1,838 matches
-
un bloc de piatră pentru ridicarea „Porții Sărutului”, imagine surprinsă de dr. Micu Marcu pe 2 iulie 1938 (preț de pornire: 3.000 euro); - un aforism redactat de Dodoică (Constantin Brâncuși) în limba franceză (tradus: „Creierul este fiul risipitor al pântecului”) pe un bilet manuscris (preț de pornire 3.000 euro); - un costum de zi (trei piese), purtat de Constantin Brâncuși în perioada pariziană (preț de pornire 4.950 euro); - un costumul de seară ( trei piese), purtat de Constantin Brâncuși în
BRÂNCUȘI-OMUL „PARTICIPĂ” LA SUBSCRIPȚIA PUBLICĂ PENTRU BRÂNCUȘI-ARTISTUL [Corola-blog/BlogPost/92359_a_93651]
-
Șolea. Din perspectivă emoțională, probabil nimeni nu putea susține mai bine demersul decât doamna Miorița Săteanu care a explicat de ce numai o mamă poate simți emoția excepțională a nașterii unui copil și a relației cu noua viața care crește în pântecul ei și căreia îi oferă din elixirul vieții, din laptele matern. Doamna Săteanu a spus că apariția sa publică pentru a susține această cauză are în spate toată familia sa formată din copii, nepoți și strănepoți. Ca tănăr părinte, Florin
Zece mii de oameni în stradă, la Oradea [Corola-blog/BlogPost/93049_a_94341]
-
luxul celor din Lanzarote, dar dotate cu tot confortul necesar, comode și igienice, nelipsindu-le apa, telefonul sau televiziunea prin satelit. De încălzire nu duc lipsă, temperatura din rărunchii pământului fiind aproape constantă, în jur de 20 de grade, ca-n pântecul unei mame supradimensionale, sau, dacă vreți, în sânul lui Aavram. Cu ochi sclipitori și cu gesturi largi, înviorat de un entuziasm molipsitor, chelnerul unui restaurant din apropiere, andaluz strămutat pe meleaguri valenciene, îmi povestește cât de binecuvântată și de fericită
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93054_a_94346]
-
primăveri, Galopând înspre viața, galopând către moarte. Dar din goana-mi nebună de comis-voiajor Sub copite scrâșnindu-mi, apucate pe-un hau, Mă opream prosternat peste aprinsu-ți bujor, Nechezând după nopți și-amintirile lor, Ca să pasc roua sfântă peste pântecul tău. Azi îmi mestec nutrețul ferit de regrete, Aminitindu-mi de față cu caftan străveziu Peste solduri și umeri, călărind pe-ndelete, Ce-i eram roib discret prin poieni indiscrete Și-mi aștept fără lacrimi galopul târziu. THE GOLDEN STALLION I was
POEME DIN CUMPĂNA VIEŢII de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383153_a_384482]
-
poetul îi ascultă glasul însetat de libertate cum urcă spre munții semeți și nu vrea decât “dreptate în vreme de război”. Vrea ca sufletele dezgolite să se îmbrace în straie de pace, ca cei necăjiți să își găseasca alinarea în pântecul țării, iar glasul gliei sale mult iubite să răzbată în timp și spațiu, atingând inimile tuturor celor însetați de onoare. “E plină Țara de copii sărmani” și asta îl doare cu adevărat pe poet, suferința unor suflete inocente pentru care
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
Acasa > Poezie > Afectiune > PRIMĂVARĂ Autor: Valentina Geambașu Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului PRIMĂVARĂ În pântecul iernii te-am așteptat Cu ochii mei însetați de soare, Gânduri printre gene au lăcrimat Pictând vise în veștedă floare. Îmi sprijin tâmpla pe un ram de gând Cu tine caut răsăritul în a mea viață, Cu tine am învățat
PRIMĂVARĂ de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383330_a_384659]
-
VOCEA ți se adresează și în somn: visul transferat - cu prelucrări - Eremitului; acum, apariția filigranată a unui personaj feminin. Te-ai trezit buimac. Ejaculaseși dormind; sămânța pe care o refuzi iubitei tale - pentru că stăpânești de mult arta Tao - fertilizase un pântec inexistent. Ai ținut în brațe o nălucă, ai pătruns în trupul ei, era fierbinte, agitat; asta se întâmpla undeva într-o grădină sau chiar pe stradă, nu-ți mai dai seama; în jur, toată lumea făcea dragoste, nu vă băga nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
iar Caravella, dacă nu cumva s-a țicnit de tot, s-a plâns, la Pensiune, că în patul ei, în ultima vreme, se furișează un demon; și-a arătat și sânii mușcați, și coapsele cu evidente urme de dinți, și pântecul, dar cine nu a mușcat-o, de-a lungul anilor, pe Caravella?... Nu se poate face un caz. Mai curios este faptul că, într-o noapte, un pădurar a văzut ieșind pe coșul donjonului un vârcolac! Dacă li se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
