924 matches
-
cadouri mari și multe Calculatoare, haine și nici parfumuri scumpe Copiii lângă mine, în primul rând, i-aș vrea Și prietenii mei dragi, pe toți de s-ar putea. Cu flori, cu dans și cântec aș vrea ca să petrec, Cu mierla-n glas de tril aș vrea ca să mă- întrec E ziua ta și a mea și-n ton sărbătoresc Mă închin pân’la pământ și ție-ți mulțumesc! PĂMÂNTUL SFÂNT Toți oamenii îl calcă în picioare, Unii îl blestemă adeseori
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
mozaic. Pilaștrii înalți, imitând arborii, se răsfrângeau brusc la nivelul ochilor Bătrânului în arcuri boltice, sculptate ca niște ramuri înfrunzite ce se întretăiau într-un joc grațios de linii, acolade și volute. Vitraliile cerneau o lumină difuză de culoarea șofranului. Mierle negre cu cioc portocaliu zburătăceau pe sub bolți, căutând parcă o ieșire. Dar nu stâlpi de piatră sculptați ca niște arbori erau ceea ce văzuse el, ci două șiruri de trunchiuri groase și înalte de frasin, înfipte adânc în pământ la intervale
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cocorilor nu tulbură orizontul. gândurile sărăciei la rădăcina lăcomiei, nu scutură nucii. venind din a toamnei copilărie, sub o stea rătăcitoare, se naște poetul. aidoma unei cadâne, fântâna privirea-și ascunde sub vălul de sălcii. galeată nu-i: printre fluierăturile mierle-i uitată. miresme de pepene galben adumbresc sălașele somnului. deja ninge în dormitorul copiilor? luna mirată trage cu ochiul: aș merge și eu la zbenguială, mă zgârâie cam tare acest tradafir din fereastră. un câine mare ciobănesc doarme pe cojocul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
colină cu un șir lung de morminte, ascunse între ele de copăcei, de narcise, de trandafiri încă neexplodați și neîmbobociți, de pruni care se scutură în metamorfozele lor spre țuică. Acolo pot asculta cum crește iarba printre greieri și pe sub mierle. Și tot acolo pot vedea o imagine simbol a unei lumi care trece de la secolul XX industrial înapoi la secolul XVIII. Cândva, în anii ’80, de la Călan la Hunedoara s-a făcut o mare conductă de gaze. Ea traversează 7
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de sălcii și plopi de dincolo de apă niște vite. Din când în când, mă scoboram din sat de la Barboși, trecând Siretul și mă duceam să le văd. Umblam pe cărările umede, printre ramurile împletite, stârnind sturzi cu zbor tăcut și mierle care fâlfâiau cârcâind spăriate. Sunetul moale al tălăngilor răzbătea din vreme în vreme ca dintr-o depărtare nesfârșită - părea că vine de deasupra, din cerul albastru, ori printre frunzișuri, cu strecurarea vântului. Într-un rând, aproape de asfințitul soarelui, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se alinară adâncurile, și soarele străluci deodată orbitor în toată poiana. Ieșii afară, pe prispă, cu nevasta pădurarului. Împrejurimile, neclintite, râdeau în lumină; o albină fulgeră ca un fir de aur; o gaiță trecu, cu penele-i albastre lucind; o mierlă începu o frântură de cântec răsunător, apoi tăcu deodată; și liniștea se întinse ca limpezimea unei ape. Femeia părea mâhnită ca totdeauna; și eu, iar, voiam să-mi lămuresc presupusurile. Lele Măriucă, spune-mi dumneata ce ai?... Parcă îți stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Tăcurăm amândoi o vreme. Apoi femeia întoarse spre mine ochii mari, frumoși și-și îndreptă într-un oftat mijlociul subțire, încins strâns pe sub sâni cu brâul îngust. —Hei, ce știi dumneata! încă n-ai dat de nacaz! Dumneata ești ca mierla ceea, care a cântat ș-a tăcut... Și un zâmbet iute îi lumină fața și ochii și răspunse ca un fulger în sufletul meu. Dumneata n-ai auzit, zise ea domol după câteva clipe, de ce-a pățit Ileana lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acea grădină ascunsă a liniștii, se zbenguiau cu glasuri, cârcâiri, clămpăniri de plisc și bătăi de aripi toate neamurile de sălbătăciuni aripate - de la lișiță până la lopătari. Erau și cele două specii de gâște, și cele douăsprezece neamuri de rațe, și mierlele, și privighetorile, și ochiul-boului. Era un sobor rar, pe care l-am mai văzut în viața mea încă de două ori trei ori. Era jocul luminii și al bucuriei de a trăi de la mijlocul lui iunie, când soarele a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acele necesități au fost satisfăcute. Barcagiul meu plecase; soarele se înclina la orizont aprinzând un pârjol imens în pădurile de sălcii. La treizeci de pași, luciul bălții tresărea în goana vresperilor lacomi, care se țeseau după albitură măruntă. Fluiera o mierlă nu departe; doi granguri îi răspundeau din desimea sălciei celei bătrâne. Mierla își repeta frântura de viers cu statornicie; grangurii bolboroseau și gângăveau, mai mult chemând și strigând decât cântând, cu fluierașele lor sonore. Am strigat pe gazda mea: —Moș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
