1,193 matches
-
oralitatea și transmiterea verbală. Discursul evanescent, neconsemnat de scribi ori de copiști, este pierdut pentru totdeauna. Așa s-a întâmplat și cu învățăturile orale ale lui Platon probabil foarte diferite de cele din textele care ne-au rămas. Obstacol al oralității așadar. Apoi obstacolul fragilității suportului: papirusul egiptean la origine, suportă greu higrometria, climatul și anotimpurile Romei. Putrezește și, odată cu el, se face praf și tot ce transmitea. în plus, numărul de exemplare constituind o ediție originală nu trece niciodată de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Potoliți-o, cere propovăduitorul din Tarsus; ardeți, supralicitează Simon Magicianul și încă în bucurie... - 4 - Bucuria pneumaticului. Teoria gnostică vizează o practică în consecință. Nu ne-a rămas nimic, sau aproape nimic, despre aceste comportamente comunitare. Epoca funcționează pe principiul oralității. Cartea există doar ca mijloc mnemotehnic destinat conservării unui discurs, dar numai în mod secundar. Ceea ce primează este verbul și, odată cu el, relația magistru-discipol. învățătura se bazează pe cuvânt și nu pe texte. Astăzi cuvintele schimbate între gnostici și comunitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sunt doar consemnate faptele și evenimentele familiei sale. Eseurile sunt cronica deturnată de pe parcursul ei și orientată spre sine însuși. Căci dacă s-ar fi găsit deja, nu s-ar mai căuta... 9. A avea o limbă moartă în gură. Oralitatea ține deci de tropismul unei epoci pe cale de a fi convertită în carte destinată tiparului, publicării. Dar și de un specific montaignian. Căci - să ne reamintim - acest copil are în gură o limbă moartă, cadou bizar dar otrăvit primit din partea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a ajunge în impas. Această formă se potrivește bine cuvântului în mișcare, niciodată oprit în loc, înțepenit în mod artificial și eronat. Vocea curge, numai ea contează. Urma acestei voci înseamnă deja ceva mai puțin decât ea... încă o vorbă despre oralitatea lui Michel de Montaigne. Despre gustul lui pentru cuvântul liber, despre verbul scăpat din strânsoare, capricios și vesel; despre pasiunea lui pentru această muzică compusă ad hoc, câteodată notată, dar uneori imediat după momentul improvizației, fără partitură a pirori; numai
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în puterea verbului. Montaigne nominalist știe că, cuvântul nu reprezintă altceva decât un mijloc, o tehnică pentru a comunica. Semnificatul evoluează separat de semnificant, dar cele două instanțe țin de aceeași lectură imanentă a lumii. Om al cuvântului și al oralității, al verbului și al schimbului, al conversației și al cuvintelor, el se însuflețește întotdeauna când este vorba de a apăra adevărul trădat, uitat contrariat: nimic nu-l descumpănește mai mult ca minciuna. Pentru un sceptic care nu crede în nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
procesul de conversiune a adjectivului. În final, vom oferi un studiu de caz, realizat pe limbajul sportiv, material extrem de generos, care ne-a permis excerptarea unor exemple interesante de adjective substantivizate. 2. ROLUL ELIPSEI ÎN SUBSTANTIVIZAREA ADJECTIVULUI Fenomen sintactic de oralitate, elipsa constă în reducerea voluntară sau involuntară a unei secvențe lingvistice, prin suprimarea unui component recuperabil semantic, la origine necesar determinării ansamblului. Gradul în care substantivul nelexicalizat poate fi recuperat permite structurarea exemplelor de adjective recategorizate. 2.1. În primul
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
folcloric (1986), autorul face mereu trimitere, prin opoziție, la textul literar cult, pentru a demonstra că poezia folclorică își are un mod propriu de existență, un statut diferențiat, aparținând unui tip de cultură „puternic semiotizată”, ale cărei note caracteristice (tradiționalitate, oralitate, variabilitate, anonimat) fac din ea o „formă specifică” de creație sincretică, rezultantă a mai multor limbaje. În creația folclorică formalizarea atinge toate nivelurile operei. Cartea reușește să fie ceea ce și-a propus: o lectură „din interior”, prin „asumarea codului legităților
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286375_a_287704]
-
amestecul dintre "discursul direct" și "povestire" are o cu totul altă semnificație. Ca și Giono în Otava, el mizează pe contrastul dintre caracterul puternic literar al narațiunii la perfect simplu și dialectele devalorizate social care își expun relația primordială cu oralitatea și prezența fizică a enunțătorului: vorbire rurală (Giono) sau populară (Céline). Contrast care nu face decât să exacerbeze tensiunea dintre "discursul direct" și "povestire", însă care scoate în evidență și efortul stilistic pe care amestecul lor îl presupune. În citatul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
