951 matches
-
tutun (1984). Istoricul literar, comparatistul și eseistul G. este precedat și apoi dublat de un scriitor polivalent. Inițiată prin placheta Anna-Mad, scrisă sub imbold avangardist, creația în versuri va continua printr-o serie de volume, marcând, în pofida unor gesturi de obediență față de imperativele ideologice ale epocii, dorința de evaziune dintr-un mediu constrângător, aspirația spre durabilitate, luciditatea trăirii, așteptarea și speranța, ca în Ultimul peisaj al Orașului Cenușiu (1946), Primăvară în Valea Jiului (1949), Întâmplări din Marea Răscoală (1953), Balade (1956) și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287236_a_288565]
-
de la prăbușirea jumătății apusene a Imperiului Roman sub loviturile populațiilor germanice (476), contacte strînse între Orientul bizantin și Occident. Sub înrîurirea cruciadelor, motive mai vechi, precum conflictul de doctrină dintre Imperiul bizantin și cel romano-german sau refacerea bisericii creștine sub obediența Romei, cunosc o puternică activizare. Cruciada a IV-a (1202-1204) și crearea unui imperiu latin pe malurile Bosforului au săpat "o prăpastie" între cele două lumi, înlăturînd astfel orice posibilitate de uniune religioasă și colaborare politică, chiar dacă încercări au existat
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
din patriotism în acest sens, iar nu din-tr-o orientare de principiu a bisericii. Eliberarea Bisericii ortodoxe române de dominația grecească în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza și proclamarea autocefaliei mai tîrziu s-au făcut deci într-o tradiție a obedienței, care a condus-o curînd la colaboraționism cu puterea polică și, uneori, la subordonare voită față de ea115. De aceea, cei care atribuie un rol deosebit ortodoxiei în păstrarea identității românilor ar trebui să demonstreze aceasta și să specifice, de exemplu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
enunțare a unei fraze, ci numai dintr-o deplină argumentare. Se poate constata, prin urmare, că în vreme ce în Vest biserica se preocupă de înălțarea (prin cultură) și de ocrotirea omului, prezentînd multe elemente de modernitate, în Estul european, biserica manifestă obediență față de puterea politică și uzează încă de mijloace de impresionare de tip medieval, exploatînd ignoranța unui nivel cultural și de civilizație foarte scăzut al credincioșilor. Prin urmare, începuturile culturii românești majore din epoca veche nu au fost continuate și dezvoltate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
într-adevăr aspectul cultivat al limbii, lipsit de stîngăcii în exprimare și de elemente regionale în expresie, Russo distingîndu-se în mod deosebit prin deficiențe de exprimare. S-a instituit astfel și un mijloc "modern" și "democratic" de parvenire socială, alături de obediența (nesinceră) față de puternicii momentului (cum se întîlnește la Dinu Păturică), și anume măgulirea oamenilor și atragerea lor spre a susține interesele personale sau de grup121. Este interesant că acești "critici" moldoveni, foarte drastici în ceea ce-i privește pe ardeleni, nu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cercetători veritabili ai documentelor, ei ar fi observat, de exemplu, că forma limbii istorice pentru verbul a fi este, la prezent indicativ, sînt, iar această scăpare dovedește superficialitatea cu care tratează lucrurile în general, precum și continuarea unei nefaste tradiții a obedienței față de puterea politică. Secolul al XX-lea a fost secolul inginerilor și al tehnicienilor în cazul lumii civilizate, dar, la români, a fost o continuare a situațiilor din secolele anterioare, cu multe aspec-te ce țin de feudalism. Din păcate, învățămîntul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
1673, ca și Viiața lumii a lui Miron Costin, din care transcrie pasaje întregi în Istoria ieroglifică și mai ales în Divanul 78. Dar mentalitatea sa este alta: el nu mai crede, precum Costin, că singura șansă a omului este obediența oarbă față de divinitate. Nu mai are mentalitatea specific medievală a omului supus dogmei, care nu îndrăznește să caute adevărul prin propriile mijloace, care nu are încredere în rațiune. Dovada cea mai clară este faptul că îndrăznește să trateze, cu o
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
prin propriile resurse, nesubsumate nici unei divinități și libertatea pe care acesta o are nu supunându-se unei autorități transcendente, ci pe calea filosofiei, adică a înțelepciunii. Să mai adăugăm și faptul că stoicismul nu promite nici o mântuire ca răsplată a obedienței, ci, dimpotrivă, recomandă o atitudine demnă, verticală, autonomă în fața destinului potrivnic în această lume. "Înțeleptul stoic este autonom în raport cu divinitatea, consideră Petru Vaida, el poate să-și atingă țelul vieții, realizarea etică, "binele suprem", prin propriile forțe, prin dezvoltarea rațiunii
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
