590 matches
-
a condiționalului generează ambiguitate. Din acest motiv și din considerentele fonologice explicate mai sus, am lăsăt deoparte condiționalul și ne-am concentrat asupra perfectului compus și a formelor simple de viitor. Datele sunt prezentate în două tabele. Tabelul 4 înregistrează ocurențele structurilor V-la-I și V-la-C într-o manieră defalcată, după fiecare tipar de construcție urmărit. Tabelul 5 prezintă distribuția celor două gramatici în competiție în procente; de asemenea, pe lângă proporția globală și proporția pe fiecare text în parte, Tabelul 5 surprinde
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
20 p.) 295 122 417 13 2 15 432 NL.~1750-66 (20 p.) 281 187 468 7 1 8 476 TOTAL 1959 897 2856 199 69 268 3124 Tabelul 5 - Gramatica V-la-I vs gramatica V-la-C (V2) în procente Sec. Text Ocurențe Procente V-la-I V-la-C TOTAL V-la-I și V-la-C (100%) V-la-I V-la-C Sec. 16 CCat.1560 30 4 34 88.24% 11.76% CPrav.1560-2 139 6 145 95.86% 4.14% FT.1571-5 49 10 59 83.05% 16.95% DÎ
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
v. Fontana 1993:163-165 pentru definirea termenului recomplementare, care circulă și sub denumirea dublarea complementizatorului) este atestată din româna veche (i) și păstrată în româna modernă. Aceste structuri nu reprezintă dislocări de tipul celor discutate în această secțiune; cele două ocurențe ale complementizatorului să marchează lexicalizarea ambelor poziții de complementizator (FORCE 0 și FIN0), la fel ca în structura (ca... să); astfel, constituenții plasați între cele două lexicalizări ale complementizatorului să ocupă o poziție în periferia stângă propozițională (periferia CP). V.
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
să îi asigure corectitudinea. Procesul lui Pătrășcanu a făcut parte dintr-o serie de procese halucinante care au terifiat lumea comunistă în ultimii ani ai erei staliniste (Rajk în Ungaria, Kostov în Bulgaria) menite, printre altele, să prevină în viitor ocurența oricărei abateri de natură "titoistă". Sovieticii au intervenit direct în toate aceste cazuri, indicând chiar metodele de tortură pentru obținerea informațiilor necesare finalizării lor în manieră "justă". Se pare că Pătrășcanu devenise un "element dubios" pentru Moscova încă din a
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
socialismului" ca etapă intermediară în itinerariul clar delimitat din punct de vedere teleologic: comunismul. Tipologia "democrație populară" "revoluție socialistă" este subsumabilă uneia dintre grilele analitice ale consolidării puterii prin intermediul "strategiilor de construire a națiunii" propuse de către cercetătorul american Kenneth Jowitt. Ocurența acestora este limitată la regimurile politice de factură non-democratică. "Construirea națiunii" conține două faze, fiecare încorporând o componentă politică, respectiv una axiologică. În prima fază, aceea a "penetrării" (breaking-trough), noua elită politică urmărește "alterarea sau distrugerea decisivă a valorilor, structurilor
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
structurezi enunțuri (căci noi vorbim în enunțuri și nu în propoziții izolate și, desigur, cu atît mai puțin în cuvinte izolate)" (1984: 285). Pentru Bahtin, "în limitele unuia și aceluiași enunț, o propoziție poate fi reluată (repetiție, autocitare), dar fiecare ocurență reprezintă un nou fragment de enunț, căci poziția și funcția sa s-au schimbat în întregul enunțului" (984: 317). "Întregul enunțului" este definit, pe de o parte, ca o legătură a unui enunț cu alte enunțuri (cotextul) și, pe de
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Jacques (1987: 62) și U. Eco, în introducere la traducerea în limba franceză a cărții Lector in fabula ([1979, 1985] 1991, trad. Marina Spalas, București, Univers), au utilizat, absolut ocazional, denumirea de "pragmatică textuală". De îndată ce textul este definit ca o "ocurență comunicațională" (de către Beaugrande și Dressler 1981), lingvistica textuală devine o pragmatică textuală și se apropie de analiza discursului. Termenul de "pragmatică textuală", pe care l-am folosit și eu în trecut (1989 și 1985), nu mai poate fi utilizat astăzi
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
în domeniul transfrastic, apar alte sisteme de conexiuni, care nu corespund criteriilor sintactice, ci țin de mărcile și instrucțiunile relaționale cu incidență pe o distanță mai scurtă sau mai lungă. Aceste conexiuni textuale au două proprietăți esențiale: • "Se bazează pe ocurența mărcilor instrucționale cu funcția convențională de a semnala destinatarului că o anumită unitate trebuie să fie înțeleasă în cadrul relației pe care o întreține cu o unitate sau alta." (Charolles 1993: 311) • "Sînt capabile să funcționeze pe distanță lungă și nu
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
