1,225 matches
-
nu i-a fost greu să impună un impozit general, cunoscut cu numele de decima lui Saladin, plătit, cu excepția câtorva ordine religioase și spitale, de către toți cei ce nu se făceau cruciați fie nobili ecleziastici sau laici, fie țăran sau orășean. Nimeni nu s-a opus hotărârii regale. Era primul mare succes al politicii de centralizare. Henric al II-lea Plantagenetul a subscris la ideea unui impozit, dar nu a avut timp să îl aplice căci în același an 1189 murea
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
În anul 1304 Ghazan Khan le interzice guvernatorilor dreptul de a colecta impozitele în provinciile lor și trimite scribi în teritoriu pentru a înregistra nivelurile de impozitare. Ca urmare a acestei reforme veniturile vistieriei mongole se dublează, iar țăranii și orășenii musulmani deopotrivă se pot bucura de un guvern responsabil. Cu toate acestea, perioada mongolă a constituit un moment de instabilitate pentru șefii administrației deoarece de multe ori descopereau că sunt victimele unor intrigi ale curții, iar Rahid al-Din nu face
Rashid al-Din () [Corola-website/Science/329064_a_330393]
-
1 august, luminile de pe zidurile orașului au semnalizat pregătirile de predare. Filip a distrus tabăra în care s-a bazat anterior armata sa, așa și ne mai atacându-i pe englezi. Eduard a fost convins de către consilierii săi, să permite orășenilor să rămână în viață. După oferirea unor provizii, Regele a permis localnicilor să părăsească orașul.
Asediul Calais-ului (1346-47) () [Corola-website/Science/328752_a_330081]
-
noi oportunități pentru artiști. Curțile nobiliare și castelele au devenit locuri de o grandoare din ce în ce mai mare, în vreme ce orașe ca Parisul, Praga, Londra, orașele Italiei și ale Țărilor de Jos prosperau. Își doreau picturi nu doar aristocrația și clericii, ci și orășenii prosperi, și acesta în primul rând din motive de evlavie. În același timp, din ce în ce mai mulți oameni au devenit culți, cititori de carte, creând o cerere din ce în ce mai mare de publicații laice (non-religioase). Cele mai reușite dintre acestea erau realizări somptuoase închinate
Pictura medievală () [Corola-website/Science/309165_a_310494]
-
romei au început ciocniri armate, grecii au întreprins chiar o tentativă de a arde flota cruciată, atacând-o cu vase incendiare. În această situație, Angelii s-au pomenit între ciocan și nicovală: pe de o parte, mânia crescândă a populației (orășenii nu puteau da uitării purtarea lui Alexios), pe de altă parte-iritarea apărătorilor lor de altă dată. La 25 ianuarie 1204, o parte din senatori, adunați în biserica Sf. Sofia, i-au declarat detronați pe cei doi îngeri ai răului. Temându
Alexios al IV-lea Angelos () [Corola-website/Science/316627_a_317956]
-
realizată de OCTAVIAN NICA Pădurile - medicament împotriva „răului de oraș și de televizor“ La 20 de km de Timișoara există cea mai bogată colecție de arbori americani din România „A trăi printre arbori, iată un vechi vis care le stă orășenilor la inimă mai mult ca oricare altul. În chip paradoxal, pe măsură ce s-a dezvățat să-i respecte, omul se simte tot mai mult atras de arbori, așteptând clipa de evadare în pădurile de la marginea orașelor. Pentru că omul și natura sunt
Agenda2003-34-03-c () [Corola-journal/Journalistic/281384_a_282713]
-
un drept la speranță, izbânda noii îndeletniciri". Cu toată lumea pestriță de țară sau târg apus de provincie, limbajul lui Marius Tupan nu abundă în regionalisme ori arhaisme de culoare locală. Narațiunile sale sunt mai degrabă limpezi și molcome, relatări de orășean nostalgic și nu de Pațanghel pasionat. Tehnic simple, prozele lui Marius Tupan au personaje creionate rapid, susținând dialoguri scurte, dramatice. E fapt că toate prozele lui Marius Tupan au un punct de intensitate, uneori insuportabilă, în cele mai reușite, ce
Literatura ca viață by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14643_a_15968]
-
zarva unei șatre de țigani. Lumea din care veneau ele, a recalificării și-a cincinalelor, a planificării familiale rezolvate de chiuretă, intră în ritm cu o precauție în care găsești, pe alese, și silă, și îngîmfare, și calcul strîmb, de orășean. , Omul rămîne uneori izolat și rotund ca o piatră", va scrie Ștefania, migălindu-și vorbele a vers, într-un jurnal. Se prinde, apoi, în cercul unei nunți de țigani, trece printr-o pădure cu răzlețe urme de magie, ai zice
Caterinca și katiușa by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11455_a_12780]
-
