646 matches
-
altul s-o ridice, ci fiecare este invitat să-și încadreze vocea, cu umilință, între glasurile corului care cântă laolaltă; nu ca cei ce ridică glasul sau o iau înainte să iasă în evidență în chip necuvincios, ca spre o ostentație prostească, din dorința de a plăcea oamenilor”. În secolele IV-V, cântarea comună se practica în toată Biserica. Paralel cu cântarea omofonă, se practica și cântarea antifonală, mai ales în timpul slujbelor de noapte; dar la răsăritul soarelui „toți intonează
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Michelet recursese și el adesea la Euharistie, mergea regulat la slujbele religioase, se ruga, se spovedea 7. Despre Helmut Kohl, Joseph Rovan scrie că "baza" acțiunilor sale și a viziunii sale politice "este credința creștină catolică trăită și practicată fără ostentație și fără agresivitate dar, de asemeni, fără odihnă". Cancelarul Germaniei povestește el însuși că provine dintr-un mediu "profund "negru", adică de factură catolică"8. Oscar Luigi Scalfaro, președintele Republicii italiene, absolvent al Universității Catolice Sacré-Coeur de la Milano, fost conducător
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
ca orice absolutism, nu are nevoie de justificare.“72 Wittgenstein se apropia cu dragoste și venerație de acele opere artistice și lucrări religioase prin care valorile fundamentale ce dau sens vieții se arată în mod direct și firesc, fără nici o ostentație. Atât Engelmann, cât și Malcolm amintesc preferința lui pentru filme naive, cum sunt westernurile, al căror mesaj moral este simplu și transparent, în contrast cu cele în care sunt etalate ambițiile intelectuale și artistice ale regizorului. Lui Wittgenstein îi plăcea să citească
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
însă faptul că 2/3 din aceste capitaluri se reîntorc spre a fi investite în Rusia. O țară bogată care a ajuns să importe 75% din necesarul de consum alimentar al populației. O subcultură a consumatorului plină de stridențe și ostentații, specifică de altfel țărilor mai puțin civilizate. Ceea ce nu ne-a împiedicat pe noi, de pildă, să pierdem piața rusă, exportul nostru scăzînd la o treime față de '89. Spre pildă, numai exportul de vin bulgăresc depășește va-loric întreg exportul românesc
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
îngrijirilor, a comunicării și de evaziunile mereu mai perfecționate. În prezent, dinamica consumeristă se bazează pe căutarea fericirii personale, pe optimizarea mijloacelor noastre corporale și relaționale, pe sănătatea cu orice preț, pe dobândirea de noi spații și timpuri personalizate: vârstei ostentației obiectelor i s-a substituit domnia hipermărfii deconflictualizate 5 și postconformiste. Apogeul mărfii nu este valoarea-semn diferențială, ci valoarea expereințială, consumul „pur” apărând nu ca un semnificant social, ci ca panoplie de servicii destinate individului. Faza III este momentul în
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ca un semnificant social, ci ca panoplie de servicii destinate individului. Faza III este momentul în care valoarea distractivă depășește valoarea onorifică, grija pentru propria persoană devine mai importantă decât comparația provocatoare, confortul senzitiv mai important decât semnele exhibate cu ostentație. Pe creasta acestui val uriaș, gustul pentru nou și-a schimbat sensul. Cultul noutății nu este, de fapt, câtuși de puțin de dată recentă: el s-a impus încă de la sfârșitul Evului Mediu, îndeosebi prin emergența modei. Dar, timp de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
prejos ca alții. Imaginarul egalității democratice a avut efect și asupra tinerilor, făcându-i să refuze să prezinte o imagine de sine pătată de inferioritate devalorizantă. Fără îndoială, acesta este motivul pentru care sensibilitatea la mărci este afișată cu atâta ostentație în mediile defavorizate. Prin marca de care s-a atașat, tânărul iese din impersonalitate, el vrea să arate nu o superioritate socială, ci participarea nemijlocită și egală la jocurile modei, ale tinereții și ale consumului. Bilet de intrare în modelul
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
A trecut vremea consumatorului individualist, a venit cea a consumatorului „expert” și responsabil. Să ne fie clar: chiar și atunci când sunt corecte și precise, descrierile acestui neoconsumator nu reușesc să acrediteze ideea depășirii „individualismului triumfător”. Interpretarea care asimilează individualismul cu ostentația Eului și cu dorința de a nu fi confundat cu ceilalți este prea reductivă. Logica individului trece dincolo de pasiunile egotiste, ea se caracterizează prin eliberarea comportamentului personal de încadrările limitative ale colectivului și prin dezvoltarea cultului pentru divertisment, pentru traiul
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
