1,387 matches
-
Londra era cufundată într-o ceață subțire, străbătută de razele soarelui, prin care clădirile parcă-și pierduseră materialitatea și deveniseră niște prezențe fantomatice. Orașul atât de drag și de minunat, mut și estompat, pe jumătate ascuns în nori plutitori aproape neclintiți, părea un oraș suspendat în aer, identificat doar prin contururi incerte în cenușiu și cafeniu. Am pornit-o pe jos, inevitabil de-a lungul râului. Când am ieșit pe chei, în zona numită Victoria Embankment am observat că era vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
adevărul, deși nu știam din ce cauză: În fond, dacă era aici ca să evalueze sala, atunci era foarte posibil să dorească să discute cu unul sau doi instructori. De ce nu? Dar felul În care se purta lăsa senzația de hotărâre neclintită, ca și când o viza În special pe Lesley... Ușa sălii se deschise, și capul Înfășurat Într-un turban al lui Lou se iți de după ea. Arăta teribil de Îngrijorată. Prinzându-mi privirea, Îmi făcu semn cu mâna. M-am dus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
se mișcă și el ușor, ținându-și tot timpul fața ferm întoarsă către vulpe și fixând-o cu ochișorii lui negri-albăstrii, care reflectau atâta expresie umană. Vulpea continua să se învârtească în jurul lui Zet, ținându-și capul plecat și privirea neclintită, mișcându-se ca într-un dans ritmic, foarte lent, iar Zet continua să se răsucească pe loc. Dintr-odată se auzi în apropiere un zgomot, glasuri omenești. Vulpea se întoarse brusc și, într-o secundă, se făcu nevăzută. Zet rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
matinale și altele nocturne, până la ceasuri înaintate din noapte, precum și o oră de somn adânc după-masa. (Acest somn de după-masă, susținea el, îl ajuta să trăiască două zile în spațiul uneia singure.) Acum, zăcea pe spate și sforăia. George rămase neclintit, apăsându-și inima cu mâna și privind. Pe urmă, înaintă în vârful picioarelor. Dacă un tânăr flușturatic, de douăzeci de ani, Tom McCaffrey să spunem, s-ar fi apropiat de o fată adormită, pe jumătate dezbrăcată, relaxată în somn (să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
frică, asemănătoare cu cea din vis, văzând o siluetă nemișcată, plantată în mijlocul pajiștii. După o clipă, o recunoscu pe Ruby, totuși priveliștea continua să fie sinistră. Ce făcea Ruby, la ce s-o fi gândind, așa cum stătea acolo, singură și neclintită, în grădină? Mai devreme, în cursul aceleiași zile, Alex văzuse vulpea femelă zăcând lasciv, elegant, pe pajiște, în timp ce patru pui mici se zbenguiau în jurul ei și i se cățărau pe spate. Tabloul îi plăcuse, dar îi pricinuise în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Rufus, l-ai ucis pe Rufus, l-ai ucis pe Rufus...! Părintele Bernard stătea în biroul lui din casa clericală de la St. Paul, meditând în sunetele benzii lui Scott Joplin 1, care cânta Trestia de zahăr. Ședea ca de obicei, neclintit, relaxat, cu mâinile pe genunchi. Pe vremuri obișnuia să îngenuncheze. Dar găsise că asemenea poziție e cu totul inconfortabilă și generatoare de emoții și senzații total profane. Draperiile necăptușite, cumpărate de predecesorul său, erau trase, și își expuneau desenul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
arcadă deschisă, nici o grotă aburindă cu o fântână de apă clocotită, și nici un alt drum decât cel al scărilor pe care coborâse, făcu cale întoarsă și începu să urce treptele. Dar curând se reîntoarse în fundul cazanului, unde rămase o clipă neclintit, de parcă s-ar fi rugat, și atinse podeaua de beton, umedă. Rosti cu glas tare: „Am făcut tot ce mi-a stat în putință“, după care se repezi din nou pe scări, în sus. Foarte curând, însă, își dădu seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
opțiune. Dacă pierdem, omenirea este și ea etern pierdută. Iar pedeapsa ei irevocabilă, e binemeritată! Așa după cum a și invocat damnarea, din adâncul inimii lui frânte, oropsite, negre, disperate, un spirit omenesc umil și umilit și Arhanghelul privi ostentativ și neclintit, spre Vierme. Ce...?! Cum...?! Eu...?! Eu să fi fost...?! Văleu...!! Dar, când...!? Când, dracu'...?! Când a plecat lepădătura de Coco, ca să și-o pună, cu javra de Năică? Atunci când am urat eu, lumii, să se ducă-n budă? Când am
