493 matches
-
mai fi mare brânză de capul lui. Nu zic de ce a făcut acu’ douăzeci de ani, chiar se poate trăi frumos din asta, uită-te la Mușina cum Îl publică, optzecist recunoscător. Poate scrii o carte și-i trimiți lui Mușina manuscrisul, În definitiv la el au apărut Vakulovski și Baștovoi, te poți baza c-o să te ia și pe tine În seamă, dacă te-a luat Marineasa mai Înainte. Dar la ce te poți aștepta de la unul care a scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
în discuție termeni ca rivalitate, competiție, în detrimentul acelora de complementaritate sau emulație intelectuală. Cineva vă asemăna, în glumă, cu frații Cain și Abel... Care-i adevărul despre această (falsă) problemă? - Am lămurit lucrurile recent, la Brașov, când Andrei Bodiu, Alex. Mușina, Virgil Podoabă, Ovidiu Moceanu, Romulus Bucur și Caius Dobrescu (foștii noștri studenți, actualmente profesori la Universitatea din localitate) ne-au invitat la un colocviu dedicat criticii literare. N. Manolescu a zis că nu-i la mijloc o rivalitate, ci o
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
absurd al alegerii. Și dacă avangardistul Urmuz poate avea amestec în postmodernismul de azi, Daniel Corbu ne invită, de fapt, să alegem deopotrivă între avangarde, modernism și postmodernism, Pelicanul și Babița fiind aglutinabile în aceeași paradigmă culturală, căreia un Alexandru Mușina 2, de exemplu, ia zis modernism, tocmai spre a evita disjungeri precare. Așa sar legitima și curiozitatea că, pe teren românesc, postmodernismul optzecist și nouăzecist s-a manifestat, în realitate, ca o neoavangardă de o factură aparte. Totuși, apariția postmodernismului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
e momentul-cheie al marii schimbări de paradigmă și în arta modernă, ofensiva decisivă asumându-și-o simbolismul târziu al lui Mallarmé. Hugo Friedrich vizează tocmai această schimbare de paradigmă în poezie, a treia în istoria poeziei, după observațiile lui Alexandru Mușina, care-și ia măsuri de precauție de a nu distinge între modernism și postmodernism două paradigme diferite, la răscruce de ere. Disjungerile, câte sunt, se vădesc în interiorul modernismului, vorbindu-se de stadii ale acestuia, de la cel timpuriu la modernismul înalt
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
paradigme diferite, la răscruce de ere. Disjungerile, câte sunt, se vădesc în interiorul modernismului, vorbindu-se de stadii ale acestuia, de la cel timpuriu la modernismul înalt interbelic și până la modernismul târziu postbelic, cel din urmă fiind codificat ca postmodernism. Dar Alexandru Mușina procedează, totuși, ca un tipic teoretician postmodernist când se raportează la transcendență. El interpretează, de exemplu, conceptul de transcendență goală ca fiind neantizarea transcendenței înseși, eliminarea ei din paradigma artei moderne. Încât omul modern nu mai are nici transcendența goală
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pentru a se susține. Altfel spus, lumea centrată pe om își este suficientă sieși, fără "ipoteza" sprijinului în Dumnezeu. Postmodernismul se desparte aici definitiv de tradiționalism și de modernism, asumându-și nașterea unui nou antropocentrism. Ce-i drept, un Alexandru Mușina, adept al existenței unei unice paradigme, o constată pentru modernism: "Desacralizarea lumii antrenează și descentrarea ei: atât în dimensiune temporală (dispare timpul sacru), cât și în cea spațială (dispare, se ocultează, sau se deplasează spațiul sacru). Nu mai există puncte
