531 matches
-
cu logos-ul însuși, pentru înțelegerea lucrurilor, sau păstrăm o formă "de-naturată" a sa, poate într-o altă logică? Oricum, toate acestea ne trimit către o rejudecare a sintezei logice, ceea ce înseamnă o reanalizare a acesteia nu doar din perspectivă ontică, ci și din perspectivă lingvistică. Poate că tocmai o asemenea exigență a condus cercetarea logică și filosofică, apoi chiar matematică, spre socotirea în sine a lingvisticului, acesta părând a fi logicul însuși. Dar aporia judecății, fundamentală pentru sensul de judicativ
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și trece în act datorită structurii judicative originare S P. În privința obiectului, putem spune de la bun început: gândirea are de-a face, în intenționalitatea sa, adică în mod obișnuit, cu "lucrurile" din orizontul experienței (ele însele problematice în privința statutului lor ontic, de simple ființări, și ontologic, de conținuturi formate (așezate în forme) prin preluarea lor de către o facultate, o capacitate, corespunzătoare, de către un "subiect", care le dă "sens" și "ființă"). Dar gândirea are de-a face și cu un alt fel
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
corespondența sau de a o interpreta în așa fel încât ea să nu conducă spre alăturarea unor elemente de naturi diferite, cum sunt "judecata" (sau, pentru unii, "propoziția"), de natură lingvistică (sau noetică sau noetico-lingvistică), și "faptul real", de natură ontică, identificat fie cu obiectul "estetic", fie cu un obiect mai elaborat subiectiv.63 Oricum s-ar fi lucrat însă cu această idee de corespondență, structura formală originară în sens judicativ i-a impus structura. Chiar și atunci când corespondența a fost
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condiționările propriu-zis temporale ale tuturor acestor sinteze care condiționează, finalmente prin apercepția originară, pe de o parte judecata sintetică a priori (cunoașterea), iar pe de alta, fenomenul (lumea, "natura"), înseși raporturile de timp capătă această dublă valabilitate, totodată cognitivă și ontică (chiar ontologică). Raporturile de timp, așadar, sunt condiții atât ale obiectelor experienței noastre, adică ale fenomenelor, chiar ale sintezei tuturor fenomenelor, cât și ale cunoașterii obiective a acestora; dar aceste raporturi de timp apar astfel, pentru că, înainte de toate, timpul face
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acela de "ontologie fundamentală", adică, așa cum precizează autorul, de teorie asupra semnificației pre-ontologice a Dasein-ului; iar această semnificație constă în faptul că Dasein-ul este ființarea căreia îi este propriu un act de înțelegere a ființei; de aici decurge "preeminența sa ontică și ontologică". Așadar, ființările de felul lucrului ("ființarea-simplu-prezentă"), de felul ustensilului ("ființarea-la-îndemână") pot fi lămurite în privința ființei lor numai sub condiția lămuririi problemei ființei ca atare, fapt el însuși condiționat de înțelegerea ființei Dasein-ului, reprezentând o înțelegere de sine a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
punerea întrebării despre ființa ca atare (nu despre ființa unei ființări, fie aceasta Dasein-ul). În structura sa, demersul heideggerian este apropiat de cel husserlian; putem recunoaște cele două atitudini, naturală și fenomenologică, despre care vorbește Husserl, în distincția heideggriană dintre ontic și ontologic, dintre ființare și existență, dintre structura existențielă și structura existențială ale Dasein-ului, dintre ființa ca transcendent și "constituția originară de ființă a Dasein-ului". Întregul demers heideggerian se află într-un orizont care este deschis printr-un fel de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de suspendare a operației naturale de "valorizare" a lucrurilor după criterii psihologice, individuale (fără să fie implicată aici, în vreun fel, abstracția de natură științifică sau metafizică). Autorul ne avertizează deseori că termenii (cuvintele, mai bine zis) nu au înțelesul "ontic", obiectivant pentru referentul lor, ci un sens existențial, legat de Dasein și de originaritatea acestuia ca posibilitate de a se constitui pe sine, constituind orice altceva în "lumea" sa. De aici două dificultăți majore în înțelegerea demersului heideggerian: pe de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
originaritatea acestuia ca posibilitate de a se constitui pe sine, constituind orice altceva în "lumea" sa. De aici două dificultăți majore în înțelegerea demersului heideggerian: pe de o parte, riscul, niciodată epuizat, de a reveni de la înțelesurile existențial-ontologice la cele ontice, datorită coincidenței nominale a "existențialilor" (conceptele potrivite ființării preeminente ontic-ontologic, Dasein-ul) cu termenii cunoașterii cotidiene și cu aceia ai istoriei filosofiei (ai metafizicii), iar pe de alta, pierderea din atenție a unității structurale a Dasein-ului. Demersul în cauză se constituie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
