4,012 matches
-
plină?... Când n-am fost noi bucuroși, de oaspeți oameni buni? Da’ ce văd eu? Ați rămas singurei, dragilor. Nu vi-i urât? Păi cum să nu... Unde-i luleaua lui moș Pâcu, care fumega ca o hornoaică? D-apoi mustața albă și zburlită a lui moș Dumitru? După ele parcă mergea și soarele, nu numai cărăușii - a răspuns Hliboceanu cu nostalgie... Eu zic că ei au să mai treacă pe aici mâine-poimâine. Dar... cu căruța cu doi cai - a răspuns
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
pe Hliboceanu cu înfățișarea lui de haiduc: înalt, bine legat, cu chip negricios, ochii tăciunii înfipți sub fruntea înaltă și străjuiți de sprâncene stufoase, ușor încruntate... Părul - cât se vedea de sub borurile întinse ale pălăriei - înspicat, la fel ca și mustața frumos croită deasupra buzelor pline... Sub cămașa albă de in i se ghicea fiecare mușchi, iar chimirul lat, ghintuit cu ținte lucitoare, îi încingea mijlocul zvelt... Ca un făcut însă, Hliboceanu nu a aruncat măcar o privire către geamul bucătăriei
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
porunca cu capul plecat, pentru că așa trebuia să stea în fața boierului, dar în mintea lui - fiindcă nu-l prea trăgea ața la treabă - țesea deja răspunsul... Ajungând aici, Hliboceanu s-a oprit. Cam cu gesturile lui Pâcu, și-a dres mustața cu dosul palmei, apoi a pus mâna pe ulcica cu vin și, cu mare încetineală, a dus-o la gură, sorbind din ea cu vădită lene... Și ce răspuns a dat țiganul când s-a întors de afară? - a întrebat
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
venirile lui. Cele două săptămâni muncea ca un rob și a treia săptămână bea toți banii câștigați. Îi bea cu dușmănie parcă...Nimic nu se schimba în viața lui. Doar părul de pe cap, care ședea precum coama unui cal sălbatec, mustățile de un cot și sprâncenele cât streașina casei au început să bată în suriu, până ce au ajuns albe... Mai trăiește? - a întrebat un mușteriu, care ședea la o masă alăturată cu încă un tovarăș.. Apoi îi oale și ulcele de
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
eu? Acolo găsești tot ce trebuie ca să tocmim roata. Noroc că Mitruță a băgat de seamă, că altfel... - a apreciat moș Dumitru situația. Iordache! Ce ai păzit de nu te-ai uitat la roțile carului? - l-a întrebat Pâcu, cu mustața zburlită a zurbă. Îi vina mea că nu m-am uitat la roți...Am crezut că... Să fi fost tu catană pe mâna mea și apoi să vezi salturi și planton numai schimbul doi - l-a luat în primire Hliboceanu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
nu știu cum... s-o spun așa pe nepusă masă. Spune-mi-o și am s-o păstrez ca pe cea mai mare...taină, Ioane! Cotman și-a trecut mâna înmănușată peste obraz, pentru a îndepărta omătul și țurțurii de gheață din mustață. A privit de jur-împrejur, ca și cum ar fi vrut să se încredințeze că nu sunt pe aproape și alte urechi, nechemate... și pe neașteptate a întrebat: Nu ai cumva tiutiun de-o țigară? Nu am. Da’ de când fumezi tu, Ioane? Ei
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
liniștit gândurile, că a și ajuns la poarta bătrânului. Hooo, băieții tatii! Îngăduiți oleacă, că avem o treabă la casa asta. Abia și-a sfârșit vorba cu boii și în prag s-a arătat moș Dumitru, cu zâmbetul mijit sub mustață. Da’ ce vânt te aduce pe la mine, Ioane? Dă-te mai aproape și ți-oi povesti... Când Cotman a terminat de povestit, fața lui moș Dumitru era ca de piatră... Abia articulând cuvintele, a început să vorbească mai degrabă ca
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Parcă văd cum mâine-poimâine nu se mai poate ține nimeni pe urmele tale... Că la tine nu încape vorbă multă. Întâi treabă și pe urmă vorbă și șagă. Așa ești de când te știu”... După jumătate de ceas, Hliboceanu își mângâia mustața frumos tușinată de Costache... Hooo! Iaca am ajuns la jumătate de cale și ne-om hodini oleacă, flăcăilor - a strigat Mitruță. Cotman l-a și luat pe sus: Hai și om vedea ce face Hliboceanu! Hai, Ioane! Tocmai atunci a
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
a prefăcut că nici nu aude spusele prietenului său și și-a văzut de lulea... Când fumul plutea în jurul capului lui ca un nimb, a pus mâna pe ulcica cu vin, a gustat din ea cu măsură și, dregându-și mustața cu dosul palmei, cum îi era obiceiul, a pornit să vorbească, cu glas de taină: Pe când satul nostru se găsea într-o poiană a pădurii nesfârșite ce cuprindea locurile... Pe atunci erau multe năvăliri de neamuri vrăjmașe. Cine mai știe
