3,633 matches
-
cumva în starea de sănătate a Victoriei de la acel moment. În sufletul lui, trebuie spus, se formase un gol imens, care îl neliniștea crunt, întrucât chiar deloc nu era capabil să întrevadă cum ar putea decurge lucrurile mai departe, așa că, neputincios fiind din acest punct de vedere, nu-i rămase altceva de făcut, decât să stea țeapăn acolo, la capul patului, și să-și privegheze atent și în liniște mama aflată în suferință. Tot timpul, el ținu neîntrerupt mâna ei într-
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
primească măcar câteva resturi. „Bat-o dumnezeu de Împărțeală!” Nu cred că Marele Creator avea vreun amestec În această negustorie. Trebuia să ai puțin sânge „diavolesc” ca să-ți faci averi și să te „Înalți” cu mult deasupra altora. Cât de neputincioasă mă simt În fața acestei vieți efemere - care cere un „tribut”greu... doar unora dintre noi. La dracu cu ea, cu toți „nemuriții” Încă, care pot fura În voie de la cei mulți și năpăstuiți, fără „spate” lat - care să le acopere
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” - Matei 4, 4. „Cana cu apă” - despre milă, dar și despre absența acesteia, mai mult, despre înlocuirea acesteia cu nepăsarea și cruzimea abandonului, părăsirii unui suflet neputincios, fapt care nu poate să rămână nepedepsit, în absența pocăinței. „Sărbătoarea cea mare” - în esență, un text absolut autentic despre convertire, dar mai ales, un text, care descrie bucuria curată a copiilor care trăiesc intens Sărbătoarea Învierii Domnului, care vine
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
știa cum trăiau ea și copii, ce probleme aveau. Duminicile și în zile de sărbători, pleca deseori cu copiii la mama sa din satul vecin și se întorceau seara acasă. Băieții creșteau și începeau să nu o asculte. Ea era neputincioasă, mai ales că nu avea nici nădejde, nici credință în Domnul, care nu te lasă atunci când îL chemi în ajutor, dacă crezi cu adevărat în El. Vecinul lor, moș Ion Dascăl, își așezase toți copiii la locul lor și, de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dorință se aprinse ca o candelă în sufletul ei. Cojocul Moș Parfene, gospodar cunoscut din satul vecin, era și un om foarte deștept și muncitor. Era bun la suflet, silitor spre a-i ajuta pe alții mai slabi și mai neputincioși ca el, un om care-și avea inima și mâna gata oricând spre a face bine oricui. Nu era bogat, dar avea tot ce-i trebuia și reușea să facă în așa fel ca familia să nu simtă lipsă de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
credinței strămoșești, care leagă indisolubil dăinuirea de capacitatea noastră de a iubi creația lui Dumnezeu. În „Părinții noștri - două candele” autoarea atinge înălțimi amețitoare în arta evocării, incitând la meditații profunde asupra rostului nostru pe pământ, declarându-se ea însăși neputincioasă în fața unui astfel de subiect încărcat de atâtea semnificații, căci a vorbi despre părinți, „E ceva sublim și frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri, care mă umple de dumnezeire, de dragoste și fericire.” Și, apoi, urmează torentul evocării
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de „idei” cu muncitorii matusalemici și cu țiganii locali, s-a umplut paharul, astfel că ne-am făcut bagajele după o săptămână de lucru și am plecat pe cont propriu in corpore acasă. Naș fi vrut să fiu în pielea neputincioșilor profesori însoțitori care, în mod sigur, au fost penalizați pe linie de partid, iar dintre noi, cei care am organizat părăsirea locului de muncă, în urma anchetei dispuse de director, am fost tunși zero și ni s-a scăzut nota la
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
să aerisească din timp cabinetul. De fapt, asistenta lui se ocupa de trebușoara aceasta, dar sunase că va Întârzia o oră În dimineața aceea. Se Întoarse să spună ceva, dar constată cu surprindere că pacientul său plecase. Ridică din umeri neputincios si, după ce se reinstală confortabil În scaunul său, Își aprinse o nouă țigară. Pe culoarul mare al spitalului nu mai era nimeni acum. Totul dispăruse Într-un mod neverosimil, dar bătrânul nu se arătă prea mirat. Vru să urce scările
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