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tuturor lucrurilor era, totuși un partener al zeilor, de care depindea. Dacă ne raportăm la acest tip de antropocentrism, avem îndreptățirea parțială să vorbim de un "progres", deși noul antropocentrism înseamnă, de fapt, un regres față de homo mensura, încât Alexandru Mușina nu greșea subliniind "sarcina mult prea dificilă pentru omul concret". Mușina procedează chiar la o identificare a omului concret, chiar așa cum l-a numit Bacovia. Or, omul concret bacovian este antiteza absolută a Supraomului nietzschean, omul lipsit de orice transcendență
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dacă ne raportăm la acest tip de antropocentrism, avem îndreptățirea parțială să vorbim de un "progres", deși noul antropocentrism înseamnă, de fapt, un regres față de homo mensura, încât Alexandru Mușina nu greșea subliniind "sarcina mult prea dificilă pentru omul concret". Mușina procedează chiar la o identificare a omului concret, chiar așa cum l-a numit Bacovia. Or, omul concret bacovian este antiteza absolută a Supraomului nietzschean, omul lipsit de orice transcendență, trăind într-un "gol istoric" și într-un vid sufletesc, pândit
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
omului nu poate fi reală în afara lumii-lumen. Postmodernii recunosc că un astfel de "centru" nu e decât o ficțiune.48 Partea veselă e că o asemenea ficțiune (ca non-persoană) este imaginată ca având putința să genereze euri. "Individul modern crede Mușina este, deci, un fel de neant, un nimeni care generează o pluralitate de euri"49. Dar nimicul întrupat ca Nimeni nu poate crea prin sine. Omul nu poate crea decât în ipostază de persoană. Cu o ascuțime excepțională, Părintele Stăniloae
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Omul nu poate crea decât în ipostază de persoană. Cu o ascuțime excepțională, Părintele Stăniloae combate simultan diversele teze centriste repudiate de filosofia postmodernă, fără, însă, a cădea în capcane de felul celei în care s-a lăsat prins Alexandru Mușina, care, de fapt, îi preia pe alții. Căci deconstrucția metafizicii centrului la postmoderni se face spre a dovedi suficiența de sine a lumii, care se vede nevoită să se sprijine pe nimic, deși refuză orice punct de sprijin. Iluzia ieșirii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
însuși părintele lansării termenului pe piață, Jean François Lyotard, s-a debarasat relativ repede de cuvânt și l-a înlocuit cu altceva de genul rescrierea modernității. La noi, printre cei dintâi care au recurs la o revizuire a fost Alexandru Mușina, care a găsit că e mai realist să înglobezi simbolismul, avangardele, expresionismul, modernismul, neomodernismul și postmodernismul sub zodia aceleiași paradigme modernismul. Alții, ca Eugen Simion, spirit echilibrat și transmodernist, au preferat o retragere discretă dintr-o perspectivă detașată, dar clar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
românească postdecembristă a părut că intră în postmodernitate. Deja s-au scris multe lucrări menite să fixeze identitatea unui curent cultural care a avut oroare de identitate. Demne de semnalat sunt contribuțiile lui Marin Mincu N. Manolescu, Liviu Petrescu, Al. Mușina, Daniel Corbu, Ion Bogdan Lefter sau Mircea A. Diaconu. Ultimul reușește să facă din postmodernism o experiență familiară, sintetizându-i constantele estetice, într-o lucrare cu tentă didactică, apărută într-o colecție adecvată: spiritul ludic, prevalența concretului (a profanului), un
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
oarecare detașare de "canon". El crede că postmodernismul autohton nu trebuie redus la generația '80. Un capitol al Poeziei postmoderne se intitulează, vlahuțian, Cine ne sînt... postmoderniștii?Mircea A. Diaconu încearcă chiar să preia ironia ușor sceptică a lui Alexandru Mușina: "Cât de fragil e conceptul pe teren românesc, o spune scepticul și răzvrătitul Alexandru Mușina. El constată, și orice exagerare folosește demonstrației, că pentru Mircea Cărtărescu, postmodernist e doar Mircea Cărtărescu, pentru Florin Iaru, postmoderniști sînt poeții <<Cenaclului de luni
