707 matches
-
scape, în glasul ei o coardă obosită se frânse: „Dați-mi drumul!“ Bărbatul cu lanterna îi puse mâna pe piept, respingând parcă un atac: „ Fii drăguță cu noi, nu-ți cerem altceva... Altfel, miliția o să te ia la ochi.“ Femeia, năucă, cu ochii pe jumătate închiși ca să nu vadă ce i se întâmpla, nu mai izbutea să respingă acele patru mâini care o trăgeau de rochie, o strângeau de mijloc, o împingeau spre ușa larg deschisă a magaziei. Pavel făcu un
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
pe măsura dorinței noastre. Sperăm că, și din această nereușită, tinerii jurnaliști vor avea ceva de învățat. Capitolul 1. CONTEXTUL DEMERSULUI JURNALISTIC 1.1. Un adevărat ziarist nu are viață personală Când intri prima dată în redacția unui ziar, rămâi năuc. E o lume care te sperie și te atrage în același timp. Privești în jur, fără să pricepi mare lucru - totul este agitație, în primul rând. Un ziar este ca un furnicar. Oameni într-o mișcare continuă și dezordonată. Uși
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
bântuie nepermis de lejer mentalul nostru colectiv: „Presa, câinele de pază al societății”. Clauza de conștiință Aflat în Franța, am fost uimit să citesc pe zidul anumitor clădiri că afișajul era interzis „conform legii afișajului din 1888”. Într-adevăr, rămâi năuc văzând nu numai că legi de acum o sută de ani sunt valabile și astăzi, dar ele sunt și respectate. Din acest punct de vedere, la noi e o nenorocire: legile apar ca niște tornade devastatoare, trec, se schimbă imprevizibil
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Ishida. Pur și simplu se uita năucit la chipul acestuia. Simțea că asupra lui se abătuse pe neașteptate o întâmplare la care nici cu gândul nu gândise și care îl lăsase fără suflare și fără grai. Unchiului său, rămas la fel de năuc, începură, puțin câte puțin, să-i tremure genunchii. Era singurul lucru de care samuraiul își mai dădea seama. — Ai înțeles? O să te duci în țara numită Nueva España. „Nobesu Pania”, repetă în gând samuraiul numele pe care nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și cu ochii închiși aveau întruna senzația că sunt ridicați și lăsați în jos de o putere uriașă. Samuraiului îi era în același timp și greață, și rău și se simțea neputincios. În asemenea momente ba dormea, ba se gândea năuc la chipul lui Riku, la copiii săi și la unchiul așezat lângă vatră. Servitul mesei era treaba însoțitorilor fiecăruia dintre soli în parte, dar Yozō, când îi aducea samuraiului mâncarea clătinându-se pe picioare, avea și el o față pierită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
-uri care-l făceau să dispară din post În mod regulat. Mama vitregă susținea și că era lipsit de respect față de ea, dar ea oricum spunea asta despre aproape toată lumea, În special despre mine. În acele ultime ore, eram cu toții năuci. Tatăl meu vorbea singur, incapabil să decidă ce cărți să ia cu el, de altfel a sfârșit prin a nu mai lua nici una. Frații mei se prefăceau plictisiți ca să nu se vadă cât le era de frică. Mama mea vitregă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
trecea printr-o lungă și complicată ceremonie de înnobilare, îi completa un pergament pe care-l parafa și îl pecetluia cu ceară vișinie, în care imprima blazonul de pe inel, îi lua mantia, îi înmâna actul de înnobilare și îl trimitea năuc și umilit acasă. țăranul nu știa bine cu ce se pricopsise și ce scria în patalama, dar o punea în camera mare, între două ștergare de cânepă, lângă icoane. Numărul borcanelor cu trofee din colecția lui Rufus era egal cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Mon père est mort!" Mi-era scârbă de minciuna mea. Eram așa de deprimat, că m-au crezut, dar nu erau de vină, nu era șeful care trebuia să iscălească. În orice caz, să aștept... Am așteptat două ore, învîrtindu-mă năuc împrejurul unei bănci rotunde din mijlocul sălii. Pe la ghișeuri, funcționarele își șopteau între ele arătîndu-mă și invitîndu-mă milos să stau. Mă așezam pentru o clipă ca s-o pornesc iar. Și șeful, acel personagiu misterios care nu venea și pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
