KorAP: Find »[drukola/base=morfem & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...30 >

749 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

categoriale, pe de o parte, a existenței unităților lexicale și a desfășurării opozițiilor lexicale, pe de alta, pronumele se poate fi considerat „morfem gramatical” numai în structura sintagmelor verbale în care poate intra în relație de comutare cu un alt morfem - purtător al sensului categorial opus: a îmbrăca (pe cineva) - a fi îmbrăcat (de cineva) - a se îmbrăca (pe sine), și trebuie interpretat ca „morfem lexical”, în structura unor unități verbale, al căror sens lexical (a se uita față de a uita

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
numai în structura sintagmelor verbale în care poate intra în relație de comutare cu un alt morfem - purtător al sensului categorial opus: a îmbrăca (pe cineva) - a fi îmbrăcat (de cineva) - a se îmbrăca (pe sine), și trebuie interpretat ca „morfem lexical”, în structura unor unități verbale, al căror sens lexical (a se uita față de a uita) sau chiar existența lor ca unități lexicale în sistemul vocabularului limbii este condiționat(ă) de prezența pronumelui reflexiv (a se sinucide, a se căciuli

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în categoria mai amplă a verbelor pronominale. Sunt verbe pronominale, verbele însoțite în permanență, din diferite motive (lexicale, semantice, semantico-sintactice), de un pronume reflexiv, în acuzativ (mai ales) sau în dativ, forme scurte neaccentuate (și care nu trebuie confundat cu „morfemul” de diateză) sau de un pronume personal, în acuzativ sau dativ. Gradul de solidaritate dintre verb și pronume diferă de la un grup de verbe la altul, fiind în același timp diferită și condiția lexicală și gramaticală a pronumelui. În funcție de acest

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a deveni îndeplinește două funcții: pe de o parte, atribuie numelui din structura predicatului analitic sensurile gramaticale proprii oricărui flectiv verbal, pe de alta, dezvoltă în planul semantic al numelui o dimensiune eventivă, în același mod în care o face morfemul diatezei dinamice: Ion a devenit bogat. - Ion s-a îmbogățit. Maria a devenit tristă. - Maria s-a întristat. Au aceeași funcție semantică alte verbe care, prin mutații semantice, dezvoltă o variantă sinonimă verbului a deveni: a ajunge, a se face

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
unora din aceste verbe), modale și de aspect, prin sensul lor lexical de bază: Trebuie să fie bolnav, de n-a venit. Poți răci dacă nu te îmbraci mai gros. Verbele semiauxiliare 9 constituie o categorie intermediară între verbele auxiliare (morfeme ale unor moduri și timpuri compuse) și verbele predicative. Intră în structura predicatului dar, de fapt, nu ca auxiliare ale predicației, ci ca instrumente ale unei categorii sintactice mai largi, mai cuprinzătoare, însoțitoare a predicației - modalitatea, a unei alte categorii

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cânt-ă (el, ei), constituindu-se într-o marcă a persoanei a II-a singular, a modului imperativ: Cânt-ă (tu)! Fiecare din cele două componente ale structurii morfematice a verbului; rădăcina și flectivul (alcătuit din sufixe tematice cu sens gramatical, dezinențe, morfeme libere - verbele auxiliare etc.) se constituie, direct sau indirect, în criteriu de constituire și identificare a unor clase și subclase de verbe. Rădăcinatc "R\d\cina" În funcție de caracterul schimbător sau neschimbător al rădăcinii în cursul flexiunii, verbele se grupează în

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
m = călătoream (imperfect) călător + i+i = călătorii (perf. simplu) călător + ise+m = călătorisem (m.m.c.p) R + Flectiv = R+Flectiv Temele libere dezvoltă în structuri analitice sintagmele finite ale timpurilor compuse prin intrarea în relații, în mod frecvent discontinue, cu morfeme libere - verbe auxiliare. În structurile analitice ale timpurilor și modurilor verbale și ale diatezei pasive în ansamblu, flectivul caracterizat printr-un grad maxim de complexitate funcționează lingvistic la doua nivele, din care unul îl înglobează pe celălalt. La primul nivel

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a + m/ a + i), iar tema verbală prezintă un component „lexical”- rădăcina, și un component gramatical, flectivul tematic: cânt + at. Sintagma perfectului compus-indicativ, de exemplu, se caracterizează printr-o organizare și funcționare pe aceste două nivele: 1. auxiliarul a avea (morfem liber) + tema de participiu am + cântat / ai + cântat 2. verbul auxiliar este prima componentă a unui morfem discontinuu care mai cuprinde și o a doua componentă - morfemul temei de participiu: Auxiliar (morfem liber) + Rădăcină + Flectiv tematic (morfem conjunct) a-m

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
tematic: cânt + at. Sintagma perfectului compus-indicativ, de exemplu, se caracterizează printr-o organizare și funcționare pe aceste două nivele: 1. auxiliarul a avea (morfem liber) + tema de participiu am + cântat / ai + cântat 2. verbul auxiliar este prima componentă a unui morfem discontinuu care mai cuprinde și o a doua componentă - morfemul temei de participiu: Auxiliar (morfem liber) + Rădăcină + Flectiv tematic (morfem conjunct) a-m - cânt - at a-i - cânt - at Sintagma prezentului prezumtiv: 1. Auxiliarul va fi + tema de gerunziu (voi