verde și stacojie, ale cărei forme atrăgătoare transpăreau pe sub vălurile străbătute de lumina cea orbitoare. Continuă să Înainteze până când atinse culcușul cu gambele, iar poetul simți căldura trupului care se apleca peste el, deschizându-i șireturile hainei și Întinzându-și pântecul spre chipul lui. Chiar atunci, pântecul acela Își dezvălui rana care Îl brăzda, o despicătură sângerândă, imundă. O pădure vie păru să se ridice În jurul chipului femeii și o Împletire de șerpi șuierători se năpustiră spre Dante, care Încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
atrăgătoare transpăreau pe sub vălurile străbătute de lumina cea orbitoare. Continuă să Înainteze până când atinse culcușul cu gambele, iar poetul simți căldura trupului care se apleca peste el, deschizându-i șireturile hainei și Întinzându-și pântecul spre chipul lui. Chiar atunci, pântecul acela Își dezvălui rana care Îl brăzda, o despicătură sângerândă, imundă. O pădure vie păru să se ridice În jurul chipului femeii și o Împletire de șerpi șuierători se năpustiră spre Dante, care Încercă să se tragă Înapoi, ridicându-se În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În siguranța interlocutorului și continuă implacabil: — După Înfrângerea și moartea lui Manfredi la Benevento, fiii săi de parte bărbătească au fost capturați. Erau patru. Dar se spune că lângă rege era o doamnă. O femeie care Îi purta sămânța În pântec și care a izbutit să fugă cu tezaurul imperial. — De unde ai aflat de povestea asta? — Biserica nu e singura care are ochi și urechi. Și poate că mintea mea e mai ascuțită decât credea domnia voastră, șuieră poetul. Ceva se schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trupul Antiliei se strivea de al său, alipindu-se cu toată disperarea unui suflet rănit de singurătate. Mâinile ei coborau să Îl caute. Iar priorul se abandonă În voia atingerii ei și se cufundă În sânul și mai apoi În pântecele pe care i-l oferea, fără să se mai gândească. Făcu dragoste cu dansatoarea cu fața vopsită, care În umbra camerei se suprapunea peste amintirea unei alte femei, de acum pierdută, o femeie care devenea toate femeile, În afară de aceea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sunt oare temnicerii noștri? Înger din cer sau diavol din măruntaiele pământului, Antilia e Învăluită În strălucirea ei... — Pentru că cele de sus sunt cum sunt cele de jos, murmură Cecco d’Ascoli. În cavernele cerurilor explodează aceeași flacără care devorează pântecul vulcanilor. Veniero rămăsese tăcut, contemplându-și cupa pe care o strângea În pumni. Dar, la acele cuvinte, se deșteptă. — Și abisurile mărilor sunt biciuite de curente năvalnice, ca torentele de aer care umflă pânzele. Da, cu adevărat, messeri, cele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
poetul. Femeia Întindea un braț spre bărbat. Apărea În culmea tinereții, la fel cum celălalt se găsea de acum pe povârnișul bătrâneții. Era complet goală, așa cum artiștii cutezaseră să o reprezinte numai pe Eva. Recunoscu chipul Antiliei, sânul ei ridicat, pântecul triumfător. Îndărătul gambelor puternice ca niște coloane, cu gleznele zvelte Încercuite de aur, artistul reprezentase profilul unei cetăți stranii, lipsite de ziduri și de creneluri, Înțesată cu turnuri În trepte, tipice pentru pustiurile de la Răsărit: un nou Babilon, cârmuit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
milă de turc. Săracu’, gândi, nu poate îmbuca nimic; pe când el, vel-comisul, tocmai lua cunoștință cu satisfacție cum o bucată mărișoară dintr-o bucată de pulpă de potârniche îi aluneca, dusă de sos, pe gât. Când pulpa îi ajunse în pântec, un sentiment de împăcare îi pogorî în suflet: cu ce era el mai oropsit decât turcul acesta numai pielea și osu? îl înșela nevasta? Parcă numai pe el îl înșela? Și-apoi nu-l înșela cu oricine, îl înșela cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și pe onoare și pe virtute - e și normal să apară mese rotunde Într-o epocă În care colțurile nu au ce căuta, cu atît mai mult acum, cînd mulțimea decide, iar chipul mulțimii are Întotdeauna contururi curbe, rotunjite, ca pîntecul femeii gravide, ca pîinea, ca pămîntul, ca țara Însăși. Totdeauna se discută probleme majore: artă estetizantă sau artă reprezentativă, critică estetizantă sau critică reprezentativă, bucătărie estetizantă sau bucătărie reprezentativă, vestimentație estetizantă sau vestimentație reprezentativă. Cutare model ne trebuie, „Jos pantofii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și șoapta ta Îndepărtată În care respiră bronhiile pierdutelor stele pulsînd semnale străine, Înfricoșătoare, am alungat-o de la mine. Te-am folosit În toate felurile cu lăcomie și nerușinare, uitîndu-te din ce În ce mai mult. Te-am supt cît am putut și-n pîntecul tău fierbinte m-am bălăcit și am lăsat urme adînci În materia ta somnolentă. Păreai mereu absentă, nici nu știu dacă În vis măcar te-ai cutremurat vreodată de violurile mele repetate. O legătură ciudată și periculoasă ne ține laolaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
