2,065 matches
-
cer un mare hatâr, messer Alighieri. Omul se freca după ceafă, parcă voind să amintească de loviturile Încasate. — Spune. — Domnia ta scrii, nu-i așa? Vorbește despre mine, rogu-te. Mda, Își zise priorul. Asta vrem cu toții, chiar și cei mai nenorociți: să nu se stingă lumina numelui nostru. Dacă am putea vizita țara morților, oare nu tot asta ne-ar cere și ei? În schimb, o să Îți dezvălui ceva ce Îți va fi de folos, continuă Giannetto. Dante Îl scrută. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
clipă să se scurgă Înainte să răspundă. — Este posibil să fi avut intenția de a fixa În piatră un simbol al familiei imperiale de Hohenstaufen. Cardinalul Își redeschise brusc ochii, pe buze cu un zâmbet crispat și disprețuitor. — Această ipoteză nenorocită e rodul minții dumitale strălucite? Acestea sunt rezultatele cercetărilor domniei tale? Și ce pagubă i s-ar trage moștenitoarei triumfătoare a lui Hristos dintr-o Înșiruire de morți deja Înfrânți și eliminați din veac? Tonul acela sarcastic avu efectul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a doua, iar apoi din nou Cecco intonă versurile următoare, până la sfârșit. După câteva momente de tăcere, În care armonia glasurilor parcă Își păstră ecourile În sală, astrologul Își reluă vorba. — Ai nemurit obiectul pământesc al pasiunilor dumitale. Vai, timpurile nenorocite pe care le trăim Împiedică așa ceva, dar, Într-o altă epocă, Beatrice a dumitale ar fi fost Înălțată la treapta de stea, În virtutea versurilor extraordinare ale domniei tale. Așa cum s-a Întâmplat cu Berenice, cea cântată de Calimah. — Nu nenorocirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
opri, Înșfăcând iarăși cupa. Voia să o golească, Înainte să plece. Dar părea lipită de masă și nu izbuti să o ridice nici măcar ajutându-se cu cealaltă mână. Trebuia să fi fost Încă o glumă a blestematului de cârciumar. — Ciung nenorocit! strigă el. Blestematul! Afară, vântul umed și cald Îl izbi peste față ca o scatoalcă. Simțea cum, pe gât, picăturile de sudoare se condensau și Înghețau. Pământul pe care pășea era moale și Îi ceda sub picioare ca o saltea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu? Cronologia salvează nebunia! N-are nici o legătură, dar n-am găsit altă rimă. Și nici altă soluție. Totul Începuse cum nu se poate mai firesc și, până la un punct, nimic nu lezase hotarele normalului. Care era Însă punctul ăla nenorocit unde se plasa momentul de declanșare a derivei? Hai să vedem. Obiectiv și impersonal. Așadar, un profesor de la o universitate din est primește invitația de a participa la Congresul mondial de istorie de la Paris și de a susține o comunicare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În cameră Îmi ieșise, ce Dumnezeu! Sau mi se păruse mie că-mi iese. Nu fusese o iluzie, sunt sigur, doar mai depășisem o ușă folosindu-mă de glasul lui Wagner! Sigur, nu În halul ăla de tulburare, dar... Senzorii ăia nenorociți se dovedeau mai sensibili decât crezusem. Dracu’ să-i ia astăzi și mâine! Bun, Înțeleg, sistemul de deschidere trebuia să asigure un grad maxim de securitate, În regulă. Ce se Întâmpla totuși dacă Magistrul Își dădea duhul pe neașteptate, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lucru s-o ții în casă, nu trebuie să uităm de unde-am plecat. Episodul 217 CONTINUĂ DECĂDEREA IMPERIULUI OTOMAN — Asta cam așa e - zise Metodiu. O mare civilizație nu poate să nu lase urme, chiar în exemplarele ei cele mai nenorocite. Ați făcut bine c-ați păstrat grecoaica. — Așa m-am gândit și eu - zise turcul. N-o fi ea Elena din Troia, iar când am întrebat-o dacă știe cine a fost Ahile, a holbat la mine niște ochi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mă mai bate la cap cu soarta cretinilor ălora... După câțiva metri, se întoarse: — Era să uit! exclamă. Poți folosi un milion de franci ca să-i salvezi. — Un milion de franci? se scandaliză celălalt. Atât de puțin prețuiește viața acestor nenorociți? — Este mai mult decât plătește asigurarea, dragul meu. Cu mult mai mult! Pilotul rămase uluit și, în cele din urmă, se așeză pe scara aparatului, locul său preferat, de unde privi acel du-te-vino de piloți, mecanici și personal auxiliar, ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să se îndrepte vuind și ridicând nori de praf spre locul exact unde grupul de bărbați plângeau, râdeau și se îmbrățișau, conștienți că trecuseră la câțiva centimetri de lama ascuțită a coasei. Fără ca măcar să oprească motoarele, pilotul îi așteptă pe nenorociții săi pasageri să urce la bord, ca să se lanseze din nou pe pistă înainte, încrucișându-și degetele și rugându-se ca nisipul care încă mai plutea în aer să nu blocheze filtrele de aer. După aceea se pierdu din vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