unor teorii pe cât de savante, pe atât de contradictorii, după lungi zile de supraveghere si de studiere intensă a cazului meu, medicii cei mai avizați - sosiți de departe, Începură pe rând să bată În retragere, să ridice din umeri impasibili, neputincioși. Semnele vitale, deși foarte vagi, existau Însă (sânge nu mi se recoltase fiindcă acul nu trecea pur și simplu de piele, rupându-se cu fiecare nouă Împunsătură), iar faptul acesta Îi determină Într un final să dezvolte o așa-zisă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
impecabilă a capului, lumina roșietică și subțire, de final de august, care țopăia Împrăștiată printre crengi și frunze. De la un timp tăcerea devenise insuportabilă, iar mama și cu mine nu ne mai regăseam În gesturile noastre obișnuite și ne priveam neputincioși, traversați de o expresie stranie. Cu o zbatere confuză de aripi, o pasăre cu penaj roșu se ivi de niciunde, dintre ramuri și frunzele boltite ale galeriei de viță de vie care ne Împresura geamul. Mișcând din cap Înainte și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și-a rotit brațele Într-o mișcare neînțeleasă și s-a lăsat pe vine, cu capul atârnat peste piept, dizolvându-se Într-un gol absolut, cu mâinile Întinse spre ceva nevăzut. Se mai auzi doar țipătul disperat al mamei zbătânduse neputincios Între pereții casei. Misterul s-a dezlănțuit a doua zi, seara, când domnul Martin, Învățătorul, a venit la priveghi, la capelă, unde tata (bunul său prieten) fusese depus pe un catafalc plin de flori roșii și albe, cu același surâs
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
frumusețe, nu-l mai asculta . De fapt, sesiză cu un zâmbet amar că mâna dreaptă, pe care apăruse un fel de praf cenușiu, era cea care se lupta cu el, care nu-i mai răspundea aproape deloc chemării, zbătându-se neputincioasă pe corzile instrumentului. “Ce stupid!”, Își spuse. Și, aplecându-se, vomită ceva vâscos, de un vânat Întunecat. O greață necunoscută Îi ghilotină Întreg trupul. Vomită din nou, de data aceasta mai mult, deși nu mâncase nimic de zile fără număr
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
două scaune au cedat repede, cu gemete scurte, sub ploaia de cumplite lovituri venite dintr-o dată. Masa a tremurat o clipă, Înfiorată și, după primele izbituri, a Îngenunchiat cu adânci suspine, ca o ciută lovită Între coarne, apoi a căzut neputincioasă, sfârșită. Doar una dintre ușițele de la dulapul suspendat a ripostat, lovindu-mă, În timpul căderii, la arcadă. Locul cu pricina mă ustură Îngrozitor, iar sângele Îmi șiroiește peste pleoapă. Cu o furie crescută, izbind necruțător În stânga și-n dreapta, am transformat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
izvorâtă din mine și Împrăștiată peste tot acest univers făcut praf și pulbere? Mă numesc Șontâc Sunt un om bătrân. Bătrân și Împuținat la trup (mai ales după oribilul accident). Mă aflu la trecerea timpului... și nu am Încotro. Vulnerabil, neputincios, Într-o veghe continuă, asemeni animalului slăbit din mijlocul preeriei, Înconjurat de colți flămânzi și neîndurători. Sunt la discreția timpului. Și asta este, poate, cea mai mare nedreptate! Sunt și un om singur. Aș putea spune chiar foarte singur. Părinții
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fapt. Cert este că o senzație perversă, neștiută, a Început să-mi devoreze, cu fiecare secundă scursă, energia, metamorfozându-mă Într-un individ confuz, lipsit de vlagă, epuizat. Mă subjugase, Îmi lichefiase oasele, transformându-mă Într-un gasteropod uriaș și neputincios. Într-o vietate ce lăsa În urmă un miros de aer putred, care umilește și Îndepărtează. Am aflat de la Lisaveta, femeia de serviciu, că domnul administrator Cantemir se simte nespus de rău. O ființă ursuză acest administrator, un individ rigid
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu lecțiile făcute. Tu știi bine, nu ai de ales. Ori înveți și răzbești prin viață, ori speli rufele și podelele Coanei Aglaia. Când Olga auzea numele Coanei Aglaia, i se făcea negru înaintea ochilor. E drept, era o bătrână neputincioasă, dar pentru nimic în lume n-ar mai fi intrat în casa ei, unde fusese o singură dată și, de la ușă, îi venise să fugă. Toate lucrurile erau bulucite, claie peste grămadă. Și asta n-ar fi fost nimic, dar
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
Asta e sălbatică rău, își zise el, va fi deosebit de dificil să-i intru în grații! Se născu însă în el un fel de înverșunare, acel orgoliu bărbătesc care, fiind În stare latentă, erupe uneori vulcanic: sunt eu atât de neputincios încât să nu fiu în stare să-i atrag atenția și bunăvoința unei domnișoare? * Cu două săptămâni înainte nu mai avusese prilejul să o revadă pe acea domnișoara sălbatică. Acum, de când o întâlnise la CEC, ca un făcut, îi apăru
