1,583 matches
-
Printr-un asemenea act de recuperare a valorilor de cultură din diaspora, printr-o evaluare concretă, deschisă, Gabriel Stănescu s-a apropiat de colegii săi de Generație ‘80: Stelian Tănase, Dan C. Mihăilescu, Tania Radu, confirmând. Plecarea lui din lumea optzeciștilor i-a Îndurerat pe toți. Pe blog-ul lui Liviu Ioan Stoiciu, Într-un Jurnal on-line, citim: Ieri, duminică, scriitorul-filozof Gabriel Stănescu a murit subit În apartamentul lui din București, „probabil pe un fond de epuizare psihică și fizică, ocazionat de
DESPRE PREFAŢA LUI GABRIEL STĂNESCU. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/99_a_388]
-
pe Dâmbovița și pe Sena, pe Tamisa și pe Potomac, ba chiar (prin Vasile Ernu, și el pe listă) și pe Neva. Este o epocă deschisă, pe care au visat-o și au așteptat-o generațiile postbelice (de la „șaizeciști” la „optzeciști”) și în care literatura contemporană, pierzându-și rolul central într-o societate malformată de stat, și-a câștigat o dimensiune de libertate: nu numai lăuntrică, rezistentă, subversivă; ci și exterioară, socio-politică, „firească”. Ce se mai poate pierde, totuși, în acest
Două epoci by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3919_a_5244]
-
bătălii culturale purtate, după Tezele din Iulie 1971, cu „prețioasele indicații” din regimul Ceaușescu; după cum suntem beneficiarii deschiderii de la finele epocii Dej, prin care generația ’60 și sprijinitorii ei au refăcut legăturile cu interbelicul modernist. Suntem, în fine, beneficiarii uzurii „optzeciste” în navete și în lecții predate în glodul Patriei, simultan cu scrierea unor cărți racordate la postmodernism. Când spun „suntem”, nu vorbesc în numele „tinerilor”, nici în cel al unei anumite generații. Practic, întreaga epocă literară postrevoluționară (la care participă autori
Două epoci by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3919_a_5244]
-
Antoaneta Ralian Când la numărătoarea anilor tăi depășești prefixul 8 - cel care când îl culci reprezintă infinitul, adică veșnicia care îți face cu ochiul - altfel spus când te pomeneș ti octogenar, sau optzecist cum îmi place mie să-mi spun prin analogie cu ierarhia cronologică a poeților contemporani, se presupune că ești doldora de amintiri. O avalanșă de amintiri care îți încovoaie spatele ca o desagă prea grea; o tonă de trecut în fața
Dresda by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/3929_a_5254]
-
Cărtărescu, în eseul despre abisurile psihologice ale poeziei lui Eminescu (Visul chimeric, la origine o teză de licență) schimbă deja registrul. Prima observație pe care mă simt dator s-o fac se referă la o necesară delimitare în cadrul amplului fenomen optzecist. (O delimitare extrem de fragilă în fond, și de aceea mai niciodată adusă în discuție). Într-un fel sau altul, prin debut și prin formație, și Andrei Oișteanu, și Dan C. Mihăilescu aparțin generației optzeci. Diferențele, totuși, dintre ei și colegii
Doi eseiști, la începuturile lor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4303_a_5628]
-
două cărți «cu probleme», cu tematică învecinată: pe cea a lui Adrian Marino (Hermeneutica lui Mircea Eliade) și pe a mea. Într-adevăr, ambele volume au apărut simultan, la începutul anului 1980. Ceea ce face din mine un fel de scriitor «optzecist»” (p. 8). Evident, nu neapărat vârsta sau studiile universitare, nefilologice, îl fac să se simtă un intrus în generația Cenaclului de Luni, ci o anume distanță structurală față de modelul mental al acestora. Oricum, revenind, afinitatea cu Dan C. Mihăilescu reprezintă
Doi eseiști, la începuturile lor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4303_a_5628]
-
