5,351 matches
-
conservatoare: ni se spune, în momentul în care mezina familiei Dumitrescu împlinea „un pol de ani“, că „obiceiul cu lumânările - după numărul anilor - pe tortul aniversar a fost importat de la catolici, ca atare nu a avut ce căuta în casa ortodoxilor de atâtea generații“. În acest caiet, Eugenia Ionescu începe să trăiască mai mult. Deși se referă la ea tot la persoana a treia, măcar referirile la apropiați sunt ceva mai consistente. O viață la diateza pasivă O viață molcomă așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
ele, aparțin, la propriu, ordinii naturale a lucrurilor, pe care știința și filosofia trebuie să le cerceteze și să le clarifice, fără a fi apriori dogmatice”. Cu alte cuvinte, nu trebuie identificată o chestiune pur științifică, „cu o chestiune de ortodoxie politică”. Adică: „recunoașterea și demonstrarea originii parțial extra statale a Dreptului, nu conține, nicidecum, intenția de a diminua unitatea și autoritatea Statului”. În argumentarea sa foarte strânsă, Giorgio del Vecchio abordează tema Crizei Statului pornind, cu exemplificarea istorică, de la Imperiul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
un surplus de trimiteri livrești („Se poate urmări cum trece motivul diavolului de la Goethe, la Dostoievski, și de la amîndoi, la Bulgakov. Dar ar mai fi fost cei doi mari ruși sensibili la dialectica Dumnezeu-Diavol, fără uriața chestionare asupra divinului, proprie ortodoxiei rusești?”), dar și cu meditații interesante, de școlită turistă („pînă la douăzeci și ceva de ani, femeile sunt superbe. După aceas tă vîrstă, devin uriașe. Și cum nu am văzut nici măcar un singur bărbat arătos, m-am Întrebat, intrigată, cu
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
preocupă pe N. I. decât în perspectivă creștină); pe primii, îi califică de raționaliști; pe ceilalți, care recunosc totuși vieții religioase un caracter autonom și "extrarațional", îi va judeca până la urmă ca expresie a faptului că se "sprijină" tot pe rațiune. Ortodoxia este plasată în opoziție cu cei doi: ea a "codificat" religia în dogme care nu au nimic comun cu viața rațională și care scapă oricărui "control" logic și cauzal (putem fi deci îndemnați să credem că orice non-sens poate căpăta
Portret cu ocazia unei corecturi by Marin Tarangul () [Corola-journal/Journalistic/9213_a_10538]
-
dintre ierarhia religioasă și puterea politică. Notre Dame de Paris sau domul din Köln sunt atât simboluri religioase, cât și laice, politice. Pe măsură ce, în Occident, Biserica a început să se distanțeze de puterea politică, construcția de catedrale a încetat. În ortodoxie, religia a rămas mereu legată de Stat. În România, și astăzi Biserica ortodoxă stă în preajma Puterii lumești. Puterea și Biserica au nevoie de această catedrală de partid și de stat. Dacă nu poți lichida corupția și pe sora ei, sărăcia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Putna - porți și barieretc "Putna - por]i [i bariere" Mitropolitul Daniel, drapat în splendide veșminte alb-aurii, face treișpe-paișpe, cu un ochi la marea slujbă, cu celălalt la aleea despicată de sepepiști prin mulțime. Înalt Prea Sfințitul e icoana vie a ortodoxiei române căutând mereu preajma Puterii pământești. În sfârșit, se aud aplauze răzlețe, niște trâmbițași care atâta așteptau suflă într-un soi de buciume de tablă și apar în trap săltat Ion Iliescu, Adrian Năstase și Octav Cozmâncă. Deci, nu președintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
pe Dumnezeu și Sf. Petru. Ei lăcrimează din suflet la auzul clopotelor, pentru ei Ștefan este un fel de tata-moșu, nu un nume gol într-un discurs. Adunarea aceasta ar fi trebuit să fie liberă, în câmp deschis, poate astfel ortodoxia românească s-ar fi apropiat de marile trăiri spirituale colective fără de care nu există religie adevărată. Toți cei ce ne aflam dincolo de poarta mănăstirii eram un fel de dop străin pus să astupe calea de comunicare a pelerinilor adevărați cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
și anume în rândul națiunilor libere și dezvoltate. Emil Cioran spunea că: „Ascensiunea unei țări este singura ei morală. [...] Defectele de evoluție ale României nu sunt de natură religioasă. Dacă nu ne-am mișcat atâta timp, nu este de vină ortodoxia: suntem noi. Ea n-a făcut decât să ne închidă în noi înșine și să ne vegheze tăcerea sau jalea. Destinul ei are toate caracterele destinului României. Astfel se explică de ce a participat ea la aproape toate formele de naționalism
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
să vorbească despre chinurile celor 13 ani de tortură. N-a vrut s-o facă "pentru strălucirea poporului român". Cum să fi recunoscut că iubiții lui români l-au bătut și l-au scuipat? Nicu Steinhardt s-a convertit la ortodoxie în celulă și s-a stins ca monah de Rohia, în pofida cristofobilor. O, Steinhardt e un evreu atît de român! Așa e. Și Caragiale e un grec atît de român. Și Cerna e un bulgar atît de român. O spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