strict după regulile judicativului constitutiv este de sesizat la nivelul structurii proiectului, în privința terminologiei etc., dar mai cu seamă la orizontul de constituire a discursului însuși, fiindcă acesta este pus de la început pe seama unei atitudini fenomenologice, care aneantizează "atitudinea naturală" (ontică, proprie prezenței cotidiene a omului). De altfel, de la bun început analitica existențială angajează un procedeu "recalcitrant" față de regulile de constituire judicativă a discursului. Acest procedeu este neobișnuit într-un demers stăpânit de normele discursive acreditate (judicativ) și constă în "scoaterea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
scoatere în evidență", "punere în evidență" etc.). Dar acesta nu poate reprezenta, deocamdată, un motiv de tematizare. Este însă Dasein-ul ca un dat în "lume" temeiul ca atare al obiectului predicației (ființarea și determinațiile sale), într-o ordine a cauzalității ontice? Dacă da, atunci Heidegger revine, indiscutabil, în orizontul dictaturii judicativului, părăsind domeniul pe care el însuși, dislocând prin actul-de-pricipiu amintit problematica clasică a filosofiei (judicative), îl proiectase. Poate fi însă în această poziție ființa? În măsura în care aceasta întemeiază direct ființarea, printr-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în orizontul dictaturii judicativului, părăsind domeniul pe care el însuși, dislocând prin actul-de-pricipiu amintit problematica clasică a filosofiei (judicative), îl proiectase. Poate fi însă în această poziție ființa? În măsura în care aceasta întemeiază direct ființarea, printr-un act de geneză de tip ontic, nu ne aflăm, nici acum, decât în mijlocul orizontului dictaturii judicativului, iar ființa nu apare decât ca un gen suprem (totodată, cauză "generatoare"). Dar nici Dasein-ul ca ființare dată (simplu prezentă), nici ființa (transcendentă etc.) nu capătă un asemenea sens în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tipul analiticii existențiale. Dar și aici ei vor fi avuți în vedere, în măsura în care constitutivitatea lor non-judicativă rămâne la nivelul formal al indicării unor posibilități "semantice" ale ființării. Posibilitatea simplei operații a "analizei" este legată de faptul că Dasein-ul, din perspectivă ontică, reprezintă ființarea care în mod esențial are putința de a pune întrebarea despre ființă: "Sarcina unei analitici existențiale a Dasein-ului este prefigurată, în ceea ce privește posibilitatea și necesitatea ei, în constituția ontică a Dasein-ului."165 Pe de o parte, Dasein-ul este "dat
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a "analizei" este legată de faptul că Dasein-ul, din perspectivă ontică, reprezintă ființarea care în mod esențial are putința de a pune întrebarea despre ființă: "Sarcina unei analitici existențiale a Dasein-ului este prefigurată, în ceea ce privește posibilitatea și necesitatea ei, în constituția ontică a Dasein-ului."165 Pe de o parte, Dasein-ul este "dat" în întregul său în vederea punerii acestei întrebări; pe de alta, actul analitic este determinat, dar de loc comun (obișnuit), în orizontul modului său de a fi. Necesitatea analizei este legată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituirea ca ființare, ca ființă a ființării și chiar ca ființă. Necesitatea de față se exprimă, în ultimă instanță, ea însăși, ca o posibilitate (anume, posibilitatea faptului-de-a-fi ce constituie Dasein-ul); temeiul lor așa cum ilustrează fragmentul tocmai citat fiind același: constituția ontică a Dasein-ului. Constitutivitatea de acest tip, legată, după cum se vede, de sens deși Heidegger nu face din sens o temă fundamentală pentru constituirea structurii Dasein-ului implică timpul. Ea nu poate fi decât expresia timporizării: e drept, de o natură cu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aparține unității. De asemenea, non-existența îi îngăduie Dasein-ului însuși să se exprime ca eveniment, ca revelare a propriului său; mai bine spus, ca act de venire din sine și de deschidere. Dar toate acestea nu au un sens "substanțial" sau "ontic", ci mai degrabă unul "operațional". Desigur, Dasein-ul nu-și pierde sensul său ontologic, acela care îl exprimă ca ființare căreia îi este propriu faptul de-a-fi; numai că acest sens este circumscris, este de-limitat, este cumpănit și acreditat judicativ, fiind
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
având sens de operator intențional-factic, nu este altceva decât timp. În "viitorul" enunț, tocmai "ca"- timp va funcționa ca element alethic alături de verb ("este"). Din punct de vedere judicativ, acest rezultat este cu totul semnificativ. "Ca"-timpul are deja sens ontic, dacă ținem seama de faptul că "ceva" este constituit fie ca "lucru", fie ca înțelegere-prealabilă la nivelul privirii-prealabile ("stare de lucruri"), fie ca spunere despre aceasta; de asemenea, are un sens ontologic, de vreme ce ține de intenționalitatea factică a Dasein-ului. În
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