alătură, de fapt, acesteia din destule puncte de vedere. Măcar din unghiul încrederii în puterile poeziei (avem destui poeți mesianici în rândul poeților afirmați în jurul anilor 2000, de la Marius Ianuș și Elena Vlădăreanu până la Ștefan Manasia), douămiiștii stau binemerci alături de optzeciști, de nu chiar de șaizeciști. Multe s-au schimbat în literatura română după Revoluție, însă predilecția pentru poezie continuă să supraviețuiască aproape inexplicabil. Și mai interesant e că mediile virtuale vinovate în Occident de scăderea interesului pentru poezie la noi
Schimb de experiență by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4322_a_5647]
-
empatie care dă tonul caracteristic al micului eseu - cele trei volume pe care le-a publicat criticul în timpul vieții, dintre care Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă (1993) reprezintă un titlu de referință în bibliografia fenomenului literar optzecist; celelalte două sunt: Viața și opiniile personajelor (1983) și Suferințele tânărului Blecher (1996). Precedată de un „Cuvânt înainte” și încheiată cu un „Cuvânt înapoi” (ale autorului), micromonografia lui Cosmin Perța este, în egală măsură, un semn de afecțiune și de
Radu G. Țeposu, un portret empatic by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4332_a_5657]
-
cinice, ironice, de o finețe atroce, remarci care sunt generatoare, în dublă instanță, de adevăr critic și de farmec livresc”. De altfel, eseistul - care e și poet, și prozator - redă, în multe locuri, cu plasticitate, această dublă calitate a criticului optzecist: pe de o parte, acuratețea metodologică, „tehnicismul”, iar pe de alta „jovialitatea” lui stilistică, marca stilistică inconfundabilă (și mască, ne spune Cosmin Perța, a unei melancolii de profunzime). Despre Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă - căreia eseistul
Radu G. Țeposu, un portret empatic by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4332_a_5657]
-
de critic din prima fază”. Citându-l și pe Ion Pop - care vorbește despre „intuiția ideală majoră” de care dă dovadă Țeposu în Istoria... sa (Vatra, nr. 5/2000) -, Cosmin Perța face din intuiție o (altă) calitate esențială a criticului optzecist. Intuiție confirmată de validitatea verdictelor sale critice, și - o dată în plus, într-un plan personal - de anticipările pe care Țeposu le-a făcut în privința propriei biografii a exegetului său (vezi „Cuvânt înapoi”). Deși un studiu succint, cu unele neglijențe și
Radu G. Țeposu, un portret empatic by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4332_a_5657]
-
Gheorghe Crăciun Romanul rămas în manuscris și neîncheiat al cunoscutului scriitor optzecist Gheorghe Crăciun a fost anunțat de fragmentele publicate în reviste literare și a devenit deja o legendă printre admiratorii săi. Legenda se numește , o carte despre parcursul inițiatic al unui bărbat deja matur la momentul Revoluției din 1989, scrisă cu
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
-l satisfacă afectiv. Va rămîne el în brațele fidelei, odihnitoarei Ondina sau va ceda vampei inocente Ada Comenschi? Va rămîne în avocatură sau va continua să scrie romane polițiste? GHEORGHE CRACIUN (1950- 2007), unul dintre reprezentanții de seamă ai curentului optzecist în literatura română. A publicat romane - Acte originale/Copii legalizate (1982), Compunere cu paralele inegale (1988), Frumoasa fără corp (1993) și Pupa russa (2004) -, eseuri și un volum de proză scurtă, desene și fotografii - Mecanica fluidului (2003). Nu mi-au
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
loturi, Situațiunea sau Atmosferă încărcată, ca și o primă sugestie cu privire la referentul livresc - mai exact, gazetăresc - al prozei (prin apelul la un text până atunci ignorat de exegeți: Groaznica sinucidere din strada Fidelității). Se poate afirma că interesul scriitorilor postmoderni, optzeciști și nouăzeciști deopotrivă, pentru modelul Caragiale se datorează, într-o măsură însemnată, relecturii pe care o operează ediția din 1972. Demersul lui Dan C. Mihăilescu este încă și mai radical decât cel al lui Preda. Ediția sa readuce la „momentul
