5,469 matches
-
perfect trăirea lăuntrică. Cele două orchestrează destinele celorlalți, posedate ele însele de o forță irepresibilă, prima dă mereu impresia că se află într-un soi de transă, iar cea de-a doua este conștientă de propria karmă întunecată. Prima transformă odaia surorii ei, Christina, în altar, se reculege în fața tabloului pictat de Mirea ca în fața unei icoane, cealaltă ascunde portretul pictat de maestrul Simojo, pentru că îi dezvăluie nepermis de mult vitalitatea acum cenzurată sever. Ambele romane se deschid ca desfășurare a
Femei diabolice by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8851_a_10176]
-
îndoieli: "Roagă vîntul să se-ndure." Moșul Ene, chemat în ajutor, zeitate de pădure, din cele pe care poți să le tragi de barbă e, totuși, să nu uităm, fratele morții. În figura lui, de moșneag cumsecade, aducînd însă în odaie frisonul unei înfricoșătoare eredități, se strînge tot tîlcul poveștii. Nimic din ce crezi că-i de-al locului și liniștitor nu-i de-adevăr. A doua zi, totul pare o glumă. Vicleniile iernii... Singura mărturie e trupul chircit al melcului
După iarnă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8922_a_10247]
-
lumii, o mare cu zile și nopți, cu flux și reflux de adevăr și minciună a simțurilor. De pildă, imagini ca din spatele unui paravan, din numărul unui Iosefini stelar: "O simțeam printre degete, în inimă, pe gene,/ Cînd venea în odaie la mine, seara;/ Răsturnîndu-se pe masa de lucru, alene,/ Părul ei semăna cu ceara.// Felină, depărtată, totdeauna/ Mai tristă, mai rece, pînă cînd, vai!/ Prietena mea luna nu mai era luna - / Izvorau din ea alte luni, alte luni, un alai
Ţărmul pierdut by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9870_a_11195]
-
Zoe. Versurile triste, adînci, din Hugo, sînt niște motouri dezmințite de o realitate care deja își rîde de romantism. Chiar moartea sau, mai exact, fata tînără pe patul morții, subiecte ale unei drame delicate, clorotice, cu plînsete în fund de odaie, devin bagatele, sperieturi și-atît: "- Închipuiește-ți, Iliescule, zicea acest din urmă, aseară cînd m-am dus acasă, ce să văd? Odaia și patul meu pline de sînge, și pe dînsa moartă! oh! nu-ți poți face o idee cum m-am
Români vechi şi noi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9883_a_11208]
-
moartea sau, mai exact, fata tînără pe patul morții, subiecte ale unei drame delicate, clorotice, cu plînsete în fund de odaie, devin bagatele, sperieturi și-atît: "- Închipuiește-ți, Iliescule, zicea acest din urmă, aseară cînd m-am dus acasă, ce să văd? Odaia și patul meu pline de sînge, și pe dînsa moartă! oh! nu-ți poți face o idee cum m-am spăriat! o lună de zile de acum nu mai dorm acasă." O alergare de cai păstrează, din tot ce meditația
Români vechi şi noi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9883_a_11208]
-
plini de-arțag/ Pe la porți, cu gînd să prindă/ Drag cu drag!" în același sens al comportamentului benign, parodistul se lasă deseori furat de tonalitatea "serioasă", sentimenta-lizantă ori meditativă a paradigmei pe care o continuă cu nota simpatetică proprie. Exemplu: Odaia bunicului, prilej de incursiune în lirica lui Ion Pillat: "Pe Argeș în sus nimic nu s-a clintit și iată/ Casa bătrînească în care-a stat bunicul,/ Casa amintirii, pridvor, cu tot tipicul,/ Să intru în odaie, e ușa descuiată
Poeţi din Nord (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9903_a_11228]
-
simpatetică proprie. Exemplu: Odaia bunicului, prilej de incursiune în lirica lui Ion Pillat: "Pe Argeș în sus nimic nu s-a clintit și iată/ Casa bătrînească în care-a stat bunicul,/ Casa amintirii, pridvor, cu tot tipicul,/ Să intru în odaie, e ușa descuiată.// Văd ordine în toate, custodele, vecinul/ S-a întrecut pe sine, e totul ca-n trecut,/ Văd pînă și ulciorul din care am băut/ Din limpezimi de vie, întîia dată vinul.// Visări păgîne avut-am atuncea despre
Poeţi din Nord (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9903_a_11228]
-
iată că schimbă cursul patericului meu, deoarece mă găsesc în fața nevoinței de a inventa ce a fost - istoria pe care am prăpădit-o (prăpădul istoriei, dragii mei). Și așa voi face până mi-o descoperi cineva, prin vreun cotlon al odăii, caietul rătăcit, fiindcă eu din scris nu mă opresc nici fără el, altfel toate amărăciunile și suspinele s-ar lăsa peste mine" (pp. 210-211). Scrisul lui Dan Perșa este unul de o densitate cu totul neobișnuită, în care riscă să