care acestea le impun viziunii sale asupra cuplului Bovary. Același lucru îl putem spune despre parfumul despre care este vorba în T28. Într-adevăr, el este prezentat ca un exemplar cu totul deosebit de clasa generală a parfumurilor și, între primele ocurențe ale "parfumului" și ultimele, punctul de vedere al naratorului s-a modificat, cunoașterea sa a progresat. Puterea de reclasificare (pe care anafora definită nu o are) este trăsătura esențială a anaforei demonstrative. Așa se explică de ce putem spune fără probleme
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
a face" (hacer), așa cum grecescul poietes (poet) provine din verbul corespondent (poïein, a face). Traducerea corectă ar fi fost le faiseur 324 (făcătorul), dacă cuvîntul n-ar fi căpătat în franceză sensuri diverse din care nici unul nu se potrivește în ocurență. Fabricant, fabricateur, artisan, ouvrier (fabricant, artizan, muncitor) erau la fel de inoportune. Așa că m-am resemnat prin a-l traduce cu auteur (autor). (Nota traducătorului, 1982: 9-10) Această "resemnare" a traducătorului acolo unde anglofonii optează fără greutate pentru "The Maker" vine din
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
întrebării, în cercetarea lingvistică, a priorității descrierii sistemului și structurii, în defavoarea folosirii sale, a priorității competenței, în defavoarea performanței, sau, altfel spus, a interesului pentru limbă în defavoarea vorbirii. Aparițiile concrete, datate și localizate ale unui semn numite de Charles Sanders Pierce ocurențele acelui semn îi modifică, precizează și îmbogățesc sensul. Dacă limbajul științific a arătat Göttlob Frege aspiră, într-un mod impersonal, să determine adevărul, limbajul cotidian, preocupat numai de reușita comunicării, dorește să convingă, să emoționeze, sau să intereseze. De acord
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cel mai adesea, elemente cu referință deictică sau deictice. Înțelegerea modului de funcționare a deicticelor este înlesnită de distincția dintre enunțul tip (o abstracție des folosită în gramatică, ca de pildă, "celebrul" exemplu de abecedar "Ana are mere") și enunțul ocurență, care presupune înscrierea enunțului-tip în numeroase enunțări diferite, ce antrenează variații ale sensului. Prezentarea modului specific de funcționare al deicticelor de persoană relevă diferențe semnificative între eu și tu, identificabili prin raportarea la enunțare, și el, identificabil prin raportarea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
enunțiativă. Pentru a înțelege mai bine ce este un deictic, trebuie să explicăm mai întâi deosebirea dintre enunțultip și enunțul-ocurență. Noțiunea de "enunț" doar pare a fi clarificată. De altfel, există două definiții diferite, în funcție de cum considerăm enunțul: "tip" sau "ocurență". Să luăm, de exemplu, următorul enunț din Jean-Jacques Rousseau: Malurile lacului Bienne sunt mai sălbatice și mai romantice decât cele ale lacului Geneva 49. Enunțul poate fi considerat produsul unei enunțări anume, situabile temporal, cea a lui Jean-Jacques Rousseau la
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
romantice decât cele ale lacului Geneva 49. Enunțul poate fi considerat produsul unei enunțări anume, situabile temporal, cea a lui Jean-Jacques Rousseau la începutul celei de-a cincea "Plimbări" din Visări: în acest caz, vom spune că este interpretat ca ocurență. Însă la fel de bine poate fi considerat un enunț independent de o enunțare anume: în acest caz, se consideră că toți enunțătorii care au putut sau vor putea produce acest enunț proferează "același" enunț, că este vorba de același enunț-tip
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
empiric nu putem întâlni decât enunțuri-ocurențe, produsul unor acte de enunțare punctuale. Când un gramatician dă un exemplu ca Pisica mănâncă șoarecele, el vizează un tip, însă faptul că enunțul apare într-un anume loc din cartea sa constituie o ocurență. Dacă ne raportăm la exemplul citat din Rousseau, diferența dintre tip și ocurență pare a avea o utilitate scăzută. Ce mai contează dacă enunțul-tip poate face obiectul unei infinități de enunțări, de vreme ce semnificația lui rămâne stabilă, în ciuda varietății contextelor
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un gramatician dă un exemplu ca Pisica mănâncă șoarecele, el vizează un tip, însă faptul că enunțul apare într-un anume loc din cartea sa constituie o ocurență. Dacă ne raportăm la exemplul citat din Rousseau, diferența dintre tip și ocurență pare a avea o utilitate scăzută. Ce mai contează dacă enunțul-tip poate face obiectul unei infinități de enunțări, de vreme ce semnificația lui rămâne stabilă, în ciuda varietății contextelor de enunțare? De fapt, această obiecție nu mai este valabilă în cazul unui
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
destinatorul (iar "tu" pe destinatarul) mesajului din care face parte", după cum explică Jakobson (Eseuri de lingvistică generală). Însă "semnificatul" nu este cel al substantivelor obișnuite; în timp ce referentul deicticului nu poate fi identificat decât dacă este raportat la mediul spațio-temporal al ocurenței sale, semne precum fereastră sau lalea posedă o "definiție" permițând, în afara oricărei întrebuințări efective, delimitarea a priori a unei clase de obiecte ce pot fi numite ferestre sau lalele. În schimb, în afara desfășurării unei enunțări, nu există o clasă de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
