911 matches
-
cândva și el la un agnosticism asemănător, dar pentru el necunoscutul deveni izvor de cutremurare și prilej de adâncire religioasă". 77 Ibid., p. 164. 78 Această trăsătură este subliniată în contextul unei sugestive paralele pe care Blaga o face între naturalism și impresionism: "Naturalistul redă de fapt media unor impresii, impresionistul reține pura, singura impresie". Ca atare, primul "își compune lucrurile din impresii care durează" și "redă natura cel puțin sub aspectul ei de maximă constanță", pe când cel de-al doilea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
monismul metodologic" nu funcționează decât parțial în cazul lui Dilthey, celelalte două "presupoziții", așa cum vom arăta, își găsesc locul, într-un fel sau altul, în redefinirea filozofiei ca Weltanschauung. În fine, să mai notăm că Andrei Marga vorbește despre un "naturalism metodologic" "conform căruia cunoașterea se realizează cu o metodologie generală de felul celei aplicate în științele moderne ale naturii", altfel spus cu "o metodologie experimentalistă și inductivistă" -, dar în cele din urmă autorul citat ajunge la aceeași sintagmă a lui
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
realitate în prima perioadă a vieții, de un romantism acut în a doua", observă pe drept temei Blaga (ibid., p. 156). M. Florian se referă și el explicit la faptul că "în sociologia lui Comte se împletesc armonic istorismul și naturalismul", altfel spus, romantismul și pozitivismul (Recesivitatea..., II, p. 357). Același autor vorbește despre "coloritul utopic" al concepției lui Comte în legătură cu raportul dintre "viața speculativă" și cea "activă", subliniind că viziunea filozofului francez este "modelată după organizarea medievală a catolicismului" (ibid.
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
criză de identitate a conștiinței istorice înseși"41. Încă din 1874, Nietzsche declarase ca o necesitate vitală "ruperea de istorie". În numele unei frenetice filozofii a vieții, el denunța "boala istorică"42. Apoi, criza istorismului s-a amplificat treptat, o dată cu avântul naturalismului și constrângerile scientismului. Aceste tendințe "au detronat istoria (Geschichte) ca forță conducătoare în plan cultural". Locul ei precizează Schnädelbach a fost luat de Leben, Evolution, Werte și Sein43. e) Concluzii pe marginea istoricului istorismului Nu am desprins aceste concluzii pe măsură ce
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
140 a acestui capitol.). Pentru a ne convinge de existența unei asemenea continuități este suficient să privim șirul reprezentanților fiecărui tip de Weltanschauung. Putem vorbi în acest caz despre o continuitate tipologică. Prima dintre aceste paradigme este materialismul, numit și naturalism. El a condus la pozitivismul și empirismul modern 179. Printre reprezentanții lui care pun preț pe categoriile intelectului -, Dilthey îi enumeră Democrit, Lucrețiu, Epicur, Hobbes, Hume, enciclopediștii, pozitiviștii, Comte, Avenarius și Mach. Aceștia derivă analitic viața spirituală din natură, propunând
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Istoricizarea despre care am vorbit este caracterizată de Schnädelbach ca o transformare a istoriei (Geschichte) într-un principiu de "înțelegere și explicare a tuturor fenomenelor culturale ca fenomene istorice". Acest tip de istorism precizează autorul reprezintă "o poziție culturalistă, opusă naturalismului", în sensul că "universul existenței umane nu este natură, ci ceva creat de oamenii care acționează", ceva care "are o istorie", nu "o simplă evoluție naturală" (ibid., p. 52). Cu toate că termenii subliniați chiar de Schnädelbach ni se par ambigui, distincția
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
trei tipuri de Weltanschauung stabilite de Dilthey". Celelalte două tipuri sunt caracterizate astfel: "idealismul dualist" ("idealismul libertății" la Dilthey) "are drept urmare raportarea fenomenelor spirituale la ceva necondiționat, fie că acesta este numit idee sau valoare, ori normă sau Dumnezeu", în timp ce naturalismul sau pozitivismul "rămâne la ceea ce este deja oferit efectiv experienței și încearcă să explice aceste date conform legilor naturale scutite de valorizări". 214 M. Florian, Recesivitatea..., II, p. 366. 215 Cf. capitolul închinat lui "homo sapiens" de către Max Scheler în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cu toate că el n-o recunoaște în mod explicit. Așa cum am mai arătat (vezi II, 2Bg), tocmai predominanța uneia sau alteia dintre "cele trei facultăți principale" ale naturii umane (intelectul, sentimentul și voința) stă la baza diferențierii între materialism (pozitivism sau naturalism), idealismul obiectiv (panteism) și, respectiv, idealismul libertății 113, oricâte semne de îndoială ar ridica într-un caz sau altul aceste corespondențe, după cum recunoaște și Dilthey atunci când se referă la dificultatea unei asemenea tipologizări în condițiile uriașei diversități a sistemelor filozofice
