3,706 matches
-
că nu erau și oameni cumsecade printre ei, au fost și din ăștia, dar s-au retras pe rînd cînd au văzut ce se petrecea acolo. Parcă te văd și acuma la balconul ăla, priveai totul cum privește diavolul un păcătos, nu-i adevărat, se opune Roja, eu încercam să acumulez doar experiență, asta nu mai contează, i-o întoarce Părințelul, doar nu te așteptai să planez deasupra voastră și să fac ordine în Sodoma și Gomora. Odată cineva mi-a
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
aurii, e desfăcut de Antoniu, cu febrilitate. În sfârșit, mâinile scot la iveală o carte groasă, cu coperte vișinii. Ochii asiatici ai lui Kawabata se dilată, a uimire, devenind două ferestre deschise. -Știi tu, ce carte țin În mâinile mele păcătoase? Nu te holba așa la mine, măr viermănos, lichea puturoasă, necredinciosule. Aici sunt ,, Psalmii,,. De aproape douăzeci de ani n-am mai ținut În mână o asemenea carte. Doamne, chiar În ziua de Crăciun! -Credeam că o să găsim În pachet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
viciat care le dă târcoale. Prin ele șoarecii, șobolanii, gândacii, circulă nestingheriți și se simt și ei marginalizați, pentru că rareori găsesc ceva de mâncare. O lege nescrisă a acestui cartier al groazei este legată de păcat: cu cât ești mai păcătos, cu atât supraviețuiești mai mult frigului, foamei, cerșitului , bolilor. Copiii și cei foarte tineri sunt mai puțin rezistenți. Păcatele lor minore Îi fac mai fragili, zgomotele vieții Îi Înfricoșează. Dispar mai des, dar sunt plânși rareori pentru că alții se pregătesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și să-mi arunci cenușa la gunoi,,. -Cum la gunoi? se sperie Antoniu. Nu mai creier? Poate fi ăsta un gest creștinesc? După ce că vrei să mă lași singur, mai vrei să te arunc și la gunoi?,,. -Știi cât sunt de păcătos, mai știi și că toată viața am scormonit prin gunoaie și nimeni nu s-a sinchisit de asta, nimeni nu m-a oprit. Biata bunică și amărâta de mătușă m-au hrănit și m-au păzit cât au putut, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și-a dat seama că bătrânul nu mai respiră. A aprins o lumânare, și a șoptit un ,,Tatăl Nostru,, , ca și când i-ar fi fost teamă că-l va trezi. A murit Kawabata, vagabondul bărbos, cu ochi de asiatic, cerșetorul umil, păcătosul senin. Găsește Într-un târziu, În ghetoul amorțit de somn, un țigan tânăr dispus să anunțe prin telefonul mobil policlinica cea mai apropiată. I se cer date, adresă, nume, vărstă, sex, pe care Antoniu le dictează macanic. După o lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu sălbăticie Încrederea mea În tine și m-ai Înșelat ca ultimul derbedeu? Am devenit și eu un derbedeu, un vagabond din mulțimea de vagabonzi care cutreieră lumea, o părticică dintr-un mecanism uns cu toate alifiile, un ratat, un păcătos, un ,,fluireră-vânt, un fu-te lume,, ,cerșetor cinic și ticălos pe care-l pândește doamna cu coasa În ficare clipă, nebun histrionic, logodnicul ghetourilor, Înțeleptul gunoaielor și sihastrul miazmelor. În prima noapte pe care o petrec În cavou Ăcavou rimează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Taylor și Nicky Hilton?“ Trecuseră doar șase săptămâni și deja mă Îngrijoram cu privire la ce anume făcea soțul meu atunci când era plecat cu treabă. Dar te duci la o petrecere de divorț și brusc lumea este plină de soți și iubiți păcătoși, iar când te trezești (târziu) a doua zi dimineață, soțul tău e un sfânt. Unde-mi fusese mintea noaptea trecută? Eu nu eram viitoarea Liz Taylor, iar Hunter nu mă mințise. Îmi spusese foarte clar că o Întâlnise pe Phoebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
obsesia femeii cunoscute în tren. De cînd are planuri serioase cu Sorina, dorindu-și să se căsătorească, pune mereu în balanță gîndurile, intențiile, dar mai ales actele comise. Fiecare telefon dat Paulei îl răscolește neplăcut "și eu sînt slab, sînt păcătos!" -, promite s-o uite, iar cînd se trezește că i-a format deja numărul, speră ca ea să-i trîntească telefonul în nas "măcar pentru simplul motiv că n-am ce-i oferi". De data aceasta cînd, în sfîrșit, Paula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
