4,695 matches
-
părerea tovarășului Săveanu, că spectacolul n-ar avea final începe Doina. Spun spectacol, pentru că și eu am citit textul, pe care, acum, pe scenă, îl găsesc mult îmbogățit. Finalul nu-mi place însă. În text, eroul piesei strunea chitara și murmura acele versuri : "Un elefant se legăna...", care erau de fapt o mare și amară ironie, vecină cu batjocura, la adresa soartei, a soartei, nu a destinului, deși aș înclina să-mi reamintesc și aici, la finele spectacolului vorbind, cugetarea lui Camus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
care au luat premii... Poftim, ei, premiații: "Ora solstițiului", un ciubuc al regizorului... Jumătate, ba chiar trei sferturi din actul întîi se joacă de-a cow-boy-ii, mă mir cum de n-ai sărit din scaun! Chiar așa-i de slab?! murmură Mihai. Putea fi mai bun face un gest ferm Săveanu. Lasă-l, Vic, în pace, omul lui Hristos, că mă-nfurii, zău! desface larg brațele președintele, apropiindu-se. O să creadă că pe scenă e mai rău ca la un cămin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
legată de Ora solstițiului. Mihai a rămas cu coatele pe masă, cu privirea adîncită în farfurie și cu vîrful degetelor împreunate, ca la rugăciune, sprijinind buza de jos în ele. Parcă ți-am cerut scuze pentru ieșirea mea de dimineață murmură el. Da, le-am acceptat. Asta nu înseamnă că am epuizat subiectul. Ochii lui Mihai se ridică spre fată: o vede calmă, cu un surîs îngăduitor fluturîndu-i în colțul stîng al gurii. Pentru viitoarele-ți lucrări literare, Mihai! ridică Doina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și-l împinge pe Mihai înainte, către stația autobuzelor din centrul orașului. *** Ce-i? Cine-i! sare Aura în sus, speriată, răsturnînd pe spate, spre perete, fotoliul în care a dormit. Vîntul zgîlțîie din nou, cu aceeași putere fereastra. Doamne... murmură Aura, buimăcită încă de somn, cu capul greu de la durerea din ceafă, din cauza coniacului băut. "E trecut de zece noaptea gîndește, rotindu-se prin cameră. Ce liniște! Și, în atmosfera de spital, cît mi-am dorit-o!" Am dorit liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o expresie nedefinită. Prinde încet cărțile aruncate de profesor, le adună între vîrful degetelor, le întoarce spre el, mai pufăie o dată din țigară, să nu se stingă și-abia apoi le filează. "Și nu ne du pre noi în ispită" murmură el aruncînd două cărți pe masă. De afară, de peste troianul ce acoperă fereastra, se aude vîntul izbindu-se sub streașina restaurantului. În clipele de acalmie, de sus, din dormitorul Sultanei, răbufnesc rîsete de oameni beți. Andrei, îl ia Mihaela de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că așa e felul doamnei, așa se poartă cu toți..., chiar și cu dumneavoastră precizează el, înspăimîntat de gîndul că Săteanu ar bănui adevăratul conflict dintre el și Maria. Se observă de la o poștă. Aveam impresia că măcar în aparență... murmură Săteanu. Ooof, 'tu-i mama ei de viață! oftează el obosit și-și lasă fruntea în podul palmei stîngi, în timp ce degetele, desfăcute, îi frămîntă părul, vrînd să-l smulgă. Nici măcar aparențele nu le mai pot înșela. Așa-mi trebuie! Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pentru ea, sînteți amîndoi tineri..., aia-i frumoasă, are un ce ascuns, tandru..., se ghicește în ea scînteia viitorului foc... Și zici că tata mă așteaptă? schimbă Săteanu vorba. Eu n-am zis-o încă. Vei fi aflat mata. Mda... murmură Săteanu, privind în gol. Nu știu cît preț o pune el pe ce-am ajuns, pe poziția mea socială, dar știu că l-ar durea profund văzîndu-mi căsnicia. Era el hapsîn după muncă, era grandoman, dar la el dragostea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de pe dumneata! spune el apăsat, arătînd spre chiloții profesorului și începe să împartă cărțile. Acum să te văd! rînjește Lazăr, sfărîmînd țigara între dinți. Profesorul uită să mai tremure, adunîndu-se tot asupra cărților din mînă. Cărți? mai întreabă Lazăr. Servit murmură profesorul, hotărîndu-se cu greu să ridice brațul drept, să-și șteargă fruntea. Servit bine? insistă Lazăr. Onorabil răspunde profesorul, dînd afirmativ din cap de cinci-șase ori pînă își aduce aminte că trebuie să se oprească. Și servit vrea Lazăr să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ia în palma stîngă, în timp ce cu dreapta aruncă urgent în fața profesorului cinci cărți, apoi cinci sieși. Priviți-le. Ful