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
printr-o organizare și funcționare pe aceste două nivele: 1. auxiliarul a avea (morfem liber) + tema de participiu am + cântat / ai + cântat 2. verbul auxiliar este prima componentă a unui morfem discontinuu care mai cuprinde și o a doua componentă - morfemul temei de participiu: Auxiliar (morfem liber) + Rădăcină + Flectiv tematic (morfem conjunct) a-m - cânt - at a-i - cânt - at Sintagma prezentului prezumtiv: 1. Auxiliarul va fi + tema de gerunziu (voi fi, vei fi) va fi cântând/știind/fiind bolnav 2

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
pe aceste două nivele: 1. auxiliarul a avea (morfem liber) + tema de participiu am + cântat / ai + cântat 2. verbul auxiliar este prima componentă a unui morfem discontinuu care mai cuprinde și o a doua componentă - morfemul temei de participiu: Auxiliar (morfem liber) + Rădăcină + Flectiv tematic (morfem conjunct) a-m - cânt - at a-i - cânt - at Sintagma prezentului prezumtiv: 1. Auxiliarul va fi + tema de gerunziu (voi fi, vei fi) va fi cântând/știind/fiind bolnav 2. Auxiliarul (morfem...) + Rădăcină + (... Morfem) (voi

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
auxiliarul a avea (morfem liber) + tema de participiu am + cântat / ai + cântat 2. verbul auxiliar este prima componentă a unui morfem discontinuu care mai cuprinde și o a doua componentă - morfemul temei de participiu: Auxiliar (morfem liber) + Rădăcină + Flectiv tematic (morfem conjunct) a-m - cânt - at a-i - cânt - at Sintagma prezentului prezumtiv: 1. Auxiliarul va fi + tema de gerunziu (voi fi, vei fi) va fi cântând/știind/fiind bolnav 2. Auxiliarul (morfem...) + Rădăcină + (... Morfem) (voi, vei) va fi + cânt/ști

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de participiu: Auxiliar (morfem liber) + Rădăcină + Flectiv tematic (morfem conjunct) a-m - cânt - at a-i - cânt - at Sintagma prezentului prezumtiv: 1. Auxiliarul va fi + tema de gerunziu (voi fi, vei fi) va fi cântând/știind/fiind bolnav 2. Auxiliarul (morfem...) + Rădăcină + (... Morfem) (voi, vei) va fi + cânt/ști + înd/ind ș.a.m.d. Alegerea între verbe auxiliare și teme în dezvoltarea sensurilor gramaticale verbale este dependentă în limba română numai de timpul (modul) exprimat prin sintagma analitică, nu de apartenența

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Auxiliar (morfem liber) + Rădăcină + Flectiv tematic (morfem conjunct) a-m - cânt - at a-i - cânt - at Sintagma prezentului prezumtiv: 1. Auxiliarul va fi + tema de gerunziu (voi fi, vei fi) va fi cântând/știind/fiind bolnav 2. Auxiliarul (morfem...) + Rădăcină + (... Morfem) (voi, vei) va fi + cânt/ști + înd/ind ș.a.m.d. Alegerea între verbe auxiliare și teme în dezvoltarea sensurilor gramaticale verbale este dependentă în limba română numai de timpul (modul) exprimat prin sintagma analitică, nu de apartenența verbului la

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
gramaticale verbale este dependentă în limba română numai de timpul (modul) exprimat prin sintagma analitică, nu de apartenența verbului la diferite clase semantice (tranzitive/intranzitive) ca în celelalte limbi romanice. Verbe auxiliaretc "Verbe auxiliare" Verbele auxiliare fac parte din categoria morfemelor libere de care se servește limba română pentru exprimarea unor sensuri gramaticale finite, alături de alte auxiliare ale flexiunii; • de natură fonetică sau prozodică: alternanțe fonetice, intonație, accent; • de natură morfologică: sufixe, dezinențe • de natură sintactică: prepoziții, conjuncții În limba română

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în forma invariabilă o, sau ușor variabilă, la persoana a III-a plural; or, când trimite spre un alt auxiliar, a vrea: o să cânt, o să cânți, o să cânte, o să cântăm, o să cântați, o (or) să cânte. Auxiliarul A VOI Este morfem al viitorului I indicativ, devenit ca atare în urma întâlnirii cu auxiliarul a vrea. Intră în sintagma acestui timp cu formele de prezent, diferite atât de cele ale verbului liber a voi (conjugat cu sufixul -esc), cât și de cele ale

