830 matches
-
Pe fața lui trasă, mustăcește însă un zâmbet ascuns, care îl încurajează pe Antonius Musa să continue: — Am fost chemat la căpătâiul multor bolnavi cărora Themison le-a recomandat să facă scufundări în lacuri înghețate chiar pe gerurile cele mai năprasnice. Augusta intervine siderată: — Dar și tu l-ai tratat așa pe împărat... Cezarul o bate ușurel cu palma peste genunchi. — În tinerețe, Livia, în tinerețe... Suspină nostalgic. Regimul pe care i l-a prescris Antonius Musa atunci, cu băi și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
negustorii care se năpusteau desperați pe scară. Negustorii șovăiră, dar se opriră. Corabia începu să miște înainte și înapoi, nu numai să se legene. Eu mă străduiam din răsputeri să rămân sprijinit de perete. De pe punte răsuna doar un vuiet năprasnic de talazuri ca o bubuitură de tun, iar cala vuia și ea toată de bufnituri și ciocnete de lucruri care cădeau și se spărgeau. Neîncetat se auzeau țipete desperate de oameni. Am încercat să mă întorc în cabină, dar nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dar în clipa în care se prinseră de încărcătură, vasul se înclină în față și apa din cabină năvăli pe culoar. Oamenii se loveau unii de alții, se izbeau de încărcătură și pluteau prin cabină. În clipa aceea un muget năprasnic răsună din capătul culoarului. Ordinele căpitanului și ale secundului nu se mai auzeau. Umflate cât un munte, valurile începură să potopească vasul. Pe punte, puhoiul înghițea totul în calea sa, se izbea de catarge, se învolbura și năvălea nebunește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
stâncă pe alta. Convoiul se puse încet în mișcare. După ce înconjurară munții pleșuvi, văzură un șir de colibe cu acoperișurile arse din care mai rămăseseră doar pereții de chirpici. Pereții erau scorojiți, ca și când ar fi fost mistuiți de un foc năprasnic, iar copacii care mai rămăseseră în picioare erau goi și negri. Nu se vedea nici țipenie. — Voiam să vă duc până în satul Taxco, le spuse Velasco japonezilor uitându-se la priveliștea aceea pârjolită. Însă, cred că e mai bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
din triburi sălbatice care nu-l cunosc pe Dumnezeu și ne urăsc pe noi, spaniolii. Ca să ne ținem departe de orice pericole, n-am mai trecut prin Taxco și o săptămână mai târziu am intrat în Mexico după o ploaie năprasnică. Când orașul ni s-a arătat din vârf de deal, japonezii au rămas tăcuți. Nici măcar negustorii cei curioși n-au dat să facă zarvă. Răceala cu care au fost primiți la Acapulco le tăiase tot avântul, iar eu simțeam cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cu toții o înfățișare vrednică de milă când am intrat în Veracruz, dar grijile mele luaseră deja sfârșit. Veracruz este un oraș portuar, bătut din când în când de vânturi sezoniere. La două zile de la sosirea noastră acolo, am înfruntat vânturile năprasnice împreună cu Hasekura și cu Nishi și am mers la comandantul fortăreței San Juan de Ulúa aflată în portul din afara orașului. Voiam să cerem încuviințare ca să ne îmbarcăm pe unul dintre vasele flotei spaniole care lasă ancora aici din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dar eu nu cred că viața noastră s-a mai ușurat din pricina asta. Știu bine ce viață amărâtă duc țăranii din vale. Moartea ta n-a schimbat nimic.” Samuraiul își aduse aminte de iernile aspre din vale când vântul vuia năprasnic printre colibe. Își aduse aminte de povestirile despre vremurile de foamete când isprăvind de mâncat tot ce se putea mânca, țăranii își părăseau satul în căutare de hrană. Velasco le spusese că omul acesta demn de milă avea să mântuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Tânărul Grégoire, galben și unsuros ca un sparanghel fiert, își făcu apariția: Tante Eliza scuză: "Grégoire adoră animalele!" Nu puteam pricepe gradele de rudenie ale fiecăruia. Aveam impresia că stau cu toții în camera aceea. Grégoire întrerupse cu un aer autoritar: "Năprasnic zgomot!" Apoi, ca și cum i s-ar fi înmuiat enervarea, căzu ca o haină pe un scaun. Convorbirea continuă, suvenirurile circulau, reflexiile melancolice fumegau. Râsul gros al lui Michel reîncepu. La fiecare izbucnire i se zguduia tot stomacul. Picioarele umflate stau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