el, fii sincer, nu se leagă cumva de faptul că e evreu? — Cine, ăsta? Vezi-ți de treabă, păcălește lumea cu nasul lui cocoșat și cu urechile clăpăuge, n-are nici măcar calitatea asta, un prăpădit din păduchelnițele Odorheiului, o corcitură nenorocită, că român sigur nu-i. Ți-am spus, am vrut să mă distrez. El era victima perfectă - comic și tragic În același timp. Și a mai fost ceva. Am vrut să-i dau o lecție de viață, tot voia el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am crescut eu în fața celor treisprezece icoane. Mă furișam în spațiul ăla unde erau cele trei animale amuțite. Mă apropiam pe la spate, nu cumva să le tulbur. Să văd și eu la ce se uitau atât de fix animalele alea nenorocite, cu ochii lor spălăciți. Dar n-am văzut nimic. Cele de acolo s-au întâmplat cu o mie de ani înainte. Nu înțeleg nimic. Mă uit prin casă. Nimic. După stâlpi. Nimic. Mă duc la animale. Ele trăiesc. Le lovesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
faci rost de mâncare săptămâna asta. Du-te și vinde niște bijuterii de-ale lui Mae la barul din oraș. Tre’ să fie niște muieri p-acolo, pe la etaj, care gustă chestii din astea. Dă-mi drumul! — Frank, cretinule, cretin nenorocit. Ai un fiu de hrănit. Mie poți să-mi zici ce vrei, dă-i drumul și zi-mi. Fă-o pe Mae cum îți vine la gură. Știu ce părere ai despre ea. Dar am nevoie de banii ăia. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de odihnă pentru vrăjitoare. 25tc "25" Am ascuns tablourile în spatele dubiței, sub un morman de bucăți de metal, cârpe murdare vechi și alte scule. Mâine mă voi duce la un oficiu poștal departe de unde locuiesc și voi trimite lucrurile astea nenorocite înapoi. în seara asta, cu toate astea la mine, mă simțeam ca un traficant de lucruri furate. Mă întrebam dacă să-i spun lui Nat despre tablouri. El probabil ar găsi amuzant faptul că l-am bănuit de furt - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Pe măsură ce unghiul său subiectiv ne permite ca prin ceață să vedem despre ce este vorba, observăm cum în colțul din drepta sus al ecranului viermuiește o cifră uriașă. Ah, ticălosul! parcă citim în noua expresie de pe chipul lui Ionel. Ticălos nenorocit! Cu mâinile în șolduri, marțial, Ionel este străbătut de gânduri criminale. De mult îl enervează dobitocul ăsta, cel mai mare și mai sinistru de altfel, pentru că este principalul ordinator al planetei, la care sunt cuplate toate celelalte computere din lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
limite al curgerii timpului, indică și el, la fel de sec, indubitabil, prezența în seara aceasta la fereastra închisorii mele a începutului celui de-al patrulea mileniu dinaintea nașterii Fiului Domnului. Dar cum? Cum de e posibil? Când a reușit dușmanul acesta nenorocit să alerge înapoi distanța pe care a parcurs-o până în ziua de azi și cum de a putut s-o facă atât de repede? Atât de mult să fi dormit? Atât de adânc să-mi fost somnul, încât să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
s-a ridicat deja în picioare și, cu o hotărâre de nedescris, a reușit să... să ce?! Doamne, nu pot să privesc! Nici să spun nu pot... Să înșface diamantul din mâinile zeului înmărmurit? E posibil? Ce oroare!!... Ce hoț nenorocit... și ce urlete înfiorătoare se abat deodată-asupra nopții, sfâșiind tăcerea începutului de lume, răgete cumplite, dintre care, desigur, cel mai aprig și mai întunecat este cel al zeului coborât din carul stelar. Zeul tras pe sfoară. Doamne, cum să descriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