răsuci pe călcâie și porni spre intrarea din dos a casei. Mai târziu, cu inima bătându-i nebunește, se întrebă dacă aveau să-l pedepsească. Dar nu se întâmplă nimic. Incidentul fu uitat. * * * Se apropia sfârșitul anului. Printre fermieri și orășeni, un băiat care împlinea cincisprezece ani își sărbătorea de obicei maturitatea. În cazul lui Hiyoshi, nu era nimeni care să-i dea nici măcar un evantai ceremonial, necum un ospăț. De vreme ce era Anul Nou, stătea așezat pe colțul unei platforme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pus un zăvor solid. De cele mai multe ori, conacele samurailor și casele neguțătorilor - dacă aceștia erau cât de cât înstăriți - erau înconjurate cu un zid de pământ sau un șanț cu apă, întărit cu două-trei rânduri de fortificații. La căderea nopții, orășenii și sătenii erau neliniștiți. Așa stăteau lucrurile de pe vremea războaielor civile din secolul trecut și nimănui nu i se mai părea anormal. De cum asfințea soarele, oamenii se culcau. Când se vârau în paturi, lucrătorii, a căror singură plăcere era somnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
neluându-și în seamă foamea, și să învețe lucruri noi - despre regulile după care mergea lumea, despre pasiunile omenești sau datinile diverselor regiuni. Încerca să înțeleagă evenimentele actuale, compara puterile militare ale diferitelor provincii și studia obiceiurile agricultorilor și ale orășenilor. De la începutul războaielor civile și până la sfârșitul secolului trecut, mulți oameni se instruiseră în artele marțiale. Era o viață plină de greutăți și, timp de un an și jumătate, Hiyoshi urmase Calea Răznoinicului. Dar nu umblase cu o spadă lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
transforma orașul într-un infern. Își pierduse tot respectul față de Koroku. Nu voia să-l servească pe Dosan, și nici să aibă ceva de-a face cu Yoshitatsu. Dacă avea să fie aliatul cuiva, atunci urma să-i aleagă pe orășeni. Simpatia lui se îndrepta mai ales spre ei și în special către părinți și copii. Aceștia erau întotdeauna principalele victime ale războiului. Ardea de nerăbdare să citească scrisoarea. În timp ce mergea, cu strigătul său obișnuit, „Ace de vânzare! Ace din capitală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Vântul n-o să se potolească nici după apusul soarelui. Fiți atenți la focuri. De cum e gata un gazan, începeți să frământați chiftele de orez. Dădea să iasă, când îl observă pe Hiyoshi. Privindu-l curios, chemă un servitor. — Cine-i orășeanul ăsta cu mutră de maimuță? întrebă el. Nu l-am mai văzut pe-aici. — E în sarcina Stăpânului Mitsuhide. Mataichi îl păzește ca să nu fugă. Atunci, bătrânul îl remarcă pe Mataichi, așezat pe lada cu surcele. — Bravo! îi spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
se înveselea. — Maimuță, cum mai merge treaba? — Bine! Am constatat efectele ordinelor dumneavoastră, dar încă mai aveți. Tot nu-i de-ajuns? — Ar mai fi multe. Mai lipsește ceva? — Modul de viață de la castel trebuie să le fie imprimat și orășenilor. — Hm. Înțelg. Nobunaga îl asculta pe Tokichiro. Vasalii săi îi priveau întotdeauna pieziș, cu mutre posomorâte. Se cunoștau puține exemple de oameni care, ca Tokichiro, într-un răstimp atât de scurt, să fi avansat de la casele slugilor până la dreptul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
se mulțumi că clatine din cap, fără o vorbă. OSTATICUL LUI YOSHIMOTO Locuitorii provinciei Suruga nu-și numeau capitala Sumpu; pentru ei, nu era decât Sediul Guvernării, iar castelul său era Palatul. Cetățenii, de la Yoshimoto și membrii clanului Imagawa până la orășeni, considerau că Sumpu era capitala celei mai mari provincii de pe litoralul răsăritean. În oraș domnea un aer aristocratic și până și oamenii de rând imitau moda din capitala imperială Kyoto. În comparație cu Kiyosu, Sumpu era o altă lume. Atmosfera de pe străzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Shibata Katsuie, Hayashi Sado, Ikeda Shonyu, Sakuma Daigaku și Mori Yoshinari. Foarte recent, i s-a alăturat un om extraordinar, cu numele de Kinoshita Tokichiro. E de rang umil dar, din cine știe ce motiv, numele lui se aude mereu de pe buzele orășenilor. — Ce părere au oamenii despre Nobunaga? — ăsta-i lucrul cel mai extraordinar. E firesc ca ocârmuitorul unei provincii să se dedice guvernării poporului său. Iar poporul, de regulă, își ascultă stăpânii. În Owari, însă, lucrurile stau altfel. — În ce sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
asemenea felinarelor aprinse chiar înaintea asaltului iminent al unei furtuni violente. Copacii care se înălțau în nemișcarea tăcută a curții castelului aminteau de neclintirea ireală din ochiul unui taifun. Iar de la castel încă nu se trimiteau nici un fel de instrucțiuni orășenilor. Nu se dădea comanda de evacuare sau de pregătire pentru asediu și, în lipsă de altceva, nu se transmitea nici măcar vreun mesaj de încurajare. Negustorii își deschideau prăvăliile, ca de obicei. Meșteșugarii lucrau ca întotdeauna. Până și fermierii își cultivau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