orizont aprinzând un pârjol imens în pădurile de sălcii. La treizeci de pași, luciul bălții tresărea în goana vresperilor lacomi, care se țeseau după albitură măruntă. Fluiera o mierlă nu departe; doi granguri îi răspundeau din desimea sălciei celei bătrâne. Mierla își repeta frântura de viers cu statornicie; grangurii bolboroseau și gângăveau, mai mult chemând și strigând decât cântând, cu fluierașele lor sonore. Am strigat pe gazda mea: —Moș Mitre! —Ahău! a răspuns el, tresărind ca dintr-o meditație. Acum încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pus mânile în șolduri și și-a răsucit gâtlejul spre înălțimea stufoasă. —Mă! a strigat el grangurilor (cu apostrofa necesară), să nu-mi faceți aci gălăgie; duceți-vă la culcare. Costică și Ilie însă au urmat să facă gălăgie, răspunzând mierlei și zvonului de amurg al luncii. Din când în când treceau și stârci mari cu chemări răgușite; stârci pitici albi, când dădeau peste noi, își învăluiau zborul mai sus, cu spicul moțului fâlfâind. Între bălți, începeau să umble cârduri mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
m-am trezit deodată. Uncheșul nu mai era la vatră. Nu era nici în bordei, nici în pologul lui. Părea a-l fi sorbit o hrubă a nopții. Costică și Ilie gângăveau în salcie; din când în când răspundeau și mierlei. Cucoșii trâmbițau în satul rudarilor; zarea de ziuă zbucnise în înaltul răsăritului. M-am spălat pe ochi cu apă uncropită din baltă. După ce adierea dimineții a mânat de pe luciu aburii, mi-am căutat locul cel mai potrivit la gârlă, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
afacerile moșiei și satisfăcea în tovărășia ei nevoia unei afecțiuni serioase, lipsindu-i amiciții masculine, pe care viața de amor perpetuu, la care se supusese, i le interzicea, iar ușurința de pasăre cu un singur viers în gâtlej, acel de mierlă amorezată, al Lenorei, fiind cu totul altceva. Rămasă singură, Mini băgă de seamă că libertatea, pe care o lăsa altora, nu i-o precupețea azi nici ei nimeni. Stătuse singură tot restul zilei. Acum spre seară, fără a părăsi din
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
sunt un fel de pasări care fluieră mult și se înmulțesc puțin! Mini, nefiind tare în ornitologie, nu o putea informa. - Ce gură rea ai! o mustra Lina, roșie-vînătă la față numaidecât. - În adevăr, Nory! Ce ai cu prăsi tul mierlelor? râdea Mini. - Cum ce am? Nu țiu subt vigilența mea secția de copii părăsiți ai "Asistenței"? Destui pui de mierlă! Niște miorțăiți pe car? te lupți să-i întreții "vii în viață"! Ne ocupăm, mă rog, de repopulare. - Se simte
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
informa. - Ce gură rea ai! o mustra Lina, roșie-vînătă la față numaidecât. - În adevăr, Nory! Ce ai cu prăsi tul mierlelor? râdea Mini. - Cum ce am? Nu țiu subt vigilența mea secția de copii părăsiți ai "Asistenței"? Destui pui de mierlă! Niște miorțăiți pe car? te lupți să-i întreții "vii în viață"! Ne ocupăm, mă rog, de repopulare. - Se simte vreo lipsă? întrebă Mini. - Atunci de populare, dacă vrei! Noi ne gândim la ziua de mâine. Dacă e vorba că
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
în pleoape fluturi când vântul ascultam ... Mi-am pus pe frunte raze și roua de pe flori în verde îmbrăcată pășeam în vis sfioasă, Un soare strălucea stârnind în noi culori Și-n zbor de curcubeu cocori ne vin acasă... O mierlă ne cânta pe note-o simfonie înfiorând parfumul de doruri străjuit, Plutea încet prin aer fulg alb de păpădie Noi îmbătați de vrajă în iarba ne-am iubit ... Năluci în amor Alung himera nopții ce-n brațe o strâng, Buzele
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
vânt, ești mister Ești dor cufundat în blesteme. Tot mai firave Pornire-n mugure de iris Ciupește movul în suspin Iar trandafirul, într-un spin, îmi trage dorul adormit în franjuri albe Lin, prea lin... O trufanda din tril de mierlă Catifelează blând zefirul Și împletește-n două firul Acordului de inimi calde Ce-n alb de crin își lasă girul. Din lăcrămioare, clopoței Șoptesc timid iubiri suave Pe-altar de primăvară sclave împodobind cu vis de-o clipă Trăiri ce
