826 matches
-
urmărit și de melodramă! Pe scurt: în loc să fie interpretat ca semn al lipsei de talent și imaginație (opinie acreditată de o întreagă tradiție exegetică), clișeul se vede valorizat acum din alt unghi, al unei conștiințe estetice superioare, dincolo de practica realismului mimetic, fiind utilizat în mod explicit pentru expresivitatea și pentru capacitatea sa de sugestie. În sensul acesta, Ligia Tudurachi afirmă că în literatura lovinesciană "instaurarea realității e în mod sistematic precedată de un text care o prescrie"236. Aici ar fi
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cit., pp. 267-273. Pornind de la aceeași observație, Ioan Holban consideră cauzalitatea inversă drept "o componentă a registrului tehnic al romanelor" (op. cit., p. 25). 232 Lovinescu identifică drept cauză a procesului de modernizare și de constituire a identității etnice românești împrumutul mimetic al formelor "din afară" care, coborând până la "fondul" sufletului colectiv, reușesc să-l trezească la viață și să-i dea un contur distinct printr-o evoluție în doi timpi, de la imitație la "diferențiere". 233 Lovinescu își inventează un discurs mitologizant
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ținem seama însă că în Parlamentul European grupul cel mai puternic e legat de creștin-democrați, iar aceștia sunt la putere în țări importante, cum ar fi Italia, Germania, Olanda (sau fac parte din coaliția de la putere), iar asta stimulează spiritul mimetic al Europei de Est. Am văzut prea bine că în Ungaria, în Polonia astfel de lucruri de sunt perfect posibile. S. A.: Dar la noi ce lipsește pentru a construi un asemenea proiect politic? Ce se întâmplă de nu se coagulează
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
plauzibilă primă ofertă de autoritate simbolică a postcomunismului. V. N.: Aici intervine complicația foarte tristă pentru mine și foarte regretabilă, și anume ridicarea acestei forme, sigur, mai sofisticate, de indigenism, pe de o parte, și pe de altă parte, forma mimetic occidentală, superficială, "subbonjuristă". Împreună, ele duc iară la ideea bipolarității obligatorii românești, care mie nu-mi place deloc, nu cred că este sănătoasă pentru cultura și civilizația română. Relativ puțini sunt oamenii de valoare mai tineri care să mențină un
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
de autor în calitate de personaj victimă a societății din care face parte. Pentru că istoria și ficțiunea fac referire la aceeași experiență umană, realul și irealul nu intră în relație de opoziție până când autoarea ignoră biografia. Dacă în schiță, lumea textului reface mimetic realitatea, în roman ea este inventată. Autoarea păstrează doar modalitatea de conturare a personajului și limbajul metaforic al schiței, dar sub egida unui alt tip de narator., Autoarea anunță proiectul romanului în decembrie 1953: Când voi înceta oare să scriu
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
de graniță. Textul literar, specific stilului beletristic, are forță de sugestie și expresivitate, adresânduse imaginației și sensibilității lectorului; atributele definitorii sunt: - ficționalitatea - trăsătură esențială a textului artistic, care nu desemnează referenți reali, ci își creează propriul referent imaginat, în raport mimetic sau nonmimetic cu lumea fizică, cu universul uman; - literalitatea - caracteristică indusă prin funcția predominant poetică a comunicării artistice, prin finalitățile estetice - constă în degrevarea limbajului de scopurile pragmatice și constituirea nivelurilor multiple de semnificare; se manifestă ca reunire a nivelului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
limbajului artistic de a sem nifica altceva decât limbajul comun, uzual. Ficționalitatea este o altă caracteristică esențială a creației artistice. Astfel, textul literar nu desemnează referenți reali, ci își creează propriul referent imaginat. Acesta poate imita realitatea (raportul realitate-ficțiune este mimetic) sau o poate contrazice/deconstrui (raport nonmimetic între universul ficțional și lumea fizică). Opera literară se alcătuiește prin convergența a două planuri solidare: planul formei (planul expresiei, lumea verbală) și cel al conținutului (planul semnificațiilor, lumea semantică). Reunirea celor două
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
două metonimii, fluierul și cimpoiul. Acestea sugerează melodia simplă, de tonalitate rustică, deci o poezie minoră, cu o tematică sentimentală. Dorul, tristețea, jalea sunt însă exprimate incomplet, fragmen tar, ca experiențe individuale: Durerea divizată o sună încet, mai tare... Caracterul mimetic al liricii tradiționaliste este reliefat prin asocierea acestor simboluri cu un spațiu comun, banal (lunca, drumul), în contrast cu adâncul mărilor foșnitoare și înaltul cerului, care „se logodesc“ în poezia modernă. Interogația retorică din finalul secvenței exprimă ideea că poetica tradițională nu
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
