641 matches
-
portierele deschise și alergând apoi în jurul mașinilor să dea drumul la motoare și să pornească în scrâșnet de roți. Pran se trezește înghesuit lângă fotograf, în ultima mașină din convoi. Pe drumul care-i zgâlțâie oasele spre pădurile Fatehpurului, el moțăie în timp ce nobilul predică despre onoarea regatului și răsplata fabuloasă pe care o va primi, dacă-i ajută să-i convingă pe blestemații de englezi că trebuie să-l sprijine pe nabab. Când fotograful îl scutură ca să se trezească, restul convoiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
deloc. Numai el și-ar putea trimite fii la piață pe vremuri tulburi ca acestea. Numai fii lui ar putea fi atât de lipsiți de curiozitate, încât să ia un străin cu ei în căruță și să-l lase să moțăie tot drumul, fără să-i pună vreo întrebare. Căruța merge spre Amritsar. Sahib, care nu vorbește ca un sahib, se trezește și se scarpină. Cât mai avem de mers? întreabă. — Încă o oră, sahib, zice Jiwan Singh. Tânărul cel ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
înțeleasă. Marchant își îndreaptă ochii spre cer. Soarele se ridică și apune de câteva ori pe aceeași temă de conversație. Marchant vrea să înceapă un soi de joc de cărți, dar se lovește de conștiința nonconformistă a lui Morgan. Profesorul moțăie într-un scaun cu dungi de pe punte, o piesă din echipament a cărei stare a verificat-o și s-a tot vânzolit cu ea încă de la Dover. Gregg, care pare foarte nefericit că nu poate privi la distanță, se urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în momentul în care ajunge, distruge bucuria anunțul logodnei ei cu noul nabab de Fatehpur, pe care l-a cunoscut la o petrecere pe un iaht, la Nisa. Un vapor încărcat cu infanterie pufăie în sus pe râu, încărcătura umană moțăind sau jucându-și salariul până când este deșertată pe cheul districtului, cunoscut sub numele de Short’s landing. Locul pulsează de viață, sosesc mereu oameni din provincie, atrași de luminile strălucitoare și salariile plătite de guvern. Într-un colț, un bărbier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de față cu Bologa. Eu mi-am făcut datoria... ― Datoria, datoria, murmură ursuz ofițerul. Ziua, noaptea, datoria... La vreo treizeci de pași intrară cu toții într-un adăpost larg, luminat cu o lampă mare de petrol. In fața unui multiplu telefonic moțăia un sergent cu receptorul în cap, ca un bandaj de urechi. Pe un pat de scânduri horcăiau alți trei subofițeri, toți cu burta în sus, cu gura căscată și lucitori de sudoare. In colț, pe o masă cu multe hârțoage
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
gât ca un grăjdar, degetele unsuroase și ochii deja tulburi din pricina sticlelor de vin de Brouilly. Procurorul, în schimb, era un om educat. Tăia peștele ca și cum l-ar fi mângâiat. Ploua întruna. Judecătorul Mierck își înghițea desertul, Belle de jour moțăia în apropierea vetrei, legănată de oboseală și de dansul iute al flăcărilor. Procurorul zăbovea în ascunzișurile visului său languros. Undeva se ascuțea deja o lamă și era ridicat un eșafod. Mi s-a spus că talentele lui Destinat și averea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
unde e ieșirea și se ridică pentru a mă conduce la ușă. Am pus mâna pe umărul lui Josăphine. Câteodată încercăm să facem gesturi atunci când cuvintele nu mai pot spune nimic, dar judecătorul mă împingea deja spre anticameră, unde Ciupitu moțăia. Îi făcu semn să dispară, închise ușa și se apropie de mine cum nu mai făcuse niciodată, aproape atingându-ne fețele, privindu-mă în ochi și-mi vorbi cu voce scăzută, în timp ce eu vedeam toate venele plesnite de pe chipul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
23 martie 1919. Îi luaseră șase ani să ajungă. Șase ani pentru a străbate Franța. Un coleg de-al meu mi-o trimisese. Nu mă cunoștea și nici eu pe el. Trimisese aceeași scrisoare tuturor celor ca mine, tipilor care moțăiau prin orășelele din apropierea a ceea ce fusese frontul în timpul războiului. Ceea ce voia Alfred Vignot - căci așa îl chema - era să dea de urma unui tânăr de care nu mai știa nimic din 1916. Primăriile, familiile și jandarmeria primeau adesea cereri similare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