după ce Pardosul, apoi Moimâța, în calitate de avocat fățarnic al Liliacului, demonstrează, cu asupra de măsură, lipsa de importanță, nimicnicia și alteritatea sa, acceptarea lui de către ceilalți ar fi un semn de mare generozitate; se subînțelege că prețul plătit trebuie să fie obediența, păstrarea tăcerii asupra unui lucru care nu trebuie discutat: legitimitatea alegerii Strutocamilei ca epitrop în împărăția animalelor. Doar că, luând cuvântul pentru a se apăra, strania creatură se dovedește a nu fi deloc "scurtă și puțină la voroavă", ci, dimpotrivă
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
a aduce Tablele Legii (aici a văzut cortul cel nefăcut de mână). Marele arhipăstor nyssean oferă un motiv exemplar pentru scrierile sale: el scrie datorită iubirii sale părintești pentru destinatarul scrierii sale și pentru a-i oferi un model de obediență. Astfel, pentru noi, el este o paradigmă a urmării lui Hristos, care S-a smerit și, în chenoza Sa, a acceptat până și moartea, moartea pe cruce (Filip., II, 7-8)<footnote Destinatarul volumului Despre viața lui Moise ar putea fi
Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
până și moartea, moartea pe cruce (Filip., II, 7-8)<footnote Destinatarul volumului Despre viața lui Moise ar putea fi foarte bine un călugăr; a se vedea Jaeger, în vol. VIII al ediției sale, pp. 148-50. În acest caz, accentul pe obediență este deosebit de oportun; cf. C. W. Macleod, “The Preface to Gregory of Nyssa's «Life of Moses»”, Journal of Theological Studies, n. s.: 33, 1982, p. 186. footnote>. Sfântul Grigorie își definește subiectul, după cum reclamă preceptele retorice și filosofice, în
Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
suferit. Dimpotrivă, nu toți am suferit: a existat o delimitare destul de exactă între lumea călăilor și cea a victimelor. Chiar dacă România a fost „piteștizată” insidios până în 1989, chiar dacă populația a fost teleghidată aproape pavlovian, scontându-se pe reacțiile sale de obediență și conformism, chiar dacă a existat destul cenușiu, nu doar alb și negru, totuși barierele între bine și rău au funcționat. Pentru cine nu înțelege acest lucru, este de ajuns să facă o vizită la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
și în postcomunismul românesc, fie pentru a fi acuzați oameni ai fostului regim (din diferite domenii) care s-au adaptat cameleonic la postcomunism, fie pentru a defini o tendință oarecum generalizată la români, aceea de a se complace într-o obediență slugarnică, dar sârguincioasă de a-l linge, a-l linguși pe cel aflat într-o poziție ierarhică avantajoasă de unde acesta (șeful, liderul) era proiectat ca dispunând de puteri aproape discreționare. Ciudat sau nu, dar verbul cel mai utilizat la noi
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
acestora asupra cogniției sociale și a comportamentelor. Fără a crede în existența unei conspirații masculine împotriva feminității, observam că reflecțiile bărbaților cu privire la femei au fost dominate, în decursul istoriei, de cel puțin trei teme proeminente și recurente: cum să obțină obediența lor, cum să le controleze sexualitatea și cum să justifice statutul lor inferior. Ele ilustrează foarte clar modul în care atitudinile pot legitima inegalitatea, iar dacă forma de exprimare a acestor preocupări sau griji masculine a cunoscut unele variații în
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
și bărbați, precum și de promovarea unor simulacre de modele feminine de succes, care mascau profunde inegalități sociale de gen. Ca majoritatea fetelor din generația mea și din alte câteva generații anterioare, și eu am fost educată, în principal, în spiritul obedienței, al pasivității și al supunerii față de o autoritate văzută sau nevăzută și mai puțin în sensul autonomiei și al afirmării potențialului propriu. Întregul arsenal educativ - familie, școală, grupuri de apartenență, instituții, norme și practici sociale - a contribuit la modelarea noastră
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
misoginism, atitudini și practici discriminatorii "invizibile social": • [...] Fără a crede în existența unei conspirații masculine împotriva feminității, observam că reflecțiile bărbaților cu privire la femei au fost dominate, în decursul istoriei, de cel puțin trei teme proeminente și recurente: cum să obțină obediența lor, cum să le controleze sexualitatea și cum să justifice statutul lor inferior. Ele ilustrează foarte clar modul în care atitudinile pot legitima inegalitatea, iar dacă forma de exprimare a acestor preocupări sau griji masculine a cunoscut unele variații în
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
și Ministerul Afacerilor Externe, ca fiind departamentele sale de lucru. Când am început activitatea, cuvântul de ordine cu care începea orice lucrare în minister era "conform indicațiilor conducerii de partid și de stat... (sau ale lui Nicolae Ceaușescu)", implicând totală obediență. Era filozofia cunoscutei "discipline de partid", dar totodată și o atenționare asupra faptului că M.A.E. și diplomația nu erau altceva decât executanți ai dispozițiilor altora, primite de la alte foruri. Era conceptul care, imediat după război, lipsise pentru mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