chambranle, entre les vases de fleurs et les pendules Pompadour ? Elle était à Tostes. Lui, il était à Paris, maintenant ; là-bas !62 Plasticitatea semantică a pronumelui "on" îi permite Emmei înscrierea în fantasmele pe care le concepe. În primele două ocurențe, on o desemnează în realitate pe amanta Vicontelui. Cu o imaginație fecundă și personaj în propria ficțiune, spectatoare și actriță, datorită pronumelui "on", Emma este atât în afara, cât și în interiorul scenei, drept ea însăși și drept altcineva. În ceea ce privește al treilea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
două paciente, fapt ce o scoate din răbdări pe tânăra asistentă medicală Ruzena care lucrează [aici] la bazinul afectat tratamentului doamnelor sterile!75 În acest text, nu există un personaj efectiv sau virtual la care să putem raporta cele două ocurențe ale deicticului aici. Mai exact, singurul "personaj" care ar putea susține enunțarea acestor deictice este însuși naratorul care se adresează cititorului. Narațiunea implică într-adevăr o dublă scenă: cea a întâmplării povestite și cea a narării acestei întâmplări 76. Adverbele
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
procesul de referință cunoaște traiectorii distincte. La Kundera, această alunecare discretă de la un plan la altul nu este făcută pentru a surprinde, deoarece naratorul este constant luat drept martor activ și ironic la aventurile eroului său. De altfel, aceste două ocurențe ale adverbului deictic aici sunt asociate în text cu câteva elemente care implică un subiect evaluator: "pare asediată", "vale fermecătoare", "se spune că...". Spre deosebire de romancier, autorul dramatic nu se confruntă cu aceste probleme de localizare. Având în vedere că el
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
interpretate; în acest caz, le putem schimba ordinea fără probleme. Dacă citesc un text în care apar succesiv " Doamna Bovary" și "Amanta lui Léon Dupuis" sau "Ludovic al XIV-lea" și "fiul Annei de Austria", cunoștințele de ordin extralingvistic (în ocurență, faptul că îmi sunt familiare romanul lui Flaubert și istoria Franței) sunt cele care îmi permit să identific cei doi termeni, substantivul propriu și descrierea definită, ca desemnând același individ: nu poate fi vorba aici de anaforă. În fabula lui
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Reluarea imediată Textul lui Balzac amestecă anaforele nominale cu articolul hotărât și cu demonstrativul. Această libertate de alegere pe care limba le-o lasă locutorilor i-a interesat pe lingviști, care s-au întrebat pe ce principii se poate baza ocurența dintre cele două forme. S-a observat adesea dificultatea cu care se folosește articolul hotărât la substantiv, dacă grupul nominal este plasat chiar după introducerea unui nou referent în universul discursiv: (1) Un călător își făcu apariția. Acest călător (*ul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
situația de enunțare. Această diferență este bine ilustrată prin impersonalele existențiale. După Era odată o regină, putem cu greu adăuga imediat Regina... Mai degrabă ar trebui să spunem Această regină... În schimb, dacă am adăuga elemente de determinare la prima ocurență (de exemplu "o regină foarte zgârcită care avea două fete"), regina ar deveni posibilă. În această versiune de la începutul poveștii Barbă albastră, de Charles Perrault, avem de-a face cu o reluare prin demonstrativ, însă și articolul hotărât ar fi
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nici el deictic; enunțătorul evocă o situație de enunțare trecută (cf. în ordinea temporală "în acel moment"), reperată grație cotextului și explicitată grație adverbului aiurea, care nu are nevoie de un reper: referința sa nu variază în funcție de mediul spațio-temporal al ocurenței sale enunțiative și nici în funcție de context. Elemente de morfologie demonstrativă: pentru a simplifica lucrurile, le-am separat de indicatorii spațiali. Inclus într-un fragment în discurs direct, primul cuvânt asta este deictic (chiar dacă referința sa este elucidată în mod indirect
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
persoana a treia singular și nici nu trece la o formă de discurs indirect. Cititorul se regăsește astfel atât în interiorul, cât și în afara universului familiei Chantal. Acest on prezintă de asemenea avantajul de a introduce referentul: după cotext, prima sa ocurență trimite la membrii familiei Chantal, în timp ce a doua sa ocurență, doar la doamna Chantal, însă fără a exclude atitudinea pe ansamblul familiei. Același noi desemnează atât familia, cât și pe fiecare membru în parte, ca și cum colectivitatea ar transcende individul: doamna
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]