Rătăciți în ficțiune by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9983_a_11308]
-
o nouă viață! Kantor face teatru răscolind pubelele societății, pentru a integra, mai apoi, într-o operă, rămășițele fără valoare ale acesteia. Inevitabil, "efectul de adevăr" se accentuează tot mai mult... Deși se înscrie în același curent, Jan Lawers, în Odaia Isabellei, face un salt inedit, produce o ruptură, care n-are cum să ne lase indiferenți. Tocmai pentru că platoul spectacolului va fi ocupat de obiecte provenite din colecția tatălui său, problema referitoare la "adevăr" capătă de la bun început un răspuns
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]
-
asemenea lui Jan Lawers în spectacol, stă deoparte, pentru a se plasa mai degrabă în postura unui spectator preocupat să urmărească desfășurarea schimbului pe care l-a inițiat între "colecția" lui - adică, interpreții săi - și cealaltă colecție, cea a tatălui. Odaia Isabellei... pronunț aceste cuvinte care mă trimit înapoi în timp, la noaptea în care am încercat un sentiment de fericire, la Avignon, noapte retrăită de multe ori de atunci. Ca orice mare spectacol, el vibrează încă în mine și, mai
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]
-
de pe Quai Branly, pe cînd trăiam șocul acelei experiențe nocturne a artelor primordiale, pe cînd înaintam înconjurat de tenebre și mă confruntam cu puterile ascunse ale măștilor și obiectelor rituale, mi-am spus că acolo ar trebui dat spectacolul cu Odaia Isabellei... acolo ar trebui să-i ascultăm cîntecele și să-i vedem dansurile, să ne bucurăm de Viviane și să privim fiul care "stă deoparte". Acolo, pe Quai Branly, într-o noapte de vară, m-am gîndit la Jan, dar
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]
-
ne bucurăm de Viviane și să privim fiul care "stă deoparte". Acolo, pe Quai Branly, într-o noapte de vară, m-am gîndit la Jan, dar și mai mult încă la tatăl său. Unul a susținut afectiv, prin colecția sa, Odaia... celălalt a însuflețit-o. De aici vine împlinirea, din această alianță atît de rară. Fără îndoială, am iubit-o atît de mult tocmai ca o compensație a propriului meu eșec. Măcar aici, colecția tatălui trăiește grație fiului!
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]
-
urmă mai veniseră oameni. Mahalaua se lărgise spre marginea gropii, de-a lungul drumului Cuțaridei. Lume nevoiașă, ceferiști de lucrau la stat, meseriași pe banii lor, niște zidari, plini de copii, cu muieri frumoase și parșive, un negustor care ridicase odăi de zid și deschisese cârciumă la rampă, un frizer, un croitor cu atelier mecanic și ucenic; semăna a așezare, nu-i mai era frică iarna când cădeau viscolele" (fragment tot din capitolul introductiv). Grigore are filosofia sadoveniană a trecerii timpului
Viața ca o panoramă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9253_a_10578]
-
Bolnav de cancer, moare în 1998. Despre L'Usage du monde - titlu al cărui joc de cuvinte rămâne intraductibil în românește - s-a spus că este cartea-cult a generațiilor succesive de globe-trotteri, dar și de exploratori care nu-și părăsesc odaia proprie; că este capodopera literaturii francofone de călătorie din ultima jumătate a secolului trecut, dar și o capodoperă literară pur și simplu. Faptul că Bouvier este nu numai un écrivain-voyageur, ci și un (mare) scriitor se vede în fragmentul de
Nicolas Bouvier L'usage du monde by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/9507_a_10832]
-
al mamei: "Uneori se mai întâmplă/ ca mama când are-un of/ să m-atingă peste tâmplă/ cu tocul de la pantof.../ Mama s-a întors în zori/ că lucrează schimbul trei -/ și-a intrat cu pași ușori/ la mine-n odaie: HEI!/ M-a trezit ea: ŤDeșteptarea! -/ și-a zmucit nervos perdeaua -/ Iarăși n-ai sărat mâncarea/ Iarăși n-ai frecat podeaua/ ... Iarăși n-ai vopsit tavanul,/ Iarăși n-ai schimbat tapetul,/ Iarăși n-ai hrănit motanul,/ Iarăși n-ai stocat
Un liric satiric by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9548_a_10873]
-
d-l Thomas Pynchon să-mi împărtășească câte ceva din secretele sale de scriitor nevăzut, invizibil. Ce vreau să spun cu asta: că aș vrea să-l rog să ne schimbăm rolurile. Eu să stau la Manhattan, ascuns undeva în tăcerea odăii mele și să scriu versuri, iar el să facă pe editorul, pe animator cultural și să-și scrie proza postmodernistă fără nici o problemă.