după ce a înțepenit bine în insectarul unui puști pistruiat căruia îi plac istoriile vechi. Deocamdată, pentru această ultimă ediție specială, propunem o temă de vacanță, gândindu-ne mai ales la momentele de îndestulare sarmalescă, atunci când mintea zboară aiurea, iar stomacul moțăie. Hapax se cheamă tema pentru vacanța asta de iarnă și, chiar dacă seamănă cu antrax, nu presupune ascultarea nici unei formații rock. Hapaxul e un cuvânt care nu a apărut decât o singură dată într-un anumit corpus (poate fi vorba de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
om trebuia să se întâlnească Metodiu și Iovănuț. Episodul 74 VISTIERNICUL XIMACHI Să tot fi fost ceasurile 4 după-amiaza când cei doi călugări ajunseseră în fața porților Curții domnești. Sus, pe parapetul zidului de la intrare, armașul Curții, preacinstitul Abăluță, se plimba moțăind cu buzduganul subsuoară. Când ajungea la capătul parapetului, Abăluță se îndrepta de spate, făcea mâinile pâlnie și striga: „Sunt ceasurile 4 și totul e biiine!”. — Preacinstite armaș! - strigă și Metodiu din umbra porții. Abăluță aplecă o ureche, își mută buzduganul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
piciorului meu, pe dedesubtul fustei. —Doamne! Termină. Sunt obosită - i-am dat peste mână inutil, corpul meu reacționând în ciuda epuizării. Termină, Sebastian, sunt chiar obosită. Ție-ți convine, tu ai mai dormit ceva. — Am crezut că și tu. Doar am moțăit, am spus, căscând din nou. Nimic cu care să mă laud. De-abia aștept să ajung în pat și să mă odihnesc cum trebuie. Sebastian, ignorând ce am zis, și-a furișat degetele chiar mai sus pe picior. Taxiul mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nimeni. În partea dreaptă la loc de onoare se afla un bărbat Între două vîrste, cam durduliu. Îți dădeai seama dintr-o privire că e printre conducătorii asociației. Stătea cu ochii Închiși În fața unul reșou electric și aveai impresia că moțăie. În stînga lui alte patru-cinci persoane importante - tot În negru - În genunchi, cu spatele drept, Într-o poziție solemnă. Unul dintre ei, cu o privire mai ageră, ne-a recunoscut imediat și a coborît treptele laterale În Întîmpinarea noastră. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
el făcîndu-ne semn din bărbie și plecîndu-se adînc În fața Însoțitoarei mele. Îmi pare rău, dar vicepreședintele asociației și președinții celorlalte asociații au trebuit să plece din cauza unor treburi urgente. V-au transmis condoleanțe. Privirile i se opriră asupra celui ce moțăia la locul de onoare. Apoi se Întoarse și mă măsură din cap pînă-n picioare. Nu vă mai faceți, griji, directorul se ocupă de toate. Clienta mă prezentă bărbiei ascuțite: — DÎnsul este cel care răspunde de asociația fratelui meu. Cineva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
sunt imediat pe doctorul Stan Lorber. Încerc să dorm cât mai mult. De câte ori mă simt un pic somnoros, mai iau un scaun și îl trag mai aproape. Îmi scot pantofii, îmi pun picioarele pe el, mă las pe spate și moțăi. Am descoperit că, dacă moțăi 10 sau 15 minute, este învigorant. Și îmi place să fac și duș fierbinte. Sau, noaptea, închid dușul, las cada să se umple, pun capul pe o pernă pneumatică și stau în cadă 10 sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
Lorber. Încerc să dorm cât mai mult. De câte ori mă simt un pic somnoros, mai iau un scaun și îl trag mai aproape. Îmi scot pantofii, îmi pun picioarele pe el, mă las pe spate și moțăi. Am descoperit că, dacă moțăi 10 sau 15 minute, este învigorant. Și îmi place să fac și duș fierbinte. Sau, noaptea, închid dușul, las cada să se umple, pun capul pe o pernă pneumatică și stau în cadă 10 sau 15 minute. Simt că acestea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
sfinte din tinerețe, cântă ba la microfon, ba așa de la locul ei, cântece pe care le-a învățat în cei peste șaptezeci de ani de viață, iar vocea ei puternică, melodioasă se aude ca o trâmbiță, atenționând pe cei care moțăie din când în când pe scaune. De fapt, așa i-a spus în tinerețe un părinte de la Mănăstirea Cocoșul, "Trâmbița", pentru harul de a cânta pe care îl are, și așa o știu creștinii. Destui bărbați printre femeile care domină
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
oricum să iau o pauză și o ascult. E o plăcere să te duci la clasa întâi. Mereu mă uimește cât e de liniște aici, în timp ce la doar câteva scaune distanță, în spatele draperiei, domină haosul. Câțiva pasageri citesc, alții doar moțăie în scaunele lor rabatabile din piele. O femeie bine îmbrăcată, plină de aur, răsfoiește tăcută Vogue, și un bărbat în vârstă într-un costum negru-antracit se uită pe hublou. Nimeni nu cere ceai decofeinizat, apă cu gheață, pungi sau formulare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