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ridică pretenții la o valabilitate obiectivă" -, consideră că "e cu totul altceva, și aceasta este, se pare, mișcarea interioară a gândirii sale, atunci când atitudinea empirică îndreptată către o comprehensiune empirică se schimbă cu atitudinea fenomenologică orientată către esență". Atacând atât naturalismul, cât și istoricismul, Husserl încearcă de fapt să-l recupereze pe Dilthey pentru fenomenologie în condițiile în care, după părerea sa, acesta oscilează între valoarea istorică, "fluctuantă", și valoarea universală, "obiectiv validă", între "știință ca fenomen de cultură și știință
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
parametrii. În special "supratemporalitatea" nu mai constituie de mult o temă majoră a dezbaterii despre știință în condițiile în care știința este privită contextual, ca emanație a unui Zeitgeist 45. Încă din 1925, Blaga vorbea despre romantismul geometriilor non-euclidiene, despre naturalismul lui Kirchhoff, despre impresionismul lui Mach, ori despre "noul stil" reprezentat în știință de Lorentz și Einstein 46, sesizând "corespondențele stilistice" dintre creațiile spiritului în cadrul uneia și aceleiași perioade. De altminteri, o relativizare a conceptului de "știință" era printre atâtea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
poetul lasă posterității prin testament, o carte, lucru de preț, durabil, sinteza atâtor generații, "sudoarea sutelor de ani", primul hrisov al strămoșilor "robi" care și-au "vărsat osemintele" în poet. Influențat de Florile răului ale lui Ch. Baudelaire și de naturalism, Arghezi a experimentat estetica urâtului și a evidențiat că urâțenia este de ordin moral. Travaliul intelectual a presupus un drum anevoios, expresia dură, directă s-a transformat în limbaj elevat, de mare frumusețe. Ideea continuității pe o treaptă superioară a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ei este să lumineze istoria acestor limbi” 60. Întreaga activitate de cercetare lingvistică din secolul al XIX-lea pornește de la această metodă, începând cu lucrările primei generații a lingviștilor comparatiști și continuând cu lucrările care s-au încadrat în curentul naturalismului lingvistic, al psihologismului lingvistic precum și cu cele aparținând Școlii neogramaticilor. Orientarea psihologică a problemelor de limbă, inițiată în a doua jumătate a secolului ai XIX le, a continuat, în forme și cu metode diferite, până în epoca 58 Idem, op.citată
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
ei este să lumineze istoria acestor limbi” 60. Întreaga activitate de cercetare lingvistică din secolul al XIX-lea pornește de la această metodă, începând cu lucrările primei generații a lingviștilor comparatiști și continuând cu lucrările care s-au încadrat în curentul naturalismului lingvistic, al psihologismului lingvistic precum și cu cele aparținând Școlii neogramaticilor. Orientarea psihologică a problemelor de limbă, inițiată în a doua jumătate a secolului ai XIX le, a continuat, în forme și cu metode diferite, până în epoca 58 Idem, op.citată
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
Breton și Schulz, în proza cărora nimic nu mai este cu certitudine real: ,,Universul nu mai este explorat psihologic, ci poetic și vizionar. Blecher nu jură pe realitate, ci pe irealitate, care poate fi onirică, suprarealistă, fantomatică sau mitică"45. Naturalismul expresionist al Întâmplărilor în irealitatea imediată nu se mai regăsește în romanele care urmează, fizionomiile descrise aici determinându-l pe Manolescu să-l apropie pe Blecher de Urmuz. Criticul consideră Vizuina luminată o carte neglijată de critica literară, recunoscându-i
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
-o adeseori, refuzând de a crede celor în nenorocire...Cei cu adevărat în stare să sufere sufletește au și orgoliul de a refula totul..."337 Iată cât de puternic, intens, fără "castitate" stilistică, ci, dimpotrivă, cu accente realiste, învecinate cu naturalismul, mărturisește Fred dragostea pentru femeia unică a vieții lui: "Astăzi încă unul din sentimentele mele de orgoliu e că femeia aceasta, care arunca apoi pieptenul pe care i-l cerea vreo prietenă, a folosit de câteva ori cu mine aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de mamă. Spre sfârșitul secolului, esteții burghezi intra în reacție contra acestor valori, avansând un flux de imagini calificate de autorii actuali că "imagini perverse". Românul, teatrul, pictură reprezintă emanciparea feminină sub diferite forme. Pe parcursul secolului, romantismul elogios face loc naturalismului defăimător. Personajul feminin este primul vizat în condamnarea românului idealist și al literaturii romantice în ansamblu. Imaginea femeii în literatura și arta secolului al XIX-lea a suferit metamorfoze mari. Spre sfârșitul secolului aproape nu mai întâlnim imaginea Muzei, Madonei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