de popi! exclamă profesorul. Ful de dame spune Lazăr calm, fără să fi privit cărțile, apoi le întoarce, să confirme. Fantastic! murmură profesorul. Înseamnă c-ai trișat. Incredibil! Doar cărțile au fost luate de la bătrînă, n-aveai cum le granda. Nu, dar cînd le-am cercetat de-s toate zice Lazăr luînd o carte -, am făcut așa: am tras brățara ceasului chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a fost dor de tine precizează el -; ești sinceră, iubești teatrul, știi să fii o parteneră ideală în munca artistică; ți-am dorit de multe ori prezența, chiar aseară, la vizionare; prezența și opinia conchide Mihai, sărutînd locul dezgolit. Aura murmură ceva aducînd a rămas bun și se grăbește spre intrarea în bloc, înspăimîntată de vorbele lui Mihai. "Trebuie să rup invitația! se înfurie, nervoasă că nu-și poate trage mănușa, în care a băgat biletul, dar, intrînd în apartament, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și începe să claxoneze prelung, dar schiorul dispare după malul înalt al șoselei. Ce piesă? întreabă Paula, retrasă cuminte pe locul ei. Ora solstițiului, de un coleg al meu, Vlădeanu, cel care a coborît la autogară. A, feblețea doamnei Aura... murmură fata. Poftim? Uite, altă mașină întroienită arată Vlad. Ce ziceai de piesă? Merg, asta ziceam răspunde Paula, săltîndu-se să vadă mai bine. Mai înaintează vreun metru, apoi oprește. Eu cobor să anunț echipa. Cred că Vlădeanu o invită și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
care să nu poarte la o rochie crem un pantof roșu, singurul pe care îl are. Mihai întinde mîna timid și-și ia căciula, de parcă ar fura-o, convins că nu mai are ce discuta. E urît ce-ți spun murmură Cristina, cu ochii la mîna lui Mihai. Neavînd unde să ies devine ea gravă, să-l mai rețină -, ori cu ce sau cu cine să ies, am preferat să stau în intimitatea cărților. Edenul paradisiac se află înaintea mușcării din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
meu. Mihai se învîrte pe lîngă fereastră, aruncînd uneori privirea afară, peste zăpada albă, curată, întristat la gîndul că ultimele zile au adus în sufletul lui zbuciumat îndoială și pete de murdărie. Dacă știam că prin asta înlătur o crimă, murmură el, privind afară te-aș fi reținut cu forța ieri... Te rog să nu-mi amintești de ce-a fost ieri! spune Maria cu o voce atît de aspră că Mihai se retrage un pas. Atunci, răspunde el, impunîndu-și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lățită la capăt?!... Ei da, văd că nu ți-ai dezmințit originea... rîde Maria, înfruntînd privirea lui Mihai. Și chiar nu te-au prins? îl privește ea cu suspiciune. Doar dacă mă torni tu acum arată Mihai spre telefon, apoi murmură abătut: Cît pe ce... În București, la Facultatea de Fizică, ajunsese un tînăr debusolat, urmărit pas cu pas, care tresărea noaptea prin somn... Dar... surîde el afișînd un crîmpei de fericire Dumnezeu are grijă să ne mai dea o șansă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
se oprește și-l privește insistent, pînă îl vede cum se pierde tot, ca un puști. Soțul meu și-a spălat greșeala... Cu alde Coca Muraru... pufnește Mihai ironic, dar imediat își dă seama că prea a întins coarda, așa că murmură un "scuză-mă, te rog!", dar cînd observă că Maria a devenit neliniștită, gîndește că cel mai bine este să atace, înainte de a da femeii posibilitatea să găsescă forță în ea și să-l dea afară, sau să pună mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu toți oamenii. Deja, prin aerul tău superior, de persiflare continuă... Există oare vreo lumină în viața ta actuală? Pînă și meseria o practici excelent, nu de dragul bolnavelor, ci din dorința de-a-ți întrece rivalul, pe Marcu. Doamne, ce coșmar! murmură Mihai ostenit. Mai ai să-mi spui ceva? întreabă Maria calm. Nu. Dealtfel, mă întreb dacă a avut vreun rost toată discuția. Iată o întrebare inteligentă surîde ironică femeia. Ai de gînd să părăsești încăperea, sau chem procurorul care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
îi întîlnește mîna, pe care o ia și o ridică, sărutînd-o. Domnule Vlădeanu, pufneșet Maria batjocoritoare bunul meu simț s-a consumat în întregime așteptîndu-te să văd pînă unde poți merge cu ridicolul, cît de caraghios poți fi. Ridicol, caraghios... murmură Mihai obosit pînă și să se mai gîndească la cugetarea lui Erasmus. Urmează deci să mă dai afară. Exact! Plec singur. Dealtfel, am treburi mai prozaice: mă duc la autogară; aștept două geamantane la cursa rapidă. Venisem încoace cu gînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