la desțelenirea terenului pe care România să poată ieși în lume. 2. Anii la care mă refer au conturat trei coordonate noi în modul de manifestare a diplomatului român: conștiința responsabilității pe care i-o impune profesia, judecata proprie în locul obedienței, spiritul alert în realizarea actului diplomatic. Îmi permit să generalizez și să le atribui întregului corp diplomatic, întrucât nu cunosc să fi fost atunci multe cazuri de diplomați care să nu fi fost cuprinși, într-o măsură mai mare sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
acest caz, recurgeam la un adevărat "șiretlic". Simplificam textul în limba străină în care urma să fie rostit, invocând specificul limbii și al reuniunii în cauză. Miniștrii cunoșteau acest lucru și îl acceptau tacit. Așa cum arătam, eliberarea diplomației României din obediența externă proprie primilor ani de după război și, treptat, chiar dacă nu până la capăt, și din obediența politică internă a deschis câmp de manifestare personală diplomatului. I-a permis să-și pună mai bine în valoare capacitatea și potențialul profesional, mai ales
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
să fie rostit, invocând specificul limbii și al reuniunii în cauză. Miniștrii cunoșteau acest lucru și îl acceptau tacit. Așa cum arătam, eliberarea diplomației României din obediența externă proprie primilor ani de după război și, treptat, chiar dacă nu până la capăt, și din obediența politică internă a deschis câmp de manifestare personală diplomatului. I-a permis să-și pună mai bine în valoare capacitatea și potențialul profesional, mai ales că opțiunile îi erau facilitate de faptul că diplomația românească se înscria pe liniile de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
României la O.N.U.-New York, care mi-a cerut să vin la el cu toată documentația, aprobările etc. Toți acești diplomați știau foarte bine că existau destui conducători ai țării noastre care erau încă contaminați ireversibil de sindromul obedienței față de imensitatea Estului și, după caz, și a Vestului și, de aceea, se temeau pentru situația lor personală în plan profesional, pusă în cauză de un "exotic", să nu spun de un nebun, care era directorul Preda. Mai mult, Consulul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
apar inevitabil, din când în când. În loc de aceasta, dumneavoastră practicați totul sau nimic (aut Caesar, aut nihil). Nu vă deosebiți, deci, de gauleiterii sovietici din anii '40, '50 și chiar '60. Este adevărat, Excelență, aveți și o circumstanță atenuantă: sindromul obedienței, care mai bântuie, din păcate, în rândul unora dintre negociatorii "români". Pentru această poziție, nu m-a felicitat nimeni acasă! Desigur, ambasadorul Cealâi s-a distanțat de toți, de absolut toți participanții la Reuniunea de la New York, inclusiv de reprezentantul Federației
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
prin Tratat se reafirmă frontiera româno-sovietică fixată în baza Pactului Ribbentrop-Molotov, conform unui Acord româno-sovietic inexistent în 1940, avem tabloul complet al "abilității" Cancelariei diplomatice și al oamenilor politici din anul 1991, puternic afectați în continuare, în ciuda "schimbării", de sindromul obedienței față de imensitatea Estului. Semnarea Tratatului a dat o lovitură decisivă mișcării unioniste de la Chișinău, care în anul 1991 cunoscuse o forță și vitalitate semnificative! Prăbușirea U.R.S.S. a făcut, spre marele noroc al României, ca tratatul în cauză să nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
și noi obstacole în cadrul discuțiilor, cum ar fi cel privind Tezaurul național al României, ale cărui piese "ar fi răspândite pe întregul teritoriu al fostei U.R.S.S." și, deci, imposibil de identificat; mai mult, partenerul de negocieri, convins că sindromul obedienței persistă și la noii sau mai vechii diriguitori de la București, a trecut la amenințări nevoalate, pretinzând, fără să o dovedească, că România ar avea, la rândul său, obligații financiare față de Rusia, datând din vremea primului război mondial și că Federația
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
fi însă stăvilit, după cum aveau să o demonstreze evoluțiile ulterioare. Istoricește, așadar, meritul Declarației de independență a fost, prin ecoul, incidențele și reverberațiile sale, unul de primordială importanță. Schimbarea radicală de paradigmă decurgând din acest document excepțional, de la poziția de obediență față de Moscova la o politică externă pusă în slujba interesului național, avea semnificații profunde. Aceasta implica, evident, o politică externă elaborată la București și implementată potrivit programelor, priorităților și metodelor stabilite de guvernul țării. Aceasta impunea transformarea în profunzime a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]