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
am visat ieri noapte în puținul meu somn rahitic, turmentat cântai la fântâna din vie ca în anii prunciei mele vocea ta sonda adâncuri amare; Neavând radio, pentru noi tu, Maria Ghica erai și Maria Tănase și Maria Calas și mierlă și privighetoare. Mai târziu nu ți‐am mai auzit ghiersul casa dospise, eram mulți iar nevoile creșteau odată cu noi; Ți‐ amintești, mamă, când m‐ au trimis acasă de la liceu? nu plătisem taxa; Tata era concentrat se cobea că‐l trimite
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
îl debutează cu ver suri în „Convorbiri literare”, nr. 16 (40), din 30 august. Cărți apărute „Mona‐Monda, versuri” (1981):, „Despre felul cum înaintez”, versuri (1983), „Să alergăm împreună”, roman (1985), „Fiul omului”, versuri (1986), „Verile după Conachi”, versuri (1990), „Mierla de la Casa Pogor”, versuri (1994), „Dincolo de disperare”, versuri (1995),” Lucianograme”, versuri (1999),” Prin Iașii de o dinioară (1996) etc. „Lucian VASILIU reprezintă noua generație de poeți, care s‐au maturizat repede și care și‐au cucerit spectaculos dreptul de a
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Nori care arată ca niște chipuri omenești, ca niște contururi de țări, ca niște animale imaginare, cu câte zece picioare. Viziunea neașteptată a unui șarpe inofensiv care își croiește drum ondulându-se prin iarbă. Lamentația pe patru note a unei mierle nevăzute. Cele o mie de frunze ale unui plop-tremurător fluturând ca niște molii rănite în timp ce vântul se strecoară printre crengi. Luate unul câte unul, elementele sunt, dar întregul lipsește, părțile nu se leagă și nu pot să fac mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
capătul străzii, marea de un albastru interns. De-a lungul străzii creșteau dafini, care erau destul de Înalți cît să-și arunce umbra asupra verandei, iar la umbră era răcoare. Într-o colivie de răchită agățată În colțul verandei era o mierlă care acum nu cînta, nici măcar nu ciripea, pentru că un tînĂr la vreo douășopt de ani, brunet, slăbuț, cu cearcăne vineții și neras, tocmai Își scosese de pe el un pulver și-l Întinsese peste colivie. Și acum tînĂrul stătea În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ea-l Învinuiește că-i viu, În timp ce Vicente e mort și dintr-odată - cu acea mică și necondiționată părticică umană care-i mai rămĂsese și pe care nu era conștient că o mai are - suferi cumplit. — Era o pasăre. O mierlă Într-o colivie. — Da. I-am dat drumu’. — Vai, ce drăguț, spuse ea În bătaie de joc. Toți soldații sînt așa de sentimentali? — SÎnt un soldat bun. — Te cred. Așa și vorbești. Frate-meu ce fel de soldat era? — Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pe pământ. Metalul e atât de mut încât limbile lunii par că plescăie printre ierburi. Mai întâi își înmoaie degetul în gură și-l ridică deasupra capului: buun, vântul bate din față! Ia apoi poziția de atac și așteaptă. O mierlă gâlgâie zgribulită pe undeva în bezne de septembrie. Asta așteptam! își mai spune și țâșnește. Ghemuit, face salturi lungi ca de cangur. Deodată, se prăvălește ca săgetat peste un scaiete osos: norul alunecase de pe fața lunii. Or, Leonard știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Leonard știe ce înseamnă razele astea: moarte. Își umple gura cu țărână la repezeală. Nu, n-o să țipe decât în apropierea redutei - un spin îi intrase tare în fund. Carnea unui luptător nu moare însă atât de ușor. Din ce în ce mai agitată, mierla aproape că țipă. Leonard șerpuie cu aglitatea unei fiare. O fiară feroce. Începe să tragă încă din mers. E numai acoperirea însă, căci imediat se oprește și ochește precis, nemilos. Ce să facă el cu prizonierii!? Abia dacă îi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
însă setea. Gâtul i se uscase până în stomac. Fumul înțepător al luptei secase orice picătură de rouă. Încă puțin și avea să crape ca un pește la o palmă de baltă. Aerul cenușiu devenise și el un deșert fără glas. Mierlele se îngropaseră speriate la rădăcina dimineții. Îi crăpa timpanul. Îi crăpa naibii timpanul după o picătură de zgomot...și țâșni înainte în toată lungimea lui violentă. Sub lumina confuză fasciculele laser îi trădau furia: irosea și ultima muniție. Pe ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]