13,312 matches
-
care nu le-am cunoscut/ sunt la fel de murdare" așteaptă de la mărinimia juriului. Acesta cântărește foile. Pe una din ele stă așternut: "toți abandonau/ am vrut să ajung în finala/ dar m-am împiedicat în proprii mei nervi/ ca-ntr-o pânză de paianjen/ și-am căzut..." Poate că acum spiritul sau chinuit bate mii de mâțanii intru iertarea celor de el puse pe hârtie despre Ecaterina Bălăcioiu. Fie-i țărâna ușoară! Cu piatră pe care o am în mână mă îndrept
Firul cu multe noduri al Ariadnei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17905_a_19230]
-
e termenul cheie al primei pagini: "...încît îmi închipui o clipă că ar trebui să țin un astfel de jurnal abstract, să notez schimbările intime ale gîndului și-ale percepțiilor generale asupra lumii, reveria lucidă a păianjenului deviind de la geometria pînzei nu din cauza alterării substanței țesătoare, ci din cauza neadecvării la spațiul din jur și a rezervelor progresive la ambient". Inadaptabilitate, inadecvare, ce înseamnă altceva decît o rezistență a eului, pasibilă de prezumție egolatră? Însă autorul nostru e departe de-a fi
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
este și artist plastic. Deși, în cazul de față, materia primă este cuvântul, autorul nu se poate abține și adaugă încă un titlu, un fel de morală. Și asta din "reflexul plastic" de a așeza titlul în partea inferioară a pânzei. Tocmai prin acest peocedeu Val Gheorghiu își camuflează ochiul moralist. Textele sale sunt fabule în toată regula. Repertoriul tematic este stabil: femeia frumoasă și bărbatul bătrân sau de condiție socială inferioară, dragostea imposibilă etc. Particularizarea se produce prin minuția extraordinară
Proze haiku by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17211_a_18536]
-
noastră, am văzut, cu doar cîteva zile înainte de lectura cărții lui Edward Behr Ultimul împărat, o expoziție de pictură chineză de secol XIX, Școala Shanghai. Nu sînt o cunoscătoare a artei chineze, dar am rămas minute lungi în fața cîtorva dintre pînze, nu atît sau nu doar impresionată de frumusețea lor discretă, calmă și parcă depărtată, cît mai cu seamă derutată de întîlnirea cu un univers estetic și mental atît de diferit. Unul dintre tablouri, creat de Zhou Xian în 1867 și
Riscul gazetarului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17254_a_18579]
-
de florile predecesorului său, Xian a recompus una din lucrările lui, îngăduindu-și, spre a obține o operă la fel, dacă nu mai frumoasă, răgazul (nemaiauzit) pictării unei singure petale de floare pe zi. Privind suavele flori de cais de pe pînză, unele mici și palide, cîteva însă exploziv colorate, aproape falnic supradimensionate, m-am gîndit, mirată și tulburată, ce poate să însemne, ce poate simți un artist care își dedică ore întregi dintr-o zi, poate ziua întreagă, unei petale de
Riscul gazetarului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17254_a_18579]
-
oameni ne-curați? De ce, chiar și acum, în ceasul al doisprezecelea, îi oferă azil unui ofițer, generalul Degeratu, care nu și-a limpezit rolul în represiunea de la Cluj? Sau, mai știi, și-o fi însușit dl. Constantinescu teoria (diversionistă până-n pânzele albe!) a securității "bune, naționale"! De ce se miră președintele că e victima securiștilor și a comuniștilor când, șapte luni de la preluarea puterii, l-a păstrat în funcție pe Virgil Măgureanu? Și când într-un punct-cheie pentru poziția României, ambasada de la
Foloasele schizofreniei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17258_a_18583]
-
fundal al trăirilor fragile, temătoare, ce se zbat între comunicare și incomunicare ori stagnează într-o durată înghețată, acoperite de fire de păianjen și de un praf care pare veșnic: "Ca-ntr-o imensă încăpere, firicele de păianjen pe o pînză/ țesută sub ochi, crezi că se pierde urma/ care a ucis așa cum ucid criminalii/ noaptea pe străzi întunecate oameni nevinovați, acele cuvinte/ pe care le-am folosit în zadar, schivnici în munți de tăcere,/ cînd de fapt ar fi trebuit
Un lirism existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17281_a_18606]
-