Petru Cârdu by Mirela Giura () [Corola-journal/Journalistic/8036_a_9361]
-
partid din PSD, candidat la Președinție, Radu Banciu subliniază: "El spune că are un proiect electoral mai bun decât al prim-ministrului și că Ponta și-a pierdut din credibilitate. Vă dați seama, Geoană se învârte ca profesorul Baltazar în odaie și nu știe ce să facă. La asta nu se aștepta. Aș merge pe mâna acestui individ. Nimeni la București n-a auzit de el, iar el e practic în măsură să ajungă președintele României. Cum ar fi de exemplu
Radu Banciu, despre Ioan Ghișe la Președinție: De-a dreptul un erou by Roxana Covrig () [Corola-journal/Journalistic/77434_a_78759]
-
coline, când plouă pe ele șiroiesc ape roșii de la minereurile cărate... Fațadele caselor negustorești au ancadramente, cu frontoane, orientale... "Sub coloane", după modelele bazarelor din Turcia, se numește centrul urban, când Tulcea era raia, reședință a pașalelor. înăuntrul caselor cu odăi întunecoase, largi, obloane grele, deasupra ușilor vezi litere turcești săpate în plăci de ciment, frumos împodobite cu frunze de laur stă scris numele stăpânilor. înaintea otomanilor, stăpâni erau aici grecii, cu divinitățile lor. Așa era, de pildă, străvechiul Cavaler trac
Delta by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8187_a_9512]
-
poate mai bine, de bucuria dresată a acelui cățeluș. Dacă stăm să ne gîndim, orice intrigă am lua din Caragiale, ea se poate rezuma așa: gesturile unui valet, care-și vede, undeva dincolo de scenă, stăpînul absent pentru noi, surprinse în odaia cu pălărie și cu umbrelă. Valetul poate fi un răsfățat - un Bubico, un dl Goe. Însă tot pentru societatea în care, deși singur pe scenă, nu va juca niciodată rolul titular, e pregătit. În preajma lui rămîn, accesorii discrete, dar lovind
Scriitori de cărți poștale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9643_a_10968]
-
și noi un ochi, un ceas-două! Măi, omule! Da cini crez tu cî poati dorni după toati aisti Întâmplări ninorociti? Da, iaca a sî Încerc. Victor sforăia doborât de oboseală și emoții. Peste un ceas, Maria se sculă, descuie cealaltă odaie și după ce dădu la oparte oalele din față se strecură În „salonul mortului”, așa cum credea ea că sună mai expresiv, Îi schimbă cu mare atenție bandajele iar peste rănile urâte presără praful de la cele câteva pastile de sulfamidă avute În
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
ospătase de câteva ori, pe când acesta era viu și puțini bărbați așa frumoși văzuse ca el, mai constată cât de aproape este viața de moarte, admise că toate-s așa cum numai Bunul Dumnezeu vrea, Închise „ușa” la loc și părăsi odaia, avea o mie de gânduri și nu tocmai albe. Răsărea soarele, Maria cu o geantă În care avea două rațe se Îndrepta către cursa de Vaslui pe care o prinse În ultimul minut. În piață vându rațele, cumpără plumb pentru
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
gazde amuțiră atunci când văzu că oalele, una câte una, sunt luate de la locul lor și din spărtura falsului zid apăru mai Întâi capul lui Ștefan și după ce acesta se Împiedică și sparse una din oalele de lapte, omul păși În odaia mică. Maria țâșni imediat afară, potrivi bățul de „nu suntem acasă”, cu o viteză de care nu o credea-i capabilă, acoperi cele două geamuri mici și abia pe urmă se apropie de chiupul cel mare și-l privi Îngrozită
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
noi, pichirile grena și cele cu galben și negru, să prindă perdelele proaspăt spălate și călcate, să ștergă geamurile, ușile pentru ca abia la urmă să „lichiascî pi gios”. Casa era mică iar „salonul” ocupa și el aproape o jumătate de odaie și, cu toate acestea, mai era multă treabă de făcut. Victor tăia lemne pentru toate zilele Crăciunului, le crăpa și le aranja frumos sub șopron pentru a fi la-ndemână. Când făcea treabă prin ogradă, olarul nu se despărțea de
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
până la urmă. Cele câteva zile cât i-o dat de la spital le-o petrecut stând închis în casă. Nu lăsa pe nimeni să-i calce pragul. Nimeni nu știa ce face. Nici mătușa Rarița, maică-sa, nu putea intra în odaia lui, să-i aducă de mâncare. Toată mâncarea lui pe săptămâna ceea cât o stat acasă o fost o pâine neagră și o cutie cu fasole pe care le-o primit de la spital pentru drum. Atâta și nimic altceva...De la
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
așeza. Până la urmă, s-o înghesuit pe o laiță goală și se uitau la gazdă cum - fâstâcită - nu știa ce să mai facă...Intr-un târziu, însă, și-o adus aminte că trebuie să scoată plăcintele din cuptor. Cum în odaia ceea toate erau adunate claie peste grămadă, gospodina o luat cociorva, care îi ședea în cale, și o rezemat-o de peretele pe care atârnau vreo trei icoane...In timp ce scotea plăcintele, nu știu cum o dat peste cociorvă și aceasta
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]