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Un capitol al Poeziei postmoderne se intitulează, vlahuțian, Cine ne sînt... postmoderniștii?Mircea A. Diaconu încearcă chiar să preia ironia ușor sceptică a lui Alexandru Mușina: "Cât de fragil e conceptul pe teren românesc, o spune scepticul și răzvrătitul Alexandru Mușina. El constată, și orice exagerare folosește demonstrației, că pentru Mircea Cărtărescu, postmodernist e doar Mircea Cărtărescu, pentru Florin Iaru, postmoderniști sînt poeții <<Cenaclului de luni>>, pentru Ion Bogdan Lefter toți poeții generației '80, iar pentru Nicolae Manolescu, nici mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
economiei de piață de după 1989. În acest sens, remarcă afirmarea spectaculoasă a grupului sudat în jurul lui Gabriel Liiceanu, al cărui produs principal pare să fie H.-R. Patapievici. Un alt grup ar fi cel de la Brașov strâns în jurul lui Alexandru Mușina, din care, probabil, face parte și autorul. Evident, exemplele ar putea continua, cu alte grupuri "elitare". Paramodernismul românesc pare a fi o soluție la depășirea postmodernismului al cărui deces tocmai l-am constatat și pe care nici foștii corifei optzeciști
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
mai mult grupul Liiceanu este "paramodernist", cu cât cunoscutul filosof și editor refuză a se socoti postmodernist, deși un Ion Bogdan Lefter și alții îi revendică pe "păltinișeni" ca imediați înaintași ai postmodernismului autohton. Altminteri, am văzut că și Alexandru Mușina a abandonat, de ani buni, doctrina postmodernistă, preferând paradigma mai largă a modernismului. Pe de altă parte, în paramodernism, elitiștii au posibilitatea să se delimiteze de conceptul "culturii populare", de masă, esențială pentru globalismul postmodern. Cum se vede, construcția lui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Tehnoredactor: Florentina Vrăbiuță Editura JUNIMEA, Iași ROMÂNIA, Bd. Carol I, nr.3-5, cod 700506, tel./fax: 0232-410427 e-mail: junimeais@yahoo.com PRINTED IN ROMANIA 1 Daniel Corbu, Postmodernismul pe înțelesul tuturor, Princeps Edit, Iași, 2004, p. 152. 2 Cf. Alexandru Mușina, Eseu asupra poeziei moderne, Editura Cartier, Chișinău, 1997. 3 Scrisoarea către Jesamin Blau, 1 martie 1985. 4 Liviu Petrescu, Poetica postmodernismului, ediția a III-a, Editura Paralala 45, Pitești, 2003, p. 143. 5 Daniel Corbu, op. cit., p. 94. 6 Giles
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Troțki despre revoluția mondială permanentă" (p. 31). El adaugă: "Derrida vorbea de destructurarea textului. Touraine vorbește de destructurarea ordinii la scară planetară reluând astfel ideile lui Troțki despre așa-zisa "revoluție permanentă" și "revoluție mondială"" (p. 27). 10 Alexandru Mușina, op. cit., p. 147. 11 Ibidem, p. 133. 12 Liviu Petrescu, op. cit., p. 147. 13 Cf. Filocalia română, VII, Editura Humanitas, București, 1999, traducere, introducere și note Dumitru Stăniloae, pp. 469, 487, 488, 512. 14 Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, București
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
173-174. 39 Ibidem, p. 174. 40 Ibidem, p. 177. 41 Ibidem, p. 179. 42 Ibidem, p. 188. 43 Ibidem, p. 179. 44 Ibidem, p. 189. 45 Ibidem, p. 184. 46 Ibidem, p. 186. 47 Ibidem, p. 201. 48 Cf. Alexandru Mușina, op. cit., p. 147. 49 Ibidem, p. 144. 50 Dumitru Stăniloae, op. cit., pp. 204-205. 51 Ibidem, p. 202. 52 Ibidem, pp. 202-203. 53 În comunism, tineretul era educat "raționalist", cu lucrări în tiraje de masă precum Cugetări despre religie sau Biblia