cînd de fapt ar fi trebuit să iubim cum iubește orbul lumina,/ fiece clipă să fi fost o înfrîngere a morții, moartea/ să se fi ascuns pe vecie/ în praful pe care nimeni nu-l va șterge vreodată" (Pe o pînză țesută sub ochi). Refuzată în plenitudinea sa, viața se retrage ca pură potențialitate, ca îmbietoare netrăire în cărți. Dimensiunea sa livrescă e una fantast-recuperatoare: "De cele mai multe ori mă uit peste cărți ca peste/ viețile mele pe care le-aș fi
Un lirism existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17281_a_18606]
-
mic și urît aleargă mereu în față, ca viitorul/ pe care ni l-au tot promis. Dar ce rost mai are să-ți faci griji/ Aflat în conflict cu un destin în care, "mică și a nimănui,/ viața se țesea în pînze de borangic de mîini penelope,/ în pustiuri pline de predici,(...) se pierdea ca o bilă de oțel/ în pipota unui curcan", Gellu Dorian reia tipologia poetului, așa cum s-a profilat începînd cu ciclurile romantice și simboliste. E vorba, negreșit, de
Un lirism existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17281_a_18606]
-
pedanterie. Dacă, așa cum s-a afirmat (Hermann Helmers: Lyrischer Humor, 1971), umorul e rezultatul genetic al integrării (asimilarea normei) și al emancipării (critica normei), aci "emanciparea" se produce printr-o părelnică fetișizare a normei. Autorul pare obedient față de aceasta pînă-n pînzele albe. "Critica" e învăluită în iluzia manieristă a respectării ei fără crîcnire. O notă așezată în fruntea volumului dă asigurări de integră supușenie în fața literei: "Revăzută și adăugită, noua ediție a acestei cărți (unica, pesemne, de pe terra cu două titluri
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
fecioara de exemplu, pe lângă reperele stabile, apare noutatea (citește diferența): pianul ne conduce prin epoci, de la polifonia bachiană, la clasicitatea beethoveniană și la romantismul epic al liedurilor de Schubert... Ascultând liedul Alegerea lemnului am avut brusc senzația de clar-obscur specific pânzelor rembrandtiene, dar și pe aceea de lumină patinată, iradiată de "feștilele" din tablourile lui Georges De La Tour. Abstractă ca și poezia, muzica liedului Mai este cale - ultima din ciclul Flăcări negre -, recurge din nou la rigoarea contrapunctică, făcând să alterneze
Pascal Bentoiu, căutător al esențelor poetice în lied by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/17284_a_18609]
-
analizele didactice ale unui anume Botez intră într-un mic dialog parodic: Dar nu găsiți acest dialog profund caracteristic?" - îl găsim. "Și cât e de sugestiv dialogul acesta..." - e, într-adevăr, sugestiv. Nu e oare acest portret al Floricăi, o pânză de preț?" - de mare preț." Și persiflarea continuă necruțător cu alte și alte "replici". Contrastul permanent între judecata critică și dimensiunea literară (portret, amintiri etc.) pe care Negoițescu încearcă să-l pună în evidență, apare în toată splendoarea lui în
O reeditare binevenită by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17296_a_18621]
-
oamenii sînt generoși, e un climat scriitoricesc nemaipomenit... suflete calde, pline de solicitudine și atenție... și asta m-a ajutat enorm să depășesc izolarea celor 6 luni de după accident, cînd mi-am rupt un picior... toate se rup la bătrînețe... pînzele, rochiile... și încă alte 6 luni cînd o gripă ucigașă m-a țintuit la pat... vedeți, merg cu cadrul ăsta, abia de cîteva zile reînvăț să merg prin casă, ei! asta-i! De cum am apărut la Bacău am fost dusă
La 90 de ani, Ioana Postelnicu de vorbă cu Ovidiu Genaru by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Journalistic/17267_a_18592]
-
m-a marcat... inițierea în viață... matricea despre care vorbeați mai înainte... ea este totul. Acolo, în Ardeal... O.G.: Vă amintiți copilăria? După opt decenii? I.P.:Bineînțeles... atît de clar... frații mei, ambianța, parcă îmi suflă din spate în pînzele întinse și tot mă duc... Aveam 10, 11 ani cînd a venit o mătușă de-a mea din regat... a desfăcut gazeta... văd urmele de grăsime, untura scoverzilor împachetate... hîrtia impregnată... Ce uimitor, nu? Știți ce sînt scoverzile... O.G.