textelor religioase înăbușite de un anume didacticism dogmatic sau de un simbolism nebulos. În Cazanie erudiția teologală și subtilitățile hermeneutice rămân în plan secund, preeminență au calitățile prozei artistice: claritatea narațiunii, bogăția imaginilor plastice și a ornamentelor stilistice (comparații, metafore), oralitatea și vigoarea frazei, elanul retoric, lirismul pasajelor poematice. Multe predici pun în circulație elemente legendare, hagiografice, apocrife, folclorice, provenind frecvent din Biblie sau din fondul popular balcanic. Teme universale - moartea ca „trecere”, călătoria în „lumea de dincolo” - sunt preluate de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290433_a_291762]
-
Ordinul Coroana României în rang de Comandor și Meritul Cultural. Producția literară a lui T. reprezintă cea mai relevantă contribuție a Olteniei la proza și dramaturgia românească de la începutul secolului al XX-lea. Prin cromatismul stilistic, rezultat din stilizarea unei oralități de tip popular, ușor pigmentată cu termeni regionali, și prin climatul de patriarhalitate, ea se înscrie pe coordonatele orientării sămănătorist-poporaniste. Dar detașarea, prezentă într-un compartiment al scrisului prozastic, moderația notei sentimentale în piesele de teatru, natura temperamentală a personajelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
atât reprezentarea precisă a activităților sexuale cât evocarea transgresivă a acestora în situații cu totul speciale. Ele se întemeiază pe un patrimoniu împărtășit de membrii aceleiași comunități culturale. Practicile lor fundamental conviviale, întemeiate pe o conivență, sunt puternic înrădăcinate în oralitate. Desigur, nimic nu împiedică poveștile sau cântecele deocheate să fie, în subsidiar, adunate într-un volum, dar realitatea lor comunicațională fundamentală e aceea a unei plăceri împărtășite de oameni de același tip. Oralitatea vorbelor deocheate atrage după sine încă una
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
pe o conivență, sunt puternic înrădăcinate în oralitate. Desigur, nimic nu împiedică poveștile sau cântecele deocheate să fie, în subsidiar, adunate într-un volum, dar realitatea lor comunicațională fundamentală e aceea a unei plăceri împărtășite de oameni de același tip. Oralitatea vorbelor deocheate atrage după sine încă una, aceea a împărțirii bucatelor și băuturii. Ele întrețin deci o strânsă legătură cu literatura carnavalescă, ce se folosește sistematic de răsturnarea valorilor: carnalul în locul spiritualului, josnicia în locul nobleței. În sărbătoarea nebunilor, drojdia societății
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
nu sunt în mod direct organe sexuale. Cititorul este plasat la o distanță care permite scenei reprezentate să-și păstreze un statut estetic. Această proză poetică rafinată contrastează puternic cu scriitura secvențelor pornografice, care exhibă absența punctuației și o pronunțată oralitate, redând cât mai fidel excitația sexuală pe care naratorul este însărcinat să i-o împărtășească cititorului. În următoarea scenă, de pildă, enunțătorul se masturbează elaborând o fantasmă pornind de la o fotografie publicitară înfățișând un aparat de masaj: "unde a ajuns
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
Manuscrisul însă, chiar prin natura lui, limita considerabil producția și consumul pornografic. Doar o dată cu apariția tiparului a fost posibilă dezvoltarea plenară a pornografiei. În timp ce poveștile deocheate presupun variația infinită a unui text care păstrează o strânsă legătură cu memoria și oralitatea poveștii, pagina de carte este un spațiu omogen controlabil de către cititor de la un capăt la altul, pe care se pot desfășura scene care sunt, și ele, tot atâtea moduri de organizare a spațiului. Tiparul permite fixarea unei versiuni unice, pe
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
S. Dobrogeanu, S. Tuzleanu. Prima lui carte, Azi pitic, mâine voinic, apare în 1963. Înzestrat cu o fină capacitate de observație a oamenilor din diverse categorii sociale și psihologice, ca și a moravurilor mereu schimbătoare, posedând o cunoaștere a subtilităților oralității și un perfect meșteșug al versificației, F. a fost deseori clasificat între poeții satirici. Însă temperamental liric, mai ales în povestirile scurte, scriitorul se relevă a fi cu precădere un umorist sentimental, cald-comprehensiv, în descendența lui G. Topîrceanu și din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286997_a_288326]
-
ascunde, le mutilează, le «castreazăă. Gură, limbă Simbolistica gurii și a limbii este strâns legată de cea a cuvântului rostit (vezi A vorbi), dar și de ingerarea alimentelor (vezi A mânca). În analiza psihologică, gura este zona care ține de oralitate. Ea este implicată în registrul afectiv, în pulsiunile canibale, în mecanismele de introiecție. Dată fiind funcția fundamentală a gurii, în basme se regăsesc frecvent căpcăuni, transmițând copilului aviditatea libidoului lor, precum și fantasmele de apropriere totală. Oralitatea se structurează pe mai
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
zona care ține de oralitate. Ea este implicată în registrul afectiv, în pulsiunile canibale, în mecanismele de introiecție. Dată fiind funcția fundamentală a gurii, în basme se regăsesc frecvent căpcăuni, transmițând copilului aviditatea libidoului lor, precum și fantasmele de apropriere totală. Oralitatea se structurează pe mai multe nivele: - fizic: prin hrană mai ales, dar și prin alcool, tutun; - sexual: constituind o zonă erogenă predilectă, sursă fundamentală de plăcere (supt voluptuos, sărut, felație); - afectiv: descriind modul de comunicare fuzional, dorința de a-l