că în cazul avarilor) sau consumată (că în cazul personajelor active), personajul din jumătatea a doua a secolului pierde această calitate. "Pentru epocile anterioare, se preferă termenul de protagonist și erou proiecție a unui ideal" [Sarbu, 1997, p.5], insă naturalismului îi lipsește idealul, cum observa Hippolyte Taine. Baudelaire ripostează acestor pseudo-evidențe prin afirmarea permanentei eroismului în viață modernă. Atât doar că acest eroism cunoaște niște transformări. El reușește să combată vechea schemă de interpretare, prin care se consideră că lumea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Goncourt în Jurnalul lor. Această scriitura rafinată, "réalisme impressioniste, artiste et sensoriel des Goncourt" [Hamon, Viboud, p.12], primește definiția lui Edmond Goncourt în prefață la Leș frères Zemgano (1879) că "realism de eleganță" și completează estetică uratului dezvoltată de naturalism. În comparație cu personajul singular, bizar și excentric al romanticilor, realismul și naturalismul dau prioritate tipului exemplar (cu riscul stereotipului banal), în care se recunoaște portretul unei generații, a unei clase sociale sau fiziologice. Zola edifica, după Balzac și înainte de Proust, una
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
sensoriel des Goncourt" [Hamon, Viboud, p.12], primește definiția lui Edmond Goncourt în prefață la Leș frères Zemgano (1879) că "realism de eleganță" și completează estetică uratului dezvoltată de naturalism. În comparație cu personajul singular, bizar și excentric al romanticilor, realismul și naturalismul dau prioritate tipului exemplar (cu riscul stereotipului banal), în care se recunoaște portretul unei generații, a unei clase sociale sau fiziologice. Zola edifica, după Balzac și înainte de Proust, una din imensele construcții literare în care fiecare element, fiecare personaj, la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
nimic mai puțin modern și mai atemporal decât familia. Însă familia i-a dat intuiția inconștientului, neliniștii, complexului modern al lui Œdipe, catastrofelor sexului și tocmai prin aceste aspecte, mai mult decât prin tabloul unei locomotive, Zola este modern. Termenul naturalism, împrumutat terminologiei științifice, lasă să se întrevadă că omul păstrează un fond de "naturalețe" și legături cu o stare primitivă îndepărtată. "Omul fiziologic"80 resimte profund o discordanta, condiționată de interacțiunea dintre mediu și noul tip de personalitate format de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
jumătate a secolului al XIX-lea, trăsăturile Parizienei au fost fixate în diferite fiziologii. La o privire mai profundă, se observă imediat că prestigiul subiectului Parizienei a fost exploatat de o literatura de circulație largă (istorii moralizatoare, exerciții practice de naturalism etc.) cu denumiri care intrigă: Leș Parisiennes fatales (Edouard Cavailhon, 1889), Celles qui osent (René Maizeroy, 1883), Une femme fin du siècle (Henri Datin,1893) și altele. Ca personaj artistic, Pariziana nu a devenit subiect de cercetare. Bineînțeles, vom găsi
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cu variații ale profunzimii câmpului etc. Tot Henri Mitterand vorbește și despre punerea în scenă cvasifilmică a spațiilor complexe [1987, p.154, 156]. Criticul Denis Bertrand folosește pentru creația zolista formulă sintetică "vaste scénographie du visible" [1992, p.187]. În naturalism, textul are o poziție "spectaculara", un caracter teatral mai evident decât în La Comédie humaine, datorită spațiului fictiv imaginat de scriitor, care utilizează toate mijloacele pentru a realiza un spectacol total, conform idealului de dramă wagneriana. Spre deosebire de Balzac, care intervine
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
deplasării genului românesc către genul dramatic. O puternică dramatizare a acțiunii însoțește personalul românesc de la stadiul inițial la cel final. Tentativele de a transpune în teatru principiile esteticii realiste sau naturaliste sunt numeroase pe parcursul secolului al XX-lea171. Zola vizează extinderea naturalismului asupra teatrului, considerând că ultimul poate deveni cel mai important propagator al curentului. Pentru Zola, literatura este salvarea teatrului. Zola se declară adeptul teatrului care iese dincolo de interiorul burghez spre spații scenice largi, cum ar fi mină, orașul, piața, halele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
nu este doar al dramaturgului, ci și al regizorului [Levbarg, p.128]. Pentru naturaliști, observă Gérard Gengembre [p.151], teatrul are o înaltă valoare simbolică, funcționând că o metaforă a societății, reprezentată sub formă de drame și tablouri, deoarece estetică naturalismului este mai întâi de toate una a dramatizării. După 1880, tentativă teatrului naturalist se impune pe scena franceză prin reflecțiile lui Zola172. El cere democratizarea eroilor, prezentarea claselor noi, apropierea teatrului de viață, reprezentarea vieții fără artificii și limitări. El
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
pe futuriști, directorul a rezervat paginile publicației unor scriitori precum Camillo Sbarbaro, Piero Jahier, Aldo Palazzeschi, Alberto Savinio, Luciano Folgore, Corrado Govoni, Enrico Pea, Giorgio Vigolo, Riccardo Bacchelli sau Vincenzo Cardarelli.89 Orientarea ei preponderent antidannunziană, ce se opunea ecourilor naturalismului de secol nouăsprezece, tindea spre neoromantism, fapt care i-a atras numele Sturm und Drâng florentin, dat de Piero Gobetti, directorul piemontezei 'Baretti'. În cadrul acestei tendințe neoromantice Leopardi a fost readus în actualitate de către De Robertis, care scotea în evidență
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]