trecea printr-o lungă și complicată ceremonie de înnobilare, îi completa un pergament pe care-l parafa și îl pecetluia cu ceară vișinie, în care imprima blazonul de pe inel, îi lua mantia, îi înmâna actul de înnobilare și îl trimitea năuc și umilit acasă. țăranul nu știa bine cu ce se pricopsise și ce scria în patalama, dar o punea în camera mare, între două ștergare de cânepă, lângă icoane. Numărul borcanelor cu trofee din colecția lui Rufus era egal cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
o droaie de țânțari. bate vânt, lacrima pică, plânge inima amară, după câte o veronică până pe la primăvară. bate vântul frunzele, ploaia cântă la fereastră noaptea-și țese pânzele, plâng garoafele în glastră. inimă de putregai, cazi în toamna mea năucă, n-am un cuțit să te tai și să-ți fac pe veci de ducă. duminică, 16 septembrie 2012 oceane de frunze, oceane de vemuri vie îmi e pădurea încă, sub toamna asta blestemată, căprioarele încă mai fug pe coline
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
oazele doar morgane clipesc lasciv din gene prelungi precum cadânele deasupra iașmacului istoviri de neputință ne-au înlănțuit în carcera a ceea ce încă nu s-a gândit și voi o știți doar s-o presimți și te cuprinde o teamă năucă eu încă mai tânjesc după un loc unde ei să-mi strige ațâțați da acesta este cel huiduit de prea multele gândite și rostite prea puțin Teribilul marelui nimic entuziasmul s-a subțiat o arătare leșinată aripi în convulsie s-
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
taci mă că vin imediat. Taci mă să nu ne-audă vecinii! Ce-ai cu mine?” „Uită-te aici, aici jos la baza aracului! Tu știi ce sunt astea?” Doamna Suciu privea când la Mircea, când la roșii, cu privirea năucă. „Ce, măă, cee?” zice ea pierdută „Pătlăgele cataleptice!”, punctă scurt colegul meu și o privi fix, sobru, cu superioritate academică. Am văzut pentru o clipă chipul ei răvășit, surprins, buimac, neștiind ce să spună, cum să reacționeze, uitându-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu brațele întinse în lături. Zâmbetul larg al crâșmarului se șterse brusc și gura se strânse pungă, pe când ochii lui mici rămâneau țintiți de încremenire. Ieși repede de după tejghea, se plecă puțin asupra străinului, dar nu zise nimic; se învârti năuc de câteva ori prin crâșmă, apoi năvăli pe ușă. Popa Ștefan tocmai atunci voia să intre. —Părinte!... părinte!... gemu crâșmarul înspăimântat, înghițind greu ceva care parcă-i sta în gât; părinte!... vină degrabă! — Ce-i, Petrache? ce-i, omule? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să mă sfâșie. Și zilele treceau. Și săptămânile. Și lunile. Eram acum la mijlocul lui iulie și el murise în februarie, dar încă mă mai simțeam ca și cum tocmai mă trezisem dintr-un vis monstruos, de parcă eram suspendată în starea aceea paralizantă, năucă, dintre somn și realitate, în care încercam zadarnic să mă agăț de realitate. De normalitate. —Di cum ai ÎNTRAT în crâșmă! Mi-am dat ZEAMA că ești un BĂRBAAAT extins, DE-A TREPTUL un barrrosan! —O, Doamne, iar începe. Neliniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
care l-am pierdut de ani îndelungați. Când dragomanul soliei otomane a tălmăcit aceste vorbe, întreaga adunare n-a mai avut ochi decât pentru mine, iar Guicciardini a răsuflat ușurat. Eu însumi nu aveam pe buze decât un singur cuvânt, năuc și incredul: — Harun! Mi se spusese, într-adevăr, în ajun că ambasadorul Marelui Turc se numește Harun Pașa. Dar nici măcar o clipă n-am văzut nici cea mai mică legătură între el și prietenul meu cel mai bun, ruda mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Prietenie. Prietenie: nu sex sau ipocrizie sau complicații, nu bani, doar contactul uman fără adversități. Păi, așa ceva nu mi-e de nici un folos, mi-am spus eu prima dată. Sobrietatea și reținerea de la alcool mă scoseseră din minți - mă simțeam năuc, mă simțeam de-a dreptul beat după ce luasem masa cu psihopata asta, care nu vedea în mine decât propria mea persoană. Doamne, cu cel fel de perversă am ajuns să am de-a face? Și, cu toate astea, am reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
s-a oprit. A scâncit. Și-a ațintit privirea spre nord, către raiul păcătos de pe Twenty-Third Street, Chelsea, capătul lumii, unde nu exista lesă și botniță. Shadow s-a zbătut în lesă, a strănutat, și-a împins botul înainte. Părea năuc, înfometat, avea momente când semăna cu un lup, răspunzând unei naturi mult mai dure. — În fiecare seară are momentele lui de slăbiciune. Dar uneori se zbate din toate puterile și am impresia că vrea într-adevăr să plece. — Și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