loc trei mari schimbări. Planul susținut cândva de el fusese adoptat: Castelul Kiyosu, situat dezavantajos din punct de vedere al terenului și al aprovizionării cu apă, urma să fie abandonat, iar Nobunaga se muta la reședința sa din Muntele Komaki. Orășenii își urmau și ei seniorul și construiau un oraș înfloritor sub Castelul Muntelui Komaki. Când îl primi pe Tokichiro la noul său castel, Nobunaga spuse: — Ți-am promis ceva. Te vei instala cu reședința la Castelul Sunomata și-ți măresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și lăsau iarna în seama zăpezilor și a vânturilor înghețate. Odată cu acest armistițiu neoficial, numărul căltorilor și al convoaielor de cai cu samare dintre cele două provincii creștea. Trecu Anul Nou și, în sfârșit, bobocii prunilor deveniră spuziți cu culoare. Orășenii din Inabayama se gândeau că lumea avea să-și continue viața netulburată timp de încă o sută de ani. Soarele de primăvară scălda zidurile albe ale Castelului Inabayama, învăluindu-le într-un aer de nepăsare și plictiseală. În asemenea zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Inabayama se gândeau că lumea avea să-și continue viața netulburată timp de încă o sută de ani. Soarele de primăvară scălda zidurile albe ale Castelului Inabayama, învăluindu-le într-un aer de nepăsare și plictiseală. În asemenea zile, când orășenii priveau în sus spre castel, se întrebau de ce construiseră o fortăreață pe piscul înalt al muntelui. Erau sensibili la stările de spirit ale castelului. Când centrul vieților lor suferea tensiuni, le simțeau imediat; când era plin de lene, și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
trădători. Dar cel mai important factor al înfrângerii, înțeles numai după aceea, a fost rezultatul sfatului cuiva. Cu câteva zile în urmă, tembelul de Tatsuoki le adusese în castel pe soțiile și copiii soldaților care luptau afară, precum și pe familiile orășenilor bogați, ca ostatici, pentru ca ostașii să nu treacă de partea dușmanului. Omul care a ticluit acest plan, însă, nu era altul decât Iyo, unul dintre cei Trei Oameni din Mino, care se aliase deja cu Hideyoshi. Prin urmare, „strategia” lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
când soseau primăvara și vara, lui Shingen i se înfierbânta sângele și se întorcea spre lumea din afară, spunând: „Ei bine, să ieșim la luptă.” Nu numai Shingen, ci toți samuraii din Kai împărtășeau aceeași atitudine. Până și fermierii și orășenii simțeau dintr-o dată că, împreună cu soarele verii, sosise momentul. În anul acela, Shingen avea să împlinească cincizeci de ani și simțea un acut regret - o nerăbdare față de așteptările lui de la viață. „Am luptat prea mult numai de dragul luptei,” medita el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Glonțul îl zgârie pe Nobunaga, dar acesta se comportă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, nefăcând decât să întoarcă privirea în direcția detunăturii. Generalii din jurul lui săriră de pe cai, bineînțeles, și se repeziră să-l captureze pe atentator, dar orășenii, mai mult chiar decât ofițeri, fură cuprinși de furie, răcnind ca turbați: — Prindeți-l! Făptașul, care crezuse că locuitorii din Kyoto aveau să fie de partea lui, își greșise calculele, iar acum nu avea unde să se ascundă. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
din urmă, însă, Ieyasu împlinise majoratul, clanul său era în termeni de prietenie cu Oda și, puțin câte puțin, cucerea teritoriul clanului Imagawa. Provincia lui era plină de speranța prosperității și curajul expansiunii, astfel încât vasalii mai vârtsnici, samuraii, agricultorii și orășenii păreau să fie însuflețiți și inspirați. Mikawa nu se putea compara cu Kai în materie de armament și resurse; ca îndârjire, însă, nu era cu nimic inferioară. Exista un motiv pentru care războinicii clanului Tokugawa îi dăduseră lui Shingen porecla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
dus vestea pentru curajul tău, nu te pricepi cum să trăiești în această țară haotică. Și nu numai atât, dar nu ai nici o dorință de a salva lumea din haosul ăsta. Ești inuman, te-ai coborât mai jos decât un orășean sau un țăran. Cum te mai poți numi samurai? Cum! Spui că nu sunt uman? — Exact. Ești o fiară. — Ce-ai spus? Haide! înfurie-te cât de mult poți. Totul se îndreaptă împotriva ta. Ascultă, Murashige. Dacă oamenii își pierd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]