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Moartea este aceea care îi călăuzește pe Cavalerii Apocalipsei, zice Fratele. Că Ea le-nchide pleoapele, celor căzuți în lupte. Și, mă gândeam eu, că am sfeclit-o! Nu-ți ocupa creierii cu asta! îi aruncă Îngerul o căutătură bine-cunoscută, neclintită. Moartea a fost și este responsabilitatea mea! Bâțâindu-se binișor din creștet, cu pomeții săi învăpăiați de cuperoză, nenea Sandu se întinde după telefon. Stai liniștit, nebunule! îl oprește Uriel. Unde suni? N-ai pe cine să chemi în ajutor
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
probabil. Kevin Începu să cânte, ignorându-l. Nici un pic de respect pentru tatăl său. — Du-te să-l iei, Îi spuse Valentinei, care Întârzia Încântată În centrul salonului, cu nasul pe sus. Plecăm. — Nu vin, spuse Kevin către sora lui, neclintit. Când făcea astfel, Valentina ar fi vrut să fie fiică unică. Ei nu i se permisese niciodată să facă mofturi. Mama se aștepta ca ea să fie ascultătoare și Înțeleaptă, iar ea fusese atât de proastă Încât se conformase. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
gândesc la afișele de pe stradă, se va face în schimb vorbire de ele... - Sunt simple afișe - mă întrerupse - pe care le vor șterge ploile, zăpada, iar mai târziu, definitiv, vântul istoriei, nu te mira. Cât despre Tablele Legii, vor rămâne neclintite ca și Biblia ori Coranul. - Mă gândeam... - Nu te gândi. - Spuneai - adu-ți aminte - că sunt cel mai fericit om din lumea aceasta, dar în timp ce-mi vorbeai nu te credeam, și am avut dreptate: să nu te cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
el e asemeni stâlpului de telegraf din fața porții, cu care se compară câteodată, râzând, uscat și drept, având grijă de verticalitatea ținutei, foarte micile, mai vizibile, mai nu, crăpături ale suprafeței neavând nici o importantă, „important este - își spunea - să stai neclintit și lucid în fața vremii, ca o sfidare. Nu-i așa, domnule judecător?”. - „Desigur”, mă auzea răspunzându-i. Învățătorul însă nu era schimbat, anii păreau a se fi oprit în ograda lui, neputincioși să-i urce prispa și să-i deschidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
că Lung se va întoarce teafăr cum a plecat; aștepta zi de zi să se deschidă poarta și să-l audă strigând-o. Oamenii de aici spun că sunt asemeni copacilor peste care trec furtuni și ierni îngrozitoare, dar rămân neclintiți, și în această privință seamănă și cu fluviul ce curge la marginea de sud a marii întinderi. Se încheiase anul 1954. 26. Rex stătea întins pe cimentul curții la soare: era în luna mai a anului 1955. Rostesc aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Ana stăteam lungiți pe verdele acela de vară, neștiutori, cu soarele în față, se auzeau broaștele în micul iaz comunal, satul nu aducea nici un zgomot, iar sora Anei nu era acolo, și iată că după douăzeci de ani peisajul rămăsese neclintit. Eu nu-mi dădusem seama, dar pentru ea timpul luminase neîncetat fiecare amănunt al acelei lumi, cu intensitatea avută, căci se mai încălzea încă la soarele uitat despre care începu să pomenească cu vioiciune. Fiica Anei - și asta fu salvator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
repede fruntea ca să vadă dacă nu cumva ardea. S-au dus apoi spre cortul lor. Spre seară, Fiul s-a furișat către locul unde se găsea Aleasa lui. I-a Întins mâna și ea, tremurând, s-a ridicat de unde stătuse neclintită toată ziua și l-a urmat. Au părăsit Târgul și au luat-o la goană Încotro au nimerit. Nu-și spuseseră nici un cuvânt - și e probabil că nici nu vorbeau aceeași limbă -, dar nu aveau nevoie. Au gonit toată noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
trei ore În post, trei la veghe, trei la somn și tot așa, până când uitasem cum era o zi obișnuită, Împărțită În lumină și Întuneric. Eram tot În postul cel mai Îndepărtat și mă luptam cu un ger crâncen și neclintit. Zăpada scârțâia, când o călcam, ca sticla pisată, aburii răsuflării Înghețau și se așezau pe piepții șubei. Nu mă gândeam la nimic, mintea Îmi era goală, oboseala și Îndobitocirea pricinuite de ritmul trei-trei-trei al zilelor ce nu puteau fi deosebite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