face din costul de producție unitar un element esențial al competitivității firmelor. Creșterea cotizațiilor patronilor apasă asupra costului muncii, iar factorul capital este mai sensibil la diferențialul de răspundere fiscală. Pe lângă asta, Uniunea economică și monetară impune o politică de ortodoxie bugetară autorităților naționale care trebuie de acum înainte să stăpânească cheltuielile publice. Or, ceea ce crește cel mai rapid sunt cheltuielile sociale și, printre ele, cheltuielile cu pensiile. Deschiderea economiilor și corolarul ei, integrarea piețelor financiare, fac sistemul prin repartiție prost
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
subliniat conflictul dramatic cu Petru, conflict care îmbracă o semnificație simbolică. Petru, recunoscut ca șef al apostolilor în evangheliile canonice, este contracarat de Maria Magdalena, văzută ca inițiată în tainele cele mai secrete de către Isus în tradiția gnostică. Opoziția dintre ortodoxie (fără sensul confesional de azi) și gnosticism se reflectă în opoziția dintre apostolul Petru și Maria Magdalena. În Evanghelia Mariei, Petru are un complice, pe apostolul Andrei, care, la capătul revelației Mariei, mărturisește că nu crede o iotă din spusele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ai lui Isus: convertirea lui Pavel pe drumul Damascului oferă cel mai formidabil contraargument. La fel stau lucrurile și cu ereticii. Indiferent de învățăturile false pe care le proclamă împotriva Duhului, dacă la un moment dat ei revin pe făgașul ortodoxiei, păcatul le este iertat. Altă ipoteză respinsă: unii, maximaliștii, rigoriștii, fundamentaliștii intratabili, pretind că păcatul împotriva Duhului este păcatul comis după botez. Te-ai botezat, s-a isprăvit, nu mai ai voie să păcătuiești. Aceștia exclud, pe de o parte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
enormi în editarea, comentarea, înțelegerea cinstită, nepartizană a apocrifelor creștine 70. Cazul României este, ca de obicei, mai special. Pe de o parte, întâlnim o mefiență cronică față de acest corpus literar din partea teologilor, a așa-zișilor „creștini adevărați”, a zelatorilor „ortodoxiei pure”, a păzitorilor „tradiției nealterate”. Pentru aceștia, nu mai încape vorbă, cuvântul „apocrif” miroase a pucioasă și nu-și are locul în vocabularul pravoslavnic. Dacă te ocupi, în România ortodoxistă, de apocrife, imediat ajungi „eretic”, prin urmare direct în fundul iadului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
analizate după versiunea... franceză. Cum se poate întocmi o școală normală pe un soclu de necinste cvasipermanentă? Reluându-mi așadar ideea: între mefiență programată și belferism pseudocultural, între inchiziție și comedie bufă, între ortodoxism arogant (disting net ortodoxismul ideologic de ortodoxie) și ezoterism dezinhibat e greu să faci partea lucrurilor. Îndrăznesc să cred că invitarea mea la acest colocviu sugerează o schimbare nu numai de tactică, ci în primul rând de dioptrii din partea unei instituții care și-a impus multă vreme
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în sfera filologiei, variantele cele mai bogate au a priori câștig de cauză în fața variantelor mai sărace. În al doilea rând, la o analiză atentă, se observă o preferință clară pentru textul și structura Septuagintei, socotit probabil „text autoritar al ortodoxiei”. TM, deși folosit din abundență, face figură de „text de serviciu”, de instrument de corectare și cosmetizare a părților mai puțin reușite ori de proteză a părților amputate din LXX. Voi reveni în capitolul concluziilor finale asupra acestei chestiuni. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și München, a descoperit „teologia dialectică” de ultimă oră a lui Barth, Bultmann și Brunner 178. Grecia însă este locul unde și-a dobândit instrumentele de lucru - greaca modernă și greaca veche -, unde și-a făurit o viziune ideală asupra ortodoxiei, considerată ca unică și incoruptibilă păstrătoare a Adevărului divin. Lui Bielawski îi revine meritul de a fi atras atenția nu numai asupra descoperirii Dogmaticii lui Cristos Androutsos (1867-1935), ci și a altor trei maeștri despre care nimeni nu amintise mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sute de ani până în momentul în care cea mai mare parte a textelor vor beneficia de o ediție critică”. și apoi adaugă: Vorbim despre Dumnezeu cu multă simțire, cunoaștem destul de bine dogmele credinței noastre și spunem multe generalități interesante despre ortodoxia noastră. Dar toate acestea nu știm de-ajuns cum să le prefacem metodic în valori practice, în puteri care să ne transforme zi de zi. Căci în domeniul sufletesc, ca și în cel fizic, nu poți face nimic cu formule
