440 matches
-
împărțise noaptea. În definitiv, nu-i ordonase decât să deschidă fereastra. Se întoarse, încet, cu fața spre dânsul. Să-i stea, cum se cerea, la dispoziție. În cameră nu se mai afla, însă, nimeni. Ieșise, de presupus, în timp ce ea se opintea să deschidă fereastra. Scaunul era perfect aliniat în spatele biroului. Ca și cum nimeni nu l-ar fi mișcat vreodată din loc ! Telefonul mort. Dispăruseră și sticla plată, căpăcelul metalic care luminase de-atâtea ori, în decursul nopții, ca un mic semn de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
că nu, mai spuse el și o luă Înapoi spre luntre fără să mai zică o vorbă. L-am privit cum ridică blănurile acelea subțiri În care prindea vântul: luntrea se legănă ușor peste brațul de mare, după care se opinti În valuri precum un bătrân ajuns la capătul puterilor. - Îmi vine, ne spuse Runa atunci și se Încovoie toată. Enkim mai adusese prunci pe lume, dar de data asta se holbă la femeia sa cu ochii umezi. Ne uitarăm de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
recunosc că are dreptate: de fapt tatăl tău era un om tare voinic. Doamne, păi nu povesteau cum se duceau În atelier și-l găseau ridicînd de la un capăt, ca pe-un pai, un pietroi uriaș, În timp ce la celălalt se opinteau și asudau doi negri care de-abia izbuteau să-l urnească, și i-am spus lui Wade Eliot cînd l-am dus prima dată la Hopkins: „Știi care-i părerea mea și diagnosticul meu?“ - și apoi i-am spus, firește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
parcul Herăstrău și am început să bat aleile. În cele din urmă am ochit un mesteacăn mai confortabil și m-am cocoțat în el. M-am fixat între două crăci. Se lăsase frigul și când mă lua ațipeala crengile se opinteau, încercând să mă arunce la pământ. Ca să nu adorm și să nu mă prăbușesc spre frângerea gâtului, am început să mă gândesc la Adelina. În ultima vreme figura ei sălbatică, ciufulită, îmi venea tot mai des în minte. Mai precis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
așteptat. Vulpea de alături zâmbea pe sub mustăți și îl îndemna pe urs să fie cu răbdare. lată că în gerul cel mare apa a înghețat și a prins ca în clește de fier coada ursului. — Acum trage, Moș-Martine! S-a opintit ursul: — Trag, dar nu vine! se căi. — Trage mai tare! îndemnă vulpea. S-au prins mulți pești, de aceea nu vine ușor coada. Ursul a smuncit una zdravănă și pac! i s-a rupt coada tocmai de la rădăcină. Când s-
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
tare. Bătrânul de lângă pod Un bătrân cu ochelari cu rame de oțel și haine pline de praf stătea pe marginea șoselei. Pe podul de vase de peste fluviu treceau căruțe și camioane, bărbați, femei și copii. Căruțele trase de catâri se opinteau pe malul abrupt dinspre pod, și soldații dădeau o mână de-ajutor, trăgând de spițele roților. Camioanele urcau podul și plecau, iar țăranii se chinuiau să meargă prin praful care le ajungea la glezne. Doar bătrânul stătea, pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
îți mai umblă prin tărtăcuță! Să ne hodinim oleacă și om face-o și pe asta. După ce au mai răsuflat, Trestie a dat semnalul de plecare: La drum, fraților, că prea mult bine strică. Unu... doi... trei... și! S-au opintit în hamuri, iar Toaibă a înfipt cuțitul în lutul cărării și a tras, sprijinindu-se în el ca într-un țăruș. După câțiva pași făcuți așa, Trestie a apeciat ajutorul dat de Toaibă: Hai că merge, Toadere! Merge! Numai că
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pentru drum și a înhămat calul. În acest timp, Toaibă reflecta cu necaz: „Uite ce zile am ajuns. Stau deoparte ca un neputincios”. Să te ajut să urci în căruță, Toadere? Lasă că am să încerc singur - a răspuns Toaibă, opintindu-se din greu să urce. După ce Maranda a scos căruța în drum, i a cerut hățurile: Ia să văd eu cum merge căluțul nostru. De mult n-am mai mânat un cal. 93 După ploaia de alaltăseară, drumul era greu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
înălță fruntea și-și roti privirile pe deasupra noastră. Parcă s-ar fi pregătit să ne spună ceva. Așteptam toți, ținîndu-ne răsuflarea. Dar el își împreună mâinile și începu să-și miște degetele, ca și cum ar fi vrut să se pipăie, apoi, opintindu-se, oftând adânc, dădu pătura la o parte. Am încremenit toți. Era îmbrăcat, și avea opincile cele noi. Nu le mai încălțase de când căzuse la pat. - Lăsați-l! strigă Ilaria văzând că voiam să-l împiedicăm să se dea jos