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
perioade, cu rubrici proprii, de (cvasi)memorialistică, diaristică, eseistică ori confesiuni, Livius Ciocârlie (cu „Jurnal de lăsare la...vatră”), Victor Felea („Pagini de jurnal”), Alexandru George („În continuarea unor mărturisiri”), Lucian Raicu („Scrisori din Paris”), Liviu Ioan Stoiciu („Crispări”), Alexandru Mușina („Epistolarul de la Olănești”), Gheorghe Grigurcu („Scrisori de peste drum”, cu titlul recurent „Fișele unui memorialist”). O cronică a lucrărilor de religie și teologie a ținut Robert Lazu. Poeme sau fragmente de proză dau, în cadrul rubricilor „Tolle lege” (versuri de inspirație religioasă
VATRA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290469_a_291798]
-
Popovici XE "Popovici" și Constantin Balaci (Unterlieutenant 1 Classe, respectiv Oberlieutenant, la Lodi), Iosif Conta (probabil bucovinean, Erste Rittmeister În Regimentul nr. 7 de cavalerie ușoară), Ștefan Cripa (Unterlieutenant 2 Classe În Batalionul de garnizoană nr. 6 din Mantova), Ion Mușina (Oberlieutenant În Batalionul de vânători lombardo-venet) etc.. După cum se vede, de obicei ei ocupă grade inferioare. Totuși, orizontul lor politic și cultural este situat la cote onorabile, după cum o arată exemplul lui Ioan Tomuț XE "Tomuț" , care citește Istoria lui
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Și cu Magda Cârneci... Nu o mai văzusem din 2003... Și cu Mihaela Marin, cu Ioana Crăciunescu... Dar cu câți nu m-am întâlnit! Matei Călinescu, Mircea Iorgulescu, Nicolae Manolescu, Gabriel Dimisianu, Denisa cu raftul ei, Nae, Ioana Ieronim, Ghiu, Mușina, Dan C. Mihăilescu, Tania Radu, Nicoleta Sălcudeanu... O mențiune specială: Sorin Lavric, omul care vede idei! Recitaluri, comunicări, premii umflate de Evtușenko, Marco Cugno etc. etc. etc. Doamna Irina Horea a avut amabilitatea surâzătoare să mă asemuiască unui hobbit! Am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
mi-a închis ușa-n nas, cu clanța fleașcă, continuându-și imperturbabil intimitatea... Denisa m-a asigurat că-mi face rost ea Despre eroi și morminte, carte împrumutată, într-un moment de vană hormoneală laică, unei puștoaice divine, dar trădătoare... Mușina a călcat strâmb și și-a scrântit o gleznă... Ilie Constantin era înțolit la fix într-un costum alb... Saviana Stănescu mi s-a năzărit extrem de senzuală și parcă mai împlinită-n nuri... Vitalie Ciobanu mi-a promis că-mi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
este exclusivistă nici măcar pe tărâm confesional: "Hristos a venit pentru toți oamenii" (p. 60). Însuși Jean Francois Lyotard, care a lansat termenul de postmodernism (1979), s-a dezis după ceva mai mult de un deceniu, după cum la noi acasă Al. Mușina, L.I. Stoiciu și Mircea Cărtărescu s-au lepădat de acesta, poate și din conștiința faptului că postmodernismul cultural, cu sau fără suport economic, duce inevitabil la subcultură și kitsch. "Graba clasicizării trage concluzia sarcastic autorul acestei cărți a condamnat postmodernismul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în hol, se îmbina cu izul îmbâcsit al casei, un miros dulceag, grețos, insinuant, ca mirosul odăii unei femei foarte bătrâne. Hartley se adresă câinelui: — Taci o dată! Animalul tăcu în momentul când crezu el de cuviință, apoi începu să mă mușine și să dea din coadă. Ben îmi spuse din ușa camerei de zi: — Poftește înăuntru. Am pășit în încăpere. Fereastra panoramică oferea priveliștea câmpiei povârnite și a salturilor mării albastre, voalate de aburul arșiței. Nicicând o priveliște frumoasă n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]