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
secole, adică un autor pe care Tradiția îl plasează în secolul I d.Hr., convertit de Pavel în trecerea sa prin Atena, conform mărturiei din Faptele Apostolilor 17,34. Cu toate acestea, într-un text din anii ’30 reluat în volumul Ortodoxie și românism (1939), tânărul teolog, comentând o frază a lui Augustin -in quantum sumus, boni sumus, et in quantum mali sumus, in tantum etiam minus sumus-, face următoarea precizare: „Concepția aceasta despre rău nu se află numai la Fericitul Augustin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
exclusiv prin energia dumnezeiască. Îndumnezeirea omului presupune așadar „moartea mistică a puterilor sale naturale”; simbolic, sufletul intră în „Duminica” vieții, care vine după „Sabbat-ul” odihnei în contemplația naturală și după cele „șase zile” de nevoință ascetică. Grigore Palamas sau geniul ortodoxiei Teologul care l-a marcat cel mai mult pe Stăniloae rămâne fără îndoială Grigore Palamas (secolul al XIV-lea), și aceasta din mai multe motive. În primul rând, Palamas i-a oferit o explicație completă și coerentă pentru soluționarea problemei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prin aceasta transcendența să-și piardă caracterul de transcendență? Altfel spus, cum este cu putință îndumnezeirea omului în această viață? Apoi, Palamas este expresia cea mai completă a teologiei athonite, a cărei moștenitoare de drept și de fapt se socotește ortodoxia română. În sfârșit, Palamas îi oferă lui Stăniloae argumente puternice (sau cel puțin iluzia solidității acestor argumente) în polemica sa neobosită și adesea fără obiect împotriva catolicismului. Reactualizând polemica dintre Palamas și Varlaam Calabrezul, Stăniloae poartă propria bătălie împotriva „pseudo-Bisericii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sale despre Origen, Pseudo-Dionisie și Grigore Palamas. Ceea ce va dura însă în timp, în afara celor trei cărți personale și, desigur, în afara monumentalei Filocalii, este figura-simbol a unui nou Părinte al Bisericii, de talia unui Athanasie cel Mare, veghind la căpătâiul ortodoxiei românești de-a lungul întregului secol XX. (traducere din limba franceză de Răzvan Ionescu) 9. Teologie și patristică în catolicismul secolului XX: pagini din jurnalul intim al Bisericii, când nu mai avea șaptesprezece anitc "9. Teologie Și patristică în catolicismul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
împăcare cu „veacul acesta”, gest ale cărui consecințe încă nu s-au epuizat. Vatican II nu trebuie să rămână o poveste cantonată în spațiul catolic. Așa cum voi încerca să arăt la sfârșit, efectele sale pozitive se pot întinde și asupra ortodoxiei, dacă aceasta va ști să discearnă cu maturitate, evitând, pe de o parte, imitația pavloviană (care ar duce la dramele trăite deja de Occident), iar pe de altă parte, hipercriticismul infantil (care ar echivala, în ultimă instanță, cu baterea pasului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Firește, nici nu se pune problema reabilitării unor „eretici” ori „semieretici”, precum Origen, marele chouchou al lui De Lubac, Urs von Balthasar, Daniélou sau Evagrie Ponticul, editat cu profesionalism și pasiune în „Sources chrétiennes”. Pentru Stăniloae, în special, și pentru ortodoxie, în general, nu există nici un intermezzo, nici o întrerupere, nici o diferență de percepție și de viață între epoca patristică și noi înșine 254. Această perspectivă anistorică, dacă o putem numi „perspectivă”, merge mână în mână cu o ideologie paseistă, pe care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
versiunea Stăniloae se arată deosebit de fecundă la nivel dogmatic, liturgic și, firește, duhovnicesc, dar se ascunde cu lașitate dinaintea provocărilor Istoriei. Aș spune că, în cazul de față, avem de-a face cu un fel de „scolastică orientală”, care subminează ortodoxia de la căderea Bizanțului încoace, îndepărtând-o, poate fără știrea ei, de duhul însuși al Părinților din care ea rămâne totuși plămădită. Pe când așadar un Vatican II al ortodoxiei? Addendatc "Addenda" „Iuda Iscariotul, până ieri diavol, acum, frate de cruce al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
avem de-a face cu un fel de „scolastică orientală”, care subminează ortodoxia de la căderea Bizanțului încoace, îndepărtând-o, poate fără știrea ei, de duhul însuși al Părinților din care ea rămâne totuși plămădită. Pe când așadar un Vatican II al ortodoxiei? Addendatc "Addenda" „Iuda Iscariotul, până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus!”tc "„Iuda Iscariotul, până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus !”" Mărgărita Geică: Între Codul lui da Vinci și „descoperirea” mormântului lui Isus, a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]