La 90 de ani, Ioana Postelnicu de vorbă cu Ovidiu Genaru by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Journalistic/17267_a_18592]
-
voie sub ascuțișul topoarelor,/ numai trupul meu singur s-a prăbușit/ în mocirla durerilor. Vaca noastră uitată în grajd/ în balegă putredă se va îneca, păianjenii/ vor mînca din ea și se vor umfla ca purceii/ iarba va crește în pînza păianjenilor/ groasă ca sacul, păduchii vor încolți pe găini/ înflorind năpraznice roade/ în porci se vor împotmoli șobolanii/ toate se vor surpa ca frunzișul de toamnă/ și casa noastră va fi mai pustie ca ramura singură/ sub licărul stelelor picurînd
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
despre care se tot vorbește în ultimii ani: E un fel de parașută, mai specială, cu care te lansezi întotdeauna de pe o culme spre o vale, plutești și te lași purtat de curenții de aer, până atingi din nou pământul. Pânza cu o suprafață de vreo zece metri este legată cu niște fire din nylon special, numite suspante, de un scăunel în care se așează zburătorul și se leagă cu o centură de brâu și harnașamente. în timpul zborului stă în fund
O poveste cuceritoare by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17332_a_18657]
-
brâu și harnașamente. în timpul zborului stă în fund, ca pe șaua unei biciclete, doar că își ține mâinile pe un fel de mânere, în dreptul umerilor, în care se adună legăturile de control, și acestea niște fire de nylon, legate de pânza de deasupra, cu care pilotul dirijează tot timpul zborul parapantei. Lansarea este foarte simplă. Parapanta se întinde pe pământ, exact pe culmea unui deal, iar zburătorul, prins deja cu centura și harnașamentele, pornește la vale, alergând. în fugă, trage după
O poveste cuceritoare by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17332_a_18657]
-
în mod obișnuit nouă accesibile" (I. Negoițescu). Datelor obiective li se adaugă din belșug altele, ale senzoriului și nostalgiei ce-l învăpăiază, astfel încît ele capătă culori diferite, asemenea unor mătăsuri în funcție de unghiul din care le privim: "un miros de pînză curată/ de pîine necoaptă de abur/ arome de clei de cireș și de var în/ septembrie cînd calm/ pomul cuprins de moarte se lasă tăiat/ împînzit de furnici și plînge/ înduioșarea lui umbrind un copil/ care vine revine să rupă
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
a desfășurat cum urmează: la aripa dreaptă a declanșat atacul cavaleria vulturească, la aripa stîngă călăreții pe păsări. Pe lună există un tip de păianjeni, spune autorul, de dimensiunile unei insule din Ciclade, care au primit ordin să țeasă o pînză de la lună pînă la Luceafăr; într-o clipă porunca a fost îndeplinită, iar infanteria a pășit pe ea în ordine de bătaie. La aripa stîngă a armatei solare se aflau călăreții pe furnici conduși personal de Phaeton; la aripa dreaptă
Războiul stelelor în versiunea lui Lucian din Samosata by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/17375_a_18700]
-
anul 1991, la Roma, sînt singur și trist. Starea aceasta de tristețe mă cuprinsese în mijlocul unei zile fastuoase de vară, nebătută de nici un vînticel. Vîrfurile chiparoșilor stînd neclintite, pot să spun ca-n pasta groasă, verzuie a celor de pe fantastica pînză a lui Van Gogh. Băiețelul patronului barului de lîngă zidul lui Vespasian, prin poarta căruia pătrunzi pe teritoriul vechi al Vaticanului, spre bazilica de piatră San-Giovanni; acest băiețel, care a ajuns să mă cunoască de cîteva săptămîni, de cînd trec