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
numai ce doriți să publicăm, doamnă Iordana. O să-mi înțeleg mai bine viața, proiectînd-o pentru Șichy? O să înțeleg de ce mă uimește un gest, de ce mă rușinează un altul? De ce am procedat așa și nu altfel, la cutare ceas? Mă mai opintesc o dată în ușă și... verile mele rurale dau năvală din stînga vitraliului. Pot vedea-auzi salcia cu cozi de fată, foșnetul ascuțit al stufului, clipocitul apei, siajul cufundarilor, plutirea somnoroasă a bărcii spre pîlcul de iriși. Mă văd pe mine însămi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dumnealui e părintele nostru și n-are să ne lase... Luca Talabă voia să facă el propunerea asta; de aceea și chemase pe oameni la sfat. Auzind acuma gândul lui din gura altuia, avu o poticnire ca o gloabă care se opintește din toate puterile să urnească din loc căruța și e cât p-aci să vie peste cap, deoarece căruța e goală. Se scărpină în ceafă, zicînd: ― Ia stați nițel, măi fraților, că nici la boier nu te poți duce ca
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îl găsiseră acolo și hotărâseră că e bine să-l lase așa, pentru a-și întâmpina semeț vizitatorii. Doar că vizitatorii nu se prea înghesuiau să urce pe cărarea pieptișă, până sus, la fort, iar călărețul rămăsese în singurătatea lui, opintindu-se să-și strunească în zăbală armăsarul și arătând cu sabia strâns ținută în pumn într-o direcție care nu ducea nicăieri, decât poate spre locul în care călărețul își găsise sfârșitul. Petrache deschise larg porțile grele de lemn ghintuit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
animal, care se răspândea în jur. Apoi șterse cu înverșunare, de parcă, frecând întruna și înlăturând orice urmă, ar fi vrut să se convingă că fusese doar o închipuire. Și, cum nu știa unde altundeva să ascundă bălegarul, săpă o groapă, opintindu-se în pământul înghețat, apoi bătători locul. Acum totul părea iar în bună rânduială, mai puțin gândurile lui buimace. Și zborul corbului care se învârtea deasupra, ca și cum ar fi bătut dintr-o singură aripă. Negăsind unde să se așeze din pricina
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
prin atriu și înainte de a trage după el poarta cea mare, Petrache se opri în fața cavalerului cu sentimentul că trebuie să-și ia rămas-bun, ca de la o veche cunoștință. Dacă dimineața poarta se deschisese aproape singură, acum trebui să se opintească din răsputeri s-o închidă, de parcă cineva se împotrivea dinăuntru. Orașul izbucni dintr-odată, la picioarele lui, cu luminile de sărbătoare, care i se păru că se învăl mășesc fără noimă. Tramvaiele se bălăbăneau pe o singură șină, firele de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-ar fi oglindit într-o apă curgătoare. De altfel, reperele începuseră să se inverseze, prapurii, deși mergeau în față, închideau mai degrabă cortegiul, în loc să-l deschidă. Cei care duceau epitaful nu păreau să-l ridice, ci mai degrabă se opinteau să țină de picioarele mesei, iar lucrurile mureau de parcă atunci se nășteau. Maică-sa trebuie să fi fost foarte bucuroasă, găsindu-l pe dom’ Stănică în mulțime. El, cu siguranță, îmbrăcat în paltonul cu guler de blană și căciulă făcută
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-ne. Nu erau zgomote care să se audă la fel de puternic ca altele, dar, fără a fi asurzitoare, erau, cum să spun, buimăcitoare. Să te trezești din somn lovit în moalele capului, să auzi sudalme, vaiete, icnete, ale celor care se opinteau să te lovească în burtă cu bocancii, dar și ale celor ce se strângeau, loviți, fără să aibă destule brațe să se ferească spre toate direcțiile din care veneau loviturile. Ei fuseseră deja instruiți pentru ce urmau să facă, pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