Caragiale reinventat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4208_a_5533]
-
cameră și deschid larg fereastra, îmi desfac o doză de Coca-Cola de la frigider, pe care o torn într-un pahar înalt și îmi șterg ochelarii până formulez în cap prima frază a cronicii.” Dar să descoperim și tabieturile unui critic optzecist, Al. Cistelecan: „Nu pot scrie dacă nu fac un duș înainte, dacă nu-s proaspăt bărbierit, dacă nu fumez înainte o țigară pe balcon, dacă n-am un pachet de Rothmans peste jumătate plin și un ristretto dublu proaspă t
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4222_a_5547]
-
experiențele lirice din Grădina lui Ion și Casa Teslarului, adică, scria Canonul Sfîntului Pahomie de Gledin, mărturisind „o experiență poetica și duhovniceasca fără egal”; episodul, datorat „îngerului păzitor”, îl învăța smerenia pe poetul laureat al istoriilor literare de azi - un „optzecist întîrziat”, cum își spune - și îi dezvăluie limită, momentul cînd „se nimicește” că Autor, dispare în text, se pierde: „Odată va trebui să aștern pe hîrtie întreaga experiență legată de acest Canon. Am trăit o plăcere cinica sadica (și dumnezeiasca
Îngerul lecturii și scrisului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/4225_a_5550]
-
chiar de viziune. Cum altfel ar putea fi măsurată dezinvoltura stilistică în sânul unei generații care a dat frâu liber sexualității și violenței decât prin reîntoarcerea, mai mult sau mai puțin polemică, la limbajul metafizic prigonit din toate părțile de la optzeciști încoace. Vlad Moldovan nu se sfiește să facă uz, în ultima lui carte, de cuvinte și expresii de care colegi de generație s-ar feri ca de ...Dumnezeu: „ontic”, „Empireu”, „Bucuria Eternă”, „văzduh”, „noian”, „păsările Domnului” ș.a.m.d. sunt
Licențiozități metafizice by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4290_a_5615]
-
doar una dintre ele e datată), când Petre Barbu textualiza și el alături de colegii ceva mai vârstnici. Raport confidențial despre scufundarea piramidelor, Mărul, Surâsul cailor, Era marinar și semăna cu Al Pacino sunt, fiecare, câte o poveste scrisă după rețetarul optzecist: tramă labirintică (voit ambiguă), amalgam programatic realitate-ficțiune, personaje cu identități fluide, autoreflexivitate. Fără a fi rău scrise, ele nu mai reprezintă azi interes decât pentru istoricul literar preocupat de originile „nouăzeciștilor”. Ca Petru Cimpoeșu, care și-a strâns nu demult
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
schițe și nuvele” (s.m.) de pe pagina a treia, deși nuvele în toată puterea cuvîntului nu reușesc să fie decît vreo două dintre cele amintite. Spre deosebire de restul textelor din volum, ele se reclamă de la o cu totul altă formulă, de factură optzecistă, aș zice, ușor anodină azi, deși lasă mai mult loc de manifestare ironiei auctoriale. Este însă o ironie mai puțin rafinată decît cea pe care am apreciat-o în romanul Blazare, de pildă, și complet lipsită de prezența în text
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
cu aplombul tinereții și credința încă sigură că vor schimba ceva în casa literaturii, măcar o reorînduire a mobilierului dacă nu chiar o înlocuire. Ca orice promoție ce deschide sau închide o generație, intră în scenă grupat și exploziv precum "optzeciștii", "șaizeciștii", "cincizeciștii", "treizeciștii" etc. De data aceasta caracterul exploziv pare să fie atenuat de condițiile climatului social-economic, dar tot e vizibil. Cum numărul celor debutați în ultimii doi ani este deja considerabil, merită cred să ne oprim o clipă asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