potrivească furoul mai bine, înainte ca ea să îmbrace bluza. Cînd sunt gata îmbrăcați, Mihai o vede pe Maria cum întinde mîna spre capătul canapelei și bagă telefonul în priză: Nu-l puteam lăsa să ne deranjeze mereu... o aude murmurînd iar Mihai nu se poate abține să nu-i ia mîna și să i-o sărute. Maria se retrage un pas și-l cercetează cu privirea. Mda, e bine... Ai să ieși de aici la fel de calm și de cumpătat cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Lazăr. Fă-mă să înțeleg. Ești tîmpit? îl întreabă Runca, scoțîndu-și ochelarii. Credeam că voi, ăștia din teatru, care... cu aluzia... Nevastă-ta-i bine mersi, a născut normal, acum se odihnește. Lazăr se relaxează dintr-o dată, umplîndu-se de zîmbet, murmurînd o mulțumire. Salut! zice Runca plecînd grăbit, înfrigurat. Mă duc să mă pregătesc de plecare, sînt frînt. Dom' doctor, strigă Mihai după el n-ați spus... ce are... Cum nu? Două fete zdravene: două trei sute și două trei sute cincizeci; grele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
privirea în sus, spre nouri, lasă impresia că a văzut ceva, oftează și rostește: Doamne, cu ce anume ți-am greșit mai vîrtos ?... Discret, întoarce capul, își șterge ochii umezi și pornește năuc, înainte, spre gardul de beton. Două fete murmură el. Olițe, fundițe, codițe, fustițe... Și-așa, jucăriile teleghidate sînt scumpe ale naibii... Că parcă păpușile-s mai ieftine!... Da' bine că-s sănătoase toate trei! Să-i duc niște flori și să-i spun că-s bucuros: "Știi, fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a născut spune Mihai. Două fetițe. Toți sînt bine. Zău?! se miră fata, explodînd de bucurie, și-n fericirea ei, îl ia pe Mihai cu brațele pe după gît și-l sărută pe amîndoi obrajii, apoi, stînjenită, se retrage un pas, murmurînd: Chiar eram îngrijorată. Abia aștept să-l văd deseară la premieră, cred că-i așa de bucuros... Nu știu dacă mai are loc premiera; și-a scrîntit piciorul o actriță. Pot să te conduc pînă la autobuz? Fata întinde palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
așa. Se întâmplă câteodată să nici nu-ți dai seama, până nu simți capul fierbinte în sfincterul uscat... Mă rog, așa am auzit. Carol își trecu degetele peste corpul acela reptilian. Se afla pe propriul tărâm al fanteziei. O arteziană murmură într-un bazin de piatră, înconjurată de coloane în formă de flaut. Se aud acorduri de flamenco. Din spatele uneia dintre coloane se desprinde o siluetă suplă, elegantă, cu jachetă neagră scurtă și pantaloni strâmți, pășind ușor cu încălțările sale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ar fi un doctor holist, dar considera că leziunea sau disfuncția trebuie tratată împreună cu acea parte a corpului în care se localiza, dacă nu chiar în contextul corpului întreg. — Te rog să te întorci acum.... Hmmm. Gluteus maximus foarte pronunțat, murmură el introducând un deget învelit în mănușa de cauciuc în moliciunea albă a fesierului lui Bull și apucând cu cealaltă mână mușchiul alungit de pe exteriorul coapsei acestuia. Apoi, dintr-odată, liniște. Murmurul se întrerupse brusc, ca și cum cineva i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
se lăsase scos fără zarvă din birourile de la Get Out!. Efectele lui personale - câteva exemplare din Wisdens, niște ziare, o mascotă de pluș, dischete - fuseseră puse grămadă într-o cutie de carton. Reușise să pară nonșalant în fața foștilor colegi, care murmurau: — Al naibii ghinion, John, în timp ce, în secret, îi mulțumeau Dumnezeului angajărilor din ceruri că nu erau ei cei dați afară. Directorul însuși ținuse ușile deschise pentru Bull și vocea sa îl însoțise până ajunsese în stradă. — Evident că am fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de obicei În pivniță, unde erau cărțile cele mai ieftine, scoțînd din raft volum după volum, răsfoindu-le și punîndu-le Înapoi și, uneori, cînd găsea o carte care-i plăcea, o citea pe toată stînd așa, În picioare. CÎnd citea, murmura Încetișor pentru sine și dădea din capul mare. Era drum lung cu bicicleta pînă la Cambridge, iar el era un om destul de În vîrstă, așa că mă gîndeam că se grăbește să plece. Iar Norman nu părea cîtuși de puțin deranjat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]