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
o combată sau să o suspecteze pe cea teleologică, ca fiind „morală a succesului”: pentru ea valoarea acțiunii nu depinde de modul de a gândi, ci de „succesele” sale, cu toată puternica opoziție a conștiinței morale. Morala teleologică va fi neputincioasă În fața acestei imputări, atât timp cât nu va recunoaște dreptul moralei formaliste la aprecierea subiectivă. Numai după ce această recunoaștere va fi avut loc Îi va fi Îngăduit să pretindă și să accepte, și de partea ei, recunoașterea adevărului concepției sale privitor la
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
existenței mele artistice - și colegi care erau născuți obosiți. Directori de scenă de vîrste & talente diferite, care dormeau În timpul repetițiilor, fugeau din repetiție la birt (după ce stinseseră lumina-n sală, firește!), Întrebați de interpreți pe unde intră ridicau din umeri, neputincioși...stăteau cu sticla de votcă la picior și, În trei ore, terminau votca, dar și actorii...am cunoscut regizori ca re nu citeau deloc, nimic, cu anii...care hărțuiau ( șantajau) actrițele...Și, incredibil, dar adevărat, l-am cunoscut bine pe
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
sub pretextul că are nevoie de o cană de ulei, nu-ți mai pleacă din casă ziua toată; Însă inșii care mă sună lunar, să mă ntrebe , rece, dacă am scris - În fine! despre ei (deși nu-s critic literar!)....neputincioșii care mă asigură, de 16 ani Încoace, că voi scoate cu ei o revistă din care ne vom trage sume frumușele (publicație care ori nu va apărea, ori va ieși Într-un număr pilot, prim și ultim)... dramaturgii care mă
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
recunosc?", se sumeți Monica. Domnul director i-ar fi dat o palmă de să-i sară ochii din cap. Realiză însă că i-ar fi lăsat urme. Această situație îl înfurie și mai tare. Tremura realmente de nervi. Urlă, strângând neputincios din pumni: "Cum, bă, ce să recunoști!? Că ai pus la cale totu', numa' dă nebună și dă geloasă ce ești. Că ai aruncat banii pă geam ca o tâmpită ordinară, doar ca să mă lovești pă la spate. Pă mine
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pentru Relu cu atât mai amenințător. Se ridică de la birou și începu să se învârtească năuc prin cameră. Din când în când avea adevărate puseuri de isterie, mârâind și gesticulând frenetic. Alteori se oprea locului, răsuflând greu, cu brațele lăsate neputincios pe lângă corp și ochii în pământ. În el se dădea marea luptă. În cele din urmă se așeză iarăși la birou și-și scrise cu litere lăbărțate demisia. După ce o termină, începu să plângă. Mai erau cinci minute până la termenul
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
lucru n-a făcut fata asta. N-a aerisit, Pruncu. Te rog pe dumneata să deschizi puțin geamul. Chiar dacă se va răci nițel camera. Mai bine să fie rece în încăpere, decât să miroase urât. Ce mai...Omul bătrân e neputincios, băiete. Fie că nu mai e în stare să facă curat în casă, fie că nu se mai poate spăla...Și miroase urât dacă nu te speli... E-he! Când ești om bătrân, nu te mai vrea nimeni. Nimeni. Toți
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
înțelege că de ele depinde viața noastră împlinită. Aceste legi au existat, dar din motive neelucidate nu au fost introduse în educația noastră școlară, iar cei puțini care au avut MASLOW, sau sunt cei care conduc destinele turmelor de oi neputincioase și neștiutoare. Am să rescriu și eu aceste legi universale pe care mulți le știați, dar nu le-ați aplicat considerându-le neverosimile. Legile universale sunt: LEGEA GÂNDIRII, LEGEA OFERTEI, LEGEA ATRAC} IEI, LEGEA ACCEPT|RII, LEGEA COMPENSA}IEI, LEGEA
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
mijlocul pupilelor, transformându-i În vulcani mititei aruncători de lavă. Petrecea mult timp la fereastră, fumând și urmărind forfota necuvântătoarelor și, așa cum o vedeam, cu profilul suprapus imaginii orașului dat pierzaniei de miile de mașini, părea o Împărăteasă romană asistând neputincioasă, dar demnă, la faptele netrebnicilor săi supuși. Văzut de sus și de la depărtare, orașul semăna cu cel dinainte, cu străzi inundate de mașini, curgând Însă mai Încet, Întrucât carosatele, fără a avea treburi pe undeva, se dedau răsfățului plimbării. Evident
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]