918 matches
-
Aceștia nu fac altceva decât să-și vadă de propriile interese, luând viața așa cum este și căutând să-și croiască în ea un loc cât mai bun. Ei nu vor să schimbe viața și nu se așează contra ei. Despre oportunism, Nicolae Manolescu scria: „Oportunism înseamnă mai ales deținerea unor privilegii: oportunistul este un executant răsplătit de putere. El se «dă» cu puterea tocmai pentru un profit oarecare, moral (ah!) sau material.” Prin urmare, sunt individualiști mai întâi de toate, lipsiți
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
decât să-și vadă de propriile interese, luând viața așa cum este și căutând să-și croiască în ea un loc cât mai bun. Ei nu vor să schimbe viața și nu se așează contra ei. Despre oportunism, Nicolae Manolescu scria: „Oportunism înseamnă mai ales deținerea unor privilegii: oportunistul este un executant răsplătit de putere. El se «dă» cu puterea tocmai pentru un profit oarecare, moral (ah!) sau material.” Prin urmare, sunt individualiști mai întâi de toate, lipsiți de cel mai elementar
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
ia de bune declarațiile de acest tip. Cu toate acestea, în cazul sistemelor traumatizate de experiența "socialismului real", nu trebuie să desconsiderăm asemenea "stindarde": acestea se potrivesc mai bine decât altele. A te afișa drept comunist dovedește o absență a oportunismului, nelipsită de un anumit curaj politic. În schimb, eticheta de "social democrat" cunoaște o favoare considerabilă, întrucât a făcut obiectul unui "asediu" serios din partea vechilor partide comuniste ale Europei Centrale și Orientale, adică moștenitorii acelora care pronunțau disoluția și interdicția
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Administrative/916_a_2424]
-
tovarășul de drum", ralierea din ce în ce mai masivă a intelectualilor (care a culminat în 1948), incapacitatea de reacție (dacă nu chiar indiferența) maselor față de miza politică a epocii 15. La acestea se adaugă atitudinea oscilantă și uneori ambiguă a palatului regal și oportunismul Bisericii Ortodoxe. Cum a fost așadar posibilă, dincolo de elanul inițial imprimat de către sovietici, o infiltrare rapidă și completă a comunismului în spațiul public și în administrația de stat? De ce societatea românească-organizată în jurul unor instituții intacte; armata națională, Biserica dominantă, monarhia
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Administrative/916_a_2424]
-
se transformă în "manageri") care, după A. Roger ar trebui să fie apreciată cu precauție 33. Noi am spus-o, pe lângă postnomenclatură, câteva mii de comuniști de rând care aderaseră la partid în convingerea personală, prin tradiție familială sau din oportunism, împărtășesc astăzi soarta câtorva mii de anticomuniști: ei au pierdut nivelul lor de viață și trăiesc în precaritate în urma prăbușirii statului social cu un sistem de sănătate rău reformat și care funcționează rău; pensionarii care nu dispun de resurse necesare
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Administrative/916_a_2424]
-
anume) la Lisabona, tocmai sub Salazar - acest din urmă detaliu nu Înseamnă totuși solidaritate cu extremismul nazist. În privința atitudinii lui „Grielescu” față de evrei, ultima remarcă a lui „Chick”, În ultimul pasaj În care vorbește de altminteri pitorescul savant român, sugerează oportunismul, ceea ce poate nici nu este incorect: „Grielescu” nu era un malign antisemit, ci doar a votat astfel când a fost să voteze, s-a declarat ca atare când a trebuit. Celelalte pasaje relevante sunt Însă fără acest echivoc: „Grielescu”, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
forțat să atace primul pentru a rămâne În viață. De la capelă erau doar cinci leghe până la Templul Honno, unde locuia dușmanul său cel atât de slab apărat. Era un prilej unic În viață. Conștient că trădarea lui putea să pară oportunism, Mitsuhide nu se putea concentra asupra rugăciunii. Dar nu-i era greu să-și explice acțiunile: enumera crimele lui Nobunaga din ultimele două decenii. În ultimă instanță, deși Îl servise pe Nobunaga atâția ani, Mitsuhide era un nostalgic al vechiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
și acei oameni, cu adevărat credincioși, care rămân vasali până la capăt, Înfruntând sărăcia și decăderea, la bine și la rău, pe viață și pe moarte. Însă care sunt adevărații samurai? Cei ce trăiesc frugal sau aceia care rămân numai În virtutea oportunismului? Acest lucru nu este ușor de Înțeles, fiindcă toți Își folosesc Întreaga ingeniozitate pentru a-și amăgi seniorii spre a le supraestima calitățile. Deși oportunist, Ieyasu era un jucător dintr-o cu totul altă castă decât infantilul Nobuo, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
și tranzacțiile care par să urmărească doar «propriul interes» capătă un caracter diferit atunci când ele au loc într-o societate care promovează încrederea reciprocă [...]. Legăturile de încredere o vor face capabilă să surmonteze cu mai mare ușurință ceea ce economiștii numesc «oportunism», din cauza căruia interesele comune nu pot fi realizate pentru că fiecare individ, acționând într-o izolare plină de suspiciune, are tendința de a dezerta în fața acțiunii colective”. 3) Asociațiile voluntare și structurile sociale ale cooperării 85 „Normele și valorile comunității civice