San-Giovanni in Laterano by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17361_a_18686]
-
și ceva de zile; precum și de ideea, ciudată, deși nu lipsită de adevăr, că Roma, Cetatea eternă este un oraș al morții, funerar... Spuneam că al doilea lucru viu din ziua aceea, pe lîngă băiețelul acela parcă figurînd într-o pînză flamandă și care mă păcălea de fiece dată, fără să-mi adreseze niciodată vreun grazie, signore, fusese bătrînul care, în ziua aceea, postat lîngă canalul cu capacul găurit al primăriei romane, ademenea cu firimituri de biscuiți șoricei... După pictura din
San-Giovanni in Laterano by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17361_a_18686]
-
personajele din Bietul Ioanide, cu excepția eroului însuși, net ratat de autor. Urâtă lumea lui Bruegel, a lui Goya, a lui Picasso, frumoasă, pe cât de irelevantă, aceea a pictorilor academici. (Academic, de la acadea?) Iar dacă Boticelli pictează frumuseți, sensul tainic al pânzei se adeverește a fi mortuar. Oribile mutrele de magistrați, de parlamentari ai lui Daumier și pe cât de urâte, pe atât de convingătoare, acolo unde chipul străbate prin mască. Pe urmele profeților, scormonind în acest fertil sol al urâtului, artiștii nu
24 de ore din 24 by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17367_a_18692]
-
Pierre, înfățișa un grup de femei închise în turnul unei cetăți în jurul căreia nu se află nimic, decît un imens vid. Pentru a scăpa din captivitate, dar și pentru a avea către ce, unde să evadeze, femeile țes o imensă pînză, care înfățișează lumea așa cum e ea, cu munți, dealuri și ape. Pînza se răsfrînge pe fereastra turnului, în afară, către lumea largă, și devine lumea largă. Dar cum să evadezi în propria-ți țesătură? Nu sînt deloc tentată să interpretez
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]
-
căreia nu se află nimic, decît un imens vid. Pentru a scăpa din captivitate, dar și pentru a avea către ce, unde să evadeze, femeile țes o imensă pînză, care înfățișează lumea așa cum e ea, cu munți, dealuri și ape. Pînza se răsfrînge pe fereastra turnului, în afară, către lumea largă, și devine lumea largă. Dar cum să evadezi în propria-ți țesătură? Nu sînt deloc tentată să interpretez această metaforă ca fiind semnul autoreferențialității sau a asumării ironice a ficțiunii
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]
-
cinematograf, timbre, mărunte obiecte fără rost, dar care și-au avut cîndva locul într-un univers personal. Licitația, metonimic anexată metaforei testamentului, precum și acest cimitir de mașini, sînt, aș zice, simboluri ale unui microcosmos în criză. La nivelul macrocosmosului, al pînzei Oedipei, totul pare coerent și articulat, motiv pentru care eroina și acceptă căutarea. Însă la nivelul individului domnește o dezordine copleșitoare și alienantă. Ciudat, aceeași dialectică om-lume apare în multe din nuvelele lui Vladimir Nabokov, și ele obsedate de tema
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]