să nu mai dea o impresie impersonală, hiperconsumatorul „pândește ocazia la târguri și la talcioc”12, amestecă obiectele, combină stilurile pentru a compune un decor original, o ambianță „creativă” „care să-i semene”. Decorația casei s-a desprins de imperativul ostentației în beneficiul valorii de ambianță: logicii expunerii statutare îi succedă o logică de seducție afectivă, intimizată, intrafamilială. De aici rezultă o dinamică a pluralizării decorurilor de interior. Dacă ansamblurile de construcții se aseamănă, decorarea interioarelor se destandardizează, se personalizează, tinde
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
epicurieni și al tovarășilor lor de mai mică importanță pentru jocuri și conversații, pentru momentele de odihnă în comun. Frugalitate a meselor, a vinurilor și a felurilor de mâncare - nici excesele luxului, dar nici afectarea sărăciei, o distanță potrivită între ostentația bogaților și cea a săracilor, aversul și reversul aceleiași medalii... 6 Plăcerea de a trăi. Două epigrame permit reconstituirea unor mese epicuriene. Nimic de-a face cu fileurile de urs, brânza cu vin fiert, capetele de melci, porcii umpluți cu
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
le împiedice fățiș; ea nu se mai ascunde, ci se arată. Din operațiune subterană, supravegherea devine un semn exterior al Puterii. În țările aflate sub dominația terorii, supravegherea de explorare, activă în permanență, și-a asociat deseori supravegherea demonstrativă, „de ostentație”, așa cum prevestise 1984 al lui Orwell și cum confirmaseră nenumărate dovezi. În America Latină, de pildă, în timpul dictaturii, la Montevideo, câteva trupe de teatru au continuat să lucreze în condiții de clandestinitate, în spații particulare, unde aveau loc uneori descinderi ale
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
În conflictul de autoritate care Îl opune pe Pavel Bisericii-mame din Ierusalim, Marcion vede opoziția dintre apostolul adevărat și falșii apostoli (pseudapostoloi)50, față de care nu are stimă deloc - și mai ales față de Petru 51. Cei doisprezece au ignorat cu ostentație Adevărul. Pavel a fost singurul apostol al lui Isus Cristos, iar mesajul său - singura evanghelie veritabilă. Însă falșii creștini Încropiseră celelalte evanghelii și o adulteraseră chiar pe cea a lui Pavel pînă cînd devenise de nerecunoscut, sub forma „Evangheliei lui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
atributul autenticității, în schimb nu întotdeauna această autenticitate reușește să fie, în planul construcției dramatice, și verosimilă. Personajele suferă de oarecare limbuție, pe care dramaturgul o încurajează în loc să o strunească. Sensurile simbolice ale textului sînt, uneori, subliniate cu o anume ostentație, absolut inutilă de altfel, pentru că ele ar fi ieșit oricum în evidență. În fine, personajele se bucură de un tratament cu totul inegal; dacă protagonistului îi revine "partea leului", dacă Minei Popescu i se dă posibilitatea să se impună ca
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
poate că unele sublinieri mai apăsate ale poantelor s-ar cuveni încă moderate, fiind vorba de un text și de un spectacol care își datorează valoarea descifrării personajelor și situațiilor în registrele mai pretențioase ale unui modern, deși lipsit de ostentație, teatru de idei. Radu. Șt. Mihail "Calul verde" de Constantin Popa Deși nu constituie debutul autorului (cunoscut mai demult și prin piese de teatru, și prin poezii), abia cu acest Calul verde putem vorbi despre o "consacrare" a dramaturgului Constantin
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
teatru înțeles ca loc al desfătării spirituale, al meditației și al confruntării cu starea la zi a propriei conștiințe. Spectacolul rezultat din această primă abordare scenică a piesei autorului-actor este serios, temeinic argumentat ca propunere regizorală, elocvent (deși cu oarecare ostentație) sub raport scenografic, susținut cu profesionalism bine temperat în interpretare. Regulamentul de bloc este o parabolă despre degradarea, pînă la dezintegrare, a verticalității civice sub imperiul fricii. Spaimele individuale, care se înmănunchează apoi în spaime colective, sînt decodate, în premiera
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
versuri", Editura Eminescu, 1972; "Alte poeme", editura Albatros, 1973; "Poem", Editura Eminescu, 1973; "Amintiri", Editura Cartea Românească, 1973. Mircea Ivănescu este un poet sentimental, universul livresc este adus tocmai spre a-și ascunde sentimentele, de aici și narația impusă cu ostentație, diluând impresia, dar făcând-o prezentă până la astenizare. Primul volum, "Versuri" (1968), se desfășoară pe cele două elemente care se impun vizibil: "vorbele" și "amintirile" cuprinse în narațiuni în care se înregistrează gesturi, reacții, cuvinte și un desen în imagini
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
elan repede sufocat și un regret într-o nostalgie de ținută. În volumul următor, "13 iluzii", despre care Dan Cristea într-una din cronici spune că poetul și-ar fi găsit formula, îl descoperim sorescian; parabola este însă expusă cu ostentație, lipsindu-i hazul poetului citat; N. Prelipceanu rămâne grav și elegiac: "Trăiască dansatoarea totuși/ prefer să mor acum aici chiar eu/ și să se scrie pe mormânt cuvinte/ pe care ploile le vor spăla"/. Timpul lunecător, regretul unor posibilități pierdute