șosea. Așezat lîngă sobă, ca un copil, Dorin plînge în pumni, murmurînd o dojană: Trebuia să mă fi dus cu trenul... *** "Ce stupid! Scap de groaza bolii și ajung aici, între două maluri ale căii ferate, unde s-a împotmolit păcătoasa de locomotivă; stau și tremur de frică iar dacă nu pornește curînd, voi dîrdîi de frig; deja geamurile au înghețat" gîndește Aura, strîngîndu-și picioarele sub ea, să și le poată acoperi mai bine cu blana. Ar vrea să scoată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Păcat de nodul cordonului care a rămas nedesfăcut, nod pe care l-aș fi tăiat, precum Alexandru Macedon, dacă ea s-ar fi dovedit o sadică, deși nu cred că era nevoie; acel nod s-ar fi desfăcut de la sine păcătosul de mine!... Doamne! se uită Lazăr în sus, într-un gest de cumplită smerenie auzi-mă, îndură-te și mă izbăvește, pre mine, robul tău, că mare este mila ta și ție rugăciune înălțăm; că ori mi-o scoți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cele mai importante: „Dă-mi, Doamne, puterea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba“ etc... etc... Știi la ce mă refer. Toate acestea le trântea cu putere pe blatul de lucru din bucătărie, ca și cum ar fi fost trupul păcătos a cărui existență îi justifica predicile sforăitoare... Vocea profesorului se stinse din nou. Spotul din orificiul circular de deasupra sa fusese aprins, scăldând în lumină părul castaniu ce-i acoperea scalpul asemenea unei perechi de aripi. Se ridicase în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
tîrziu, se tîngui cucoana cu pălăria pleoștită. Dar, În ciuda orei tîrzii, se mai ivi un mușteriu care socotea că merită să plătească intrarea; dintr-un taxi coborî un individ care porni spre cortul ghicitoarei. Ai fi zis că-i un păcătos zorit să se spovedească, de teamă să nu moară Înainte. Să fi fost, oare, Încă un adept al miraculoasei doamne Bellairs? Sau poate chiar soțul doamnei Bellairs, venit s-o smulgă ritualului ei păgîn și s-o ducă, prozaic, acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
făcut cu ouă adevărate... Pe urmă s-a Întîmplat ceva... Se simțea teribil de obosit. Între timp, soarele ieșise, În sfîrșit, la iveală. Străzile orașului erau ticsite de oameni care se duceau la lucru. Rowe se simțea părăsit, ca un păcătos Înrăit care vede cum alții se duc să-și primească iertarea. O, dacă ar putea să-și amintească măcar ce profesie avea! Vrei o ceașcă de ceai? — Da... SÎnt cam obosit. — Beavis, du-te și adu niște ceai și biscuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
bine iar când nu are ce spune, tace. Fiecare dintre noi ține la bunul său nume, la onoarea sa. Ori, clevetirea tocmai bunul nume al cuiva îl strică. Mântuitorul înfierează acest nărav, când i se cere să osândească pe femeia păcătoasă (Ioan 8,3-11), precum și atunci când spune: «Nu judecați ca să nu fiți judecați» (Matei 7,1); C) Este înțelept, având ca țintă a vieții săvârșirea cu exclusivitate a binelui, virtuții: el cunoaște și alege mijloacele cele mai nimerite pentru săvârșirea binelui
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
faci să pară răi. Despre bani, ca una din problemele contemporane (atunci când sunt folosiți în sens distructiv), filozoful Petre Țuțea spunea: „Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrân: circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantități, și te miști în sus
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
doar nu în benzina fără plumb! - Da, în felul meu... - Și eu tot așa... Nu-s bisericos, mă meliță nevasta, că nu merg la slujbă decât la Înviere, atunci aprind lumânarea și cânt „... cu moartea pre moarte călcând”, că-s păcătos. Da, sunt, înjur, am preacurvit, acum m-a iertat Domnul, am mințit, am furat de la fabrică, dar n-am omorât pe nimeni. N-am luat gâtu’ la nimeni... De ce-ar trebui să mă duc să-i spun popii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
din Judecată n-au rămas decât două trompete, dincolo, la iesle, e numai capul de măgar... Nu se mai vede arhanghelul Gavriil, doar o mână și jumătate de față, pe peretele celălalt s-a dus o bucată de scară, cu tot cu păcătoși, balaurul nu mai are coadă și picioare, seamănă c-o rădașcă turtită... Am stat și-am zugrăvit ieri literele, am suflat aureolele, am terminat aripile, le-am făcut conturul... azi nu mai sunt, s-au ciuciulit, parcă-s niște pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mă explică sub aspect cosmopolit și literar. Mama mea a citit romane până la vârsta de douăzeci de ani, când a Înțeles, nu fără regret, că romanele sunt niște plăsmuiri, după care le‑a abandonat pentru totdeauna. Aversiunea ei față de aceste păcătoase plăsmuiri o regăsesc Într‑o formă latentă În mine. În 1947, cu ajutorul Crucii Roșii, am fost repatriat la Cetinje, unde locuia unchiul meu dinspre mamă, cunoscut istoric, biograf și comentator al lui Njegoš. Odată cu sosirea noastră la Cetinje, am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