erai silit să vorbești. Iar acum vrei să vorbești și ai să fii silit să taci... Vocea venea acum din spate. Bătrânul se târa, îndepărtându-se. Vocile îl lăsară să se îndrepte spre ușă, cu degetele înfipte în podea și opintindu-se din călcâie. Apoi se apropiară : — Acum ai să taci... ai să taci... Bătrânul se târa, înspăimântat. Se simți, deodată, săltat de subțiori și proptit pe picioare. Vocile se adunau iarăși într-una singură, care îl mâna din spate. — Mergi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceafă, cu fața lipită de canapea și șoldurile arcuite, fata îl simți în spatele ei, dintr-odată sălbatic. Geamătul nici nu i se mai auzi când el își strigă izbânda, pătrunzând-o. Trupul ei se închise zadarnic, căci bărbatul se înverșună, opintindu-se, până când, cu un răcnet, se slobozi din toți rărunchii. Rămaseră câteva clipe nemișcați, el savurându-și plăcerea care, ca pentru toți biruitorii de acest fel, fu scurtă, ea, cu măruntaiele arzând, dar neputând să-și înfrâneze o stranie voluptate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fi fost azi-noapte cu atâtea ceasuri rele ? — Oamenii nu sunt pregătiți. Ionuț vorbea mai ușor. Și se mișca așijderea. Se sprijini în mâini și se săltă în capul patului. — Ei, bravo ! se bucură Cosmina. Nu e tot, adăugă el. Se opinti, dădu pătura la o parte și își coborî picioarele. — E mai bine decât ieri, așa-i ? Mult mai bine. Ieri nu-mi simțeam vârfurile degetelor. Nici nu puteam să pun talpa jos. Cosmina se aplecă spre el, privindu-l în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
largul ei. Ologu își scoase căciula și o flutură deasupra capului, ca la gară, privind în urma lor : Treaba ta ! strigă. Nici nu știi ce pierzi... Coltuc se lăsă dus în brațe până la perete. O privise pe soră-sa cum se opintește în frânghia legată de rulmenții în chip de roți. Drumul pe Moșilor Vechi, apoi pe Vasile Lascăr până la Piața Galați și, de acolo, pe străduțele Precupeților Vechi le luă mai bine de o oră. Coltuc se simțea rușinat, văzând umerii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
săracu’... spuse Panselia duios, îndesându-i ultima bucată în gură. Nu te uiți la el, că nici măcar labă nu e-n stare să-și facă ? La vârsta lui, interveni orbul, poți s-o faci și-n vis... — Gata ! hotărî Costică, opintindu-se să se ridice. Gata, că ne apucă tristețea ! Hai, înapoi la treabă... Scoase din buzunarul de la piept un pachet turtit, căută o țigară mai puțin scuturată și i-o întinse femeii. — Ia, să nu-ți strice la principii... Ieșiră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
O să caut, cred că am o legătură... S-ar putea să se fi uscat, cum zici, dacă îl pui în apă, se împrospătează... — Ca și oamenii, râse madam Gavrilescu. — Ca și oamenii... îngână Rada. Își găsi, în sfârșit, cheile. Se opinti în sacoșă și urcă treptele de la intrare. — Las ușa deschisă, mai strigă în urmă, ca să nu mai suni, să pierzi vremea. N-avem de ce să ne ferim între noi, oamenii cumsecade. Cum spuneți, madam Gavrilescu... șopti Rada, pentru sine. Luna
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
umerii săi păreau un greabăn bolovănos, iar din cealaltă, greabănul se desfăcea în umeri plecați, de parcă purtătorul lor ar fi tras la edec. Colțurile gurii se căzneau să-i acopere dinții uscați de bătaia vântului, încât aveai impresia că se opintesc în zăbală. Ai fi câștigat bani buni cu el la bâlci, arătând, spre hazul asistenței, un om care nechează, dar, dacă l-ai fi auzit dindărătul unui perete, ți-ai fi făcut cruce, jurând că e un cal ce vorbește
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rufe puse la uscat. Singurul care-și păstrase măreția de odinioară și pe care pielea, cu toate strădaniile ei, nu reușea să prisosească, era nasul coroiat, cu niște nări uriașe care, înfundate de umezelile ce se scurgeau din ochi, se opinteau să tragă aerul, ca niște foale. Și, cum izbânda morții e fără putință de tăgadă asupra cărnii, dar nu și asupra cheratinei, părul Bunelului cobora peste umeri, dându-i o înfățișare de profet. Când degetele reușeau să răzbată prin mânecile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
neîndemânatice, tresărind, când lama țâșni, cu un pocnet, din mâner. Râse nătâng, arătându-l și celorlalți. Râseră și ei, mai puțin Pârnaie, care simți cum îl furnică fluierul piciorului, pe locul unde stătea celălalt cuțit. Privi dezgustat cum Calu se opintește să bage lama în muchea conservelor. Apoi, neștiind cum să vâre lama la loc, Calu îi strigă pe cei doi Puțică. Ei întinseră brațele, același pentru fiecare, adică unul brațul drept, celălalt brațul stâng, și Calu șterse lama de câte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]