și inovație. In nuce, disputa a vizat, în primul rând, raportarea la Antichitate și repunerea în discuție a principiului imitației. "Cei vechi" susțineau ideea de model, luând drept etalon absolut scrierile greco-latinilor, pe când "cei moderni" respingeau acest tip de aservire mimetică, susținând individualitatea și valoarea scriitorilor contemporani. Astfel, dincolo de nuanțările particularizante pe care le presupune integrarea într-un anumit context literar, social și politic, Disputa concretizează, după cum sugera și Adrian Marino 45, dialectica esențială între tendința spre conformism și canonic și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
cât mai aproape de adevăr, am refăcut capitolul Cazul minorității evreiești din cartea mea A doua schimbare la față (2008) pentru o a doua ediție, invocând datele sociologiei și antropologiei profunzimilor, pornind de la teoria girardiană a crizei sacrificiale și a violenței mimetice, în contextul relației dintre autohtoni și periferici, pe care Neagu Djuvara 228 o descoperea, în teza lui de doctorat din 1975, ca lege de evoluție a civilizațiilor în istorie. Cum Europa a fost, din străvechime, un conglomerat de etnii, istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
bolșevizate s-a reprodus în condiții de dramatică violență mondială, surprinsă ca atare și de romanul Delirul al lui Marin Preda, roman care nu întâmplător a stârnit proteste insidioase la Moscova, în 1975. Și a fost foarte ușor ca "delirul" mimetic să fie inoculat și în psihismul românilor basarabeni care vreme de peste un veac fuseseră rupți de matricea etnicității, anemiindu-și conștiința națională și devenind o simplă populație. Aceasta este cauza profundă pentru care o mare parte dintre evreii români au
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
hiperconsumului atunci când gustul schimbării este o realitate cu răspândire universală, când dorința de a fi „la modă” trece și dincolo de sfera vestimentară, când patima înnoirii a dobândit un fel de autonomie, împingând în planul secund lupta concurențială pentru statut, rivalitățile mimetice și celelalte manifestări conformiste. De unde și noile funcții subiective ale consumului. Spre deosebire de consumul de modă veche care făcea vizibilă identitatea economică și socială a persoanelor, actele cumpărării în societățile noastre exprimă, înainte de toate, diferențele de vârstă, gusturile particulare, identitatea culturală
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
După etapa centralizată, a venit rândul etapei multipolare și dispersate a hiperconsumului, în care diferențierile se efectuează în funcție de o mulțime de criterii, fie ele de vârstă, de muzică sau sporturi preferate, proiecte de viață, etnicitate, orientare sexuală. În ciuda puternicelor curente mimetice și conformiste care structurează aceste microgrupuri, ele nu sunt mai puțin reprezentative pentru turbo-consumerism, datorită mai ales caracterului fluid, instabil, individualist care le este specific. Nimic nu mai seamănă cu configurațiile rigide și etajate de altădată: în aceste comunități „se
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
materiale, societatea democratică n-a făcut decât să răspândească niște comparații pline de invidie și să intensifice resentimentele tuturor. Interpretarea conform căreia modernitatea democratică favorizează invidia și nivelul general al frustrărilor se prelungește în zilele noastre după tipicul grilei „dorinței mimetice”. Principiul de plecare: dorința nu are un obiect privilegiat, ea este întotdeauna imitația altei dorințe; nu dorești lucrurile pentru ele însele, ci pentru că un altul le dorește. Principiul 2: făcând dorințele să conveargă spre un anume obiect, celălalt devine, în
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
însele, ci pentru că un altul le dorește. Principiul 2: făcând dorințele să conveargă spre un anume obiect, celălalt devine, în același timp, model, rival și obstacol. Principiul 3: când cel care copiază și cel care este imitat se apropie, dorințele mimetice se ascut, iar rivalitățile se amplifică cu atât mai mult cu cât în joc sunt diferențe derizorii. Așadar, cu cât diferențele dintre oameni sunt mai puțin profunde, cu atât ei se imită mai mult unul pe altul și cu atât
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
semnala că obsesia nivelului social duce la dezvoltarea rivalității și a „sentimentelor reprobabile” în rândul declasaților americani 32. D. Bell vorbește de o „instituționalizare a invidiei”. Pe urmele lui René Girard, P. Dumouchel și J.-P. Dupuy vorbesc de „infernul mimetic” și de exacerbarea chinurilor invidiei care însoțesc disoluția modernă a diferențelor 33. Acest diagnostic este oare exact pentru societățile de hiperconsum? Fie-ne permis să ne îndoim. Să luăm în considerare raportul unor indivizi față de bunurile materiale care, de foarte