misiunea cu asupra de măsură, până la sacrificiu. De cele mai multe ori, ciorovăielile se terminau cu concluzia că atacul meu fusese regulamentar, la minge și nu la cotonoagele adversarului. Pacea se instaura atunci când păgubiții obțineau făgăduiala că În repriza următoare eu, Ectoraș, neclintitul apărător, aveam să joc În echipa lor, În așa fel Încât toată lumea să se bucure În mod egal de serviciile intrărilor mele la sacrificiu. Seara, mama Îmi oblojea juliturile, vânătăile și umflăturile și-mi ardea câte o palmă după ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care se aciuase și Monstrulică Își tură uriașul motor și Începu să se miște ușor, căutând o poziție de tragere cât mai bună. Cei din jurul mașinăriei se răspândiră care Încotro. Turela se roti, țeava păru că șovăie puțin, apoi rămase neclintită, Îndreptată către cupola bibliotecii. Urmară o bubuitură, un vuiet și din clădire se Înălțară flăcări aproape nesfârșite. „He-he! Dracu’ i-a luat!” auzi Monstrulică un glas Încântat. În spatele tancului, locotenentul-major Foameangât leșinase de durere, cu un picior prins Între fioroasele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
că acolo nu ninsese. Buruienile nu păreau nici verzi, nici uscate și nu răneau tălpile celor doi. Lumina era cenușie, văzduhul Încremenit apăsa liniștea cam fioroasă ce Învăluia pădurea. Foiște Își Înălță ochii spre cer și, printre coroanele negre și neclintite ale copacilor, zări un nor ca o palmă uriașă cu degetele răsfirate. Strigă către ea, făcându-l pe Repetentu să-și astupe urechile: ― Am venit cu forțe proaspete, Doamne! Te mai suplinim nițel. Te mai amânăm. Ia și Te odihnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
generos, l-a pus Corin acestui text: anume că ar aborda lucrurile din perspectiva celui de-al treilea sens, dacă nu mă Înșel. Eu nu cred că locurile memoriei ar fi niște invarianți. Această viziune, un pic parmenidiană, un pic neclintită, nemișcată, a unor piloni În jurul cărora gravitează restul lumii - subiective sau obiective, asta discutăm imediat -, dar care există totuși acolo foarte serios, Îmi este un pic străină. Pentru că aceste locuri ale memoriei pot fi foarte active la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
întărit ideea că Pământul e rotund și că se poate ajunge în Indii și navigând către vest. Magellan avea calitățile necesare unei aventuri atât de periculoase. Despre el ne scrie Antonio Pigafetta: Printre alte virtuți ale lui, era cel mai neclintit în marile schimbări ale soartei, ca nimeni altul pe lume; răbda foamea mai mult decât toți ceilalți și, mai bine decât oricare alt om pe lume, cunoștea hărțile nautice și naviga; și că acesta a fost adevărul se vede limpede
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
era cât pe-aci să fiu ucisă de amantul meu!", își spunea ea. Gândul acesta o făcea să se simtă în cele mai frumoase vremuri din veacul lui Carol al IX-lea și ale lui Henric al III-lea. Stătea neclintită în fața lui Julien, care tocmai pusese spada la loc, și-l privea cu ochi din care pierise ura. Trebuie să recunoaștem că era de-a dreptul seducătoare în clipa aceea; cu siguranță că niciodată o altă femeie nu semănase mai
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
medievală nu ține cont de sentimente, de liberul arbitru, partenera de viață devine un bun posedat, care trebuie să garanteze doar o slujire permanentă, așa cum de altfel fata, „blândă și cuminte”789, promite că va face: „și jur cu jurăminte neclintite/ Să nu-ți ies niciodată din cuvânt/ Măcar de-ar fi să intru și-n mormânt.”790 Ca și Beatrice a lui Dante, Grizilda este desăvârșită și virtuțile ei sunt cunoscute și apreciate de către toți supușii: „Căci, în virtute pururi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Nu face decât să îi dea copilei o ultimă binecuvântare, rugându-se divinității să o primească ca pe o jertfă a propriei ei măriri, dovedind o tărie morală inexplicabilă chiar și pentru narator: „Ci ea a strâns din dinți și, neclintită,/ A îndurat năpasta cea cumplită.”796 Atitudinea femeii este de o stăpânire perfectă, păstrând față de cei din jur, dar mai ales față de soț, imaginea soției ideale: „Era la trebi la fel de săritoare/ și de smerită, și-l iubea pe cneaz/ Cu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
însuși craiul nu poate privi fără suspiciune atitudinea soției sale: „și dacă n-avea vechencredințare/ Că ea iubea pe prunci peste măsură/ Ar fi putut să crează că din ură,/ Din vicleșug, din inimă-mpietrită/ Le-a suferit pe toate neclintită.”801 Menirea femeii pare a fi aceea de a îndura, cu stoicism, un destin aproape ingrat, care o deposedează de drepturi elementare și o obligă la o permanentă adeziune față de un soț căruia i se închină ca unei divinități atotputernice
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]