În plus, dacă admitem că toată această mișcare de constituire a enunțului (și a înțelegerii și explicitării) înseamnă cum susține, de altfel, Heidegger și trecere, în privința "obiectului" care umple locul-de-deschidere al Dasein-ului, de la ființarea-la- îndemână la ființarea-simplu-prezentă, atunci sensurile acestea ontic și ontologic nu pot fi prezente altfel decât prin timporizarea fiecărei modalități de ființare, dintre cele două, una care, cumva, operează în ambele ordini de ființări. "Ca" nu ar putea avea funcțiile cu care este investit, în primul rând nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
regulativ 6.1. Subiect, ființă, autorizare în perspectiva judicativului regulativ "A fi fără ființă", expresia folosită la sfârșitul subcapitolului anterior, pare a fi cel puțin greșit formată. Orice este socotit într-un fel sau altul trebuie acceptat cu un sens ontic sau ontologic, fiindcă respectă norma minimă de constitutivitate: este sau măcar presupune "ceva". De exemplu, cum să vorbim, fără nici un angajament ontologic, despre "iubirea fără ființă"? Chiar dacă facem abstracție cu totul de "iubitor" sau de "iubit" iubirea este, totuși, o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu însă de tot -, mizând pe diferența firească, din punct de vedere judicativ, dintre ființă și ființare. Iubirea poate fi fără ființă, într-un sens slab, dacă iubirea este "coborâtă" la rangul ființării. Astfel, ea ar putea avea un sens ontic, nu și unul ontologic și, la limită, timporizată fiind, și-ar putea însuși doar ceea ce decurge din timporizare, nu și originaritatea acesteia. Sensul ontologic este, de fapt, mai greu de obținut, pentru că, în afară de reconstrucția ființei, trebuie reconstruită ființarea care de la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
opera, organicitatea operei rămâne aceeași. Singur timpul constituie proba de foc a conținutului esenței sale și este acela care o face (sau nu) să dăinuie ori să dispară. Eminescu și-a arhitecturat universul poetic pe categoria spațialității [...]: considerându-se entitate ontică centrală a lumii, iar acesta va converti orizontul din afară în spații ale sufletului 5. Analiza aceastei categorii a spațialității dorește scoaterea în evidență a laitmotivelor eminesciene (aici topoi esențiali), proces care va ajuta focalizarea acelor Ipotești (reali) ai copilăriei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
stărilor sufletești (Un cer de stele dedesubt/ Deasupră-i cer de stele 225), în așa fel încât exact ca-n cele două ceruri oglindite unul într-altul, în poemul eminescian fizica și metafizica spațiului să ocupe un loc central, constituind mediul ontic al evenimentului poetic; în felul acesta, două momente spațiale se desfășoară după o fenomenologie particulară 226. Eminescu nu face altceva decât să transforme, printr-o curioasă alchimie metafizică, orizontul fizic în zariște lăuntrică 227. El include într-o sinteză organică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
atoate-generator; el are ceva unic, și anume putini îl pot rosti, precum zeii lui Holderlin. În poesia lui în orice moment se pot deschide dialoguri cu orice morfisme, cu condiția să fi fost illuminat în prealabil și să cunoști codurile ontice ale fieccărui limbaj ancestral, taină pentru care un poet este chiar mediul artei poetice, fundamentând de fapt trecerea către limbajele extazului, acele graiuri care depășsc natura graiului omenesc, mai ales după fenomenul încurcării limbilor din turnul Babel faimoasa heteroglosia -, care
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
și trece în infinit purtând imaginea clipelor”, spunea Sadoveanu<ref id=”13”>Mihai Sadoveanu, Opere, vol. XI, ESPLA, București, 1978, p. 190.</ref>. În creația eminesciană există o aspirație spre lumină, dar aceasta nu e un simplu fundal, ci substanța ontică primordială din care e plămădit universul și sufletul. „Lumina este demiurgul universului eminescian”, spunea George Popa în Spațiul poetic eminescian<ref id=”14”>Editura Junimea, Iași, 1982.</ref> Dacă în creațiile Memento mori, Povestea magului călător în stele și Călin
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Carpați. Metaforele care deschid balada „picior de plai”, „gură de rai” sugerează un spațiu de lumină (vertical, terestru și astral), la care se adaugă puritatea sufletească a baciului moldovean, a mioarei năzdrăvane și conceperea morții ca o metaexistență, un nivel ontic superior. Puține creații universale cumulează și iradiază atâta lumină. Doar poemul Luceafărul îi poate sta alături. Spațiul cel mai dinamic, predominant luminos din câte au fost descrise în literatura universală, este cel înscris de zborul unei ființe superioare, geniale, către
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
facem conspectele pentru cărțile de care ei nu au timp. Sau măcar să-i destindem mundan din tensiunea spiritului (tot via Cioran). Îmi amintesc bine că citisem „ilustrele” afirmații aristotelice, tomiste, rousseauiste, kantiene chiar, despre relația femeilor cu natura, distanța lor ontică față de spirit, apropierea de umanitate pe la jumătatea distanței de animalitate. Sau că, uneori, ceva mai spășiți, scriau că, deși nu este așa și suntem egali de la natură totuși așa trebuie să fie după ce ne naștem din nou întru cultură (Rousseau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]