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de creator în raport cu lumea de cuvinte: când neputincioase, când esențe supreme, când forme perfecte, când embrionare, informe. Formula estetică variază de la volum la volum, în ele simțim jocul arghezian, sfâșierea lăuntrică din psalmul lui Blaga într-o meditație sobră, fără ostentație, chemări avangardiste și totuși, dincolo de ele, rămâne Nichita Stănescu care a continuat procesul de modernizare al limbajului poetic, într-un fel propriu. Îndoirea luminii (setea de cunoaștere) Cu cele "Unsprezece elegii" pătrundem în lumea conștiinței limitelor umane, a stării faustice
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Totul este bazat pe economie; pământul este o sferă,/ soarele este o sferă, stele sublime sunt sfere". Sfera aduce o lume a contrariilor, a neputinței, a lipsei de libertate, a tristeții. Specifică ni se pare, în lirica lui Nichita Stănescu, ostentația cu care afirmă sursele filozofiei, ale "dezbaterilor"; una din cele mai limpezi este teza hegeliană reluată sub titlul "Eseu" a lui Maurice Blanchot "Literatura și dreptul la moarte", conform căreia, dând nume ființelor, Adam le-a aneantizat. Lumea noțiunilor este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și din familia lui Heliade, fiind un poet al gesturilor enorme, angajat într-o teribilă confruntare cu existența. Ancorează poezia în problema destinului individului și a unei colectivități în istorie, dar descoperim în cuprinsul volumelor și un lirism discret, în afara ostentației atât de caracteristică poeziei sale. Poetul debutează cu volumul "Ultrasentimente" (1964), torențial, într-un vers larg și pletos, în care se cuprinde un cer de gânduri și fapte; acestea îl reprezintă pe adolescentul care-și cheamă pe cei de o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mod ingenios sala, adică spațiul ce înconjoară parterul, transfor mându-l într-un ideal loc de execuție pentru marșurile forțate, alergările și instrucția grupei de soldați. Atragerea spectatorilor în realitatea puternică a jocului și distrugerea convenționalismului fals teatral se obține fără ostentație și acțiuni excentrice. Captarea e directă, plină de simplitate, stabilindu-se noi relații calitative între actori și publicul chemat să reacționeze la provocarea directă... (Mira Iosif) Adevărat! Rebelii nu mai protestează, Drumul spre înalta societate a fost greu, însă răsplătit
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
impunând o compoziție "de zile mari", insolită și veridică, o creație care va marca pe mai departe cariera acestui verificat actor. (...) Magistral e realizată beția, cu dansul năclăit... treptele decăderii, dar și ale "înălțării personajului". O compoziție care surprinde fără ostentație latura trivială a personajului care indică grosolănia veselă, și din când în când fondul primar de reală puritate. Despărțirea castă, eliberată de pofte, de Elena e jucată cu o adâncă simplitate. După ieșirea lui Astrov din scenă, avem impresia că
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
trei sugerate de Buchner, dar ideea lui plutește permanent în reprezentație, spânzurătoarea fiind o amenințare generală a lumii ce își dezlănțuie cu ferocitate pasiunile. La rândul său Daniela Codarcea completează scenografia, prin costumele create Marelui Grup, costume ce individualizează, fără ostentație fiecare personaj. Pentru lumea din piață prezența circarilor este... un eveniment la fel de important ca și venirea soldaților. Publicul vrea circ... Din grup se detașează Corneliu Dumitraș... cunoscător înțelept și obosit al nebuniei din lume... Un alt exponent al grupului... Jorj
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
bâjbâita întâlnire dintre circarul îmbătat cu sila și soldatul orb ambele personaje (unul "arta", celălalt "conștiința"?) fiind deturnate de la rostul lor fundamental de aceeași forță brutală (personificată, în film, de mâna care ucide porumbelul)... Și cred că tocmai în lipsa de ostentație a acestei scurte dar bine pregătite secvențe trebuie căutată adevărata măsură a înzestrării regizorului-scenarist Alexa Visarion. Tot de Caragiale sau, poate, de Dostoievski: celălalt pol, mărturisit, al afinităților autorului trebuie apropiată și derutanta simbioză dintre vigoarea notației realiste și deschiderile
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
irațional, un reper ancestral sesizat la vremea sa chiar de Tacitus. Participând la un carnaval renan, profesorul Zaciu are ocazia să vitupereze climatul de libertate excesivă, folosind expresii tari pe adresa acelei dizgrațioase, obstinate petreceri colective în care risipa și ostentația își dau mâna cu grotescul și luxuria. Mircea Zaciu oferă adevărate gravuri, "insectizând" comportamente și măști transformiste, mântuindu-se de acestea prin momentele de reverie și reprezentare onirică a acelui "paese innocente ungarettian al locurilor și miturilor copilăriei (...), întoarcere deopotrivă
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]