ultima metaforă din text (Mari spații albe/ Pe harta sufletului meu) este o metaforă inclusă. Iar versurile ce închid poezia, în ciuda aspectului aparent nonfigurativ, insinuează o metaforă implicită: Tasmania, insula de la extremitatea
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
își făcuse loc, pentru a deveni apoi acaparantă. Sub cele mai neașteptate forme și sub cele mai curioase pretexte, ne ciocnim de aceeași realitate, absența Divinității, disperarea poetului. Familiar al morții mereu interogate, Philippide găsește pentru ea zeci de perifraze metaforice și inedite: marea clipă fără viitor, existența fără amintiri, marginea de noapte a vieții, țărmurile somnului cel lung, culmea cea mai înaltă, pragul porții, în preajma ultimului prag, marea ispășire, capătul de dincolo al lumii etc. Refugiile umane obișnuite i se
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
Disperarea rece formează substanța poeziilor confesive, ca și a unora dintre poemele alegorice de mare amploare. De-a lungul întregii sale cariere ne-a acompaniat aceeași muzică de fond. La metaforă Philippide a ajuns de foarte tînăr, pentru că în zona metaforică s-a concentrat discursul său poetic profund. A pornit mereu de la cîteva cuvinte-cheie, în jurul cărora a configurat cîmpuri semantice tot mai complexe: a plînge -plînset - lacrimi; întuneric - noapte - ceață - negură, a arde - foc - cenușă - scrum; a tulbura - turbure. Li se
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
a plînge -plînset - lacrimi; întuneric - noapte - ceață - negură, a arde - foc - cenușă - scrum; a tulbura - turbure. Li se adaugă termenul cu multiple sensuri cîntec, avînd de obicei sensul de „act poetic”, dar și pe cel de „plîngere“. Personificarea și epitetul metaforice prezentau deja la Philippide formule proprii și neliniștitoare: în tradiție simbolistă, el personifică tot ce-l înconjoară (peisaj, obiecte de interior, natură); dar pecetea lui proprie constă în personificarea stărilor de spirit, a noțiunilor abstracte, a conceptelor: „Viața cu trup
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
bolnavă de-amintire/ În suflet dezmierdări de gheață-mi pune;// Și visurile noastre răzlețite/ Ca niște păsări amețite;// Un vis de slavă și singurătate/ Se-aprinseatunci în mine ca un mit“. Ca și în cazul metaforelor, personificarea se umple de epitete metaforice excesive. Autorul Aurului sterp personifică abstracțiunile încercînd să facă filozofie poetică pentru un public cititor neobișnuit cu angoasele grave. Specifică nu-i este lui Philippide doar abundența metaforelor elaborate, ci și neobișnuita lor varietate, metafore implicite, metafore coalescente, oximoronice, sinestezice
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
Mai ales cele sinestezice și oximoronice, piese rare în limbajul poetic în general, apar aici cu înaltă frecvență. Că o asemenea procedare se poate transforma în manieră oricine observă. Deși poetul are grijă să varieze la maximum portanta și materialul metaforic, pînă și ingeniozitatea dovedită de el obosește: „Viața-i făcută din fulgere și cenușă;// A fost un joc al morții drumul meu?/ Dar moartea să se joace nu-i deprinsă;// În giulgiul zîmbetului meu eu mor;// Și lumea e o
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
condiția umană în sine, ca o cămașă prea strîmtă a unui ideal compromis, care plesnește. Nu e vorba de ceea ce s-ar putea numi o satiră, ci de o viziune antiumanistă (viziunea: un mod de-a generaliza fără limite palpitul metaforic) în care autorul induce propriul său defetism dezgustat și din partea căreia primește un reflex ce-l confirmă: „n-am nici un scop în viață nu mai iubesc nimic”. Creatorul damnat nu poate scăpa de fatalitatea poeziei care-l urmăre- ște cum
O partidă de șah cu imposibilul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2921_a_4246]
-
mai impresionant: „mormîntul merge prin oase/ e tata// sprijină gîndul/ să fie cu mama alături// ea ține o noapte în brațe// fac drumul, tot spune// brațele o așteaptă// și cresc odată cu drumul// bradul e capul bărbatului, zice” (pămînt singur). Textura metaforică densă exclude orice divagație afectiv-explicativă care ar încerca s-o lumineze din exterior, acordîndu-i în schimb o incandescență ce ne duce gîndul la Celan, la Vasko Popa: „liniștea stă prea mult pe fața mamei/ alungă amiaza// nu e decît oglinda
O deosebită surpriză by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3014_a_4339]
-
te joci cum marea Tigroaică și să nu te temi !”), Kazantzakis își declară hotărârea de a porni alături de ai săi „24 de soldăței de plumb” la cucerirea Orientului. Evident, e o autocucerire - autocunoaș tere cu armele romancierului, deopotrivă realist-descriptive și metaforice. Un amalgam specific cretanului - care se recunoștea în primul rând cretan și abia apoi grec. „În noi există profunde forțe potrivnice ritmului din Occident”. Dacă grecului i se conferă rolul rațiunii („Orientul... prin contactul lui nemijlocit cu misterioasa existență a
