1,267 matches
-
prima pagină. „Și-acum, uită-te-aici.“, m-a-ndemnat Mihnea. S-a instalat lângă mine și-a bătut ceva repede pe ecran. Search. 1 match found out of 1. Maria a venit lângă noi, urmată de tânărul Lupu. Enter. Ecranul a pâlpâit puțin, apoi s-a înnegrit în mijloc. Un text de patru rânduri, nesemnat, transcris neobișnuit, cu bold. Numai începătorii îngroașă scrisul, să se vadă mai bine pe computer. „Citește cu voce tare.“ Cutremurul din 10 noiembrie 2005. După unele surse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu un stilet sau o șurubelniță fină. Tânărul Lupu a apăsat repede pe câteva taste și ecranul s-a luminat. Ne-am aplecat, și eu, și Maria. Nu băgai de seamă ceva deosebit, doar culoarea părea puțin mai deschisă și pâlpâia, ca becurile românești de 40 de wați. Lupu mi-a făcut semn să-i las fotografia. Am ezitat o fracțiune de secundă. Ce se putea întâmpla? Oricum, habar n-aveam cum funcționează drăcia lui Camil. Penciulescu mort, Cibănoiu îngropat; rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
arteziene de beculețe intermitente, capsule clipitoare, magneți fluorescenți, cerculețe și brățări fosforescente, pixuri-lanternă, farfurii-ceas fără baterii, veioze cu neon, pitici cu afișaj de cristale lichide, arici de plastic cu peri subțiri, electrificați în nuanțe roz, galben, albastru și vișiniu. Aricii pâlpâiau spectaculos, filamentele li se legănau ușor, de la sine, ca bătute de-un vânt boreal. Casa arăta ca un catafalc cu-o instalație disco. După un an și ceva, cu binecuvântarea domnului Dinu și aprobare telefonică din Michigan, ne-am mutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scurt și spart. E genul de sunet familiar, care îți rămâne în urechi când se umblă la întrerupătorul defect de la baie. M-am ferit brusc, ca și cum mi-ar fi sărit o așchie. Umbrele de pe hol au început și ele să pâlpâie, pereții s-au apropiat și fanta minusculă prin care aveam acces la fâșia imprecisă de lumină a dispărut, cu tot cu clopot și cabluri. După câteva clipe, m-am liniștit. Am cercetat din nou deschizătura, dar nu se mai întrezărea nimic: nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
optzecist, cu voce și-aspect de fetiță), numele celorlalți doi, pomeniți generos în scrisoare, mi-erau complet necunoscute. Poate memoria refula niște întâmplări, poate ceva se ștersese din rolele ei istorice și afective, dar beculețul curiozității nu se-aprindea: nu pâlpâia nici un indiciu, nu stabileam nici o legătură. Cât despre stilul epistolei, el mă revolta și-mi stârnea atenția în același timp, ca un spectacol pe care îl urmărești cu milă și de la care nu vrei să mai pleci. Aici chiar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
circulând în jurul unei mese lungi și ovale. Pe masă, ca niște troleibuze la coadă, stăteau aliniate sute de cărți, așteptându-și rândul. Trebuia să fi fost Superman ca să citești titlurile. Aerul plutea hepatic, lămpile cu glob atârnate de tavanul înalt pâlpâiau și puțina lumină pe care o degajau se împrăștia neuniform, în fâșii mate. Mihnea m-a strâns de braț: „Cine naiba sunt ăștia?“ Am ridicat din umeri. Vocile se suprapuneau enervant, parcă încăperea avea ecou într-o parte, iar într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
corectate, strălucirea momentului prezervată cu grijă și sfințenie în macheta cortextuală. Pachetele de informații ajungeau pe rafturi, cu preț și coduri. Nu trebuia să fii astrolog, ca să pricepi cu cine ai de-a face. Arhitectura sangvinolentă îmi părea instabilă. Imaginile pâlpâiau ușor, mișcate de degetele inginerilor neuro-digitali: sortate, redistribuite și transportate apoi spre centrele de putere culturală ale cine știe căror stăpâni și lorzi ai drogurilor cerebrale. Puteai scoate bani grei din soft-ul minții (doar eram pe locul doi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
locurile de evacuare: cădeau toate sub bordură, în cascadă, prin grătarele aerisite. Canalizarea mirosea frumos, a hazna și șampon cu vanilie. M-am uitat împrejur, din mers, cu mâinile în buzunare. Nu se zărea nimic, cerul de marmură și granit pâlpâia după câte-o cotitură. Arhitectura imperială zdrobea norii, pleoapele nu mai primeau decât strânsoarea dimensiunilor: clădiri înalte și late, fără curți și grădini, lipite unele de altele de parcă s-ar fi terminat tot spațiul într-o singură zi. De pe fațadele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
