794 matches
-
secundă, mi-a părut rău pentru el. ― Poți Încerca, am spus Într-un sfârșit. Dar mă tem că va fi În zadar. Apoi i-am Întors spatele și m-am dus la o oră la care urma să fiu complet neatentă. 13 7:10.Dimineață. Cald. Somn. Uram să deschid ochii și să-mi Întrerup cele mai frumoase vise. Uram lunea. Și lunea aceea avea să fie una foarte grea. ― Ridică-te! Maria era deja Îmbrăcată și cu părul aranjat. Purta
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
sărutându-l pe piept. Cuibărită lângă el, m-am trezit învăluită într-o stare de siguranță și confort pe care nu-mi mai aminteam s-o fi simțit din copilărie. — Noapte bună, Coral, mi-a șoptit el cu o voce neatentă, scriind ceva pe marginea unui document. M-am ridicat instantaneu în fund. — Mi-ai spus Coral? — Sigur că nu! Am spus Claire. Noapte bună, Claire. Atunci eu de ce auzisem Coral? Oare Randall spunea adevărul? Într-adevăr, moțăisem și mă trezisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
am adăugat: — știi ceva, Vivian? și tu ai fost invitată la nuntă. Lucille trimisese invitația fără să mă întrebe, din dorința de a aduna cât de mulți newyorkezi din lumea bună putea. — Da, am văzut invitația, mi-a răspuns Vivian neatentă. Nu mi-a dat nici o explicație pentru faptul că se decisese să nu vină sau de ce nici măcar nu dăduse un RSVP. — Luni dimineață, Claire. Aștept un telefon la prima oră. Avem multe de făcut. și uite-mă pe mine, alergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
nu cred, nu cred până nu văd,. Imi cunosc frățiorul, mormăie Tolea. Scoate din celălalt buzunar un plic șifonat, cu multe ștampile. Îl pune pe măsuță, lângă sticlă, atinge ghemotocul de hârtie care cade jos, lângă taburet. Domn’ Dominic e neatent, privește aiurea, spre ferestrele înalte si înguste, de castel, spre pereții cu cărți, spre uriașul lampadar din centrul holului, spre pătratele de sticlă ale tavanului, spre pătratele de șah ale parchetului. Domn’ Marga se afla la fereastră și tăcea. Tolea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
zice, primejdioasă. Poate mi s-a părut, știu eu. Nu suntem obișnuiți cu știri de acest tip în presa noastră... Articolul avea ecou, m-am convins, multă lume comenta. Vorbește dintr-o suflare. Golește paharul repede, dintr-o sorbitură. Repede, neatentă. Vocea adâncăanulează, parcă, ezitările, cere un răspuns, o confirmare. Are nevoie de glasul și vorbele imediate, imediate,ale cuiva care să-i confirme că vorbele existaseră, într-adevăr, că seara asta există, terasa, tăcerile, vinul sunt reale, cuvintele, migrena, cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
decât un simplu loc, era o poartă deschisă, o șansă de a trăi înăuntrul propriilor vise. NATHAN: Asta explică partea cu hotelul. Dar unde ai găsit cuvântul „existență“? HARRY: L-am auzit la radio în după-amiaza aceea de duminică. Ascultam neatent programul, dar cineva vorbea despre „existența umană“ și mi-a plăcut cum sună. „Legile existenței - spunea vocea - și primejdiile pe care trebuie să le înfruntăm în decursul existenței noastre.“ Existența era ceva mai mult decât simpla viață. Era viața tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mei, dar după o noapte albă, în care am stat închisă într-o cutie metalică neaerisită, împreună cu vreo două sute de pasageri, urăsc întrebările fără sens de genul „Cum a fost la New York?“. Acum îmi fac, absentă, ca un zombi, ceaiul. Neatentă, îmi torn jumate din apa fiartă pe mână. Nici o pagubă totuși; într-un avion, apa nu e niciodată destul de fierbinte încât să te arzi rău, însă observ că autobronzantul meu Sunshimmer se scurge rău. Debbie e în spatele meu. Debbie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
clipè degetele oprindu-se în aer deasupra tastaturii, La Muzeul de artè?! Știi cè te-am rugat sè treci pe acolo sè vezi ce-i cu Internetul lor, e o rugèminte personalè, doamna, și-mi spune un nume pe care, neatent, nu reușesc sè-l rețin, suntem prieteni de familie, soțul ei, procuror șef, te rog sè treci astèzi pe acolo! Ea mè tot roagè de-o sèptèmânè sè trimit pe cineva, Bine, trec pe la doisprezece! Îți mulțumesc, Matei! La revedere! Putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