eu atunci? Nu mai țiu minte. La un moment dat, știu că socoteam, măsurând din ochi pulpele rotunde ale lui Michel, dacă ar putea pune un picior peste celălalt. Grégoire numai din când în când spunea câte o vorbă: "Fantastic!" "Năprasnic!" "Bombastic!" Își întărea astfel moliciunea galbenă prin cuvinte energice. Am plecat cu frică să nu strivesc păsările și oamenii, amețit, învîrtindu-mă pe scara învîrtită, pe când, pe deasupra capului meu, reîncepuseră conversațiile dintre pod și pivniță. În poartă, Irina îmi spuse: "A
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Du-te de aici!... Du-te!... Salveaz-o per Frediana! Un războinic apăru între cei doi și îl atacă pe Waltan, fandând cu iuțeală. Băiatul făcu o eschivă și se dădu înapoi, dar când încercă să pareze următoarea lovitură, o lovitură năprasnică aplicată de sus, se trezi dezarmat. Nu încercă să-și recupereze arma, nici nu rămase să aștepte lovitura de grație, ci se răsuci în direcția opusă, căutând o cale de scăpare. Găsi atunci grumazul mare, puternic al lui Rutilan, brăzdat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își închipuise. Când, însă, după o altă scurtă pauză, porni din nou la asalt, Sebastianus reacționă în sfârșit: devie din nou lovitura, dar cu o mișcare către exterior, cu scopul de a-și dezechilibra adversarul, și execută rapid o izbitură năprasnică de sus în jos, pe care celălalt o pară, la rândul său, aplicând apoi o nouă lovitură de sus. Romanul, cu cea mai mare rapiditate, în loc să pareze, își dezechilibră adversarul trăgându-se îndărăt, pentru ca, la întoarcere, printr-o lovitură violentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
năvalnic dușmanii și-i doborau unul după altul; femeile nu avură nici ele o soartă mai bună. Nu reuși să o vadă pe Go-Bindan. Frediana, înțelegând că el privea în altă parte, încercă să-l ia prin surprindere: două lovituri năprasnice de sus, pe care el le pară fără greutate, ba chiar aplicând imediat o lovitură prin fandare, de care ea se feri cu abilitate, printr-un salt înapoi, după care se puse din nou în gardă. Balamber profită de acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i iubeai, fără să știi, și ceea ce era inferior în ea și ascundea bietul ei corp supus legilor ofensatoare ale materiei. Simțeai o sincopă în inimă când mersul îi învăluia haina pe picioare. Și când într-o zi a izbucnit năprasnic o furtună, care i-a învălmășit rochia și i-a scos la iveală pentru o clipă ciorapii negri și o margine de dantelă, ai început să visezi la ea arzător și să ți se pară și mai nesuferit individul pe
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
s-o iubesc. În privința asta, femeile, care merită acest nume, au divinația promptă și infailibilă. Și cum punctul de ironie i-a apărut în ochi din primele zile, desigur că am început s-o iubesc îndată ce am revăzut-o. Plouă năprasnic zi și noapte. Când încetează puțin, începe din nou, cu o și mai mare furie, cu un fel de entuziasm prostesc. O ploaie torențială, care se înverșunează atât de inutil și de contrar obișnuințelor naturii a treia zi după începutul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ca niște grămăjoare de nisip În care se scaldă găinile pe timpul arșiței de vară. Râurile nu erau mai late decât sârma pe care Mașa Își Întindea la uscat rufele În zilele de vară sau iarna, când dădea câte un ger năprasnic. Și parcă nici mai lungi. Iar norii semănau adesea și ei cu niște zdrențe ce se legănau ușor În bătaia vântului sau cu o balie plină de clăbuci, sub care se ascundeau dealuri, munți, câmpii și o mulțime de sate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și de pachete. Era de ajuns apoi să sune o dată clopotul cel mare, pentru ca dinspre satul vecin să Înceapă să se rostogolească, luând-o peste câmp, grămezi de mărăcini, care după ce săltau pachetele În cârcă, mânați parcă de un vânt năprasnic, refăceau, rostogolindu-se de-a dura, drumul Îndărăt. Babulea revenea acasă abia spre dimineață, Împiedicându-se În cele douăsprezece fuste, mânjite de iarbă și de rouă, cu fața radiind de fericire că reușise să-i ajute pe ai ei. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și În alte cărți. Hălăduind cu vacile pe miriști, descoperise pasaje Întregi din Sfânta Scriptură sau din poveștile pe care i le citea seara tatăl ei, Nicanor, stând cu coatele pe masă și izbucnind din când În când În hohote năprasnice de râs. Râdeau atunci toate În jurul lui. Râdeau și scaunele, și fereastra, și patul, și cuptorul pe care ședea babulea, ascultându-l și Înecându-și bodogăneala În hohote de râs. Și toată casa râdea. Tatăl nostru era asemuit de Mașa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de pas! Totu-i părea străin. Nici un obiect nu se afla la locul său. Acolo unde ar fi trebui să fie ușa, se afla coșul de gunoi. Iar În locul mesei, Ippolit se Împiedică de-o scară. Părea că un vânt năprasnic ar fi bătut prin Încăpere și ar fi făcut vraiște tot ce a Întâlnit În cale. Inclusiv ar fi mișcat pereții sau, adunându-i ghemotoc, i-ar fi rostogolit În neant. În sfârșit, tot bâjbâind cu mâna, Ippolit dădu peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de 18 februarie 1976, avionul companiei aeriene române de transport TAROM, sosind din Capitala Greciei În jurul orei douăsprezece ziua, ateriză pe aeroportul Otopeni. Ceasul de la Universitate arăta ora prânzului În timp ce astrul ceresc Își revărsa razele sale Încercând să diminueze gerul năprasnic, dar În ciuda acestei bunei voințe,anotimpul de iarnă nu-și spusese Încă ultimul cuvânt. Mercurul termometrului coborâse către limita celor 20 grade Celsius, determinând crengile copacilor să geamă Înăbușit sub povara stânjenitoare a chiciurei de nea. Bucureștiul, spre marea deziluzie
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
toată ființa. Se îndreptă scurt în car, nalt și vânjos, și puse mâna pe cuțitul din chimir. O clipă, zări pe Ion Băieșu încremenit, cu boii de funie; își simți brațul drept prins ca-n clește: bolnavul din car zvâcnise năprasnic asupra-i. Simți o lovitură tare și o săgeată, în deșert, în stânga. Țiganul se înălță, el căzu. Văzu a doua oară scânteierea cuțitului. Răcni lung, cu glas chinuit: Nu mă omorâți, oameni buni! Vă dau paralele, numai nu mă omorâți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am avut bănuiala că pădurarul Voinea a ucis pe stăpânu-său. Nici nu mi-am dat sama cum am întrebat: —Și cum? nu s-a găsit cine l-a omorât? —Cum să se găsească? zise Voinea. A murit așa, de moarte năprasnică... Eu tăcui. Pădurea era foarte tristă și foarte pustie în jalea ei de toamnă. Și eu simțeam, poate din pricina asta, o greutate mare în suflet, o amărăciune nedeslușită, ca în fața morții. Și când ieșeam din desișuri, se dezvăluiră deodată negurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de om. —Auzi? gemu cu glas înăbușit Costea, înălțând un deget. Se auzea îndemn stăpânit de glas silnic, din gâtlej. Scurt, Gavril se lăsă prin pădure ca să iasă înaintea hoțului la vale, iar boierul își repezi calul de-a dreptul năprasnic; și omul, hoțul, îndemna încă în sumanu-i roșcat la jugul boilor nemișcați, până la genunchi în băltoagă - când boierul îl ajunse și-l luă în pieptul calului. Vii la furat, păgânule? Da’ ce, intri-n pădurea tătâni-tu? Omul întoarse un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Reizei? Începu să pândească dughenița din față. Căuta să înțeleagă ce se spune acolo, între cele câteva rafturi sărace. De auzit nu auzea vorbele; dar mânile Reizei ș-ale Haiei se zbăteau, se încâlceau, parcă erau purtate de un vânt năprasnic. Și li se alăturau capete, și le lunecau ochii în aceeași parte... Într-o zi, Haia sosi gâfâind, gătită, cu părul luciu mirosind ușor a gaz, ca totdeauna. Era cu fundă roșie la gât și cu bluză nouă, trandafirie. Tudorița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vale, spre colțul hudiții. Apucă la dreapta, prin umbra de cărbune a zidurilor; se întoarse; apoi începu a umbla încet. În jurul ei zgomotele ciudate ale nopții tremurau pretutindeni; secerea lunii printre nouri alburii se purta ca împinsă de o apă năprasnică, undeva, spre asfințit. Haia se oprea de câte ori un om se arăta în capătul uliții, venind din inima târgului. Apoi iar începea să umble domol; pe când necunoscutul înainta încet și umbra lui îl urmărea pe păreții caselor scunde, dispărând în bolți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să vie, la pruncul care i se mișca în sân, la cel care a lăsat-o... Câteodată o cerca o adiere veninoasă de ură; apoi i se limpezea sufletul. Acuma era hotărâtă, acuma aburii dragostilor trecuseră bătuți de un vânt năprasnic; și-l vedea limpede înaintea ei pe feciorul lui Vartolomei, cu râsu-i de animal de pradă, cu ochii plini de pofte... Nici nu-i trebuia să-și mai aducă aminte de el. Ce putea să nădăjduiască de la dânsul? acuma vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]