miros fad, răscolitor. Era atunci vară, doctorul avea un halat cu mânecă scurtă, din porii proeminenți, roșietici de pe braț, ieșeau firicele firave de păr blonziu. Prin fereastra larg deschisă pătrundea către ei vuietul străzii. Cu scaunul rezemat de fișet asistenta moțăia cu o carte în brațe, cu fața învăluită de-o mare împăcare... Carmina coborî din scaun și porni spre ieșire parcă târându-se pe linoleum, străbătu culoarele întunecate, auzi în dosul ușilor vopsite în alb bâzâitul aparatelor de pilit, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
crâcnească, să-l aplaude, eventual. Ce nevoie are el de indivizi cu capul pe umeri care să mai și gândească cu propriile puteri? Se gândi la ciorba de burtă pusă la fiert de dimineață de mamă-sa, femeia îl aștepta moțăind în fotoliu, ultimele două butoniere are rochiei, sfârtecate vor dezveli genunchiul masiv, rotund, cu rotula îngropată în carne. Oala acoperită cu capac îl aștepta și ea pe aragaz. Mama va icni când se va smulge din fotoliu, sfâșiată de cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
reluă locul. În prima curte toate ferestrele erau deschise, mirosul de prăjeală Întinzându-se În aerul stătut. O mână fără trup tocmai scotea pe pervaz resturile arse de la trei cotlete de miel. Ridicându-se leneș din scaunul În care a moțăit, cu fața acoperită de un ziar, un soț făcu o față vicleană, așteptând ceva. Dinspre mai multe ferestre se auzea larmă de copii care se bat. Aparent, una adăpostea un gramofon morocănos; alta scotea un sunet adânc, metodic de ciocan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pildă, ca cel care a copiat stenogramele din dosar să fi transcris greșit numele primei fete. Sau chiar ca lucrătorul de Securitate de la interceptare să-l fi auzit slab la telefon și să-l fi înscris greșit. Putea să și moțăie, plictisit, doar se vorbea de femei, nu de siguranța națională. Cât despre a doua fată, Buchet însuși a opinat că ofițerul ar fi putut înscrie vârsta cu larghețe. Una peste alta, să zicem ca Vadim, că prima fată nu există
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
zâmbit: două zile de conviețuire feroviară fuseseră de-ajuns pentru ca posomorâtul israelit să imite somnambulismul omului de teatru și de club. Desigur, nu-și practica noua deprindere cu eleganță. Era hăbăuc și iritat. Fără să țină seama de faptul că moțăiam și căscam, mi-a Înșirat toate biografiei lui nesemnificative și, poate, apocrife. A pretins că fusese grăjdarul și apoi amantul prințesei Klavdia Fiodorovna; cu un cinism care mi-a evocat cele mai Îndrăznețe pagini din Gil Blas de Santillana, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a narat galanton un nesfârșit noian de istorii care, pe deasupra, erau spurcate și chiar șocante. Eu voiam să meditez la cazul Nierenstein, dar permanentul causeur nu mi-a dat nici cel mai mic răgaz. Spre dimineață, mi-am găsit scăparea moțăind din cap și șovăind Între amețeală, somn și plictis. Reacționarilor detractori ai modernei subconștiențe nu le va veni să creadă că am găsit dezlegarea enigmei pe scara vamei de la Dana Sud. L-am felicitat pe NN pentru memoria sa extraordinară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
devine atunci tractir. Știți ce-i aia tractir?" Nu știa, dar n-avea chef să asculte explicațiile orientale ale stăpînului. Îl lovise în față un aer vechi, cu miros stătut, nu era grețos, dar te amețea și te făcea să moțăi pe picioare. "Vreau o cameră. Mi s-a spus de la București că la dumneavoastră e foarte curat", încercă să-i cîștige bunăvoința. Ali Mehmet mormăi ceva, nu puteai decît să bănuiești că i-a făcut plăcere, "o să vă dau una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
visele, speranța, poveștile, halucinațiile, părerile, gîndurile, dorințele, intra în lumea lui K.F. și ea se îngrijea cu atenție, cu ticăială chiar, de ele. Nu avea de ce să fie nemulțumit, în Vladia nu se mișca un pai fără să știe, prăvăliașii moțăiau pe scăunel în fața ușii, podgorenii îngropau, copileau, dezgropau butucii de vie, la Cramă se afumau cu pucioasă butoaiele uriașe, vinul curgea făcînd spume, spre primăvară se auzeau scîrțîind carele ducîndu-l către Comana, iar cel care rămînea în Vladia se trezea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]