știi cè indivizi că tipul de dimineațè de la frizerie procedeazè la fel în orice, i-a și sunat mobilul o datè! Individul de pe scaunul de dimineațè de la frizerie era soțul tèu, Corina! îmi vine sè-i spun, Era chiar Vlad, grèbit, neatent, important! Matei, mè întrerupe ea, dar trèim într-o lume în care pentru a supraviețui țintele noastre trebuie sè fie cât mai precise și nimic nu mai conteazè în afara drumului direct înspre ele, abaterile de la acest traiect sunt cât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
de trăit Împreună, pentru ca, tot povestite, ele să-și piardă tăișul, să nu mai doară? Iar dacă nici lui Hermann nu i-a putut povesti tot, tot, tot, de ce se tot străduiește să i le spună lui Traian, care moțăie, neatent, cu ochii la autostradă? — ...Drumul ăsta Începe să fie prea lung pentru vârsta noastră. Mult, nu mai e și n-aș vrea, tocmai acum, să adorm la volan. Dar Încearcă și tu să rămâi treaz, pentru că În două ore, Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
auzeau vocea lui Hitler la radio, Întreruptă de ovațiile stadioanelor. Poate o să vezi lucrul ăsta și În țara unde te duci, dar nu mă sili pe mine să mai trec Încă o dată prin această oroare. Deși este doar o școlăriță neatentă, ea știe cine e vinovatul, Îl așteaptă să treacă, Înghesuită Într-un colț de trotuar, Înconjurată de fețele nemișcate, păzită de armele automate, Îl urăște, Îl așteaptă să treacă. Pe ea se urăște, nodul de emoție care Îi urcă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
războiul era pierdut și se gândeau să salveze Germania. România, Ungaria ca să nu mai vorbim de Italia, ce altceva făceau atunci? Toți Încercau să negocieze și aliații Îi trimiteau la ruși... Inexplicabil animal derutat, lasă, uită! Ești doar o școlăriță neatentă și Într-o dimineață de aprilie istoria a trecut pe lângă tine, ducând Într-o mașină decapotabilă un animal bolnav de urale și sânge, lasă, uită! Uită că ai Întâlnit pe Hauptstrasse mașina blindată, escortată de Înalți gradați SS, În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
a lăsat dus în vacanțe familiale, dar spre deosebire de majoritatea relațiilor adolescentine, ei doi au reușit ulterior să mențină o prietenie solidă. —Ești fericit? l-a întrebat Susan ducându-se către pat și mângâindu-l pe cap. —Îmmmm, a murmurat el neatent, dând pagina. Tu? —Foarte, a răspuns Susan cu un zâmbet larg. Numai că Nick nu se uita la ea. M-am gândit să mă duc să înot puțin. Ai chef? Nick și-a întins brațele deasupra capului și și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Susan atunci când venea vorba de haine. Asta pentru că orice culoare mai îndrăzneață, roz sau portocaliu, ar fi făcut notă discordantă cu roșul natural al părului. — Să știi că e un adevărat blestem să fii femeie. —Pe bune? a răspuns Nick neatent, încercând să-și desfacă papionul. De ce? Pentru că trebuie să te strecori în rochii ca asta, când tu, de fapt, nu-ți dorești să te îmbraci decât în pijamaua ta lăbărțată, a pufnit femeia, scoțându-și un picior din ciorapi. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ridice. Pe Alison a luat-o, dintr-odată, cu rău. De ce trebuie să facă asta? Soțul meu are doi copii dintr-un mariaj anterior... nu e nimic în neregulă cu sperma lui. Situația se poate schimba, i-a răspuns consultantul neatent, pentru că începuse, din nou, să ia notițe. Ce vârste au copiii? — Șase și patru ani. Omul s-a oprit din scris și s-a uitat la ea peste rama ochelarilor. —Am înțeles. Deci dumneavoastră sunteți nevasta numărul doi, nu? Alison
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
întoarcerea lui Luca. Dar n-ar fi trebuit să se mai obosească. Auzind că Luca pusese receptorul în furcă, Alison a deschis ochii și i-a zâmbit. —Ei, și unde rămăsesem? —Iartă-mă, dar trebuie să plec, a răspuns el neatent. —Să pleci? Alison s-a ridicat în capul oaselor. —Unde să pleci? —Acasă. La telefon a fost Sofia. Paolo și-a rupt o mână. Chiar acum era la spital cu el. O comă, da. Meningită, sigur că da. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Îi Înconjoară cărturari și oameni de știință, se iscă discuții Însuflețite pe temele cele mai variate, de la prețuirea calităților săbiilor indiene sau yemenite până la diverse lecturi din Aristotel. Sultanul se Înflăcărează o clipă pentru acest tip de Întreceri, apoi devine neatent, privirea Începe să-i rătăcească. Vizirul Înțelege că e vremea plecării, cinstiții invitați Îl urmează. Muzicanții și dansatoarele le iau locul pe dată, ulcioarele cu vin se leagănă În mers, cheful monstru, blând sau nebunesc, după dispoziția prințului, se lungește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mâinile nepotului său Ahmed, un tânăr necopt de necitit, șovăielnic, imprevizibil, nu știu niciodată cum să-l iau. În mai multe rânduri, m-am plâns lui În legătură cu uneltirile ereticilor, i-am Înfățișat primejdiile, nu mă asculta decât cu o ureche neatentă, plictisită. Văzând că nu se hotăra să ia treburile În mâini, i-am strâns laolaltă pe conducătorii străjilor, ca și pe câțiva slujbași a căror credință o câștigasem, și le-am cerut să supravegheze Întrunirile ismailiților. Trei oameni de Încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de creația lui. Cei care spun „nu” pot fi și ei acuzați de nelegiuire, pentru că lasă să se Înțeleagă că Preaînaltul ar fi incapabil să facă un lucru mai bun. Se discută categoric, se gesticulează. Khayyam se mulțumește să observe neatent mimica fiecăruia. Dar un orator Îl numește, Îi elogiază știința și Îi cere părerea. Omar Își drege glasul. N-a rostit Încă nici o silabă când marele cadiu din Merv, care n-a prețuit niciodată prezența lui Khayyam În cetatea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
scontată. Filosoful, și în general omul de cultură, idealizează în general persoanele și instituțiile cu care intră în contact și de la care primește o oarecare recunoaștere și o anumită protecție. Viața teoretică, spuneam mai sus, ne face într-un fel neatenți față de concret și imediat, ne expune trădării și răscumpărării, adică rămânerii fără resurse în fața problemelor practice și de ordin secundar. Datorită riscurilor unei astfel de condiții, filosoful, pentru a nu sfârși asemenea lui Thales după relatarea lui Platon din Teaitetos
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
colorată. După ce omul a plecat, l-a urmărit o vreme cu privirea cum se târa prin crăpătura culoarului, iar apoi și-a aplecat pleoapele, visător, spre elicea aflată la baza celor două sârme poleite, răsucite una în jurul celeilalte. Privea oarecum neatent cele două aripioare de carton, când ele au început să se rotească singure, din ce în ce mai repede, în sus, pe sârme, și s-au ridicat în aer la peste un metru înălțime, rămânând acolo, tot rotindu-se, câteva minute. Băiatul privea elicea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
întotdeauna zgomot, un țocăit caracteristic, după care mai târziu o recunoșteam imediat, înainte s-o văd, încă din capătul culoarului cu mozaic alb și roșu. Mă întreb când am discutat prima oară. Cred că am schimbat de multe ori cuvinte neatente. Ea se simțea oarecum atrasă de mine pentru că o interesa literatura și, mai ales, pentru că unii mă considerau drept "foarte bun", drept o valoare, ceea ce a avut întotdeauna pentru ea un efect hipnotic. Cumpărasem odată Luceafărul, care pe drum mi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lângă noi, în obișnuitele lor rochițe. Ada își puse iar coroana aurie pe cap și ceasul la mână. Porni atunci Puia, rece ca o sticlă cu apă de la gheață, fascinantă ca ochiul transparent al viperei, dar mai presus de orice - neatentă, abstrasă. Zăngănindu-și ușor pandantivele și cerceii, ea străbătu cele șapte intervale cu pas egal, neschimbată, mereu identică sieși. Depășind linia de șaptezeci de ani era aceeași copilă frumoasă și, la propriu, fără pereche. Imaginea ei a trecut prin gardul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Aceeași, lumea - Muti în chioșcul acoperit de iederă amestecată cu caprifoi, o floare cu degete albe, cuminți, lipite rușinos unul de altul și cu o limbă înspicată, pufoasă de polen : — Cum o cheamă pe floarea asta ? întreabă ea. — Chèvrefeuille, răspunde neatentă Muti, strângându-și liseuza pe umeri. — ...La Govora, în vilegiatură, a început flirtul, continuă Muti și se uită împrejur, ușor neliniștită : privirea unei mame care se teme că i s-a rătăcit copilul ? Privirea unei femei care se teme că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să recunosc chiar în fața ta asemenea lucruri... — Da, uitatul în oglindă, da, e puțin... Silită de evidență să recunoască, à contre-cœur, tante Margot se așezase picior peste picior într-un fotoliu, își scosese portțigaretul, fuma, cu mâna stângă se juca neatentă cu șiragul de mărgele, lungi ca niște mătănii : două șiraguri de mărgele lungi, ce începeau să se poarte la aceste rochii foarte, foarte scurte, cu talia joasă, pe șolduri. — Și totuși, pe tine, ca mamă, n-ar fi trebuit să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]