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
când în când cu coada ochiului pe sub borul pălăriei... Struneau caii din dârlogi ca niște adevărați cavaleriști! Dacă îi priveai mai de aproape însă, băgai ușor de seamă că nu erau la prima tinerețe. Ba mai mult! Albul pletelor și mustățile colilii dovedeau fără putință de tăgadă că duceau în spate ani buni! Și dacă te-ai fi apropiat și mai mult de ei, dibuiai cu ușurință, că unuia din ei nu-i prea vine la îndemână să umble călare, pe când
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
putință de tăgadă că duceau în spate ani buni! Și dacă te-ai fi apropiat și mai mult de ei, dibuiai cu ușurință, că unuia din ei nu-i prea vine la îndemână să umble călare, pe când la cel căruia mustața îi cădea ca o streașină deasupra gurii se vedea ușor spiritul unui adevărat cavalerist!... Vezi, Dumitre, să nu-ți scrântești mâna trăgând atâta de dârlogi! Da’ cum crezi tu, Pâcule, că se strunește un cal pe care-l încaleci? Îl
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
un crâmpei de melodie, punctând fiecare sfârșit al versului printr-o zvâcnire a șoldurilor. În spatele lui venea o mulțime pestriță: indivizi lați În umeri, Îmbrăcați În halate lucioase de pugiliști, inși clorotici cu peruci albe, mafioți cu păr uleios și mustăți cât dungulițele de la bóxeri, negri cu tunsori expandate sau cu chelii lucioase. Nou-veniții erau gălăgioși, Își puneau piedici și-și dădeau bobârnace, ba chiar Își smulgeau unii altora impudic prosoapele din jurul taliei, plesnindu-se cu ele peste dosuri. Ajunși În fața
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
aminti de colegul de cameră. Cu o mișcare autoritară, smulse cearșaful și dedesubt se ivi René Descartes, chircit În forma unui semn de Întrebare . Filozoful clipea des, păsărește. Plecând de sub cupola bretonului, un nas coroiat unea fruntea Îngustă cu o mustață cam jigărită și cu un barbișon, agățat de buza de jos ca o maimuțică speriată. — Filozofule, iar n-ai dormit, Îl mustră Împăratul. Descartes clătină Încet din cap. Ca o minge de plajă uitată la soare, Napoleon se dezumflă și
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ceară și mi-au promis c-o să mă trateze gratis, se văicări jalnic Descartes. Apoi, În timp ce Napoleon era băgat În sac și bumbăcit, filozoful se chirci, făcându-se din ce În ce mai mic, până când din el nu rămase decât o mingiuță alb-gălbuie cu mustăți și barbișon, care se rostogoli câțiva metri mai Încolo, unde unul dintre curioșii care se Îngrămădeau să vadă ce se Întâmpla la baza turnului călcă pe ea, transformând-o Într-o masă informă de Întrebări fără răspuns. Împachetat ca un
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
furnicar. Foloseau fiecare oprire pentru a se săruta, ceea ce stârnise câteva claxoane mânioase din partea șoferului mustăcios al dubei din spate, o hardughie pe care scria „Guido Pepperoni - aparatură electronică second-hand“. Pe benă era desenat chiar chipul zâmbitor al șoferului, cu mustățile lungi, arcuite ca două aripi În zbor, ceea ce contrasta teribil cu originalul Încruntat, expus În cabină, la nici un metru distanță. Înaintam de vreo jumătate de oră În ritmul unei coloane de condamnați legați cu același lanț și totul părea să
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
lua prin intermediul gazului de eșapament, al petelor de ulei Întinse pe caldarâm sau al lichidului de parbriz pulverizat În atmosferă. Guido, omulețul nervos din duba cu efigia pictată a propriului chip, se Îndrepta grăbit către noi. Părea extrem de agitat, iar mustața Îi tremura ca o coadă de veveriță aflată În plină alergare. — Mă scuzați că intervin, dar sunteți singurii oameni pe care-i cunosc aici... A, da, l-a Întrerupt tânărul, ricanând. Azi ne-ați salutat de multe ori cu claxonul
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de jucărie care, rotind o drujbă deasupra capului, Își conjugase atacurile cu cele ale unei mașini de tuns iarba. Un aspirator masiv Își repezise Înainte brațul tubular, Încercând să-l piște pe Guido de obraz. Suptă de curentul de aer, mustața acestuia fremăta ca o flamură În bătaia vântului, până când vânzătorul de electronice, cu o mișcare de expert În jiu-jitsu, a frânt membrul de plastic și l-a aruncat cât colo. Apoi, cu puterea disperării, Guido a săltat În brațe voluminosul