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
continuitate a culturii de valoare; în plus, eventualele critici și proteste ar fi fost, pe cât de inutile, pe atât de aspru sancționate. Alți exegeți stabilesc ierarhii și periodizări ale compromisului, arătând că există și o gradație sau o clasificare a oportunismului: „oportunismul care n-a pătruns în creația intelectuală și oportunismul manifest în ea”. Cel mai reprezentativ dintre criticii oportunismului este Marin Nițescu, care afirmă că “în condiții normale [...] opera nu mai poate fi singura măsură a personalității unui scriitor” și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a culturii de valoare; în plus, eventualele critici și proteste ar fi fost, pe cât de inutile, pe atât de aspru sancționate. Alți exegeți stabilesc ierarhii și periodizări ale compromisului, arătând că există și o gradație sau o clasificare a oportunismului: „oportunismul care n-a pătruns în creația intelectuală și oportunismul manifest în ea”. Cel mai reprezentativ dintre criticii oportunismului este Marin Nițescu, care afirmă că “în condiții normale [...] opera nu mai poate fi singura măsură a personalității unui scriitor” și că
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
proteste ar fi fost, pe cât de inutile, pe atât de aspru sancționate. Alți exegeți stabilesc ierarhii și periodizări ale compromisului, arătând că există și o gradație sau o clasificare a oportunismului: „oportunismul care n-a pătruns în creația intelectuală și oportunismul manifest în ea”. Cel mai reprezentativ dintre criticii oportunismului este Marin Nițescu, care afirmă că “în condiții normale [...] opera nu mai poate fi singura măsură a personalității unui scriitor” și că nu poate exista nici o „justificare morală” pentru o astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de aspru sancționate. Alți exegeți stabilesc ierarhii și periodizări ale compromisului, arătând că există și o gradație sau o clasificare a oportunismului: „oportunismul care n-a pătruns în creația intelectuală și oportunismul manifest în ea”. Cel mai reprezentativ dintre criticii oportunismului este Marin Nițescu, care afirmă că “în condiții normale [...] opera nu mai poate fi singura măsură a personalității unui scriitor” și că nu poate exista nici o „justificare morală” pentru o astfel de atitudine, ba, dimpotrivă, există o vină a intelectualilor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
cât și ascensiunea partidelor comuniste, între care cel din România a avut cea mai spectaculoasă dinamică (o creștere de 710 ori între 1939 și 1947; de la 1.000 la 710.000 membri). După părerea mea, tocmai această creștere uriașă demonstrează oportunismul masiv al românilor. Totodată, țin să subliniez că intelectualitatea românească a fost dintotdeauna predispusă la compromisuri, slugărnicie și lașitate, indiferent de regimul dictatorial existent: carlist, legionar, antonescian, comunist. Dăm doar un singur exemplu: numărul omagial din iunie 1940 al Revistei
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Propagandei - care au editat un volum de discursuri și îndrumări ale lui Carol al II-lea: Lozinci regale, 1939, 278 p. Ambii erau prieteni cu „regele-playboy”. (Vezi Dosarele istoriei nr. 5/2000.) Prin urmare, exista deja o bogată tradiție a oportunismului intelectual încă din perioada interbelică. 2. Manifestări istoriografice specifice perioadei de tranziție (1944-1948) în această perioadă remarcăm existența a trei mari curente istoriografice: gruparea de la Revista istorică română (Școala Nouă de Istorie se divizase după moartea lui Nicolae Iorga) condusă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
revista Bisericii Ortodoxe Române sub titlul „Bursieri români la școalele teologice din Rusia (1845-1856)” care preamăresc sprijinul pravoslavnic rus pentru ortodoxia românească. Din 1946, îndeosebi după câștigarea alegerilor, fenomenul colaboraționismului istoriografic se accentuează extraordinar, mai ales pentru că puterea comunistă cultiva oportunismul la toate nivelurile. în plus, începe o politică culturală de propagare a marxismului și sovietismului. Acum se înființează instituțiile culturale procomuniste care vor impune proletcultismul, realismul socialist și materialismul istoric sovietizant: Editura Cartea Rusă (având o rețea națională de librării