spre capătul lumii. L-am găsit pe Twenty-Third Street, într-unul din golfulețele murdare ale bătrânului Limpopo. Instinctul îmi cerea să țip și să o iau la fugă, dar am încetinit și m-am apropiat prevăzător de el. Shadow stătea năuc în mijlocul unui miniciclon de gunoaie - doar știi cum se învolbură gunoaiele câteodată, ceasuri întregi, în câte-un firicel de vânt: cutii de carton pentru alimente, pachete de țigări, cutii de bere, toate trăindu-și viața post-mortem de pui decapitați... M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
al toamnei bocet mortuar. Nocturnă O, nu mai cânta, harmonie pribeagă Că plâng, și nu știu unde să mă duc, În toamna care plânge pe-o veche modestie, Cu ploaia care curge în mahalaua bleagă, În noaptea asta-n care am devenit năuc. Oh, plouă, și tu gemi de plâns de armonie... - Tot altuia, de mine, aminte să-i aduc... O, nu mai cânta, harmonie pribeagă, - Că plâng, și nu mai știu unde să mă duc. Ninge Când iar începe-a ninge Mă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
și storcând amintirii voluptăți răvășite, închipuind alte și alte minuni în ziua care începe să se reverse. Nu am chef de nimic în astfel de dimineți. Acasă, la țară, ieșeam în grădină și pur și simplu stăteam și mă uitam năuc la lumina care se-așeza peste lujerii înrourați ai porumbului, peste tufele roșiilor, peste frunzele hreanului, cu bobi lucitori de rouă, peste buruieni, peste via vecinului, vedeam răzarea Soarelui, în aburul dimineții, cum trece pe uliță, ducându-se cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din ceea ce ar fi putut să-mi tulbure plăcerea pură a fiecărei clipe. Descoperisem o libertate care mă amețea. O trăiam din plin, fără să-mi dau seama că libertatea aceea mă înlănțuia încet, încet, fără scăpare, închizându-mă, cocon năuc, în gogoașa nimicului. A rămas acea noapte de la „Melody“ închisă în mine ca urma unui cuțit despicându-mă, împărțindu-mă pentru totdeauna între cel ce am fost și cel care am devenit. A rămas cu toate ale ei, ca și cum fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și le-am adus pe cele pentru lectură. Îmi blestemam aiureala, speriat că, la întoarcere, va ieși rău. Voi fi sfâșiat, credeam. Atunci, traversând zorit parcul, m-am încrucișat cu Ester. N-o văzusem de ani buni. M-am oprit năuc în fața ei. Și ea a rămas să caște gura. N-am mai apucat să-i văd reacția. Am ridicat doar neputincios din umeri, cu brațele spre cer, și am zbughit-o spre ieșirea de la Conservator. Locuiam, pe atunci, pe Spiru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un nod gros, ca o măciucă. L-am luat în mână, ca și cum mă pregăteam să trag clopotul. Mi-a trecut doar prin minte gândul că aș putea să mă spânzur cu acea funie de clopot, în acel chioșc. Un gând năuc, zburătăcit ca fulgii care continuau să cadă. Am zâmbit, înduioșat de vedenia mea spânzurând de limba clopotului. O imagine ca oricare alta. Nu mă impresiona. Știam doar că, și spânzurat, tot trebuia să mă întorc la Ester. Ea era, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
beției, i-am arătat sticla, atras, ca papuașii dezalcoolizați, de eticheta frumos colorată? Am băut acasă, după tipic, votcă (alcool) cu suc de roșii. Era luni seara. M-am trezit joi dimineața, învelit cu covorul de lângă pat. Eram în pijama. Năuc, greoi, războlit, ca după un chin pustiitor. Nu mă simțeam prea rău. Picioarele se umflaseră și m-am încălțat cu o pereche de pantofi mai ușori, de vară. Era sfârșit de octombrie, plouase și până în stația mașinilor m-am și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
citesc la petrecerea aceea de la J.J. Nu am mai apucat. Întâlnisem acolo o femeie de care fusesem îndrăgostit în studenție și mă pierdusem cu totul în neprevăzutul întâmplării. Privind forfoteala din crâșmă, dezmeticindu-mă încet--încet din duhul beției de peste noapte, năuc, simțeam că pierdusem poate însăși puterea mea de a scrie, atâta câtă mi-o știusem. Mă gândeam, posac, de parcă dintr-odată îmi văzusem tot viitorul, că atunci, în noaptea aceea, odată cu povestirea pierdută, îmi sfârșisem însuși destinul meu literar, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]