1,143 matches
-
n-aveam ce mă făcuse să zic asta. —La zoo? — Da. — Acolo unde au animale? — Da. E una în Central Park. —OK. Grădina zoologică era aglomerată, plină de cupluri îndrăgostite la nebunie care erau încolăciți unul în jurul celuilalt și de pâlcuri de familii răspândite, cu cărucioare și copii care abia învățau să meargă, mâncând înghețate. Eu și Mitch, cei răniți de viață, nu ieșeam în evidență; doar dacă ne priveai de foarte aproape ai fi observat că eram altfel. Am început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nu apăruse nici o urgență. —Du-te, dispari, cu acele tale cu tot! Nu mai bate lumea la cap. Trebuie să înceapă dansul. —OK, mami Walsh. Gaz a plecat, abătut, cu borseta cu accesorii, cât pe-aci să dea peste un pâlc de fetițe, cărora li se dăduse drumul de la masa copiilor. Francesca m-a asediat. —Mătușică Anna, o să dansez cu tine pentru că soțul tău a murit și n-ai cu cine să dansezi. M-a luat de mână. — Iar Kate o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
la liber. Se părea că unchiul Tommy se recunoscuse învins și plecase acasă. Jake a luat o sticlă de la bar și a condus-o pe Alice afară. A dus-o la ceva distanță de mulțime și de corturi, către un pâlc de copaci ale căror crengi coborau jos, înspre pământ, ascunzându-i de priviri. Jake și-a dat jos haina și a întins-o pe iarbă. Alice, atentă la costumul ei crem, i-a fost recunoscătoare pentru acest gest. Pe măsură ce băutura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
În revista Travel & Leisure. Scaunele contorsionate și masa joasă cu mușamaua de plastic străveche Întruchipau dintr-odată un miraj al ospățului câmpenesc... Cu toții coborîră din autocar, Își dădură gecile jos și se dezmorțiră. Moff și Rupert se Îndreptară spre primul pâlc de copaci. Ceilalți se așezară la masă. Bennie Își scoase blocul de desen, Wendy avea la Îndemână jurnalul Îmbrăcat În piele moale, cu pagini liniate aproape imaculate, iar Roxanne privea peisajul prin obiectivul omniprezentei sale camere digitale. Ce noroc avuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ei, cu vibrația? Ca un cuplu de bătrâni, Își mestecau bomboanele unul lângă altul și se uitau În tăcere pe fereastră, mimând interesul, cu ochii pe jumătate Închiși. Porțiuni de teren plat În diferite nuanțe de verde, câteva coline cu pâlcuri de copaci. Totul arăta la fel. Ceea ce vedeau ei de fapt erau câmpuri de trestie-de-zahăr cu mătase ca a porumbului, desișuri de bambus Înalt și pini tineri Înalți de șase metri. Pe dreapta, se găseau o colină acoperită cu arbuști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pe marginea șoselei nu-ți Îmbunătățește șansele de a evita ghinioanele. La vreo cincisprezece kilometri mai Încolo, intrară cu mașina Într-un șanț Încercând să evite un Nat călare pe un cal alb care venea spre ei. Sărise dintr-un pâlc de jacaranda direct În mijlocul șoselei. La puțin timp după aceea, doi polițiști militari, unul Înalt, altul solid, sosiră cu puștile Îndreptate spre capetele bărbaților. —A fost un Nat, spuneau Încontinuu bărbații. Polițiștii le verificară actele, le confiscară cincizeci de dolari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
loc primitiv, secolul XX nu a ajuns aici. Tăiați. Dwight cercetează o colibă mică făcută din rădăcinile unui copac. Obiectivul se mișcă de sus În jos. Acesta este cel mai luxos hotel din zonă, spune Roxanne. Camera trece peste un pâlc de copaci. Tăiați. Un festin și fețe zâmbitoare. Prietenii lui mănâncă. Fac cu mâna: —Bună, mama! Bună, mama! Bună, mama! Asta e noua noastră casă... —O să Învățăm cum să gătim ca ei... Bună, tati, tribul ăsta e cel mai mișto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Apărători conduși de Pietro pornesc la galop spre Alexandru. Trec printre achingii... nu angajează lupta... galop... galop... Alexandru e târât de ambele brațe, În josul luminișului. Amir râmâne nemișcat... Mongolii trec de bariera spahiilor și galopează ca nebunii spre Amir. Un pâlc de achingii e În calea lor. Îl zdrobesc. Turcii sunt călcați În copitele cailor. - Vântul... spuse, deodată, Oană. S-a pornit vântul. Vine furtună... Erina ridică privirile. Era adevărat. Un vânt puternic pornise din senin. Iarba era culcată la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