poate lună nouă, se deșteptau sufletele strămoșilor, cei dinspre partea bărbătească Îi chemau trupul păgân, iar cei dinspre partea femeiască - sângele păgân. Oare asta era mântuirea, ceasul În care sufletul se desprinde de trup, sufletul creștin de trupul păgân, trupul păcătos - de sufletul păcătos, care e astfel milostivit, căruia Îi sunt iertate păcatele? Poate tot așa, câinele pe care‑l duceau pe brațe, ca pe mielul Domnului, ca și băiatul ce‑l strângea la piept pe câinele Kitmir, ca pe mielul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se deșteptau sufletele strămoșilor, cei dinspre partea bărbătească Îi chemau trupul păgân, iar cei dinspre partea femeiască - sângele păgân. Oare asta era mântuirea, ceasul În care sufletul se desprinde de trup, sufletul creștin de trupul păgân, trupul păcătos - de sufletul păcătos, care e astfel milostivit, căruia Îi sunt iertate păcatele? Poate tot așa, câinele pe care‑l duceau pe brațe, ca pe mielul Domnului, ca și băiatul ce‑l strângea la piept pe câinele Kitmir, ca pe mielul jertfit, ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Poate și ăsta era tot vis, intrarea În peșteră, de care Își amintea atât de bine după bolta Întinată cu desene scrijelite de păstori, probabil cu piatra sau metalul, idoli farisei și capete de măgar mânjite pe ziduri de mâna păcătoasă a păstorilor, apoi mai erau niște mâzgâlituri nerușinate ca și scârnă de om păgân. Ca acum, iată, toate acele scrijelituri nerușinate, ca și capetele acelea de măgar, să fie șterse, deși se mai vedeau pe piatră urme proaspete de răzuială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care se terminau la coate Într‑o piele smochinită, cârpitura jumătății de braț schilod. Oare tot coșmar era mântuirea asta a lui? Poate era coșmarul purgatoriului, unde trupul trebuia să se abată, drept supremă caznă și suprem avertisment dat trupului păcătos, căci doar În grozăvia acelui loc sufletul, Înaintea izbăvirii sale, poate să‑și amintească de iad. O fi fost un coșmar, golgota trupului și a sufletului său, dacă n‑o fi fost chiar iadul, unde ajunsese trupul pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
a sufletului său, dacă n‑o fi fost chiar iadul, unde ajunsese trupul pentru a fi ars și sfârtecat, poate rugăciunea lui, cântarea‑i pioasă, lumina aceea și purtatul pe umeri, pe aripile Îngerilor, or fi ultime ispite ale sufletului păcătos, tocmai ca sufletul să‑și amintească de paradisul pierdut, de grădinile raiului și de minunățiile raiului, de care el nu era vrednic, poate de aceea Domnul Îl purta pe aripile Îngerilor peste acele grădini, tocmai ca sufletul să le presimtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
provocat de un atare gest. 2. Serghei Aleksandrovici Nilus, autorul Antichristului, pentru inițiați părintele Serghei, va intra pe scena istoriei direct din bezna feudalismului rus. Pierzându‑și domeniile, va peregrina mănăstirile, aprinzând lungi lumânări galbene de ceară Întru odihnirea sufletelor păcătoase, lovindu‑și fruntea de piatra rece a chiliilor. Adâncindu‑se În biografiile sfinților și ale blajinilor, va da de unele potriveli cu viața sa spirituală. Astfel Îi va Încolți gândul de a‑și depăna rătăcirile - de la anarhism și ateism până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Nilus Își Încheiase opusul biografic, Începură să apară foiletoanele mai sus‑numitului Krușevan. Sămânța căzuse pe un teren fertil. Călătorul francez Duchelle va publica În luna mai a anului 1921 (crezând că revoluția Îl măturase de pe suprafața pamântului pe bătrânul păcătos) un articol În care va vorbi despre Nilus cu un respect cuvenit doar răposaților: „Înainte de a deschide prețiosul cufăr, va Începe să‑mi citească din cartea sa, apoi fragmente dintr‑o lucrare cu caracter documentar: visurile mitropolitului Filaret, apoi citate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]