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
din palme -, a fost năpădit de adunătura soldaților electronici. Cabluri de alimentare au apărut de peste tot, imobilizându-l la pământ. — Fugiți! Salvați-vă! a gemut el eroic, Împingându-ne cu privirea, În timp ce un ondulator de păr Începuse să-i pârlească mustața. Supliciul lui nu trebuia să rămână inutil ( Între timp, un storcător de fructe prinsese a-i răzui buricele degetelor de la mâna stângă); pe sub capa sacrificiului său, fluturată În fața mecanismelor setoase de sânge, aveam timp să ne strecurăm, cel puțin până când
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
fi Încadrat nici la catatonici, nici la autiști, nici la microbiști, nici la social-democrați, nici la vegetarieni. Pe scurt, viața Îl lăsa totalmente rece. Prezența lui putea fi caracterizată doar prin faptul că era permanent absent. Totuși, Îmbătrânea. Barba și mustățile Îi creșteau. Trupul i se alungise cu trecerea anilor, trăsăturile i se modificaseră. Era Însă ca și cum toate aceste schimbări i-ar fi fost total străine, nu-l afectau și nici nu-l priveau, iar el doar le găzduia pentru o
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ghearele traficanților de organe și i-l dusesem acasă Întreg, cu linii punctate În zonele unde urma să fie decupat și transformat Într-o revistă de benzi desenate. Când a auzit de ce aveam nevoie, Diadea mai că și-a Înghițit mustața. — Iggy, băiatule, sper că știi cu cine te pui. Se vorbește că tipul Îi are la mână pe mulți granguri de pe-aici, ca să nu mai vorbim de primar și de restul. Jumătate de oră mai târziu, aveam În față
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
se Învârtea jucăușă pe parchet, ca acul unei busole la Polul Nord. Cea de-a doua sticlă era și ea aproape goală, la fel și musafirele mele. Între ele și starea de nuditate stăteau doar câteva firișoare de dantelă, subțiri ca mustățile unui motan care dăduse iama prin oala cu smântână. Fusese o săptămână grea, lipsită de bucurii și de Împliniri profesionale. În câteva secunde, hainele mele și-au luat și ele zborul spre țările calde, iar trei perechi de buze rujate
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
fost mutat la Târgu Neamț. Aici am cunoscut-o pe mama a doua, o unguroaică pe care tata o știa de la Târnăveni și cu care s-a căsătorit. Aici, la Târgu Neamț, tata a cumpărat o mașină, un Ford cu mustăți (?), circula pe atunci în România, de care era foarte mândru. Dar nici aici Baliff nu ne-a lăsat în pace. Tata a fost mutat la Tataia, lângă Constanța. De această localitate îmi amintesc faptul că, era cu un aspect dezolant
CADENȚE PESTE TIMP by col. (r) Martin CATA () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93206]
-
și pe care o cheamă Lenutza! Chiar tu mi-ai spus. Ah, dacă nu te-aș cunoaște!... Rostind aceste din urmă cuvinte, Christina Îi smulse ziarul din mînă. Îl privi de foarte aproape și observă, neplăcut surprinsă: ți-a tușinat mustața! Vic se lăsă instinctiv pe spate, pentru a evita, atît cît se putea, observații mai amănunțite asupra mustății sale proaspăt tușinate. Acum Christina domina În Întregime situația, dar nu știa cum să profite mai bine de ea. GÎndul că o
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
aceste din urmă cuvinte, Christina Îi smulse ziarul din mînă. Îl privi de foarte aproape și observă, neplăcut surprinsă: ți-a tușinat mustața! Vic se lăsă instinctiv pe spate, pentru a evita, atît cît se putea, observații mai amănunțite asupra mustății sale proaspăt tușinate. Acum Christina domina În Întregime situația, dar nu știa cum să profite mai bine de ea. GÎndul că o altă femeie se apropiase atît de mult de mustața lui o excita și În aceeași măsură Îi răscolea
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
evita, atît cît se putea, observații mai amănunțite asupra mustății sale proaspăt tușinate. Acum Christina domina În Întregime situația, dar nu știa cum să profite mai bine de ea. GÎndul că o altă femeie se apropiase atît de mult de mustața lui o excita și În aceeași măsură Îi răscolea urîte sentimente de răzbunare. Rămase cîteva momente În cumpănă, căci Încă nu se hotărîse dacă să-l strîngă de gît, sau numai să-l muște de gură. Buzele lui perfect desenate
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]