pe toate căile și la toate porțile, (iar) la intrările pieții așează cohortele pretoriene. Dinaintea gazdei sale el rânduiește două sute de veterani, și aceștia cu arme grele, ca să primească iureșul dușmanilor dinspre cele două ulițe care se întâlnesc acolo, (iar) pâlcurile de călăreți le împarte pe la toate răscrucile. Așadar, regele nu a fost surprins de atacul românilor, cum a scris Pannonius. Dimpotrivă, el a fost cel care s-a îngrijit de organizarea apărării. „De-abia le orânduise astfel pe acestea”, scrie
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
unde câmpia lăsa spațiu suficient călăreților să se desfășoare sau prin cucerirea Moldovei. De aceea, Suleiman pașa primise firmanul împărătesc să părăsească munții Albaniei și să se îndrepte cu întreaga lui putere asupra Moldovei. Hadâmbul a trimis mai întâi un pâlc de câteva mii de călăreți, ca să-1 repună în scaunul Țării Românești pe Laiotă. Acesta urma să organizeze detaliile întreținerii oastei turcești în trecere spre Moldova. Fiind vreme de iarnă și neputându-se hrăni caii cu iarba câmpului sau spicele
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ajutor, nu erau. În liniștea respectivă, apare - călare ! - figura fantomatică a lui Purice; el caută printre morți, până-l găsește pe Ștefan, îl scoate de sub morți, îi dă calul și-l ajută să încalece. Hronoadă privește impasibil în loc să trimită un pâlc de călăreți care să-i prindă pe Purice și pe Ștefan. Apoi, vine boierul Pântece din tabăra lui Ștefan, îl scoate pe Hronoadă dintre ai săi - că doar nu era să-i spună un secret așa de mare în public
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
vitele. Jucăm țurca, mai spunem ba una, ba alta; și iaca așa, pe nesimțite, timpul curge ca nisipul într-o clepsidră. Nici nu-mi dau seama, când seara începe să-și presare cenușa și eu mă trezesc hălăduind încă aproape de pâlcul de copaci de la Giurgiu, hăt departe de sat. Și, ce-mi zic: ian s-o iau încet spre casă, că nu alta dar m-am prea îndepărtat de sat și m-apucă noaptea, care vine din urmă. Vremea era răcoroasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
când coboram valea Obrejii, uitându-mă, fără să vreau, în urmă în nădejdea că s-ar putea să-i zăresc pe-ai mei, coborând din Dealul Târgului numai ce-mi apare, venind dinspre Fălticeni, o arătare mare, cenușie, prin dreptul pâlcului de copaci de la Giurgiu, la vreun kilometru și jumătate, venind chiar pe urmele mele. Doamne, nu se poate! îmi zic eu. Mă șterg la ochi îndelung și apăsat, ca și când m-ar fi înțepat o viespe: "Ei! Drăcia dracului! Ce-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ne-am continuat drumul. Am trecut podețul peste Sirețel și-am intrat în sat. Căsuțe modeste, cu acoperișuri de draniță, cu ogrăzile largi și pline de orătănii, se înșirau de-o parte și de alta a drumului. Din loc în loc, pâlcuri de copii, femei și bărbați se îndreptau spre centrul satului, la școală, unde câteva afișe din carton anunțau o serbare școlară. În mijlocul satului, în fața unui tăpșan, lângă biserică, se afla școala, o clădire veche, înaltă, dreptunghiulară, cu ferestrele mari, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
sub noi, pământul Suediei a prins a se vedea deslușit. Ni se părea un imens lăicer verde, pe care o mână nevăzută aruncase și ordonase din loc în loc așezări mai mari și mai mici, cu case și străzi aliniate, printre pâlcuri întunecate de păduri de brad sau alb-murdare, de mesteacăn, cu o salbă de lacuri, de forme și mărimi diferite, ca niște ochiuri albastre ale cerului. La un moment dat, unul dintre băieți, zise: Priviți! În dreapta se vede Capitala...! Stockholmul! Într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
să vă arăt și casa mea, în drum spre oraș, zice "șeriful". Ne abatem, iarăși, din drumul drept, spre Timișoara. O luăm pe un drumeag spre miazăzi, pietruit, bun. Dar, ocolim puțin. Ajungem, astfel, în satul său, Chișoda. Într-un pâlc de copaci zărim o căsoaie mare, din piatră, cu 7-8 odăi, cu acoperiș din olane, cu o bucătărie de vară, cu șură mare în preajmă și magazie de lemne toate împrejmuite cu un gard înalt din plase de sârmă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
dincolo de zidul mânăstirii, ajungea supărătoare până la urechile sale, amplificată de ecoul zidurilor. Văzu că străjerii se adunaseră sub poarta deschisă, uitându-se la ceva de afară. Încercând să Își pună ordine În gânduri, coborî În claustru. Prin portal se Întrezăreau pâlcuri de bărbați și de femei la drum. Veneau dinspre Oltrarno, trecând pe Ponte Vecchio și Îndreptându-se spre partea septentrională a orașului. - Unde se duc? Îl Întrebă pe unul din soldați. Dar știa răspunsul dinainte. - Spre Maddalena, priorule. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