un mediu extrem de fertil pentru autori din toate generațiile de creație, de la Constanța Buzea, Emil Brumaru ori Angela Marinescu și până la Dan Sociu, Ștefan Manasia, Claudiu Komartin plus nume încă mai fragede din ultimul lot liric. În acest decupaj generaționist, "optzeciștii" își au locul și rolul lor, reconfirmate prin antologii și reeditări, dar și prin volume ori plachete inedite. Ultima patrie a Marianei Codruț intră în această... ultimă categorie, chiar dacă autoarea se îndepărtează, prin formula și particularitățile versurilor sale, de nucleul
Ghetoul galben by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8699_a_10024]
-
un mediu extrem de fertil pentru autori din toate generațiile de creație, de la Constanța Buzea, Emil Brumaru ori Angela Marinescu și până la Dan Sociu, Ștefan Manasia, Claudiu Komartin plus nume încă mai fragede din ultimul lot liric. În acest decupaj generaționist, "optzeciștii" își au locul și rolul lor, reconfirmate prin antologii și reeditări, dar și prin volume ori plachete inedite. Ultima patrie a Marianei Codruț intră în această... ultimă categorie, chiar dacă autoarea se îndepărtează, prin formula și particularitățile versurilor sale, de nucleul
Ghetoul galben by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8699_a_10024]
-
linie de demarcație transparentă și permeabilă. Pe teren românesc în schimb, concilierea dintre poetici atât de divergente e un câștig periculos. Tulbură apele netede ale lirismului triumfător în '60, clatină cazematele ancorate în real pe care și le-au edificat optzeciștii, acordă nesperate privilegii unor direcții marginale ale unor figuri dominante (să ne gândim numai la dimensiunea politică a poeziei lui Mircea Ivănescu sau la profunzimile ivite din jocurile parodic-virgiliene puse în pagini și-n grupaje de Mircea Cărtărescu). Ce i
Pornind de la prefață by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8722_a_10047]
-
șantier, hainele fistichii trimise de copiii de la oraș, fostul costum de mire, fosta uniformă de milițian. Dacă satul acela nu mai există, copilăria cum să mai existe? Îi lipsesc reperele vizuale, auditive, mirosurile". Alexandru Vlad (n. 1950) este un scriitor optzecist. Până cu nu prea mulți ani în urmă, optzecismul era considerat un fel de "nou val" în literatura română (chiar era, prin raportare la literatura noastră postbelică de până la el), iar reprezentații săi s-au bucurat multă vreme de apelativul
Între două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8678_a_10003]
-
că în felul acesta, prin jertfa unei mici hemoragii, mă regăsesc. Apoi, hemoragia se închidea și mă întorceam să privesc melancolic spre cerul despre care știam, totuși, că nu are nevoie de sângele meu. Am scris ca să mă distanțez de optzeciști Te consideri "un caz special al literaturii române", cum scrie Bianca Burța-Cernat, în "Observator cultural"? În ce ar consta singularitatea ta? Prin generație, sunt optzecist, dar - literar și spiritual - nu aparțin acestui curent important al literaturii române contemporane. Mă întorc
Dan Stanca - "Adevărata miză a cărților mele este erosul, nu logosul" by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/8705_a_10030]
-
știam, totuși, că nu are nevoie de sângele meu. Am scris ca să mă distanțez de optzeciști Te consideri "un caz special al literaturii române", cum scrie Bianca Burța-Cernat, în "Observator cultural"? În ce ar consta singularitatea ta? Prin generație, sunt optzecist, dar - literar și spiritual - nu aparțin acestui curent important al literaturii române contemporane. Mă întorc în urmă cu 25 de ani când, participând la o ședință a Cenaclului Junimea, condus de regretatul Ovidiu Crohmălniceanu, am fost pur și simplu dat
Dan Stanca - "Adevărata miză a cărților mele este erosul, nu logosul" by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/8705_a_10030]