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Giurescu nu face observații, având în vedere că cea mai mare parte a cărții tratează despre colaborarea economică sovieto-română în decursul primului an de aplicare a acordurilor din 8 mai 1945. în încheiere, recenzentul își exprima o speranță străvezie prin oportunismul ei politic: „Cred că o cunoaștere temeinică, științifică a vechilor raporturi dintre popoarele noastre în toate domeniile, constituie un fundament sigur, durabil pentru dezvoltarea lor în viitor”. Pentru a-și dovedi atașamentul la această nobilă idee a dezvoltării relațiilor cu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la Congresul al V-lea, comuniștii susțineau că România se afla în faza desăvârșirii revoluției burghezo-democratice, iar în 1948 credeau că au realizat acest obiectiv, Revoluția de la 1848 legitimându-le astfel noua revoluție socialistă. Ca urmare, abordarea acestor teme demonstrează oportunismul politico-ideologic și profesional al autorilor. Printre ei îi întâlnim pe A. Oțetea, G. Zane, I. Bogdan, Gh. Georgescu-Buzău, V. Cheresteșiu, N. Camariano, N. Simache, P.P. Panaitescu, alături de M. Roller, P. Constantinescu-Iași, N. Popescu-Doreanu, Barbu Câmpina, Barbu Lăzăreanu, Gh. Micle, Stanciu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Silviu Dragomir, Ioan Moga, Ștefan Pascu (care, de altfel, se încadrează politic în PSD, apoi în PCR). în volumul său Răscoalele țărănești din Transilvania. I. Epoca voievodatului (1947), Ștefan Pascu îmbina specializarea cu exagerarea, după cum demonstrează limpede D. Prodan. Din oportunism, Ștefan Pascu „a descoperit” în Evul Mediu chiar mai multe răscoale țărănești decât au fost, „arătându-se mai revoluționar decât trebuia”. Tot aici remarcăm ecoul lucrării lui L. Pătrășcanu, Un veac de frământări sociale, 1821-1907, recenzată favorabil, în ciuda unor rezerve
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
rusești-apusene”. Din 1948-1949 istoriografia română cunoaște o convertire generalizată la marxism și prosovietism (panslavism rusesc). O simplă privire asupra tabelelor organizării personalului Institutului de Istorie și Filosofie al Academiei RPR (ianuarie 1949 - decembrie 1951) ne dă imaginea exactă a dimensiunii oportunismului istoricilor români. Centralizarea și planificarea activității științifice istorice reies clar din editorialele revistelor Studii și Buletin științific, seria C., „Științe istorice, filosofice și economico-juridice. Știința limbii, literatura și arta” din anii 1948-1949. Iată, de exemplu, planul pe 1949, prezentat concomitent
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Gh.I. Georgescu-Buzău. Nu mai insist asupra conținutului pentru că am mai vorbit despre acesta, și oricum spațiul disponibil în această schiță istoriografică este insuficient pentru o analiză de proporții, așa cum merită prima sinteză de istorie marxistă românească. Un caz interesant de oportunism îl aflăm la I. Nestor - care, după cum am văzut, a publicat mult în Analele Româno-Sovietice și Studii și s-a arătat docil noii orientări istoriografice reprezentate de M. Roller și compania. Cauza era atât dorința de a ocupa postul de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
deschidere a cursului de istorie universală, ținută în decembrie 1943 la Universitatea bucureșteană. Remarcăm că cercetarea sistemelor de organizare a păcii pe plan mondial se oprește la 1919, autorul fiind preocupat de credibilitatea sa profesională și de obiectivitate, nu de oportunism: „Perioada ultimilor 20 de ani este într-adevăr prea apropiată de noi pentru a fi posibil să facem o judecată de ansamblu, care să aibă vreo șansă să dureze, asupra evenimentelor, cauzelor lor și efectelor lor. Totuși, este cazul să
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ca să nu mai amintim de proiectul acelei sinteze internaționale de istorie universală care avea ca idee centrală rolul esențial jucat de Orient (Bizanț) în evoluția Europei (îndeosebi în Evul Mediu). Iată de ce cred că nu se poate scuza sau atenua oportunismul cras al intelectualității noastre, mult mai încetățenit și mai acceptat de români în raport cu popoarele din alte state foste sateliți ai URSS (Ungaria, Polonia, Cehoslovacia). Așa cum am arătat la început, tradiția „bizantină” și-a pus amprenta incriminantă și în cazul perceperii
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Nicolae Ceaușescu și, în general, în evenimentele din România în decembrie 1989. “în relațiile și contactele cu conducătorii români și cu Ceaușescu însuși - scrie fostul secretar al CC al PCUS - din partea noastră nu a fost nici un fel de împăciuitorism sau oportunism. Gorbaciov se călăuzea clar după principiul proclamat de el însuși, acela de a nu se amesteca în treburile altor țări în nici o condiție, prin nici un fel de mijloace - nici diplomatice, nici de altă natură”. Tot V. Medvedev amintește că la
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ca, în alegerea datei exacte, vizita poloneză să fi jucat un rol important. De asemenea, faptul că partea română a mai pus pe agenda discuțiilor alte câteva probleme, unele chiar „delicate”, întărește impresia că a existat și o notă de oportunism în acest demers. Sovieticii au fost interesați însă în aceeași măsură, dacă nu chiar mai mult, de întâlnirea cu delegația română. Ceea ce dorea partea sovietică de la această întâlnire trecea de cadrul relațiilor bilaterale, rezultatele urmărite având semnificație la nivelul întregului
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]