Orient și Occident la Nikos Kazantzakis by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3020_a_4345]
-
altfel, materialul narativ luat în discuție ne oferă surprinzătoare și deloc întâmplătoare indicii legate de organizarea spațiului urban, al Bucureștiului modern, iar printre acestea sunt și cele care privesc infrastructura bucureșteană dintre războaie. Fie că funcția lor e de natură metaforică (precum tramvaiul gavrilescian, vehicul psihopomp cu un traseu simbolic) sau că servesc drept repere pe o hartă obiectivă a Bucureștiului din romanele generaționiste, rolul mijloacelor de locomoție, și al deplasărilor pe care le presupun, este de a semnala diverse destinații-cheie
Bucureștiul lui Mircea Eliade. – elemente de geografie literară – by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3248_a_4573]
-
un nou mod de receptare și înțelegere a artei sunetelor. Compozitor extrem de controversat în epocă, dar și mai târziu, prin încercările sale tulburătoare de a oferi operei o nouă față în care să se reflecte simboluri profund metafizice, cu conotații metaforice sublimate, Richard Wagner a adus simfonismul în orchestra lucrărilor sale, dezvoltând drama muzicală pe baza unor librete scrise de el. Bun cunoscător al mitologiei germane, el și-a construit întreaga creație pe poeme literare de o rară frumusețe care aduc
Nevoia de Wagner by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/3250_a_4575]
-
ar fi fost de ajuns, se așteptau la afecțiune, ba chiar își achiziționaseră în avans, în amintirile lui viitoare, un loc lângă Sankt Petersburg, un mormânt alăturat”. În centrul romanului stă de altfel imaginea memorabilă a distanței (geografice și, deopotrivă, metaforice) dintre locuința veche a lui Feodor (din strada Tannenberg) și noua adresă (din Agamemnonstrasse), unde o întâlnește pe Zina, care îi schimbă iremediabil destinul; acesteia îi corespunde, pe harta fostei existențe - sanktpetersburgheze - a lui Feodor, o alta: cea dintre bulevardul
Între bulevardul Pușkin și strada Gogol by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/2989_a_4314]
-
de ce ar trebui să.... Până una, alta, asta i-a ieșit, și cronicarul nu a pus degetul pe rană și diagnosticul exact al cărții, filmului, piesei. Cronicile sunt șchioape, lipsite de duhul analizei, lovind din laterală, slab, anemic, inesențial. Neologice, metaforice, poetizante. Fastidioase și fără nerv. Străine de ambiția performanței. Umplutură. Nu au jargon adecvat, nu au instrumentar specific. Criza specialiștilor în diverse ramuri culturale nu pare să irite pe nimeni. În definitiv cuvântul este instrumentul valabil pe orice teren. Omnipotent
Analiștii culturali by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/11107_a_12432]
-
extrem de frecvent asemenea utilizări: adormitul, amețitul, nepriceputul. În limbajul familiar-argotic actual, mai ales în limbajul tinerilor, se observă o tendință puternică de a folosi acest tipar gramatical pentru a crea desemnări expresive, adesea bazate și pe o extindere de sens, metaforica sau metonimica, prin hiperbola sau litota. Substantivele, create prin articulare cu articol hotărît sau nehotărît, la singular sau la plural, sau doar prin plasarea în contexte tipice, se comportă ca niște etichete stabile, desemnînd categorii umane aparent bine delimitate: supărații
Expirați, distruși, cocliți... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11164_a_12489]
-
morților! Acolo, sus/ pe ramul de vîrf te legeni tu goală, în brațe cu oul primordial, proaspăt scăpat/ din pasărea lui Char, spirituală" (Fără iubire sînt numai bun). Asemenea lui Ion Vinea, bardul nostru plutește cu grație pe valul închipuirii metaforice, chiar atunci cînd încearcă un provizoriu bilanț biografic: ,La treizeci și șapte de ani am scris acestea,/ poate presimțind că sfîrșitul oricît de departe e-aproape/ urmat de ceva, urmat de nimic/ urmat de rîsul broaștei în ape.(...) după femeia
Un nou balcanic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11184_a_12509]
-
deschis interesul pentru studierea acestui grup intelectual compozit, cu un rol atât de controversat în cultura română interbelică și, ulterior, prin destinul postbelic al unora dintre componenții săi. E de remarcat și faptul că studiul din 1988 este suficient de metaforic și evaziv (chiar și așa este un miracol că a putut să apară în faza ubuescă a regimului Ceaușescu), pentru a părea puțin straniu cititorului de azi, familiarizat cu exprimarea directă și discutarea analitică a chestiunilor celor mai delicate. Deși
Aproape politice by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11155_a_12480]