său. - Mda, se pare că numele orașului nostru e tot mai cunoscut În lume și pentru asta, nu doar pentru calitatea țesăturilor. - Dar nu sunt toți florentini, dimpotrivă, replică Menico. La Ceccherino, majoritatea sunt străini și continuă să sosească În pâlcuri. Brusc, Dante deveni atent. - Cine sunt? De unde vin? Ce face straja de cartier? - Ce vrei să facă? E o rușine numai să te atingi de ușa aceea, suspină Menico resemnat. Acum, nici un om demn de acest nume nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai puteau trăi într-alte părți, Vavilonul babilonicei împărății. Deși după dreptul vechi judanii n-aveau voie nici sinagogi de piatră să aibă, astăzi ei au drept în mijlocul capitalei havra lor, iar asupra țării ei s-au zvârlit ca un pâlc negru de corbi, espropriind palmă cu palmă pe țăranul încărcat de dări, sărăcit prin împrumuturi spre a-și plăti dările, nimicit prin dobânzile de Iudă ce trebuie să le plătească negrei jidovimi. Și asta, în jargonul gazetelor vieneze, se numește
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
găsim drumul spre casă. Fiindcă nu moartea, ci viața are ultimul cuvânt. Întotdeauna. Crucea dintre sălcii Părea un loc uitat. Oamenii nu vorbeau niciodată de el ca și cum nici n-ar fi existat. Se zărea când treceai podul peste râu un pâlc de sălcii crescut pe malul apei. Dacă te uitai mai bine, vedeai și ceața care se ridica din apă uneori albăstruie ca fumul, alteori albă ca nourii verii, alteori roșiatică, în asfințit, sau verde-aurie, în faptul dimineții și, pe măsură ce treceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
malul apei. Dacă te uitai mai bine, vedeai și ceața care se ridica din apă uneori albăstruie ca fumul, alteori albă ca nourii verii, alteori roșiatică, în asfințit, sau verde-aurie, în faptul dimineții și, pe măsură ce treceam mai des pe pod, pâlcul de sălcii și ceața aceea păreau mai aproape, tot mai aproape, ca și când ar fi mers cu noi. Sau ne-ar fi chemat acolo. Se întâmpla tot mai des, în mijlocul zilei, indiferent ce făceam sau unde eram, să ne răsară-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și ceața aceea păreau mai aproape, tot mai aproape, ca și când ar fi mers cu noi. Sau ne-ar fi chemat acolo. Se întâmpla tot mai des, în mijlocul zilei, indiferent ce făceam sau unde eram, să ne răsară-n minte deodată pâlcul de sălcii cu ceața lui și ni se făcea, așa, dor, deodată, de ceva... De ce anume, nici noi nu știam... Dar locul acela și asta v-o spun sigur ne chema. Cum stăteam noi pe pod și ne uitam așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Soarele rece de aprilie strălucea pe un cer rece, albastru, iar țiglele verzi de pe acoperișul Papucului scânteiau de parcă-ar fi fost ude. Boabele de rouă de pe iarbă sticleau în soare ca diamantele și urmele de pași pe pajiștea umedă, dinspre pâlcul de copaci din fundul grădinii, prefigurau cărarea bătătorită de care se temea Alex. Pearl o convinsese pe Hattie să iasă afară și acum stătea în spatele ei, în pragul casei. Peste rochia-i cafenie purta un șorț, pe care ținuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în care trecuseră, prin vad, râul numit de către latini Alutus, scăzut de seceta prelungită de peste vară și se aventuraseră pe malul său din stânga, înspre aval, pătrunzând în adâncime, afundându-se cale de zile și zile întregi, prin zăvoaie și prin pâlcuri de pădure vârstnică și încâlcită, care transformau după-amiaza călătoare, în amurg. Curioși, băștinașii schismatici și hirsuți, le permiseseră papistașilor înzăuați să avanseze tactic o vreme, până când, îmboldiți de răsuflarea premergătoare a iernii și plictisiți, probabil, să-i tot iscodească, într-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
echipajelor brigăzii orășenești de pompieri: Walpurgisnacht! Ne oprim la birtul lui Mariusache, băieți, anunțase deja Dănuț, ca pe ceva de la sine înțeles, cu atât mai mult cu cât nominalizata crâșmă se ițea și dânsa, luminată, printre umbrele adânci ale unui pâlc împrejmuitor de tei, chiar în fața lor, ca la vreo sută de metri depărtare. Știți ce mi se pare mie din cale-afară de bizar? deschide gura Avocatul, după o pauză medie de gândire. Mă intrigă cum de a preluat Adrianus al
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]