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ea a morților sau a zeilor. Dar această prezență trimite, în același timp, la un altundeva inaccesibil, lucru valabil în special pentru colossos 1, imagine figurată a celui mort. Colossos-ul aparține categoriei eidolon-ului. Statuie sau simplă stelă funerară, fără nimic mimetic ori antropomorfic la origine, el este destinat să fixeze psyche-ul mortului, adică acea parte insesizabilă a omului care rătăcește între lumea celor vii și lumea celor morți și care își poate face apariția în chip de strigoi. Colossos-ul, subliniază Vernant
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-i înșela și duce la pierzanie pe cei vii. Dar semnificația „uzurpării” depășește cu mult această referință istorică la o anumită concepție despre fantomă, atingând chestiunea fundamentală a imitației, a fabricării unei aparențe, a unei asemănări diabolice. Forma uzurpată este mimeticul care încearcă să treacă drept adevăr. Utilizarea puterii imaginii ține astfel de domeniul diavolescului. Și nu este întâmplător faptul că, de la Tertulian și de la Sfântul Augustin încoace, demonizarea strigoilor merge mână-n mână cu cea a imaginilor, a acestor asemănări
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vocația inițială a teatrului), o artă teatrală legată de sacru și ale cărei forme vizibile nu sunt decât o punte spre invizibil, spre teritoriile aflate dincolo de realitatea sensibilă. O artă a teatrului anterioară degradării la care a supus-o imaginea mimetică. O artă deschisă spre „Revelație”, cuvânt-cheie în textele teoreticianului. Cerând întoarcerea la izvoarele înseși ale artei occidentale, Craig pare să reclame o întoarcere la eidolon-ul arhaic, analizat de Vernant 1 în raport cu imaginea mimetică ulterioară, bazată pe asemănare, pe reflectarea realului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
degradării la care a supus-o imaginea mimetică. O artă deschisă spre „Revelație”, cuvânt-cheie în textele teoreticianului. Cerând întoarcerea la izvoarele înseși ale artei occidentale, Craig pare să reclame o întoarcere la eidolon-ul arhaic, analizat de Vernant 1 în raport cu imaginea mimetică ulterioară, bazată pe asemănare, pe reflectarea realului (acea imagine stigmatizată de Platon tocmai pentru irealitatea ei). Un eidolon care, sub diferitele sale înfățișări, trimite întotdeauna la „acel miracol al unui invizibil ce se lasă văzut pentru o clipă”, un invizibil
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de care e obsedată viziunea lui Craig în Despre arta teatrului, o viziune populată de statui. Într-adevăr, pentru a defini arta teatrului, Craig nu încetează să se refere la statuarul primitiv al anticilor idoli sacri care nu aveau nimic mimetic: statuarul egiptean, statuarul etrusc, statuarul din templele Orientului, forme de piatră înăuntrul cărora stăteau ferecate nebănuite și puternice forțe. La acest statuar apelează Craig atunci când încearcă să definească esența supramarionetei. Supramarioneta și idolul antic sunt, pentru Craig, unul și același
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
centrul discursului său, un statuar în care piatra se contopește cu umbra, la fel ca în colossos-ul lui Vernant sau ca în statuile lui Michel Serres. El pare chiar să-și amintească de faptul că, înainte de a fi o reprezentare mimetică, statuia a fost aniconică, simplă piatră înălțată pe un mormânt și „totodată” înfiptă în pământul lui. Așa se explică de ce în Siria din Heliogabal, bunăoară, teritoriu al unei culturi adevărate, al unui autentic păgânism magic, „există pietre care au o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să fie „cu totul ieșite din comun, de-a dreptul bizare și deci total nepotrivite pe trupul unui om viu”. Sunt veșminte care, așa cum făcea și supramarioneta lui Craig, îi interzic actorului gestul cotidian, realist, îl eliberează de orice tentație mimetică. „Dacă porți hainele astea, nu poți să deschizi o ușă - sau, dacă da, cine știe ce ușă e și cine știe unde dă!” E de la sine înțeles că acea ușă ciudată dă spre un altundeva neîntâlnit în viața reală, în viața de zi cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
elevului, stabilind starea de reușită sau de eșec, iar testul de discriminare are ca funcție clasificarea subiecților, prin raportarea rezultatelor obținute de aceștia unele la altele), test de viteză (rapiditate) sau de randament (număr de răspunsuri corecte), test de redare mimetică a informației sau test de prelucrare creatoare? Ce tipuri de itemi se folosesc (răspuns prin alegere multiplă, răspunsuri împerecheate, varianta adevărat/fals etc.)? Specialiștii recomandă folosirea unui singur tip de item sau cel mult doi, pentru ușurarea interpretării rezultatelor; d
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
și un blestem... Calea de acces către ființa ideală nu implică aparența, alura sau medierea judecății altuia. Nu-l iubești pe cel despre care spui că-l iubești dacă mai întâi cauți efectele produse de el în privirea celorlalți. Dorința mimetică presupune disprețul unei terțe persoane, utilizată ca un mijloc de a pune în valoare, o ocazie, un pretext. Lucrețiu vrea o femeie iubită pentru ceea ce este, și nu pentru ce reprezintă. Ceea ce este... adică? Nici locul pe care-l ocupă
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]