518 matches
-
său Șu prea frumoasă soață, Cu el împreună din Kenset veni Și într-al lor oraș se uniră. Tefnut-Hator se întoarce într-un moment critic: glia era arsă. Prin urmare, tristețea de moarte a zeului însemna o metaforă a cîmpului pîrjolit de secetă, ca și boala grea a Regelui Pescar din mitul lui Parsifal. Și tot o metaforă este căsătoria zeiței cu fratele ei, Șu. Mitul întoarcerii are și un caracter sincretic. El alunecă de la vegetal la uman, de la Eros la
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
zi au venit zvonuri despre război. Venea peste noi. Odată cu el se termina copilăria cea minunată și fericită și începea calvarul de griji și nevoi, chiar și pentru noi, copiii. Războiul este ceva îngrozitor, un monstru imens, care seceră și pârjolește totul în calea lui. Îl simțeam în aer și în ființa noastră. Frunzele copacilor se îngălbeneau și cădeau la pământ mai timpuriu, aerul se încingea până la sufocare, izuri și alte mirosuri urâte pluteau prin aer, apoi sângele răniților veniți de pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
prădate casele boierești părăsite. A izbucnit un incendiu în orașul de sus, dar nu s-a luat nici o măsură, dat fiindcă nu mai sunt nici soldați, nici pompieri în oraș; de 14 ore face prăpăd. Dumnezeu știe dacă nu va pârjoli orașul în întregime; dacă aceasta s-ar întîmpla, n-aș mai rămâne nici cu o cămașă de schimb... Dacă v-aș însemna numele persoanelor de calitate care s-au prăpădit, v-ați îngrozi la citirea lor; de aceea vă scutesc
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
fost liniștit de stropii de ploaie. Cumpăna de la fântână stă nemișcată. Apa s-a retras de mult și cei din mahala merg la fântâna din deal pentru a-și potoli setea. E cald. Soarele nu are milă de nimic. A pârjolit tot ce a găsit sub razele sale. - și-a întors Dumnezeu fața de la păcătoși, maică. Ah, bine spune popa Cucoș. Suntem o mână de oameni și ne mai lăsăm fărădelegilor. Toate porcăriile o ieșit acum, nu-i a bună, ascultați
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
și n-am mai râs. Știam că mă închinaseră lui, că trebuia să-i fiu slugă și să-l slăvesc, nu, n-am mai râs, gâtuit de durere și de spaimă. Și acolo, în casa aceea albă, între zidurile acelea pârjolite de soare, cu obrazul încordat, cu memoria sleită, am încercat, am încercat să mă rog idolului, nu-mi mai rămânea decât el, și chiar chipul lui hâd era mai puțin hâd decât restul. Atunci mi-au legat gleznele cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
doar până atunci. Gerul trecuse și vapoare întregi cu cereale soseau acum din Franța. Dar nu-i va fi ușor să uite mizeria acelor luni, armata de fantome în zdrențe rătăcind sub soarele dogoritor, podișurile arse, pământull chircindu-se treptat, pârjolit până în adâncuri, pietrele făcându-se pulbere sub călcâi. Oile muriseră cu miile, și, ici-colo, uneori neștiuți de nimeni, și oamenii. În fața mizeriei celorlalți, el, care trăia aproape ca un călugăr în acel colț uitat de lume, mulțumindu-se cu puținul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
definiție efemerului. Cunoaștem pe Unul care s-a născut în iesle și a edificat o ideologie pentru milenii. Cei mai mulți sfinți au crescut din tortură. Religiile sunt râuri care se varsă în aceeași mare. Dragostea și credința sunt curenți cosmici care pârjolesc omul. Am ceva în plus față de Dumnezeu : frica. La Judecata de Apoi trupurile noastre vor fi judecate în contumacie? Iisus a fost condamnat ca eretic. Pentru că a venit cu altă credință față de cea oficială. Sentimentul religios se desacralizează. Coboară spre
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
cu dantelării de alpaca. În magazinul dorințelor nestăpânite și-n contextul vechilor orientări paradoxale, eu, prințul uitărilor din deșert și tu, împărăteasa așezării cuvintelor căutate și cântate am înșfăcat energia nebiruită; tu n-ai ezitat să-ți descoperi secțiunile intim pârjolite de aspirații inocente, năzuind împreună să ne atingem părțile nebronzate de pasiunea amintirilor... am sorbit lacomi în ciuda Împăratului Verde dintr-un pur imbold erotic, atracțiile vulgare dispărând în impulsuri omenești nevinovate, fibrilații cugetate și violente curățenii sufletești. Împărate... dă-mi
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