începerea emisiunii, dar la toate posturile de radio se vorbea deja cu animație despre ambuteiajul monstru de pe șosele, se opina pe larg despre ceea ce, privit din toate punctele de vedere, părea să constituie o tentativă masivă de evadare din închisoarea nenorocită în care se transformase capitala din cauza capului ei prost, deși nu lipseau nici comentarii referitoare la urmarea, mai mult decât previzibilă, că un astfel de blocaj rutier, ieșit din comun prin dimensiunea lui, avea să facă imposibilă trecerea camioanelor mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
e bolnav și sărac. — N-am să-l primesc niciodată în casa mea. Niciodată! Stroeve se întoarse către mine: — Spune-i, te rog, că e o chestiune de viață și de moarte. E imposibil să-l lăsăm în gaura aia nenorocită. — E absolut evident că ar fi mult mai ușor să fie îngrijit aici, am spus eu, dar firește că e un deranj. Cred că cineva ar trebui să stea cu el zi și noapte. — Dragostea mea, n-ai fi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să-i răspundă. A mers mai departe cu pași grăbiți și fața întoarsă în altă parte. Parcă-l și vedeam cu picioarele lui scurte și grăsane căznindu-se să țină pasul cu ea. Gâfâind puțin, i-a spus cât de nenorocit e. I-a cerut îndurare. I-a făgăduit că dacă-l iartă o să facă tot ce vrea ea. S-a oferit s-o ducă într-o călătorie. I-a spus că Strickland o să se plictisească foarte curând de ea. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să vin și eu cu tine? l-am întrebat. — Nu. Aș vrea mai degrabă să fiu singur. — Cum vrei. I-am dat birjarului adresa și ne-am continuat drumul în tăcere. Dirk nu mai fusese la atelier din dimineața aceea nenorocită în care o dusese pe Blanche la spital. M-am bucurat că nu ține să-l însoțesc, și dupa ce l-am lăsat la intrarea clădirii am plecat pe jos ușurat. Străzile Parisului mi-au adus din nou bucuria în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se găsesc În careu și să fie transportată la Florența cu cea mai mare grijă. Smulgeți o velă și faceți din ea un sac. - Și... cu dânșii? Poetul se uită În jur, nehotărât. Nu mai putea face nimic pentru acei nenorociți. Dar nu i-ar fi lăsat acolo să putrezească În lanțuri. - Dați foc corăbiei. Să se preschimbe Într-un rug funebru și fie ca Dumnezeul nostru și al lor să le primească Împreună sufletele, porunci el. Și să se știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu supraviețuise după fuga prin pasajul subteran. Pentru un motiv sau altul, trebuie să fi alunecat În râu, iar acolo, Îngreunat de Îmbrăcăminte, se pomenise În vârtejul morii, rămânând Înțepenit Între paletele roții. Un sfârșit cum nu se poate mai nenorocit, pentru un om care Își câștigase existența prin iscusință și prin prestidigitații. Și totuși, lucrurile păreau să se fi petrecut Întocmai. Judecând chiar după starea cadavrului, era probabil că se Înecase cam la aceeași oră când fugise de la abație. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
e ca toate puștoaicele care visează teatru? — Păi, ce vroiai, să facă facultatea la 40? — Facultate pe naiba, vroia ea să fie ca mine, cum Dumnezeu de-a intrat?, băieții tăi au băgat-o, altfel... bătea ea la porți degeaba. Trădător nenorocit! — Așa i-ați zis? — Ei, asta-i, cum să nu-i spun așa, nu mă știi...? A venit cu chiu, cu vai înapoi, sus, în dormitor, trăgând picior după picior, a adormit și iar a tot vorbit în somn, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ascultat încontinuu, cuvintele de poveste ne-au schimbat, până și cepele astea au devenit mai grele. Îîî, tot nu mi-ați spus ce e cu paharul... — Paharul?, o să-l duc la pârâul din dreapta grădinii și am să arunc apa asta nenorocită, cică se duce durerea și răul pe apă curgătoare, așa-mi spunea mie bunica, să povestești în fața unui pahar cu apă și să-l arunci după aia, se duce totul cu apa, să dispară cu noaptea!, hârâie ea încet, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
se uita pe fereastra veceului, atentă la fiecare față mai suspectă. Nu mică îi fu surpriza când îl văzu apărând pe nea Ovidiu. Fusese surprinsă îndeajuns să afle că el furase bani din casă. Dar era plauzibil, era un bețiv nenorocit. Și acum, cum reușise el să iasă din pușcărie? Ce nu știa Mariana era că gardianul, un veritabil colecționar de artă, primise în schimbul acestei fapte bune o oglindă de cristal încrustată cu pietre prețioase. Lângă nea Ovidiu venea sprinten nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]