piciorul înapoi. Învățai regula încă de la școala de șoferi, îți explica instructorul: „Nu oprești la treceri decât dacă sunt trei pietoni! Dacă vezi mai puțini, claxonezi și treci!“ Am ocolit Burgtheater-ul, lăsând în urmă parcurile și grădinile înghețate. În spatele lor, pâlpâia Muzeul Fluturilor, care l-ar fi făcut invidios pe orice prozator: o hală imensă, jilavă, încărcată cu-o junglă adevărată, tropicală, prin care fluturii ricoșau ca muștele într-o damigeană cu vin. Doctorul Weidle îmi recomandase să merg acolo, făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu Pif-ul vârât în în compartimentul impermeabil al hanoracului, am ieșit din cafenea. Afară, m-am oprit pentru o clipă, înainte să traversez. Firma „Rocco“ sclipea tulbure, deșirată de frig. Literele nu se mai distingeau toate, filamentele subțiri de neon pâlpâiau sub crusta subțire de zăpadă, ca niște spaghetti electrice. Înăuntru, nici o mișcare. Am ridicat din umeri și-am pornit-o decis spre stația de tramvai. În drum, mi-am verificat ceasul, pe sub mâneca suflecată: 13.30. Nu îmi mai rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îmi fusese ștearsă, rasă de pe chip cu tot cu obraji și pomeți. Arătam ca un xerox după un xerox tras la „Romană“. Am privit în față, pieziș, ca de obicei. Nu mai aveam unde. Peisajul se evaporase. Mihnea dispăruse și el. Sinapsele pâlpâiau. Eram singur, într-o imensă machetă transparentă, cu laturi cuminți, de negândit. O lume albă, blândă, goală, așa cum mi-o dorisem dintotdeauna. CUPRINS: România, 2005 - p. 1 București. Noiembrie 2005 - p. 48 Constanța. Noiembrie 2005 - p. 100 Tuzla. Noiembrie 2005
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu se ridicară de lângă rănit. Erina continuă să curețe rănile, Încercând să-și stăpânească plânsul. Acela nu putea fi trupul puternic, musculos, al căpitanului Oană. Era trupul altcuiva, al unui sărman Înfometat și chinuit, În care viața abia dacă mai pâlpâia. Jovanka se Întoarse și Îl văzu pe Mihajlo, uriaș și bărbos, cu blana de pe umeri plină de zăpadă și cu pieptul stropit de sânge. Bărbatul voise să spună ceva, dar rămăsese neclintit la vederea lui Oană. Jovanka Îi Înțelese ezitarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
cheia în broască. Și-am tras iute și zăvorul. Profiră! Sai repede că dă lupul peste noi...! Atâta am apucat să strig... Și, dintr-un salt, mă repăd spre găzuțul care ardea pe prichiciul sobei, stâng mucul de lumină care pâlpâia sfielnic și ne tragem amândouă, eu și Profira, la marginea pervazului celor două ferestruici, să vedem ce face namila aceea, vine spre noi, ori stă și așteaptă să ieșim afară; amândouă nu conteneam să facem cruce cu limba, zicând în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
intră biblioteca ("8005. Fiecare carte trimite la alta. O bibliotecă este labirintul perfect. În ea nici măcar nu ai conștiința tragică a rătăcirii."), câmpul fertil al artei (6564), creierul "cu miliarde de oglinzi", "cel mai complicat labirint construit de Dumnezeu" (8090-8091), pâlpâie credința ("4050. Numai credința te face invulnerabil.") și dansează femeia ("3990. Labirintul este femeia însăși. Din care nu pot ieși decât adevărații îndrăgostiți"). Aici înfloresc iubirea, incertitudinile ("2442. În labirint, călăuza e totdeauna firul tors de o femeie?") și, uneori
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tăios și viclean, asemenea unei polițiste. Ești prea atrăgător ca să nu dai de bucluc! Și o s-o pățească și ea; dom’șoara abia așteaptă. A fixat-o pe Thea. Chelnerul a aprins flambée-ul familiei Fenchel și se zăreau flăcărui care pâlpâiau în lumina verde a crepusculului. Am părăsit sufrageria fără să mai spun un cuvânt. M-am dus să mă plimb pe drumul de lângă mal, să-mi îndepărtez durerea ascuțită din stomac și să îmi diger nenorocirea. Era groaznic, sentimentele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
la culcare. Brusc, Tillie Einhorn, care ducea o lumânare într-o farfurioară, m-a văzut în lumina lumânării. Ia te uită, e Augie, a spus. Augie? Unde? a zis Einhorn, încercând imediat să mă găsească cu privirea prin flăcăruia care pâlpâia a lumânării. Augie, unde ești? Vreau să te văd. M-am apropiat de el și m-am așezat alături; el și-a mutat umărul, ca și cum ar fi vrut să dea mâna cu mine. Tillie, du-te la bucătărie și pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