impusă de regimul comunist. „Bucătăria noastră populară nu se reduce la mămăligă, borșul de chitici, pe care atât de pitoresc îl descrie Calistrat Hogaș; nici la bureții copți în spuză, călugărește, sau la halcana de carne tăvălită-n schinduf și pârjolită pe jăratec. [...] Există la români câteva procedee culinare, născocite parcă anume pentru a uimi până și pe cel mai sceptic locuitor al acestei planete, stârnind admirația și zavistia bucătarilor cu diplomă. Despre unul dintre acestea am să vă povestesc astăzi
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
românii par a fi experți bucătari și pasionați consumatori: grătarul. Într-un pasaj citat anterior, Păstorel Teodoreanu enunța câteva repere ale „bucătăriei populare“ românești: mămăligă, borș de chitici, bureți copți în spuză și „halcana de carne tăvălită-n schinduf și pârjolită pe jăratec“. La aceasta din urmă, noi, românii, suntem maeștri, afirmă Păstorel: „Ne-am dovedit meșteri în ce e mai greu de realizat la foc: friptura. [...] Tot românul e născut fripturist (lato sensu).“ Parcă pentru a răzbuna secole întregi de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
vile noi, vechi sau lăsate în paragină, care erau de vânzare în zonă. Din senin, se hotărî să meargă să inspecteze niște proprietăți de pe lângă lac. O oră mai târziu, se afla într-un câmp în fața unei clădiri dărăpănate; soarele îi pârjolea umerii și iarba uscată îi înțepa tălpile goale. Nu semăna prea tare cu vila starului rock, recunoscu ea, dându-și dintr-odată seama că tocmai fotografiile casei lui, cu stucatură roz, o îmboldiseră să caute conace (deși se afla în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
își adusese curtea la Hîrlău, la fostele case ale mamei lui Petru Mușat, refăcute prin strădania vrednicilor urmași, printre care se afla și Ștefan cel Mare. Nu plecase de bunăvoie din Iași, ci din pricina focului cel mare, care, o dată pornit, pârjolise întreg târgul, ba ajunsese și la megieșii târgoveților. Domnitorul Radu Mihnea întărise curțile domnești de pe malul Bahluiului, aducând seimeni, dintre grecii veniți din străvechea Eladă, înconjurându-se și cu boieri de neam elin, veniți, pe meleagurile bogate ale Moldovei, tocmai
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
dragoste; are un aer de călugăriță pentita, ce se dăruie cu toată ființa Înfrigurată de ispășirea ce-o așteaptă; se zbuciumă, se zbate, se chinuie, ca și când ar fi În mare primejdie, pronunță cuvinte intermitente, ce nu trec dincolo de buzele Învinețite, pârjolite de febră. Ține ochii Închiși, e aproape moartă și, dacă n-aș simți troznetul cărnii tinere ca o pădure În furtună, aș crede că este, ca la Început, frigidă. (ieri) Sunt gelos, iată un lucru imposibil, dar nu Înțeleg de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se manifestă la fel cu ei ca și cu mine; că se dezbracă la fel de pudică. Poate că face dragoste la fel, ținându-și respirația În act, ca apoi să izbucnească În acel strigăt eliberator... poate că exală aceeași transpirație iute pârjolind cearșafurile. Mă intriga dacă, după act, cade În aceeași prostrație parțială vecină cu leșinul. Când merg pe stradă, pe străzile ei, Împreună cu ea, accelerez pasul și o iau Înainte fără s-o mai aștept. Mă răzbun. (luni) Azi o colegă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
după straturile de argilă și cărbune, după depunerile de pietre, căutam cioburi de ceramică de pe urma exploziilor, urcam pe limbi împădurite, speram să găsim terenuri accidentate de drumurile ce tăiaseră în fâșii oblice pământul, alergam pe ogoare, priveam cu atenție pietrișul pârjolit de flăcări, citeam în uneltele de piatră de mărimea unei unghii, atât de fin prelucrate, tipice pentru epoca mezolitică. Descoperirile le marcam cu creion roșu pe hartă, clasam obiectele, pe cele mai importante le desenam pe hârtia milimetrică și trimiteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de ea și se amenințau pe rând cu atacuri nucleare pe care aveau să le declanșeze primii, cancerul o devora pe mama mea. Noi cumpăram un frigider la mâna a doua, cea dintâi achiziție a noului cuplu - interiorul ei era pârjolit de radiații. Noi dansam ori de câte ori aveam ocazia și credeam că să fii tânăr e tot ce contează - pântecele ei devenea o rană care nu se mai putea închide. De fapt, aș vrea să relatez ce altceva s-a mai întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Obosit, mă întorc acasă, închid ochii și tac. Căci privirile mele și vorbele ar arde totul în jur. Cei dragi. Primițimă! Iubiți-mă așa cum voi fi, orb, inert. Primiți-mi coșciugul între voi și nu mă treziți, căci dragostea mea pîrjolește! Și eul meu subtil, atotstăpînitor, cuvîntează: „-Ei, bine, azi e ultima zi și știi, mîine vine întotdeauna prea repede. Și la urma urmei, nici ea, moartea, nu-i matură. E, probabil, copil sau poate, adolescentă că prea se joacă cu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