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și a vrea. Aceasta, în limba literară, pentru că regional și în limbajul artistic, identitatea de forme caracterizează uneori și persoana I singular, voi: „Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt.” (M. Eminescu) Auxiliarul A VREA Este morfem al potențial-optativului. S-a „instrumentalizat” într-o formă, cu totul particulară, de imperfect, rezultată din întâlnirea cu auxiliarul a avea și cu adverbul sic. Ca auxiliar, verbul a vrea nu mai prezintă nici o asemănare cu verbul liber: (eu) aș (cânta

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
fi cântat și în structura tuturor timpurilor verbale la diateza pasivă, când este variabilă în funcție de gen și număr: El este/a fost lăudat - Ei sunt/au fost lăudați. Ea este/a fost lăudată - Ele sunt/au fost lăudate. Precedată de morfemul de (la, pentru) intră în sintagma supinului: de cântat. Tema de gerunziu Intră în structura timpului compus prezent-prezumtiv: va fi + cântând Ț va fi cântând Tipuri de flexiune10tc "Tipuri de flexiune 10" Clasificarea verbelor, în regulate și neregulate ia în

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
fripT, copse-(i) - copT etc. Observații generale: • La toate verbele, indiferent de tipul de flexiune, s-ar putea vorbi de o temă secundară pentru pluralul perfectului simplu și mai mult ca perfectului, formă constituită din tema verbală (pentru timp) și morfemul categoriei de număr, același pentru toate verbele limbii române, la amândouă timpurile: -R|-; acestei teme i se adaugă apoi dezinențele de persoană, proprii pluralului: cântaR|-(m), cântaR|-(ți) etc., veniseR|-(m), veniseR|-(ți) etc. În limba vorbită, morfemul -răuneori lipsește

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
timp) și morfemul categoriei de număr, același pentru toate verbele limbii române, la amândouă timpurile: -R|-; acestei teme i se adaugă apoi dezinențele de persoană, proprii pluralului: cântaR|-(m), cântaR|-(ți) etc., veniseR|-(m), veniseR|-(ți) etc. În limba vorbită, morfemul -răuneori lipsește din structura mai mult ca perfectului: (noi) cântase-(m), voi cântase-(ți), (ei, ele) cântase. • Verbele neregulate din perspectiva rădăcinii își dovedesc neregularitatea și din perspectiva temelor. Pe de o parte, au mai multe teme decât verbul regulat

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
dezinența, în funcție de tipul de flexiune al verbului. Între dezinențe, se disting, în acest sens: 1. Dezinențe fixe, indiferente la tema verbală, la sensul gramatical din perspectiva categoriilor de timp și mod, la tipul de flexiune al verbului. Sunt dezinențe fixe morfemele pentru persoana I și a II-a plural (la perfectul simplu și la mai mult ca perfect, exprimă numai persoana, dar tot la plural), aceleași pentru toate verbele limbii române, în structura oricărui mod sau timp verbal: -M, pentru persoana

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
dezinența -Ø, la persoana a III-a singular și plural: cântase, cântaseră, lucrase, lucraseră, dormise, dormiseră etc. Omonimia dintre persoana a III-a singular și persoana a III-a plural, existentă în limba vorbită, este anulată, în limba literară, de morfemul -ră-, situat intre tema de mai mult ca perfect și dezinențele de plural, la toate verbele, indiferent de tipul de flexiune: (el) cântase - (ei) cântaseR| etc. 4. perfectul simplu, timp indiferent la tipul de flexiune al verbului: • dezinența -I, la

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
specifică, perfectul simplu merge împreună cu mai mult ca perfectul în ceea ce privește celelalte dezinențe absente din structura altor forme temporale: -ȘI, de la persoana a II-a singular și -Ø, de la persoana a III-a. Comun cu mai mult ca perfectul este și morfemul -R|-, caracteristic formelor de plural, prin care se înlătură mai multe omonimii: persoana a III-a plural - persoana a III-a singular, perfect simplu: cântă/cântară, la toate verbele, perfectul simplu - imperfectul, la persoanele I și a II-a, numai

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
verbelor (diatezei) reflexive. Exemplele date pentru susținerea criteriului formal (verbe însoțite în permanență de un pronume reflexiv) și valorile identificate în planul semantic al diatezei reflexive lasă confuz raportul dintre conținutul lexical și conținutul gramatical și, în legătură cu aceasta, conceptul de morfem. Opoziția dintre își revine și revine, se roagă (în biserică) și roagă este de natură lexicală și nu gramaticală; în consecință, pronumele reflexive își, se nu pot îndeplini „rolul de marcă morfologică a diatezei reflexive.” (I, p. 209), așa cum se

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cu Ø, nici cu un pronume personal: a se întâmpla, a se înnopta, a se face ziuă, a (i) se cuveni etc. • cu pronume reflexiv comutabil cu Ø sau cu un pronume personal: (el) spune - se spune etc. Funcția de morfem presupune posibilitatea comutării. Autorii ultimei ediții a Gramaticii Academiei definesc și interpretează diateza prin complementaritatea dimensiunilor sintactică și pragmatică a enunțului (textului): „Sintactic, exprimă relația Verb-Subiect - Complement direct, respectiv Verb-Subiect, iar, pragmatic, realizează o deplasare a interesului comunicativ de la Agentul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]