amuțească celelalte glasuri - același principu pentru persoane, ca și pentru națiuni, partide, state. Asta, nu un om-pui, jumulit și pârpolit, cu păr încâlcit și o față brăzdată de griji, o orătanie umană alungată cu mătura. Acum luminile au început să pâlpâie, căci Bavatsky meșterea la tabloul de siguranțe, și s-a arătat că în loc să stau să cuget la ce-mi spusese, așa cum ar fi trebuit, boceam. Cred că Einhorn a fost dezamăgit și poate chiar șocat; șocat, vreau să spun, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ai vrea să faci tu în cer?" mă întrebă din nou cel de lângă mine. Îmi dădu mâna să mă ridic, mă înfășură într-un colț al mantiei lui și pășirăm afară, în ploaie. Ne așezarăm lângă foc. Câteva scântei mai pâlpâiau, ici și colo, în adăpostul de pietre. Oaspetele scormoni în cenușă, mai adăugă câteva frunze și vreascuri... Aiurea, mi-am spus! Ce, nu vede că plouă?! E clar că nu-s de pe-aici, dar oare la ei, de unde-or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
uitam așa la el, n-am mai văzut decât lumina aurie crescând am crezut că e lumina asfințitului, dar nu era așa : luneca din hainele lui, ieșea din el, pe urmă nu mai era deloc el, era numai lumina și pâlpâia ca o flacără aurie și caldă și aromind a pâine, și struguri, și flori, și câmp reavăn, și ploaie, și rouă, și ierburi și viață... apoi s-a topit ca în lumina soarelui de amiază și iar s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fi... de unde atâția copii, că nu e decât puștiul ăsta care stă cu Bălțata și doarme și el... Ia să mă uit ! Și am deschis cu fereală ochii: da, puștiul dormea dus lângă Bălțata, focul se făcuse mic, abia mai pâlpâia... Dar de auzit, se auzeau copii cântând... Și, cum mă socoteam așa dacă să mă scol, mi-am întins labele din față, mi-am întins și spinarea că amorțisem și am ridicat capul ca să nu mă doară după aia gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cortina se deschide încet. Scena este complet în întuneric. Încet, se luminează, lângă povestitor, dar cumva în spate și spre stânga povestitorului, interiorul unei camere: o fereastră pe marginea căreia e așezată o icoană și o candelă, iar din "afară", pâlpâie din când în când câte o lumină; un pat în care se zărește un copil care stă sprijinit în perne patul e așezat în partea dinspre povestitor, un scaun mic, pe care se află așezat un copil mai mărișor, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
așa cum o învățase mama, atârna în dreptul ferestrei, împodobită cu globuri colorate și lumânări, portocale și păsări cu cozi lungi și ramuri de vâsc; apoi am văzut-o pe sora mea urcându-se pe un scaun să aprindă lumânările. După ce a pâlpâit o clipă, flacăra lor s-a înălțat strălucind cu putere, iar simbolul încărcat de vreme și de ambiguitate s-a legănat ușor în curentul care se simțea mereu în preajma ferestrelor victoriene înalte care se închideau prost. — De ce „bineînțeles”? întrebă Alexander
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fiu curios, că se află in extremis. Am turnat coniacul. Un timp am stat fără să ne spunem nimic. Camera parcă devenise nefiresc de întunecată. Poate că ceva din ceața de afară se strecurase înăuntru. Una dintre lumânări începuse să pâlpâie și flacăra se stinse sfârâind în ceara topită. Văzând cum dispare, m-a cuprins frica, apoi m-am întrebat dacă identificam corect acel ceva care-mi apăsa inima. Tare v-ați mai grăbit să mă aduceți în fața justiției, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
educație cinematografică acum câțiva ani, iar rezultatul era că acum știam diferența dintre Jane Greer și Greer Garson. A pus prima casetă Înăuntru și a aprins televizorul. Eu am stins luminile, după care ne-am cuibărit la loc, urmărind ecranul pâlpâind. N-are nici un rost să descriu vreunul dintre filme, dar o să vă spun doar atât: dacă nu le-ați văzut, n-ați trăit. Bineînțeles că Tom a devenit foarte sentimental din cauza Virginiei Mayo. Nu se acordă premii dacă ghiciți ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
fetița lui Hattie? Înclinat cum era spre melancolie, existau totuși momente când John Robert Rozanov uita cu totul că era bătrân. John Robert clipi în lumina domoală, noroasă, a camerei în care nu fusese aprinsă nici o lampă și în care pâlpâia și fâsâia alene flacăra roză a focului de gaz. Observă uimit cât de mult crescuse Hattie. Nu o mai văzuse de aproape un an de zile. Își spuse: „Deci încă e în creștere?“. Se uită fix la ea pe sub sprâncenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]