dai mîncare, le faci injecții și vorbești cu ei, să treacă vremea. Nu, nu. Te împăiez și te păstrez lîngă mine, mai discutăm si noi, ce dracu`...“ 6 În creierul meu e o căldură îndrăcită care arde plajele și gîndurile pîrjolesc printre albine lîncezind, ocolind lacrimile care sfîrîie și se vaporizează. Călătorii acestei minți au de străbătut, înveliți în prosoape groase, imense cîmpuri crăpate de argilă. Undeva, un negru lipește cu clei ziare vechi deasupra crăpăturilor sperînd ca sub ele pămîntul
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Nimeni nu percepe de ce nu vreau să merg la uitarea ce doare întâi și apoi moare. De ce nu mai urc pe scara de clopote arse care petrec spre cer toate sufletele viselor? Prin țărâna de trupuri viața mea a rămas pârjolită de Demoni. Numai Dumnezeu mai știe de ce mă plânge universul în lacrimi arse de toamnă, iar sufletul meu e un luceafăr stins într-o încercare a stelelor. SECETA ADEVĂRULUI în memoria Eugeniei Moldoveanu Această primăvară e o furtună de suflete
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
curg la fel, nu indiferente, dar ca și cum ar fi indiferente, de jur împrejur orașul care trăiește arzând, cu zidurile lui mohorâte și neprimitoare, cu blocurile lui disprețuitoare, cu aburul care învăluie ca o mantie grea de indiferență, orașul vuind, palpitând, pârjolind în măsura în care arde, sfărâmând fără să se vadă într-o dezlănțuire colcăitoare și nesigură ca o beție, dar mult prea pământească, din care se nasc valuri-valuri hățișuri mlădioase, la fel de vuitoare, în care se pierde și care îl atrag și-i atrag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la realitate nu mai eram capabil, ca înainte, să ignor lumea din jurul meu și am descoperit că începea să mă atragă acest parc, care nu mi se păruse niciodată până atunci unul dintre cele mai frumoase ale Londrei. Iarba era pârjolită, straturile cu flori erau răvășite și decolorate de soare, și totuși culorile lor mă uluiau. Parcă le vedeam pentru prima dată. Sub cerul de un albastru palid imposibil, o groază de oameni făceau plajă la ora prânzului, supunându-se arșiței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
loc nici o ceartă. Nu azi. Trei minute până la autobuz, opt minute de mers pe jos. 8.27: O să Întârzii la serviciu. O să Întârzii indecent, nebunesc de mult. Banda pentru autobuze e blocată de autobuze. Abandonat autobuzul. Un sprint care-mi pârjolește plămânii În jos, pe City Road și luat de-a dreptul prin Finsbury Square, unde tocurile găuresc iarba interzisă și sunt apostrofată cu familiarul „Alo!“ de către bătrânul a cărui meserie este să strige la cei care aleargă pe iarbă. —Alo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
urină, direct pe cărămida solidă a cunoașterii. Bălțile musteau, alimentate de nevoile oamenilor, într-un du-te-vino calm și perpetuu: petele nu apucau să se usuce, că apăreau altele noi, stropite generos de vizitatori. Arsura se întindea pe coloane și arcade, pârjolind liniștit arhitectura neoromană. Grupuri de Nero și Caligula în zdrențe sau la costum, cu diplomatul odihnit între picioare, lichefiau zidurile, ca niște pompieri cu jetul de flăcări îndreptat spre un pericol imediat. Căldura emana din zeci de-aruncătoare de flame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și de apă și a recomandat mai multe măsuri pentru cultivarea plantelor în condițiile actuale de secetă și de criză economică. În faza actuală de derularea apocalipsei, viața pe pământ nu mai poate decurge de la sine. Atunci când energia solară ne pârjolește și ne arde de vii, nu este suficient să ne dăm cu alifie și să ne ascundem sub umbrelă. Dacă vrem să continue viața pe pământ, trebuie să acționăm conștient. Excesul de energie solară, emis de soare, este permanent. În
APOCALIPSA ESTE ÎN DERULARE by NARIH IVONE () [Corola-publishinghouse/Science/810_a_1736]
-
a X-a de la Liceul din Noua Suliță, Eu vin din neamul românilor, publicată În Septentrion literar: Eu vin de-acolo, de unde piatra a fost lovită, crăpată, ciuntită, dar a rezistat puhoaielor vremii... Eu vin de-acolo de unde focul a pîrjolit, culcînd stejarii, dar rădăcinile acestora au Înviat din nou. Eu vin din acel pămînt ce ascunde adînc sămînța vieții unui neam iubit de zei. Eu vin de-acolo, de unde susurul apei, răcoarea pădurii și cîntecul păsărilor au făurit melodia doinei
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]