battemante-uri se Încărcau de substanță, deveneau muzică și poezie, deveneau Însăși forma de a fi a triumfului. E băiatul meu, spuneam În gînd, e băiatul meu, și-i simțeam mișcările În viscerele mele ca atunci cînd Îl purtam Încă În pîntec. Cum de mi-am expulzat din uter fătul la asemenea depărtare? Chipul nu i-l mai văd, vocea nu i-o mai aud. Urcă un munte preocupat și Îndîrjit. E cu spatele la mine. Aprig ca toți tinerii, nu știe că i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un corp care se mișcă, un corp mic de culoarea pămîntului. O vietate speriată săltînd Încoace și-ncolo de la o pubelă la alta. Se apleacă mult deasupra marginilor pînă cînd partea de sus a trupului Îi dispare cu totul În pîntecele acelea burdușite cu resturi de tot felul. Caută mîncare. Își Înfige mîinile negre În miezuri de pîine Îmbibate În zoaie, În viermuiala puturoasă a cartofilor, În masa aceea putredă, zemuitoare, stoarce Între degete toate deliciile descompunerii, grohăie, linge, Înghite. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dumneata. Ești dezgustătoare. Duminică o să vin din nou, dar atunci te sfătuiesc să te regulezi ca lumea. Altfel să știi că nu primești nimic de la mine. O sută de mii de rugăciuni și mirosul unui coit sub chipul meu. Pe pântec. Am rămas așa, pe jumătate despuiată, părăsită, rece. Da, pe la spate, ca să știi toate amănuntele. Și spălată. Cu costumul lui Benjamin agățat în fața mea, ca să-l văd. Fără să plâng, fără violență. Și nu pe bani. Iar duminică am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
deodată de o imagine din cartea lui Aldrovandi, Teatro de la Natura. Era imaginea unui om compus din doi oameni: un monstru! Unul din brațele femeii ieșea direct din pieptul drept al bărbatului. Unul din picioarele lui se lăsa vederii din pântecul ei. Capul acestui corp monstruos era mare și rotund ca al soarelui. Beppo a intrat până la urmă în dormitorul lor, așezându-se istovit pe marginea patului. Edith se ruga ca de obicei Fecioarei Maria: „O Maria, Signora e madre mia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
aeroportul Arlanda. Înainte de a închide ușa de la apartamentul nostru, am aruncat o privire în colivia lui Sucki - ședea pe pixul negru. Și ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, pixul era „pictat“ recent cu pete albe și gri de pe pântecul lui misterios. La aeroportul din Milano ne aștepta prietenul nostru, Franco Bonelli. Am remarcat imediat că era frumos, dar îmbătrânise - părul îi albise și ochilor le lipsea privirea jucăușă. Ne-a invitat imediat în atelierul lui, situat aproape de celebrul dom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fără a se mai căuta pe la vraci calici, ori cum să-și vegheze fiii de urgia războaielor, iar femeile sterpe erau Îndemnate să spună rugăciuni, de trei ori pe zi, pe inima goală, ca astfel SÎntul Duh să le rodească pîntecele. Și toate astea le săvîrșeau fără de răsplată, dacă prin răsplată nu se Înțelegea o coajă de pîine pe care o primeau cu smerenie sau un urcior cu apă rece din care sorbeau cu Înghițituri mici, printre șopoteli. Așa se Înnădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se rupă de ai săi dezdoindu-și degetele mîinilor Încleștate, să se scuture de oda somnului și de amorțeala degetelor anchilozate, ce parcă se Împreunaseră Între ele, și să-și presimtă trupul Împovărat, inima care, iată, se Însuflețise, dar și pîntecele avea să se Însuflețească, apoi plămînii și chiar ochii ferecați de plumbul somnului, ca și mădularul său adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu cugetul În inima peșterii, În catranul vîrtos al beznei, deslușind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
LV Doctorul Coutras era un franțuz bătrân, de statură înaltă și mai mult decât corpolent. Trupul îi semăna cu un uriaș ou de rață, iar ochii lui pătrunzători, albaștri și binevoitori, se opreau din când în când cu mulțumire pe pântecul lui enorm. Avea tenul roșcovan și părul alb. Era genul de om care-ți stârnește pe loc simpatia. Ne-a primit imediat într-o cameră pe care ai fi putut foarte bine s-o găsești într-o casă din Franța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]