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
dumneavoastră luminoasă a urâtului simț critic, care împiedică pe român să se înnămolească într-o doctrină, până la nas". În scrisorile deschise argheziene există o recuzită retorică specifică, din care interogația, exclamația, epitropa și anafora sunt figuri predilecte, mărci ale unei oralități aparent spontane, care imprimă discursului accentele unui monolog teatralizat. Fie că este ironic aluzivă (" Cine v-a împins să vă opriți la mine și să-mi afirmați [...] o iubire de care nici nu mă-ndoiam?)", fie că aluziei îi atașază
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
comediilor stradale care ridiculizează malformațiile unei lumii decăzute, în fond subiecte satirice atemporale: ipocrizia, imoralitatea, abuzurile de tot felul etc. De data asta, nu dialogismul (polifonia internă a textului), ci formula dialogică propriu-zisă dinamizează narațiunea, imprimându-i accente ale unei oralități savuroase, specific argheziene, prin versatilitatea discursivă a personajelor care trec, spontan, de la maniera dogmatic-pretențioasă de a vorbi la cea obscen-colocvială: "A! Dumnezeii m... pușlamale și scroafe! Îi văzuși... Crucea m... Mă, frate, mă, îi bag pe amândoi... Porcul cu barba
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
precum și strategiile de construcție textuală, Arghezi se concentrează asupra captării ideii într-o formă diamantină. El lucrează pe spații restrânse, filigranând meticulos expresia, pentru ca totul să fie "redus la emoție și la vibrarea neașteptată a sentimentului dormitiv"("Tableta tabletelor")223. Oralitatea, invocată de Monica Spiridon la Eminescu, este o trăsătură comună discursului jurnalistic din primele decenii ale secolului al XIX-lea, care conjugă veleitățile retorice cu rigorile tiparului. Textul pare scris pentru a fi auzit, în stilul prelecțiunilor populare, adică "regizat
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
perspectiva ideologică a anti-liberalului) lipsa de rigoare și de metodă în cercetare, vidul conținuitstic, mascat de forme promițătoare, falsul progres, sincronizarea forțată cu apusul etc., adică tot atâtea metehne ale politicii liberale. Textul în sine, destul de amplu, poartă marca unei oralități de tribună, uzând din abundență de interogații, exclamații, false îndemnuri și încurajări, prescripții, verdicte etc. (de altfel, următoarea indicația metatextuală: "Această încercare critică, să nu se uite, era menită a se citi ca o conferență la Ateneul român", indiferent de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Faptul de a fi găzduit reactivează fără nicio îndoială nostalgiile prime și arhaice care au servit de model: siguranța, căldura adăpostului, hrănirea neîntreruptă, chipul mamei. Mâna, privirea, gura contribuie la stabilirea legăturilor, la recunoașterea, a celuilalt și a sa, la oralitatea care pregătește trecerea înăuntru și în afară, a faptului de a mânca și de a fi mâncat, a canibalismului și a căpcăunului. De unde și întrebarea: cine dintre gazdă și oaspete îl va mânca pe celălalt? E dorința de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Perspectivă în alternanțe repetabile. Puse în clar, în notații directe, vehiculate în rostire sistematic-colocvială, pretextele poetice tipice obiective câștigă prin voioșie și montaj. Linia frazeologică intenționat naivă, repetarea serială a ideii-nucleu, discursul în genere toate țin de o regie a oralității. Nu o dată, discursul liric sorescian e mai degrabă expresiv decât sugestiv. Formula plăcută fantezistului în Tinerețea lui Don Quijote, în Astfel (1973) ori în Descântoteca (1976) recomandă un problematizant fără ifose; și nu o dată un "suflet bun la toate" repliat în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Doină (din frunză) pare să sugereze inutilitatea cuvintelor. Reverberează o Doină (Țara -nenoroc), și o Doină (Țara de miraz), Doina (negură) și Doina (Groază); sunete grave emană din Doina (Pax Magna) și Doina (Moartea peste tot). Câteva texte cu subtitlul "oralități" sunt niște cantilene în registre stilistice consacrate, păstrând linia arhetipurilor, dar depărtându-se de simplistul lamento: "Nu-l mai plângeți pe acela / care vecinic singur nu e, / plângeți-l pe cel ce n-are / Moartea și Moldova lui" (Doină Dorul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Anima mundi". În alt context, niște ciudați navigatori (Argonauții), dematerializați, spectrali, vâslesc pe cer, printre astre. III Contrar impresiei de stil vorbit, poezia lui Mihai Ursachi, elaborată, organizată cu grijă și trasă în esențe, urmează alte norme decât cele ale oralității. Simulând ușurătatea și practicând consecvent deriziunea, autorul Poemului de purpură, comentator sever al existenței, veghează într-un relativism universal. Cantonată în conceptual, orientată spre insolit și atipic, impregnată de mister și deschisă fabulosului, lirica sa, producătoare de surprize și prospețimi
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]